Un român plecat să lupte în Legiunea Străină a povestit pentru vice.com viața de zi cu zi a unui soldat înrolat într-una dintre cele mai redutabile forțe militare din lume.
“Spiritul de aventurǎ combinat cu o doză mare de curiozitate” l-au făcut pe Andrei, pe atunci în vârstă de 28 de ani, să plece de lângă părinți pentru a vedea realitatea cruntă a vieții.
Nu a stat ȋn Legiune toți cei cinci ani, ci doar doi, pentru cǎ s-a ȋndrǎgostit şi a vrut o viaţǎ normalǎ de familie. Suficienți însă pentru a vedea o altă față a lumii.
Când a hotărât să plece, toată lumea s-a împotrivit, dar dorința a fost mai mare și prima oprire a fost la Aubagne, unde e centrul de ȋnrolare.
“De la poartă m-a preluat un sergent roman, maramureșean, care mi-a zis că dacă vreau să mă înrolez trebuie să fac niște tracțiuni . E o chestiune de tradiție la ei”, a povestit Andrei.
După ce a trecut cu emoții primul test, acesta a intrat într-un program standard pentru noii veniți: “Întȃi am fǎcut instrucţie, apoi nişte stagii de pregǎtire, de specializare şi misiunile. Primele misiuni au fost de antrenament, apoi de pǎstrare a pǎcii. Instrucţia ȋncepe la Castelnaudary, unde e regiment de aşa ceva. Acolo ajungi dupǎ ce treci de testele de recrutare. Instrucţia dureazǎ patru luni, dintre care primele douǎ eşti sub statut de angajat voluntar. Pe mǎsurǎ ce progresezi, devii legionar, premiere classe şi apoi caporal”.
Programul unei zile obișnuite începea la 6 dimineața: “ȋţi faci patul şi te ȋmbraci cu ţinuta pe care ţi-ai pregǎtit-o ȋn seara precedentǎ. Hainele astea trebuie sǎ fie cǎlcate şi spǎlate tot timpul. Ȋn camerǎ, la instrucţie stǎteam câte şase, fiecare trebuia sǎ aibǎ patul aranjat. Cȃnd pǎrǎseai camera trebuia sǎ fie totul la riglǎ, papucii aliniaţi, hainele aliniate, tricourile şi bluzele se ȋmpachetau ȋntr-un anumit fel ȋncȃt sigla regimentului sǎ se compunǎ din fiecare fragment vizibil de hainǎ ȋmpachetatǎ. La sfȃrşit puteai vedea clar logo-ul companiei desenat pe muchie”.
Apoi era apelul pentru rassemblement, adicǎ ne strȃngeam ȋn formaţie ȋn spatele companiei, într-un loc numit Place des Armes unde saluţi drapelul şi se dau onorurile.
“Aici toate deplasǎrile ȋn formaţie se fǎceau ȋn cȃntec. Era o chestie foarte riguroasǎ cu cȃntecele, stăteam noaptea şi cântam rupt de obosealǎ pȃnǎ le ȋnvǎţam. Le mai ştiu şi acum”, adaugă soldatul.
Dupǎ asta urma la corvé, adicǎ ceea ce la noi se numeşte sector. Fiecare are de fǎcut curǎţenie pe sectorul care i-a fost atribuit. Și apoi prânzul.
“Cȃnd nu eşti ȋn instrucţie ai perioadǎ de odihnǎ dupǎ ora de masǎ, ȋntre 12 şi 14, dar e relativǎ chestia asta. Dacǎ eşti la ȋnceput sau eşti la un regiment de combat, îți dau niște treburi de făcut fix atunci. Am ajuns sǎ am pauza aia cam dupǎ un an jumate. Dupǎ masa de searǎ mai băgam niște cântece, până pe la opt-nouă seara, iar la zece se dădea stingerea. Abia după vreo douǎ luni mi-au permis să sun și eu acasă, dar doar în ora aia dinainte de stingere”, își amintește Andrei.
După această experiență de 2 ani, el spune că lucrurile par mai simple acum.
“Problemele parcǎ nu mai sunt aşa mari. Ȋn viaţa asta te aglomerezi mult cu lucruri pe care le faci, iar ȋnainte întram în panicǎ în tot felul de situații banale. Acum tolerez totul mai mult, cǎ ştiu cǎ pot sǎ dau ȋnainte”, spune militarul.
Una dintre cele mai ciudate “chestii” de care s-a lovit în Legiune este legată de tehnologie, parca dintr-un secol viitor.
“Odatǎ a fost chestia cu echipamentul F.E.L.I.N.. E o vestǎ care are ȋn cǎptuşealǎ cabluri şi buzunare cu scai ȋn care ai de toate: computer ȋn partea stȃngǎ, la nivelul bazinului, baterii ȋn dreapta. La piept, ȋn partea stȃngǎ, ai un ecran cu touch screen ȋn care îi vezi pe GPS pe toţi membrii din secţiunea ta, iar ȋn dreapta ai radioul. Ȋl pui pe cap ca pe nişte căști care ȋţi vin la nivelul pomeţilor. Din cauza asta, tu auzi osteofonic, adicǎ ȋţi trimite vibraţiile prin os şi tu ajungi să auzi ȋn urechea internǎ. Ceea ce e ciudat.
Toate ǎstea sunt interconectate prin cablurile din cǎptuşealǎ. Pe cascǎ ai un sistem cu care ȋţi prinzi O.V.D.-ul, care ȋnseamnǎ Oculaire de Vision Déportée. E ca un vizor, ţi-ai aşezat-o la nivelul ochiului şi o conectezi cu arma printr-o mufǎ care ȋţi iese din mȃnecǎ la nivelul ȋncheieturii. Arma are o lunetǎ specialǎ, iar tu vezi ȋn vizorul de pe ochi ce ai vedea ȋn lunetǎ. Poţi sǎ tragi dupǎ colţ cu chestia asta la misiunile de combat urban”, a povestit el pentru vice.com.
Andrei s-a remarcat în Legiunea Străină și ar fi putut avansa în grad, dar dragostea pentru o fată româncă a fost mai puternică și asta l-a făcut să se întoarcă în țară, unde și-a întemeiat o familie.
In cele ce urmează vă invităm să urmăriți un super documentar despre viața in Legiunea Franceză:
