Secretul din spatele miilor de cercuri bizare apărute din senin în Deșertul Namib – authenticmagazin.com
Connect with us

CALEIDOSCOP

Secretul din spatele miilor de cercuri bizare apărute din senin în Deșertul Namib

cercuri magice

Mii de cercuri de vegetație, au răsărit aparent din senin, pe un pământ în care nu crește nimic. Bizarele “cercuri magice”, cum au fost ele denumite, au fost descoperite în iarba groasă a deșertului Namib.

Deșertul Namib este un deșert în sud – vestul Africii, întinzându-se de-a lungul coastei Oceanului Atlantic a Namibiei și Angolei pe 1.200 km (lățime circa 60 km), având zone cu dune înalte de până la 150m. Potrivit wikipedia.org, numele său în limba indienilor înseamnă “locul ce nu există”. Numele Namib vine de la un zeu al furtunilor și trăznetelor, zeu pe care băștinașii îl considerau foarte puternic.

Aceste formațiuni circulare care cresc ce cresc și apoi dispar brusc au produs tot felul de explicații fantastice.

Unii cred cu tărie că acestea au apărut deoarece OZN-uri ar fi aterizat acolo, sau că ar fi produsul respirației toxice a unui dragon subteran ori amprenta unui Zeu. Pe lângă toate aceste explicații paranormale există și explicații științifice pentru acest fenomen bizar.

Insecte și plante care concurează pentru resurse

După ani de dezbateri asupra cauzelor ce determină apariția acestor forme bizare de pământ, un nou studiu publicat in revista Nature sugerează ca este nevoie de o combinație perfectă a două forțe naturale pentru a face ca cercurile stranii să se producă.

Noile rapoarte științifice arată că ecologiștii au folosit simulări pe calculator pentru a explica apariția cercurilor. Acestea au combinat efectele grupurilor de termite de nisip care mănâncă rădăcini și care concurează subteran pentru resurse, cu ideea unor plante cu auto-organizare care concurează deasupra solului pentru apă.

cercuri magice1

“Cerc Magic” în Deșertul Namib. Foto: Jen Guyton

Acestea sunt cele mai vehiculate teorii sugerate de cercetători. Ipoteza termitelor a apărut în 2013, iar sugestiile despre plante au fost îmbrățișate de mass-media în 2014. Dar nici unul nu a putut explica singur fenomenul “cercurilor magice”.

Cu toate acestea, combinația prezentată în simulările create de Corina Tarnita și echipa ei de la Universitatea Princeton sugerează că cele două procese împreună creează tipare care imită cel puțin unele dintre cele găsite în deșertul Namib. Așa cum Juan A. Bonachela, profesor asistent la Universitatea din Strathclyde și co-autor al noului studiu, a declarat pentru Gizmodo:

Doar prin luarea în considerare a interacțiunii dintre termite și autoorganizarea vegetației putem obține o descriere atât de cuprinzătoare a principalelor proprietăți raportate pentru “Cercurile Magice”. Noi oferim o explicație plauzibilă pentru modul în care acestea și alte modele de vegetație obișnuite apar, care [include] ceea ce se credea că sunt explicații reciproc exclusive pentru sistem“.

“Cercurile Magice” au un diametru cuprins între 1,83 și 35 de metri. Un studiu al lui Walter R. Tschinkel în anul 2012 a constatat că “durata de viață” a cercurilor mici este de aproximativ 24 de ani, iar pentru cele mai mari de 43-75 de ani. Ele se găsesc cel mai adesea pe marginea estică a deșertului Namib din Africa de Sud-Vest. Sunt ușor de observat atât pe teren, cât și din aer, iar numărul lor este de ordinul sutelor de mii. Tschinkel constata, în 2012, că așa-zisele cercuri magice se întind din sudul Angolei și până în nordul Africii de Sud oriunde este sol nisipos, iar precipitațiile sunt între 50 și 100 mm pe an.

cercuri magice2

Studentul absolvent Jen Guyton colectează date despre “cercurile magice”. Foto: Tyler Coverdale

Miturile orale ale poporului Himba, un grup pastoral care locuiește în Namibia și Angola, au explicat cercurile misterioase ca fiind amprentele lăsate de zeul Mukuru, strămoșul lor original. Ghidurile turistice, pe de altă parte, au promovat legenda că cercurile sunt create de respirația otrăvitoare a unui dragon subteran. O altă teorie afirma că locul cercurilor ciudate este, probabil, un loc de aterizare al OZN-urilor.

Tarnita a declarat pentru The Guardian că cercetătorii nu cred că simularea lor poate explica toate cercurile magice, deși “obținem o descriere mult mai completă a tiparelor” prin combinarea efectelor termitelor simulate cu cele ale plantelor competitive.

Alți cercetători au pus la îndoială rezultatele simulărilor pe calculator, susținând că aproximarea cantităților de precipitații și durata de viață a coloniilor de termite nu sunt suficient de precise.

Cu toate acestea, s-a sugerat că această cercetare ar putea fi utilă în explicarea altor cercuri din lume – cum ar fi Heuweltjies din Africa de Sud și cercuri din Australia.

Conu Ticu/authenticmagazin.com

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

CALEIDOSCOP

Drumul mătăsii: ruta comerțului tehnologic care a schimbat Lumea Nouă

Caravana pe drumul mătăsii

Oamenii din cele mai vechi timpuri s-au mutat mereu din loc în loc și au făcut comerț cu vecinii, schimbând bunuri, abilități, noi tehnologii și chiar idei.

“Drumul Mătăsii” a reprezentat o străveche rețea de rute comerciale, culturale și tehnologice (și, de asemenea, de boli), înființate în timpul dinastiei Han din China, care a legat regiunile lumii antice în comerțul dintre China și Orientul îndepărtat cu Orientul Mijlociu și Europa.

Înființată atunci când dinastia Han din China a deschis oficial comerțul cu Occidentul în anul 130 î.Hr., rutele “Drumului Mătăsii” au rămas în uz până în anul 1453 d.Hr.

De ce a fost denumit “Drumul Mătăsii”?

Drumul Mătăsii

Întinderea Drumului Mătăsii. Cu roșu este trasat traseul terestru, iar albastrul este ruta pe mare. Sursa: Wikimedia

Explicația este foarte simplă, deoarece mătasea provenită din China a cuprins o mare parte a comerțului de pe acest drum străvechi.

„Drumul mătăsii” este de fapt un termen relativ recent, pentru faptul că pe toată durata lor aceste drumuri antice nu au avut un nume anume.

La mijlocul secolului al XIX-lea, în 1877, geologul german, baronul Ferdinand von Richthofen, a numit rețeaua de comerț și comunicare Die Seidenstrasse (Drumul mătăsii).

Mătasea este un material textil de origine chineză străveche, țesut din fibra de proteină produsă de viermele de mătase cu ajutorul căreia își produce coconul, și a fost dezvoltat, conform tradiției chineze, cândva în jurul anului 2.700 î.Hr.

Considerat un produs cu o valoare extrem de ridicată, a fost rezervat utilizării exclusive a curții imperiale chineze pentru confecționarea de pânze, draperii, pancarte și alte obiecte de prestigiu.

Doamne de la curtea imperială pregătind mătase nou țesută

Doamne de la curtea imperială pregătind mătase nou țesută. Sursa: Wikimedia

Producția sa a fost păstrată ca un secret extraordinar de bine păzit în China timp de aproximativ 3.000 de ani, prin intermediul unor decrete imperiale care condamnau la moarte pe oricine ar fi dezvăluit unui străin procesul producției sale.

Monopolul chinez în ceea ce privește producția de mătase nu a însemnat că produsul a fost limitat la Imperiul Chinez ci dimpotrivă, mătasea a fost folosită pe post de cadou diplomatic și a fost comercializată pe scară largă în cadrul dinastiei Han (206 î.Hr. – 2020 d.Hr.) devenind astfel unul dintre principalele exporturi ale Chinei.

După cum descrie istoricul Procopius, deși cunoștințele despre producția de mătase au fost foarte valoroase, în ciuda eforturilor împăratului chinez de a păstra secretul, în cele din urmă s-a răspândit dincolo de China, mai întâi în India și Japonia, apoi în Imperiul Persan și în sfârșit spre vest în sec. VI d.Hr..

Drumul Mătăsii a schimbat istoria 

Chiar dacă denumirea „Drumul mătăsii” provine din popularitatea mătăsii chineze în rândul comercianților din Imperiul Roman și în alte părți din Europa, materialul nu a fost singurul export important din est către vest.

Drumul Mătăsii a schimbat istoria, în mare parte datorită faptului că oamenii care au reușit să călătorească de-a lungul unei părți sau a întregului Drum al Mătăsii a tranzacționat semințe, fructe și legume, animale, cereale, piele, unelte, obiecte religioase, opere de artă, pietre prețioase și metale și, poate chiar mai important, limbă, cultură, credințe religioase, filozofie, știință și tehnologie.

Patru invenții care au schimbat lumea nouă

Cinci pași de fabricare a hârtiei - Pasul 1 - Tăierea și hidratarea fibrelor din bambus - Așa cum a fost descris de Cai Lun în 105

Cinci pași de fabricare a hârtiei – Pasul 1 – Tăierea și hidratarea fibrelor din bambus – Așa cum a fost descris de Cai Lun în 105. Sursa: Wikimedia

Dacă sticla, armele occidentale și mașinile de război au călătorit din Occident pentru a fi introduse în Orientul Îndepărtat, Vestul a beneficiat de patru invenții majore din China care urmau să schimbe lumea nouă: hârtia și fabricația sa, tehnicile de imprimare, praful de pușcă și busola.

Se pare că fabricarea hârtiei a fost inventată în China în jurul 104 d.Hr. de către un ofițer numit Cai Lun, pe baza procesării și presării și uscării ulterioare a unui amestec de fibre vegetale și apă.

Tehnicile de imprimare mecanică au apărut tot în China nu mai târziu de secolul al VI-lea d.Hr..
Sosirea ambelor tehnologii în Europa în secolele XII și XIII au produs o schimbare profundă, facilitând transmiterea informațiilor.

La rândul său, praful de pușcă a fost inventat în secolul al IX-lea, probabil întâmplător, de alchimiști sau călugări chinezi prin „încălzirea sulfului, a realgarului (sulfurii de arsen) și a saltpetrului (nitrat de potasiu) împreună cu mierea, producând fum și flăcări care au ars totul”, cum descria un text taoist din acea vreme.

Nu a trecut mult timp până să se descopere că atunci când acest amestec este introdus într-un recipient, poate provoca o explozie puternică din cauza suprapresiunii generate de cantitatea mare de gaz degajat.

Din China, secretul prafului exploziv s-a răspândit prin Asia și, în sfârșit, în secolul al XIII-lea, a ajuns și în Europa via Drumul Mătăsii. În Occident, a găsit imediat cerere în scopuri militare, permițând dezvoltarea unei noi tehnologii de armament, care a facilitat cucerirea ulterioară a lumii de către puterile europene.

Fotografia unei busole geomantice chineze din 1760, la National Maritime Museum, Marea Britanie

Fotografia unei busole geomantice chineze din 1760, la National Maritime Museum, Marea Britanie. Credit: Victoria C, Wikimedia

Busola sau acul magnetic a fost inventat tot în China, probabil în jurul secolului II d. Hr., la început ca instrument pentru geomanție (arta de a prezice viitorul). Mai târziu, când savanții chinezi au înțeles comportamentul și proprietățile magnetitei, au apărut primele busole, folosite ca și instrumente de orientare.

În pofida tuturor avantajelor clare enumerate mai sus, poate cea mai durabilă moștenire a Drumului Mătăsii a constat în facilitarea contactului dintre culturi și popoare prin intermediul comerțului.

Conu Ticu/authenticmagazin.com

Continue Reading

CALEIDOSCOP

Un vas al US Navy dispărut acum un an a apărut în mod misterios în Europa. Epava fantomă a călătorit peste 5000 de km

vas american

Membrii echipajului “Doolin Ferry Co’s Doolin Express”, o companie de feribot din Irlanda au făcut o descoperire neașteptată atunci când au găsit epava unui vas american de mici dimensiuni, aparținând US Navy plutind în Oceanul Atlantic.

Membrii echipajului irlandez, au observat ceva care plutea în apă pe traseul lor spre Inis Oirr. Au mers să cerceteze mai departe și au găsit un vas care plutea în derivă!

Inis Oírr sau Inisheer este cea mai mică și estică dintre cele trei insule Aran din Golful Galway, Irlanda.

Puțin mai târziu marinarii au trimis unul dintre echipajele companiei și un feribot pentru a remorca epava cu scopul de a o aduce la mal pe plaja micuței insule Inis Oirr. Mulți localnici au ajutat să tragă pe plajă ambarcațiunea.

Cum era și firesc au început să-și pună întrebări cu privire la proveniența vasului. După o inspecție mai amănunțită au realizat că ambarcațiunea avea cele două motoare încă fixate, iar după numărul de scoici atașate de laturile vasului și-au dat seama că acesta a stat în apă o perioadă lungă de timp.

vas american

Epava. Foto : Doolin Ferry Co Facebook Post

Pentru a putea desluși misterul provenienței vasului, compania de feribot a postat descoperirea și pe pagina lor Facebook.

Dacă inițial au crezut că e vorba doar de o barcă de salvare, în urma investigațiilor, reprezentanții firmei irlandeze au reușit să afle că vasul este  de fapt un AM800 HSMST (High Speed Maneuverable Surface Targets), fabricat de compania Silver Ships din Alabama pentru Marina SUA.

Acest tip de ambarcațiune este în general operat de la distanță și utilizat ca practică pentru trageri de către armata americană.

Timothy Boulay de la Divizia de aeronave a Centrului Naval de Război din Maryland, a declarat pentru CNN într-un e-mail, că nava fără echipaj a fost pierdută la 75 de mile de coasta Norfolk, Virginia, în timpul unui test cu rachete și al unui exercițiu de evaluare, anul trecut.

Și totuși, cum a reușit să plutească timp de un an fără a se scufunda, mai mult de 5000 de km (3.300 mile) peste Oceanul Atlantic? 

Același reprezentant al marinei SUA a mai adăugat că ambarcațiunile sunt umplute cu o spumă specială și au fost concepute în așa fel pentru a nu se scufunda.

Conu Ticu/authenticmagazin.com

Continue Reading

CALEIDOSCOP

Vehiculul hipersonic testat de armata SUA s-a deplasat cu 10620 km pe oră. A fost atât de rapid încât nu este vizibil nici cu încetinitorul

sanie supersonică

O navetă spațială trebuie să atingă viteza de aproximativ 17.500 de mile pe oră (28.000 de kilometri pe oră) pentru a rămâne pe orbită. O viteză amețitoare nu-i așa?

Aceste viteze sunt obținute la deplasarea unei rachete prin aer la altitudini foarte mari. La sol însă lucrurile nu stau întocmai la fel.

Potrivit Guinness World Records, recordul de viteză la sol, aparține unui vehicul numit Thrust SSC, ce a atins viteza de 1227.985 km/h în deșertul Black Rock, Nevada, SUA,  2018.

Și totuși…

sanie supersonică

De curând Forțele Aeriene ale Statelor Unite au făcut publice imaginile unui test în care un vehicul hipersonic se deplasează cu 10620 km pe oră (6,599 mph), informează The Huffington Post.

După cum se observă în videoclip (vezi la finalul articolului), este aproape imposibil să surprindeți momentul trecerii, chiar și atunci când clipul este redat cu încetinitorul.

Mai precis este vorba de o “sanie” hipersonică, cel mai probabil propulsată de un motor de rachetă. Baza Forțelor Aeriene Holloman din New Mexico a declarat săptămâna trecută că sania rachetă lansată pe pista sa de test de mare viteză, a atins Mach 8.6.

Reprezentanții U.S. Air Force nu au specificat însă când a fost efectuat testul și nici ce anume testau.

Conform Departamentului de Apărare al Statelor Unite, pista de 16 kilometri pe care a fost testată sania hipersonică este cea mai lungă de acest fel din lume. Circuitul este adesea folosit pentru a testa componente ale armamentului hipersonic, inclusiv sisteme de ghidare și control.

Conu Ticu/authenticmagazin.com

Continue Reading

Trending