Connect with us

CALEIDOSCOP

Specialiștii se aşteaptă la ruperea completă a Nepalului, în ceea ce ar putea fi una dintre cele mai mari catastrofe naturale din istoria cunoscută a omenirii

cutremur-nepal-nasa

În aprilie 2015 Nepalul, cu precădere regiunea din jurul capitalei Kathmandu, a fost lovit de un cutremur foarte puternic. Cu o magnitudine de 7,8 , cutremurul devastator a distrus sate întregi, șosele și monumente culturale, lăsând în urmă mii de victime.

Țara se poate confrunta în continuare cu amenințarea unor cutremure mult mai puternice, cu o magnitudine de 8 sau chiar mai mult. Aceasta este concluzia la care a ajuns un grup de oameni de știință de la ETH Zurich, bazat pe un nou model al zonei de coliziune dintre plăcile indiene și eurasiatice din vecinătatea Himalayei.

Folosind acest model, echipa de cercetători ETH care lucrează împreună cu doctorandul Luca Dal Zilio, din grupul condus de profesorul Taras Gerya de la Institutul de Geofizică, a efectuat primele simulări de înaltă rezoluție într-o secțiune transversală a zonei de ruptură.

La cutremurul din 2015, a avut loc doar o ruptură parțială a faliei Himalayene separând cele două plăci continentale. Secțiunea frontală, aproape de suprafața zonei de ruptură, unde placa indiană s-a scufundat sub placa eurasiană, nu a alunecat complet rămânând în continuare sub stres“, explică Dal Zilio, autorul principal al studiului, publicat recent în revista Nature Communications.

În mod normal, un cutremur major eliberează aproape toată tensiunea care s-a acumulat. „Modelul nostru arată că, deşi cutremurul Gorkha a redus nivelul de stres în zona de ruptură, tensiunea a crescut în secţiunea frontală aproape de Himalaya. Astfel, un „cutremur mediu” precum Gorkha poate crea condiţiile unui cutremur mai mare”, a precizat Dal Zilio.

himalaya-india

Conform simulărilor efectuate de Dal Zilio și colegii săi, vor fi necesare două sau trei cutremure precum Gorkha pentru a crea suficient stres care să declanșeze un cutremur cu o magnitudine de 8,1 sau chiar mai mult, scrie sciencedaily.com

La un cutremur de o asemenea amploare, zona de ruptură se poate rupe pe întreaga adâncime, care se extinde până la suprafața Pământului și în lateral de-a lungul arcului himalayan pe sute de kilometri. Acest lucru duce în cele din urmă la o eliberare completă de stres pe acest segment de falii , care se extinde la circa 2000 km în total.

Cu toate acestea, oamenii de știință nu pot prezice când va avea loc un alt cutremur major. “Nimeni nu poate anticipa cutremurele, nici măcar cu noul model creat de computer. Cu toate acestea, putem îmbunătăți înțelegerea hazardului seismic într-o anumită zonă și să luăm măsurile de precauție corespunzătoare“, a adăugat Kissling, un cercetător din echipa care studiază cazul.

Modelul bidimensional de înaltă rezoluție include, de asemenea, unele rezultate ale cercetării publicate după cutremurul din Gorkha. Pentru a genera simulările, cercetătorii au folosit puternicul computer Euler de la ETH Zurich.

Un model tridimensional ar fi mult mai precis și ne-ar permite, de asemenea, să facem precizări despre flancurile de la vest și est de Himalaya. Cu toate acestea, procesarea 3D a celor 2000 de kilometri din zona de ruptură ar necesita o putere computațională enormă“, a mai adăugat Luca Dal Zilio.

Conu Ticu/authenticmagazin.com

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

CALEIDOSCOP

Câți oameni au trăit pe Pământ până acum?

Estimativ 7% din toți oamenii născuți vreodată sunt în viață astăzi

oameni pe pamant

Estimarea numărului de persoane născute vreodată pe Pământ, necesită selectarea dimensiunilor populației pentru diferite puncte din antichitate și până în prezent și aplicarea ratelor de natalitate presupuse fiecărei perioade. Începem chiar de la început – cu doar doi oameni (o abordare minimalistă!)

Homo sapiens „modern” (adică oamenii care erau cam ca noi acum) au evoluat pentru prima dată pe Pământ acum aproximativ 50.000 de ani.

De atunci și până în zilele noastre, peste 108 miliarde de membri ai speciei noastre s-ar fi născut pe Pământ, potrivit estimărilor Population Reference Bureau (PRB).

Având în vedere actuala populație globală de aproximativ 7,5 miliarde indivizi (pe baza celei mai recente estimări din 2019), asta înseamnă că cei care se află azi în viață reprezintă aproximativ 7% din numărul total de oameni care au trăit vreodată.

PRB estimează că până în 2050 aproximativ 113 miliarde de oameni vor fi trăit vreodată pe Pământ.

Cu siguranță, calculul numărului de oameni care au trăit vreodată este parte știință și parte artă. Nu există date demografice pentru 99% din durata existenței umane. Totuși, cu unele ipoteze despre populațiile preistorice, putem avea o idee aproximativă despre acest număr istoric.

Tabel de date a populației mondiale (Washington, DC: Population Reference Bureau, 2019)

Year Population Births per 1,000 Births Between Benchmarks Number Ever Born Percent of Those Ever Born
50,000 B.C.E. 2
8000 B.C.E. 5,000,000 80 1,137,789,769 1,137,789,769 0.4
1 C.E. 300,000,000 80 46,025,332,354 47,163,122,125 0.6
1200 450,000,000 60 26,591,343,000 73,754,465,125 0.6
1650 500,000,000 60 12,782,002,453 86,536,467,578 0.6
1750 795,000,000 50 3,171,931,513 89,708,399,091 0.9
1850 1,265,000,000 40 4,046,240,009 93,754,639,100 1.3
1900 1,656,000,000 40 2,900,237,856 96,654,876,956 1.7
1950 2,516,000,000 31-38 3,390,198,215 100,045,075,171 2.5
1995 5,760,000,000 31 5,427,305,000 105,472,380,171 5.5
2011 6,987,000,000 23 2,130,327,622 107,602,707,793 6.5
2019 7,692,000,000 19 1,157,835, 998 108,760,543,791 7.1
2030 8,932,000,000 16 2,226,104,131 110,986,647,922 8.0
2050 9,854,000,000 14 2,120,539,877 113,107,187,799 8.7

Notă: numerele care apar cu caractere aldine provin din actualizările din 2019. Estimările pentru cei născuți vreodată se aplică numai nașterilor vii. Nasterile statice nu se numără.

Cum putem estima populația din preistorie și istorie?

Orice estimare a numărului total de oameni care au trăit vreodată depinde în esență de doi factori: durata de timp pe care se crede că oamenii au fost pe Pământ și dimensiunea medie a populației umane în perioade diferite.

Fixarea unui moment în care rasa umană a apărut de fapt nu este simplă. Hominizii au evoluat pe Pământ încă de acum câteva milioane de ani, și diverși strămoși ai lui Homo sapiens au apărut încă din 700.000 î.e.n.

Potrivit United Nations Determinants and Consequences of Population Trends, Homo sapiens modern ar fi putut apărea în jurul anului 50.000 î.e.n.

La începuturile agriculturii, aproximativ 8.000 î.e.n., populația lumii număra aproximativ 5 milioane de indivizi.

Ipoteza natalității noastre va afecta foarte mult estimarea numărului de persoane care au trăit vreodată. Se crede că mortalitatea infantilă în primele zile ale rasei umane moderne a fost foarte mare – poate 500 de decese la 1000 de nașteri sau chiar mai mult.

Până în anul 1 e.n., lumea ar fi putut număra aproximativ 300 de milioane de oameni. O estimare a populației Imperiului Roman în anul 14 e.n., este de 45 de milioane.

Cu toate acestea, alți istorici au stabilit cifra de două ori mai mare, sugerând cât de imprecise pot fi estimările populației din perioadele istorice timpurii.

riduri

Până în 1650, populația lumii a crescut la aproximativ 500 de milioane, ceea ce nu reprezintă o creștere semnificativă față de estimarea din 1 e.n.

Rata medie anuală de creștere a fost de fapt mai mică în această perioadă decât rata sugerată pentru perioada precedentă de la 8.000 î.e.n. Unul dintre motivele creșterii anormal de lente a fost pandemia de ciumă bubonică cunoscută în istorie ca Moartea Neagră.

Această temută ciumă care nu s-a limitat la Europa secolului al XIV-lea, ar fi început în vestul Asiei în jurul anului 542 e.n. și s-a răspândit de acolo.

Experții cred că jumătate din Imperiul Bizantin a fost distrus de ciumă în secolul al VI-lea, în total 100 de milioane de morți. Fluctuații atât de mari ale dimensiunii populației pe perioade lungi de timp agravează dificultatea estimării numărului de oameni care au trăit vreodată.

Moartea Neagră sau Ciuma Neagră este cea mai fatală pandemie înregistrată în istoria omenirii, ducând la moartea a până la 75-200 de milioane de oameni în Eurasia și Africa de Nord, atingând vârful în Europa între 1347 și 1351.

Cu toate acestea, până în 1800, populația lumii a depășit valoarea de 1 miliard și, de atunci, a continuat să crească până la 7,5 miliarde actual.

Această creștere este determinată în mare parte de progresele în medicină și nutriție care au contribuit la scăderea ratei mortalității, permițând mai multor oameni să trăiască în anii lor de reproducere.

Împarte acest articol cu prietenii tăi dacă ți-a plăcut. Iți mulțumim!

Ticu/authenticmagazin.com

Continue Reading

CALEIDOSCOP

“Mărul morții”, cel mai otrăvitor copac din lume

Nu mâncați, nu atingeți și nici măcar nu inspirați aerul din jurul arborelui Manchineel

Machineel tree - fruit

Cunoscut ca fiind cel mai periculos copac din lume, acesta se găsește de-a lungul plajelor de nisip și mangrovelor din climatele tropicale care se întind de la Florida la Caraibe și până în anumite părți din America Centrală și de Sud.

Denumit arborele Manchineel (Hippomane mancinella) este o specie de plantă cu flori din familia Euphorbiaceae.

Otrava Manchineelului

Conchistadorii spanioli l-au numit “manzanilla de la muerte, „micul măr al morții”. Aceasta se referă la faptul că manchineelul este unul dintre cei mai toxici arbori din lume.

Florile mici verzui sunt urmate de fructe, care au un aspect similar cu mărul, sunt verzi sau galbene verzui când sunt coapte. Fructul este otrăvitor, la fel ca orice altă parte a copacului.

Arborele are o sevă alb-lăptoasă care conține numeroase toxine și poate provoca vezicule. Seva este prezentă în fiecare parte a copacului: scoarță, frunze și fructe.

Toate părțile copacului conțin toxine extrem de puternice. Seva sa alb – lăptoasă conține phorbol și alți iritanți ai pielii, producând dermatită alergică foarte puternică la simplul contact.

Adăpostitul sub copac în timpul ploii, provoacă vezicule ale pielii prin simplul contact cu apa. Chiar și o mică picătură de ploaie contaminată cu substanța lăptoasă din el va provoca iritații ale pielii.

Seva de machineel, este deasemenea, cunoscută pentru deteriorarea vopselelor de pe mașini. Arderea unor părți ale copacului poate provoca leziuni oculare dacă fumul ajunge la ochi.

Până și simpla inhalare a fumului sau a aerului umed din preajma copacului poate provoca iritații puternice la nivelul plămânilor.

Contactul cu seva sa lăptoasă (latex) produce dermatită buloasă, cheratoconjunctivită acută și eventual defecte epiteliale corneene mari.

“Mărul otrăvit”

Machineel tree - fruit
Fructe și frunziș de Manchineel la Cabo Blanca, Peninsula Nicoya, Costa Rica.
[foto: Hans Hillewaert /CC BY-SA 3.0]

Deși fructul ce seamănă cu un măr, este potențial fatal dacă este consumat, nu au fost raportate încă astfel de cazuri în literatura modernă.

Ingerarea poate produce gastroenterită severă cu sângerare, șoc și suprainfecție bacteriană, precum și potențialul compromiterii căilor respiratorii datorate edemului.

Când este ingerat, fructul este la început dulce – plăcut , cu un sentiment ciudat de piper ce progresează treptat către o senzație de arsură și strângere a gâtului.

Simptomele continuă să se înrăutățească până când pacientul abia mai poate înghiți alimente solide din cauza durerii chinuitoare și a senzației de sufocare.

În unele părți ale ariei sale, mulți copaci sunt însoțiți de semne de avertizare, de exemplu în Curaçao sunt marcați cu un „X” roșu pe trunchi pentru a indica pericolul. În Antilele Franceze copacii sunt adesea marcați cu o bandă roșie pictată la câțiva metri deasupra solului.

Do not touch the Manchineel!
Semn de avertizare pentru arborele Manchineel. [Photo: Scott Hughes/CC BY-SA 2.0)]

În trecut caraibienii otrăveau rezervele de apă ale dușmanilor cu frunze de machineel. Exploratorul spaniol Juan Ponce de León a murit la scurt timp după o rană suferită în lupta cu Calusa din Florida, lovit fiind de o săgeată care fusese otrăvită cu sevă de manchineel.

În ciuda pericolelor inerente asociate cu manipularea acestuia, copacul a fost folosit ca sursă de lemn de către producătorii de mobilă din Caraibe de secole. Trebuie tăiat și lăsat să se usuce la soare pentru a îndepărta seva.

Împarte acest articol cu prietenii tăi dacă ți-a plăcut. Iți mulțumim!

Ticu/authenticmagazin.com

Continue Reading

CALEIDOSCOP

Ce s-ar întâmpla dacă omenirea ar detona bomba atomică în spațiu?

The Effect of Nuclear Weapons, Departamentul Apărării al SUA, publicat de Comisia pentru Energie Atomică, iunie 1957

atomic bomb

Atunci când o armă nucleară este detonată aproape de suprafața Pământului, densitatea aerului este suficientă pentru a atenua radiația nucleară (neutroni și raze gamma) într-un asemenea grad încât efectele acestor radiații sunt în general mai puțin importante decât efectele exploziei și ale radiației termice.

Mărimile relative ale efectelor radiației explozive, termice și nucleare sunt prezentate în figura 1 pentru o armă de fisiune nominală (20 kilotoni) la nivelul mării.

Fig. 1 – Efectele armei nucleare la suprafață (20 KT)

Porțiunile solide ale celor trei curbe corespund unor niveluri semnificative de intensitate a exploziei, termice și nucleare. Suprapresiunile explozive vor distruge majoritatea structurilor.

Intensitățile termice vor produce arsuri grave persoanelor expuse. Dozele de radiații nucleare cuprinse între 500 și 5.000 de roentgen sunt necesare pentru a produce moarte sau incapacitate rapidă la oameni.

EFECTELE ARMELOR NUCLEARE ÎN SPAȚIU

Dacă o armă nucleară este explodată în vid, cum ar fi spațiul cosmic, complexitatea efectelor sale se schimbă drastic.

În primul rând, în absența unei atmosfere, explozia în sine dispare complet. Cu alte cuvinte forma clasică de ciupercă în urma detonării nu se mai formează.

În al doilea rând, dispare și radiația termică, așa cum este definită de obicei. În lipsa aerului pentru încălzirea valului de explozie radiația de frecvență emisă de arma în sine este mult mai mare.

În absența atmosferei, radiațiile nucleare nu vor suferi nici o atenuare fizică și singura degradare a intensității va apărea din reducerea ei odată cu distanța.

Ca urmare, gama dozelor semnificative va fi de multe ori mai mare decât este în cazul unei detonări la nivelul mării.

Cu astfel de arme, razele letale provenite din radiațiile nucleare în spațiu, se pot întinde pe sute de mile. Înțelesul unor astfel de raze letale uriașe într-un posibil război spațial viitor nu poate fi acum evaluat.

Cu toate acestea, pare clar că vehiculele de luptă spațială cu echipaj, cu excepția cazului în care este posibilă o protecție puternică, vor fi considerabil mai vulnerabile la armele nucleare decât omologii lor fără pilot.

Împarte acest articol cu prietenii tăi dacă ți-a plăcut. Iți mulțumim!

Ticu/authenticmagazin.com

Continue Reading

Trending