Connect with us

CALEIDOSCOP

Secretul din spatele miilor de cercuri bizare apărute din senin în Deșertul Namib

cercuri magice

Mii de cercuri de vegetație, au răsărit aparent din senin, pe un pământ în care nu crește nimic. Bizarele “cercuri magice”, cum au fost ele denumite, au fost descoperite în iarba groasă a deșertului Namib.

Deșertul Namib este un deșert în sud – vestul Africii, întinzându-se de-a lungul coastei Oceanului Atlantic a Namibiei și Angolei pe 1.200 km (lățime circa 60 km), având zone cu dune înalte de până la 150m. Potrivit wikipedia.org, numele său în limba indienilor înseamnă “locul ce nu există”. Numele Namib vine de la un zeu al furtunilor și trăznetelor, zeu pe care băștinașii îl considerau foarte puternic.

Aceste formațiuni circulare care cresc ce cresc și apoi dispar brusc au produs tot felul de explicații fantastice.

Unii cred cu tărie că acestea au apărut deoarece OZN-uri ar fi aterizat acolo, sau că ar fi produsul respirației toxice a unui dragon subteran ori amprenta unui Zeu. Pe lângă toate aceste explicații paranormale există și explicații științifice pentru acest fenomen bizar.

Insecte și plante care concurează pentru resurse

După ani de dezbateri asupra cauzelor ce determină apariția acestor forme bizare de pământ, un nou studiu publicat in revista Nature sugerează ca este nevoie de o combinație perfectă a două forțe naturale pentru a face ca cercurile stranii să se producă.

Noile rapoarte științifice arată că ecologiștii au folosit simulări pe calculator pentru a explica apariția cercurilor. Acestea au combinat efectele grupurilor de termite de nisip care mănâncă rădăcini și care concurează subteran pentru resurse, cu ideea unor plante cu auto-organizare care concurează deasupra solului pentru apă.

cercuri magice1

“Cerc Magic” în Deșertul Namib. Foto: Jen Guyton

Acestea sunt cele mai vehiculate teorii sugerate de cercetători. Ipoteza termitelor a apărut în 2013, iar sugestiile despre plante au fost îmbrățișate de mass-media în 2014. Dar nici unul nu a putut explica singur fenomenul “cercurilor magice”.

Cu toate acestea, combinația prezentată în simulările create de Corina Tarnita și echipa ei de la Universitatea Princeton sugerează că cele două procese împreună creează tipare care imită cel puțin unele dintre cele găsite în deșertul Namib. Așa cum Juan A. Bonachela, profesor asistent la Universitatea din Strathclyde și co-autor al noului studiu, a declarat pentru Gizmodo:

Doar prin luarea în considerare a interacțiunii dintre termite și autoorganizarea vegetației putem obține o descriere atât de cuprinzătoare a principalelor proprietăți raportate pentru “Cercurile Magice”. Noi oferim o explicație plauzibilă pentru modul în care acestea și alte modele de vegetație obișnuite apar, care [include] ceea ce se credea că sunt explicații reciproc exclusive pentru sistem“.

“Cercurile Magice” au un diametru cuprins între 1,83 și 35 de metri. Un studiu al lui Walter R. Tschinkel în anul 2012 a constatat că “durata de viață” a cercurilor mici este de aproximativ 24 de ani, iar pentru cele mai mari de 43-75 de ani. Ele se găsesc cel mai adesea pe marginea estică a deșertului Namib din Africa de Sud-Vest. Sunt ușor de observat atât pe teren, cât și din aer, iar numărul lor este de ordinul sutelor de mii. Tschinkel constata, în 2012, că așa-zisele cercuri magice se întind din sudul Angolei și până în nordul Africii de Sud oriunde este sol nisipos, iar precipitațiile sunt între 50 și 100 mm pe an.

cercuri magice2

Studentul absolvent Jen Guyton colectează date despre “cercurile magice”. Foto: Tyler Coverdale

Miturile orale ale poporului Himba, un grup pastoral care locuiește în Namibia și Angola, au explicat cercurile misterioase ca fiind amprentele lăsate de zeul Mukuru, strămoșul lor original. Ghidurile turistice, pe de altă parte, au promovat legenda că cercurile sunt create de respirația otrăvitoare a unui dragon subteran. O altă teorie afirma că locul cercurilor ciudate este, probabil, un loc de aterizare al OZN-urilor.

Tarnita a declarat pentru The Guardian că cercetătorii nu cred că simularea lor poate explica toate cercurile magice, deși “obținem o descriere mult mai completă a tiparelor” prin combinarea efectelor termitelor simulate cu cele ale plantelor competitive.

Alți cercetători au pus la îndoială rezultatele simulărilor pe calculator, susținând că aproximarea cantităților de precipitații și durata de viață a coloniilor de termite nu sunt suficient de precise.

Cu toate acestea, s-a sugerat că această cercetare ar putea fi utilă în explicarea altor cercuri din lume – cum ar fi Heuweltjies din Africa de Sud și cercuri din Australia.

Conu Ticu/authenticmagazin.com

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

CALEIDOSCOP

Sigiliul lui Solomon oferă puterea de a comanda spiritele și te protejează de rău

Sigiliului lui Solomon a fost gravat cu numele lui Dumnezeu și a fost dat regelui direct din cer

Sigiliul lui Solomon

Sigiliul lui Solomon (sau Inelul lui Solomon) este inelul magic atribuit regelui Solomon în tradiția islamică medievală, mai târziu și în Cabala evreiască și în ocultismul occidental.

A fost adesea înfățișat fie în formă de pentagramă, fie hexagramă. Acesta din urmă cunoscut și sub numele de Scutul lui David sau Steaua lui David în tradiția evreiască.

Acest inel magic i-a dat în mod diferit lui Solomon puterea de a comanda duhurile, atât cele bune, cât și demonii, și abilitatea de a vorbi cu animalele.

Datorită înțelepciunii proverbiale a lui Solomon, inelul său, sau presupusul său design, a fost perceput pe rând ca amuletă, talisman sau simbol magic în ocultismul și alchimia din epoca medievală și renascentistă.

Legenda Sigiliului lui Solomon a fost dezvoltată în primul rând de scriitorii arabi medievali, care au relatat că inelul a fost gravat cu numele lui Dumnezeu și a fost dat regelui direct din cer.

Inelul a fost realizat din alamă și fier, iar cele două părți au fost folosite pentru a sigila poruncile scrise spiritelor bune și, respectiv, rele. Într-o poveste, un demon, fie Asmodeus, fie Sakhr, a pus stăpânire pe inel și a condus în locul lui Solomon timp de patruzeci de zile.

Sigiliul lui Solomon
Sigiliul lui Solomon așa cum a apărut într-o carte de magie din secolul al XVII-lea, “The Lesser Key of Solomon

Într-o altă variantă a poveștii inelului lui Polycrates din Herodot, demonul a aruncat în cele din urmă inelul în mare, unde a fost înghițit de un pește, apoi prins de un pescar și servit lui Solomon.

În escatologia islamică (doctrină filosofică și teologică privind posibilitatea existenței individuale după moarte și destinul final al lumii), Fiara Pământului este echipată atât cu Toiagul lui Moise, cât și cu Sigiliul lui Solomon și îl folosește pe acesta din urmă pentru a înfiera nasul necredincioșilor.

Legenda datei de origine care înconjoară Sigiliul lui Solomon este dificil de stabilit. Se știe că o legendă a unui inel magic cu care posesorul ar putea comanda demonilor era deja curentă în secolul I (Josephus 8.2 povestind despre un Eleazar care a folosit un astfel de inel în prezența lui Vespasian), dar asocierea numelui de Solomon cu un astfel de inel este medieval. Tratatul Gittin din Mishnah are o poveste care îl implică pe Solomon, demonul Asmodeus și un inel cu numele divin gravat.

Designul sigiliului ca hexagramă (Semn format din două triunghiuri suprapuse, formând o stea cu șase colțuri, folosită în vechime de egipteni, perși ș.a. în magie) pare să provină dintr-o tradiție arabă medievală.

O formă simplă a Sigiliului (hexagramă). Credit: Securiger, SVG version Pitoutom

Numele de „pecetea lui Solomon” a fost dat hexagramei gravate pe fundul cănilor în tradiția arabă. În “O mie și una de nopți” (capitolul 20), Sindbad i-a prezentat lui Harun al-Rashid o astfel de cană, pe care era gravată „Masa lui Solomon”.

Hexagramele prezintă un rol important în literatura ezoterică evreiască din perioada medievală timpurie, iar unii autori au emis ipoteza că tradiția Sigiliului lui Solomon poate să depășească Islamul și să dateze din tradiția ezoterică rabinică timpurie sau din alchimia timpurie în iudaismul elenistic din Egiptul secolului al III-lea, dar nu există dovezi pozitive în acest sens, iar majoritatea savanților presupun că simbolul a intrat în tradiția Cabalistică a Spaniei medievale din literatura arabă.

Reprezentarea sigiliului ca pentagramă, în schimb, pare să apară în tradiția occidentală a magiei renascentiste (care a fost la rândul ei puternic influențată de ocultismul arab și medieval evreiesc). White Kennett (1660–1728) face referire la un „pandantiv al lui Solomon” cu puterea de a exorciza demonii.

Hexagrama sau „Steaua lui David”, care a devenit un simbol al iudaismului în perioada modernă și a fost așezată pe steagul Israelului în 1948, își are originile în reprezentările din secolul al XIV-lea ale Sigiliului lui Solomon.

În 1354, regele Boemiei Carol al IV-lea a prescris evreilor de la Praga un steag roșu atât cu scutul lui David, cât și sigiliul lui Solomon, în timp ce steagul roșu cu care evreii l-au întâlnit pe regele Matei Corvin al Ungariei în secolul al XV-lea arăta două pentagrame cu două stele aurii.

Heptameronul lui Peter de Abano (1496) face referire la „Pentacolul lui Solomon”, un hexagram desenat pe podea în care magul trebuie să stea pentru a invoca diverși demoni.

Ceea ce distinge un Sigiliu lui Solomon de Steaua lui David este că cele două triunghiuri sunt întrețesute dând aspectul unei figuri tridimensionale. Acest lucru a fost spus în Testamentul lui Solomon pentru a face demonii confuzi și amețiți, neputându-i face rău lui Solomon.

În 1874, în Etiopia, a fost înființată un „Ordin al sigiliului lui Solomon”, unde casa de guvernare a revendicat descendența de la Solomon.

Dacă ești o persoană superstițioasă află că în comerț se găsesc amulete și pandantive cu Sigiliul lui Solomon sub diferite versiuni ale acestuia. Nu-ți va oferi puterea de a comanda demonii sau de a vorbi cu animalele, în schimb poate îți va purta puțin noroc.

Împarte acest articol cu prietenii tăi dacă ți-a plăcut. Iți mulțumim!

Ticu/authenticmagazin.com

Continue Reading

CALEIDOSCOP

Cea mai rapidă Navă Spațială NASA: 690000 km/h sau 0.064% din viteza luminii

Nava spațială se va apropia la 3,83 milioane de mile (6,16 milioane de kilometri) de Soare

Parker Solar Probe

Nava spațială robotizată NASA, Parker Solar Probe (prescurtat PSP), a fost lansată în 2018, cu misiunea de a face observații ale coroanei exterioare a Soarelui.

Va fi cea mai apropiată abordare a Soarelui realizată de către un obiect creat de om, iar în 2024 se va deplasa, cu 690,000 km/h (430,000 mph), sau 0,064% din viteza luminii.

Lansată pe 12 august 2018, Parker Solar Probe va oferi noi date despre activitatea solară și va aduce contribuții critice la capacitatea noastră de a prognoza evenimente meteorologice spațiale majore care influențează viața pe Pământ.

Pentru a descoperi misterele coronei solare, dar și pentru a proteja o societate care depinde din ce în ce mai mult de tehnologie, de amenințările vremii spațiale, a fost lansată nava Parker Solar Probe să studieze Soarele de la cea mai mică distanță posibilă.

Parker Solar Probe urmărește trei obiective principale științifice:

  • Urmărește fluxul de energie care încălzește și accelerează corona solară și vântul solar.
  • Determină structura dinamica plasmei și a câmpurilor magnetice ale vântului solar.
  • Explorează mecanismele care accelerează și transportă particulele energetice.

Sonda Parker Solar devine cea mai rapidă navă spațială

parker solar probe1
Ilustrație: Parker Solar Probe se apropie de Soare. Credit: NASA/Johns Hopkins APL/Steve Gribben

Parker Solar Probe a depășit deja viteza de 153.454 mile pe oră – așa cum a fost calculată de echipa misiunii – făcându-l astfel cel mai rapid obiect în raport cu Soarele, realizat vreodată de oameni. Acest lucru a doborât recordul stabilit anterior de misiunea germano-americana Helios 2 în aprilie 1976.

Parker Solar Probe își va doborâ în mod repetat propriile recorduri, urmând ca în 2024 să atingă uimiroarea viteză maximă de aproximativ 430.000 de mile pe oră (690,000 km/h), asta însemnând 0,064% din viteza luminii.

Împarte acest articol cu prietenii tăi dacă ți-a plăcut. Iți mulțumim!

Ticu/authenticmagazin.com

Continue Reading

CALEIDOSCOP

Câtă apă este pe Lună și unde am putea-o găsi?

Satelitul NASA, CubeSat, va scana cu lumină laser cele mai întunecate cratere ale Lunii

cubesat

În timp ce astronauții vor explora Luna în timpul programului Artemis, este posibil să fie nevoie să utilizeze resursele care deja există pe suprafața lunară.

Luați ca exemplu apa. Deoarece este o resursă cu o greutate considerabilă și, prin urmare, costisitor de lansat de pe Pământ, viitorii exploratori ar putea fi nevoiți să caute gheață. Odată excavată, poate fi topită și purificată pentru a fi consumată și folosită chiar pentru rachete.

Dar câtă apă există pe Lună și unde am putea-o găsi?

Luna
Foto Ticu/authenticmagazin.com

Aici intervine “lanterna lunară” a NASA. Cu dimensiunea unei serviete, un mic satelit, cunoscut și sub denumirea de CubeSat, își propune să detecteze gheața de suprafață ce există în mod natural, se crede, pe fundul craterelor de pe Lună care nu au văzut niciodată lumina soarelui.

“Deși suntem încredințați, că există gheață în cele mai reci și întunecate cratere de pe Lună, măsurătorile anterioare au fost puțin ambigue”, a declarat Barbara Cohen, investigatorul principal al misiunii de la Centrul de zbor spațial al NASA, Goddard, din Greenbelt, Maryland.

“Științific, este în regulă, dar dacă intenționăm să trimitem astronauți acolo, să topim gheața și să o consumăm, dar mai întâi trebuie să fim siguri că există.”

Pe parcursul a două luni, mini satelitul va orbita deasupra Polului Sud al Lunii și își va îndrepta laserele în regiunile întunecate pentru a detecta gheața de suprafață.

Situate în apropierea Polilor de Nord și de Sud, aceste cratere întunecate sunt considerate a fi „capcane reci” care acumulează molecule înghețate, inclusiv de apă înghețată.

Este posibil ca moleculele să provină din materialul unei comete sau asteroid care au impactat suprafața lunară în trecut și din interacțiunile vântului solar cu solul lunar.

“Soarele se deplasează în jurul orizontului craterului, dar niciodată nu strălucește în crater”, a spus Cohen, a cărei echipă include oameni de știință de la Universitatea din California, Los Angeles, John Hopkins Laborator de fizică aplicată și Universitatea din Colorado.

“Deoarece aceste cratere sunt atât de reci, aceste molecule nu primesc niciodată suficientă energie pentru a scăpa, așa că rămân prinse și se acumulează acolo de miliarde de ani.”

Reflectometrul cu patru lasere al CubeSat va folosi lungimi de undă aproape infraroșii care sunt ușor absorbite de apă pentru a identifica acumulările de gheață pe suprafață.

În cazul în care laserele “lovesc” roca goală în timp ce scanează în regiunile întunecate permanent ale Polului Sud, lumina lor se va reflecta înapoi la nava spațială, semnalând lipsa ghieții.

Dar dacă lumina este în schimb absorbită, ar însemna că aceste cratere întunecate într-adevăr conțin gheață. Cu cât este mai mare absorbția, cu atât este mai răspândită gheața la suprafață.

În cadrul programului Artemis, astronauții și roboții vor explora mai mult din suprafața Lunii ca niciodată.

Împarte acest articol cu prietenii tăi dacă ți-a plăcut. Iți mulțumim!

Ticu/authenticmagazin.com

Continue Reading

Trending