Peştera misterioasă din România în care mulţi s-au aventurat și nu s-au mai întors: „E o poartă către lumea de dincolo de moarte” – authenticmagazin.com
Connect with us

DESTINAȚII

Peştera misterioasă din România în care mulţi s-au aventurat și nu s-au mai întors: „E o poartă către lumea de dincolo de moarte”

La numai câţiva kilometri de Mangalia, există o peşteră misterioasă în care cei mai mulţi care au păşit acolo, nu s-au mai întors. Ascunsă în pântecele unui deal, o lume străveche şi plină de mister încă nu se arată la faţă pentru a fi înţeleasă: Peştera de la Limanu.

Peştera Limanu, mai este numită şi Peştera Caracicola sau Peştera La Icoane. Cu lungime de cca 4.000 metri ea este de departe cea mai lungă peşteră dobrogeană. O altă ciudăţenie este ramificarea de-a dreptul ameţitoare a galeriilor. Spre deosebire de majoritatea peşterilor unde apele şi-au croit galerii principale spre care converg galerii secundare – după cum într-un oraş străzile laterale ies în bulevarde -, proiectantul Peşterii Limanu nu a avut nici un gând de sistematizare.

Locul de sub dealul de la marginea comunei Limanu nu a putut fi niciodată explorat în întregime, din cauza labirintului întortocheat de peşteri, în care mulţi dintre cei care s-au aventurat mai mult decât trebuia s-au pierdut şi nu au mai găsit drumul la întoarcere. Legendele localnicilor spun că peştera aceasta ciudată este o poartă către lumea de dincolo de moarte. Privindu-i planul veţi înţelege de ce aici s-au rătăcit deseori vizitatorii nepregătiţi.

pestera limanu1

 

 

Puţini dintre turiştii care vin vara pe plajele însorite ale Mării Negre de la Mangalia şi Vama Veche, ştiu că un pic mai încolo de asfaltul şoselei pe care păşesc, drumul duce către o lume plină de istorie şi abundă de mister încă nedesluşit de minţile înţelepte.

Intrarea în peşteră se facea printr-o poartă metalică de la poalele dealului, mai jos de o pădurice de pini şi este străjuită de câteva pietre mari. Chipurile din piatră care se pot vedea la intrare au făcut ca peştera să primească şi denumirea de „La Icoane”, figuri care se presupune că ar fi fost scrijelite în piatră pentru locul prin care se intră în pământ. “Icoana înseamnă în limba veche “chip”, “imagine”. Nu e vorba de icoane în sensul creştin. Acolo erau nişte chipuri din piatră, chiar la intrare.

Bolovanii de la intrare au fost sculptaţi, când am facut eu cercetări se vedeau clar trăsăturile umane, ochii, nasul, gura. Acum sunt răsturnaţi, nu cred că se mai vede ceva. Deci erau nişte capete de piatră care vegheau la intrarea în peşteră. De aceea sătenii au numit peştera “La Icoane”. Figurile astea au fost făcute probabil demult, în vremea dacilor, poate ca un semn de recunoaştere pentru locul prin care se intra sub pământ, ori cine ştie din ce alte motive”, povesteşte profesorul Vasile Boroneant, expert în arheologia peşterilor.

Acesta vorbeşte cu tristeţe de inscriptiile pe care le-a descoperit acum treizeci de ani şi care acum nu mai există, fiind acoperite de mâzgâlituri moderne. Întreaga peşteră este vandalizată, acoperită de sute de graffiti ale vizitatorilor inconştienţi.

De Peştera de la Limanu se leagă şi o serie de descoperiri ştiinţifice, printre care cea mai amănunţită a fost făcută de profesorul Vasile Boroneant, expert în arheologia peşterilor (cel care a scris lucrarea “Labirintul subteran de la Limanu”).

pestera limanu1

Deşi descurajat de cei care auziseră că vrea să facă cercetări la Limanu, profesorul Boroneant a pornit, în anii ’70, în mare descoperire. El a găsit aici ceramică, atât romană, cât şi grecească, însă majoritatea era specific dacică, şi, totodată, a mai descoperit desene rupestre, figuri de oameni şi de animale.

Dintre ele se distinge, prin factura sa aparte, o figură umană, probabil un bărbat stând în picioare sau eventual pe un scaun. Capul este un pătrat umplut cu puncte, trunchiul un oval umplut tot cu puncte. Mâna dreaptă se sfârşeşte ca o pată neagră în formă circulară neregulată; în mâna stângă, personajul pare a ţine un scut pătrat. Demn de reţinut este faptul că, şi la celelalte figuri umane, mâinile se termină cu câte o pată de culoare neagră, lasând impresia unor obiecte ţinute în palmă.

La aproximativ 35 m de la intrare se află şi un bloc de piatră pe care sunt gravate trei figuri umane. Din păcate, reprezentarea a fost distrusă parţial.

Un interes deosebit prezintă figurile de călăreţi; caii văzuţi din profil sunt redaţi în galop, iar călăreţii au chipurile privite din faţă. Ca siluete şi mod de prezentare seamană în mod izbitor călăreţilor daci de pe ceramica descoperită în multe aşezări de pe aria locuită de traco-daci.

Vremurile moderne au adus doar profanarea.Pestera Limanu a fost poluată în fel şi chip. Într-o galerie a apărut chiar un loc de ritualuri sataniste, decorat cu zvastici, cu un eşafod pentru sacrificat pisici şi lilieci. În prezent Peştera Limanu este declarată arie protejată şi se află în custodia Asociaţiei GESS, care îşi onorează misiunea, dar cu mare dificultate. De exemplu, poarta metalică de 350 kg care proteja intrarea a fost smulsă cu un tractor şi vândută la fier vechi. Surse: actualitateasm, natgeo.ro

2 Comments

2 Comments

  1. Alia

    septembrie 21, 2018 at 8:11 am

    Daca este asa de misterioasa si nu s-a mai intors nimeni;
    …cum de s-a intrat in ea pentru diferite activitati descrise mai sus de dv
    …cum a fost posibil cartografierea
    …lumina in forma de spirala proiectata de jur-imprejur de-a lungul tunelului, de unde isvoraste
    …si intrebarea la care intotdeauna ti se da un raspuns evaziv: (aveti pregatire in domeniu?…ce studii aveti?…nu va putem lasa sa intrati pentru ca nu aveti pregatirea profesionala pentru a manipula diverse materiale si puteti altera dovezile…iar lista poate continua cu abureli)de ce de fiecare data cand se afla de cate un loc de genul acesta pe suprafata Pamantului este imediat interzis publicului….eu am impresia ca cineva este destul de inteligent incat stie ca printre oamenii simpli exista specimene ce pot fi compatibile cu mediul respectiv, dar nu slujesc aceluiasi iteres meschin….este ceea ce se numeste in termeni obisnuiti ,,invidie,, dar o ascund in spatele cuvintelor prin prisma profesionalismului.
    …in orice moment ar putea aparea in fata lor un simplu om cu mainile goale, fara nici o pregatire, dar sa stie ce trebuie facut….asta le-ar pata eticheta profesionala
    …si iarasi revenim la vesnicele obsesii….nu putem trece de bariera maririi de sine si limita rationamentului

    • Letia Norina

      ianuarie 25, 2019 at 6:48 am

      Cand intri intr_o Peștera , cred că ti_ar trebui sfoara colorata pentru a te reîntoarce înapoi , către ieșirea din peșteră .

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

DESTINAȚII

Munții Apuseni pe lista CNN a celor mai frumoase locuri din Europa: “Sunt secretul cel mai bine păstrat din Europa de Est”

Munții apuseni

Când vorbim despre România avem uneori tendința să încurcăm țara cu (ne)realizările administrative a unor oameni ce s-au perindat ani de-a rândul la conducerea țării.

Dacă schimbăm însă punctul de vedere și privim partea plină a paharului, vom descoperi România ca țară cu o frumusețe greu de egalat. Uneori ar trebui să ne considerăm norocoși că ne-am născut pe aceste meleaguri de basm.

Sunt atâtea locuri de poveste pe care să le vizitezi în frumoasa noastră țară încât nu îți ajunge o viață să le cunoști și, am putea spune, nu am avea nevoie să călătorim niciunde în altă parte a lumii.

Dacă nu ne apreciem noi… ne apreciază alții

Un asemenea loc au descoperit cei de la CNN în momentul în care au căutat să întocmească un clasament a celor mai frumoase locuri din Europa.

CNN a inclus astfel Munții Apuseni din România pe faimoasa listă a celor mai frumoase 20 de locuri din Europa.

Munții Apuseni sunt un lanț muntos situat în partea central-vestică a țării, ce constituie sectorul nordic al Carpaților Occidentali. Cel mai înalt vârf este Vârful Bihor, din munții Bihor cu o altitudine de 1849 de metri.

Ca o particularitate adăugăm că în munții Apuseni se află mai mult de 400 de peșteri.

Vârful Bihor

Vârful Bihor (cunoscut și sub numele de Cucurbăta Mare), cel mai înalt munte din Munții Apuseni, văzut de la 50 de kilometri, din satul Josani, comuna Căbești, județul Bihor, Crișana, Transilvania, România. Foto : Flavius Ivaşca via wikimedia.org

Cum descriu reporterii CNN acest colț minunat de țară?

De la insulele norvegiene situate deasupra Cercul Arctic până la munții acoperiți de pădure din România, plaje cu nisip în Țara Galilor și lacuri înghețate din Balcani, Europa este un loc spectaculos variat”, se arată în introducerea CNN a listei, care include unele dintre cele mai multe locuri idilice de pe continent.

O parte din zona Carpaților, Apuseni sunt secretul cel mai bine păstrat din Europa de Est”, spune CNN despre Munții Apuseni din România. „Acești munți sunt izolați, cu păduri străvechi și peșteri de calcar care coboară în râuri subterane la fiecare rând. Timpul se oprește aici, cu nimic altceva de făcut, dar să respirați aerul tare cu aromă de pin și să vă bucurați de viața sălbatică din abundență. Să ascultați lupii ce vânează printre copaci și să vă bucurați de apele termale.

Vârful Curcubăta Mare 1849m, Romania

Vârful Curcubăta Mare 1849m, Romania. Foto: Larisa Birta via wikimedia.org

Iată și câteva dintre obiectivele turistice pe care “e musai” sa le vezi în Munții Apuseni:

Parcul Natural Apuseni, un cadru natural idilic unde puteți face o drumeție de neuitat. Aici veți fi răsplătit cu peisaje fascinante așa cum nu ai mai întâlnit până acum.

Peștera Urșilor, un loc unicat în România dar și în Europa datorită numărului impresionant de stalactite și stalagmite care au luat cele mai ciudate forme de animale, strigoi sau castele.

Peștera Meziad din Munții Pădurea Craiului, o grotă cu stalactite și stalagmite extrem de spectaculoase. Tot pe acest traseu puteți vizita și Peștera cu Cristale din Mina Farcu, amenajată la cel mai înalt nivel tehnologic și ecologic (prietenos cu mediul), fiind singurul loc din țară unde turiștii fără pregătire speologică pot admira rezervaţia cu cristale, celebrele discuri de Farcu şi „libelulele de cristal”.

La Remetea puteți poposi o clipă pentru a vizita biserica reformată din sec. XII.

Muzeul Etnografic La Fluturi din satul Chișcău.

Muzeul Aurului din Brad. Aici sunt expuse cele mai spectaculoase și valoroase 18 kilograme de aur nativ din lume, reprezentate din piese rare scoase din adâncurile munților, exact în formele pe care le putem vedea noi azi. Merită adăugat faptul că cea mai mare parte a aurului extras din România provine din zona Munților Apuseni.

La Țebea putem admira Gorunul lui Horea, un stejar în vârstă de 400 de ani, simbol al luptei pentru libertate.

Mai enumerăm: Roșia Montană, propusă pentru includerea în patrimoniul UNESCO, satul Bucium, Casa lui Avram Iancu și Dealul cu Melci, unul dintre cele mai bogate puncte fosilifere din România, unde putem vedea specii de moluște pietrificate, cu o vechime de peste 65 de milioane ani, iar lista continuă, noi enumerând doar în treacăt câteva dintre principalele obiective turistice din Munții Apuseni.

În încheiere apreciem că în Munții Apuseni natura este chiar la ea acasă. De la satele moților pline de tradiții seculare și până la drumețiile prin parcul natural care abundă de peșteri spectaculoase sau o călătorie în istoria “de aur” a locului: de aur la propriu, caci putem vizita Muzeul Aurului de la Brad, magia acestor locuri ne va determina să gândim de două ori înainte de a rezerva un bilet către Paris!

Contribuie și tu la promovarea acestor locuri minunate din țara noastră și împarte acest articol cu prietenii tăi.

Conu Ticu/authenticmagazin.com

Continue Reading

DESTINAȚII

Lacul din România care poate prevesti vremea. Puritatea apei din lac se apropie de aceea a apei distilate

lacul Sfânta Ana

Lacul Sfânta Ana este singurul lac vulcanic din România. Situat în masivul Ciomatu,  județul Harghita, pe malul stâng al Oltului, în apropiere de localitatea – stațiune Tuşnad.

Lacul a luat naștere pe fundul unui vulcan stins, numit Ciumatu Mare din masivul vulcanic Puciosu. În apa acestui lac nu există oxigen, motiv pentru care aici nu trăieşte nicio vietate. Puritatea apei din lac se apropie de aceea a apei distilate, cu numai 0,0029 ml minerale.

Lacul își completează apele numai din precipitații, el neavând izvoare.

Poate prevesti vremea

Localnicii spun că lacul poate prevesti vremea, în funcţie de mirosul emanat prin fisurile formate în muntele vulcanic. Lacul emană un miros puternic înţepător, atunci când urmează o furtună, iar dacă acest lucru nu se întâmplă, atunci vremea va fi frumoasă.

În realitate acest fenomen are și o explicație științifică. În munte se desfășoară încă o activitate post-vulcanică, sensibilă la orice schimbare a presiunii atmosferice.

Când presiunea atmosferică scade, gazele, precum bioxidul de carbon și sulful, urcă spre suprafață și inundă fisurile cu un miros înțepător, semn că vine ploaia.

lacul Sfânta Ana

Lacul Sfânta Ana. Foto: Várkonyi Tibor/wikipedia.org/CC BY-SA 4.0

Legenda lacului

Doi tineri trebuiau să se căsătorească. Fata, pe nume Ana, care urma să devină soție, nu dorea acest lucru deoarece părinții o obligau să se căsătorească numai pentru a pune mâna pe averea tânărului, care era destul de necioplit în ale măritișului.

În seara nunții, mireasa a fugit și s-a aruncat în acest lac, trupul ei neînsuflețit nefiind găsit nici în ziua de astăzi. Din această cauză lacul poartă numele acelei fete. În fiecare an, de hramul Sf. Ana, lacul este sfințit de către mitropolie.

Lângă lac se află o capelă romano-catolică cu hramul Sfintei Ana.

Continue Reading

DESTINAȚII

Lacul cu nuferi termali unic în România și în Europa, o rezervație milenară distrusă de nepăsare

lacul cu nuferi

Lângă Oradea, în staţiunea Băile 1 Mai, se găseşte rezervaţia naturală ”Lacul cu Nuferi – Pârâul Peţea”, singurul loc din România dar și din Europa unde creşte de milioane de ani nufărul termal.

Lotusul termal (Nymphaea lotus L. var. Thermalis) este originar din zona Nilului şi se presupune că seminţele acestei plante ar fi fost aduse aici fie de turci, fie de păsările călătoare, dezvoltându-se aici datorită condiţiilor favorabile din zonă și a apei termale.

Pe lângă nuferii termali, în această rezervaţie mai poate fi admirată o specie unică de melc Melanopsis parreyssi și și peștișorul numit Scardinius racovitzai sau roșioara termală.

În 1931, în urma demersurilor profesorului Alexandru Borza, nufărul termal a fost declarat monument al naturii, iar în 1932 lacul termal Peţa şi endemismele sale au intrat în regim de ocrotire, primind statutul de rezervaţie naturală, din dorinţa de ocrotire pe termen lung.

Dezastru ecologic în Rezervaţia Naturală “Pârâul Peţea”

Nufar termal

Nufăr Termal. Foto: Zoso – wikipedia.org/CC BY-SA 3.0

Rezervaţia a avut numeroase probleme în ultimii 100 de ani, dintre care deosebite au fost cele datorate aclimatizării unor specii exotice tropicale de floră şi faună care au devenit invazive.

Alte probleme ecologice derivă din faptul că lacul este supus unei colmatări rapide, deoarece de pe versanţii cultivaţi agricol care îi delimitează bazinul hidrografic ajung în lac cantităţi importante de sedimente, împreună cu substanţele chimice folosite pentru culturile agricole (îngrăşăminte, pesticide, insecticide).

De departe însă rezervaţia naturală Lacul Peţea a suferit cel mai crunt din cauza activităţilor umane derulate în preajma sa, și anume explotarea intensivă a apei termale, în scopuri balneare, recreative sau chiar casnice.

Lacul a se cat și nufărul a dispărut

Lacul cu nuferi

Nufărul termal, monument al naturii şi un veritabil simbol al locului, se pare că a dispărut definitiv, odată cu apa din lac, iar ultimele exemplare de melci şi roşioare au fost mutate în acvarii.

De câţiva ani, lacul a început să sece. Scăderea nivelului apei a fost remarcată în decembrie 2011, când specialiştii Muzeului Ţării Crişurilor (MŢC), custodele rezervaţiei, au constatat, de asemenea, că şi temperatura apei scăzuse, de la 30 la doar 10 grade.

Biologii au trecut lacul pe “aparate”, ca pe un pacient bolnav, alimentându-l cu apă termală dintr-un foraj exploatat de SC Turism Felix.

De atunci şi până acum, apa a continuat să dispară. “În prezent, lacul are sub 2% din suprafaţa iniţială şi 3% din volumul obişnuit”, spune Radu Huza, geolog la MŢC.

Singurul lucru care mai spală ceva din ruşinea distrugerii unei rezervaţii milenare este că, datorită unei finanţări acordate de un şeic din Abu Dhabi, Mohamed bin Zayed, sute de exemplare de roşioară şi melc termal trăiesc acum în acvarii ale specialiştilor din Oradea, Galaţi şi Gödöllő (Ungaria). Un mediu artificial, nefiresc, dar care măcar le permite supravieţuirea.

Nufărul termal a fost salvat şi el, mulţumită unui cercetător al Universităţii orădene, Cristian Blidar, care a reuşit, pe cont propriu, cultivarea lui in vitro, procedeu nemaiutilizat până acum. El poate fi admirat la câțiva kilometri depărtare de lac, într-un loc special amenajat la Băile Felix.

Cine este vinovat pentru uriaşul dezastru?

Cauza scăderii alarmante a apei din lacul termal este exploatarea haotică a zăcământului (apa termală), cu sau fără autorizaţie.

Muzeografii orădeni arata cu degetul spre proprietarii de pensiuni din zonă, care ar fi făcut foraje ilegale de apă termală, ceea ce a dus la scăderea drastică a rezervei hidrologice şi, implicit, a temperaturii apei.

Cu alte cuvinte, se consumă prea multă apă în comparaţie cu capacitatea de regenerare a zăcământului. Concluzie previzibilă dar se pare că după 1989 nimeni nu a ţinut cont de acest detaliu.

Un elicopter al MAI dotat cu o cameră cu termoviziune a survolat Băile Felix şi 1 Mai, o dată pe timp de zi şi o dată pe timp de noapte, cu scopul de a depista puţurile ilegale cu apă geotermală. Rezultatele nu au fost însă cele scontate, forajele neputând fi detectate de echipamentele cu termoviziune dacă sunt acoperite cu plăci de beton.

Acum localnicii speră că măcar în al 12-lea ceas se vor lua măsuri pentru salvarea acestui colţ de rai, unic pe continent.

Semne bune

“Izvoarele termale au repornit, semn că s-a reglat într-un fel în această perioadă exploatarea şi, dacă se menţine exploatarea la acelaşi nivel, s-ar putea să vedem nuferii înfloriţi anul acest pe lac”, declara Radu Huza, fostul custode al Rezervaţiei Lacul cu Nuferi pentru Digi24.

Pentru ca rezervaţia să nu ajungă, din nou, în situaţia de a seca, specialiştii spun că există o singură posibilitate: “Reducerea exploatării în limitele de refacere naturală a zăcământului.”

Reprezentanţii ariei protejate speră că, în cel mult cinci ani, lacul va arăta ca odinioară.

Continue Reading

Abonare la blog via email

Introdu adresa de email pentru a te abona la acest blog și vei primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te celorlalți 58 de abonați

Statistici blog

  • 1.635.637 vizite

Trending