M-a ignorat în toți anii de liceu. Astăzi împlinim 59 de ani de când suntem căsătoriți – authenticmagazin.com
Connect with us

PENTRU SUFLET

M-a ignorat în toți anii de liceu. Astăzi împlinim 59 de ani de când suntem căsătoriți

dragoste1

Acest cuplu demonstrează că nu toate relațiile trebuie să înceapă cu dragoste la prima vedere. Maudie și cu mine am fost căsătoriți timp de 59 de ani, dar cu siguranță  când ne-am întâlnit nu a fost dragoste la prima vedere.

Amândoi am crescut în localitatea Mobile, Alabama și am intrat la Liceul Murphy în 1953 ca tineri liceeni. Spre deosebire de alte licee din Mobile, Liceul Murphy a avut organizații sociale pentru băieți dar și pentru fete, erau așa zisele fraternități. În al doilea semestru al anului al doilea, m-am alăturat uneia dintre fraternități. La clasa civică am stat lângă două fete care făceau parte dintr-o astfel de fraternitate.

Noi trei am vorbit atât de mult în timpul orelor, încât profesorul ne-a despărțit la un moment dat. M-a mutat lângă o fată numită Maudie. Singurul lucru pe care l-am cunoscut despre Maudie a fost acela că era cea mai bună prietenă a fiicei pastorului de la cea mai mare biserică baptistă din Mobile. În ceea ce mă privește, era tot ceea ce trebuia să știu despre ea. Și Maudie știa tot ce voia să știe despre mine.

dragoste

În acel an, am fost împreună în aceeași clasă de contabilitate. Mi-a plăcut clasa, dar am avut probleme cu matematica. Știam că Maudie era inteligentă, așa că am rugat-o să-mi arate unde greșesc. Fără a scoate un cuvânt, mi-a dat de înțeles că nu dorește să mă ajute. Așa că am întrebat un alt coleg de clasă.

Apoi, în ultimul an, am început să lucrez într-un magazin alimentar. Maudie venea săptămânal cu mama ei și îmi părea să fie o persoană diferită, schimbată. Am schimbat câteva vorbe cu ea în timp ce îi bagam alimentele în sacoșă și mi-am dat seama că m-am schimbat și eu.

Într-o seară, la magazin în timp ce îi încasam banii, am întrebat-o dacă dorește să mai stea puțin până ies de la muncă și să meargă la o plimbare cu mine, dar m-a refuzat spunând că trebuie s-o conducă pe mama ei acasă. În acea clipă m-am simțit respins, dar am aflat ani mai tîrziu că ea a sperat că o să mă duc să o scot la plimbare după muncă în acea seară.

Câteva zile mai târziu m-am dus după ea, când a mers acasă de la școală și i-am cerut să ne întâlnim. Ea a acceptat și am rugat-o repede să ne întâlnim la biserica noastră – am ales această locație intenționat, crezând că așa ar fi cel mai probabil să accepte. Și ea a făcut-o. Am continuat să ne întâlnim constant până în ziua când pastorul baptist ne-a căsătorit la 3 aprilie 1959. Și de atunci suntem împreună, de nedespărțit. Nu ne-am iubit de la prima întâlnire dar pe parcusul întâlnirilor noastre flacăra s-a aprins atât de tare încât și astăzi după 59 de ani de căsătorie ne iubim enorm.

Sursa: authenticmagazin.com

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

PENTRU SUFLET

Spune aceasta rugăciune puternică atunci când ești stresat și ai necazuri sau te afli într-o situație fără ieșire și vei primi ajutor imediat!

rugaciune

Te tulbură grijile lumeşti? Grăieşte această rugăciune puternică: „Luminează-mă, Iisuse, cum să îmi rezolv problema şi fă să mă port după voia Ta sfântă!

Când eşti tulburat, stresat şi ai necazuri sau eşti într-o situaţie fără ieşire, să spui această rugăciune mare! Vrăjmaşii se vor risipi şi vei primi ajutor imediat!

Când rugăciunea noastră este smerită, când este însoţită de faptele iubirii şi ale milosteniei, Dumnezeu ne răspunde pe măsură.

Pomeneşte-L în tot locul pe Iisus ca să găseşti în toate neputinţele medicamentul potrivit. Ai durere? Prin chemarea Numelui lui Iisus vei găsi uşurare şi lumină!

Ai mâhnire? Cheamă-L pe Iisus şi mângâierea se va arăta înlăuntrul inimii tale!

Te cuprinde deznădejdea? Nu şovăi, pune-ţi nădejdile în Iisus şi sufletul tău se va umple de îndrăzneală! Te necăjesc gândurile trupeşti şi te atrag plăcerile simţurilor? Primeşte focul mistuitor al Numelui lui Iisus şi aruncă neghina în cuptor!

Te tulbură grijile lumeşti?  Grăieşte: „Luminează-mă, Iisuse, cum să îmi rezolv problema şi fă să mă port după voia Ta sfântă!”. Şi degrabă te vei linişti şi vei păşi cu nădejde.

În toate şi pentru toate aşază Numele lui Iisus ca temelie, acoperământ şi podoabă şi nu te teme de vrăjmaşi! Să te înfricoşezi doar când le faci pe toate fără Iisus. Fără medicament să nu aştepţi vindecarea şi înlăturarea putreziciunii!

rugaciune

***

Aminteşte-ţi de vameşul, în ce fel se ruga pentru sine, şi depăşeşte-l

Tu, dar, fiule, când te apropii să te rogi Domnului, pleacă-te cu umilinţă în faţa Lui, ca să nu ceri ceea ce ai considera că ţi se cuvine datorită meritelor tale. Şi dacă ai conştiinţa vreunei fapte bune, tăinuieşte-o, ca prin tăcerea ta, Domnul să ţi-o răsplătească însutit.

Pune înainte păcatele tale, că Dumnezeu le şterge pe acelea, când tu te-ai mărturisit de ele. Să nu te îndreptăţeşti când intri la rugăciune, ca să nu ieşi osândit ca fariseul acela. Aminteşte-ţi, spre exemplu, de vameşul, în ce fel se ruga pentru sine şi depăşeşte-l, ca să găseşti iertarea greşelilor tale.

Nu cu strigătul glasului să te rogi Aceluia care este cunoscător al celor ascunse, ci cu strigătul inimii tale bate la urechile Lui. Nu cu mulţimea cuvintelor să tinzi spre El, fiindcă nu prin multă vorbire, ci prin minte preacurată te place Dumnezeu.

În timpul rugăciunii, orice răutate din inimă aruncă de la tine şi iartă orice ai împotriva aproapelui tău. Este, de pildă, un fel de şarpe care, când merge să bea apă, înainte de a ajunge la izvor, dă afară din el tot veninul. Imită şi iscusinţa acelui şarpe şi tot veninul amar aruncă-l din sufletul tău.

Iartă-i confratelui tău o sută de dinari, ca şi ţie să ţi se ierte datoria a zece mii de talanţi. Şi precum doreşti să fie Dumnezeu faţă de tine, la fel să fi şi tu faţă de fratele tău. Orice lucrare începi să faci, cheamă mai întâi pe Dumnezeu şi după terminare să nu neglijezi a mulţumi.

Avva Efrem Filotheitul

Extras din „Sfaturi duhovniceşti”, Sfântul Vasile cel Mare, Despre rugăciune, în vol. Învăţătură către fiul duhovnicesc

Continue Reading

PENTRU SUFLET

Însoţitoarea de zbor care a impresionat o ţară întreagă cu gestul ei de omenie

Marius Simionică a povestit pe Facebook întâmplarea emoţionantă. „Pe rândul 37A stă o doamnă de vârsta a treia, care privea cum oamenii îşi cumpărau sandwich-uri şi altele.

La un moment dat se ridică, merge în spate (eu în general stau pe ultimul loc) şi, timidă, întreabă cât costă un sandwich. I se răspunde că 4€ şi se întoarce la locul ei şi se caută prin buzunare”, a scris bărbatul.

La scurt timp după aceea, o stewardesă zâmbitoare s-a apropiat de femeia mai în vârstă şi i-a oferit un sandviş. Nu era un produs din oferta companiei ci, cel mai probabil, propriul pachet al însoţitoarei de zbor, care se numeşte Gabriela Roşu.

stewardesa

Gabriela Roşu. Foto Gandul

„La scurt timp, acest înger se întoarce din spate cu un sandwich (diferit de cele vândute, probabil sandwich-ul personal) şi îl întinde doamnei cu un zâmbet molipsitor, iar la două minute distanţă îi aduce şi un pahar de apă.

Am întâlnit la viaţa mea multe vedete (cântăreţi, actori, fotbalişti), însă niciodată nu am cerut să fac poză cu vreunul. WizzAir, te iert pentru toate întârzierile!”, a mai scris Marius Simionică, care a rugat-o pe Gabriela Roşu să îşi facă un selfie împreună. Sursa: Gândul

Continue Reading

PENTRU SUFLET

Lacrima Maicii Domnului, floarea care face mir. Bijuteria florilor de apartament și de grădină

lacrima maicii domnului

Lacrima Maicii Domnului sau Floarea de ceară este una dintre cele mai iubite flori, care poate înfrumuseța orice spațiu din casă sau grădină. Beneficiile acestei plante miraculoase sunt renumite: se spune că floarea produce mir în mod natural și că are proprietăți curative. Iată cum o îngrijești pentru a te bucura de proprietățile sale ornamentale.

Lacrima Maicii Domnului sau Floarea de ceară este una dintre cele mai iubite flori, care poate înfrumuseța orice spațiu din casă sau grădină. Beneficiile acestei plante miraculoase sunt renumite: se crede că floarea produce mir în mod natural și că are proprietăți curative.

Iată de ce este bine să o ai în casă sau în grădină și cum o îngrijești pentru a te bucura de proprietățile sale ornamentale.

Cei norocoși să o găsească la rădăcinile copacilor o culeg, o pun în apă, după care beau apa pentru a se vindeca de boli. Lacrima Maicii Domnului, văzută ca o floare făcătoare de minuni este ținută la loc de cinste pe tot anul.

Legenda care stă la baza denumirii plantei Hoya drept Lacrima Maicii Domnului o înfățișează pe Fecioara Maria vărsând lacrimi de durere la picioarele Fiului răstignit pe cruce. A mers apoi în Grădina Ghetsimani, locul unde se rugase Iisus înainte de a fi prins și răstignit.

A închinat o rugă fierbinte către Dumnezeu în care îi cerea ca cei care i-au omorât Fiul să fie iertați. Pentru că a vrut un semn al ascultării acestei rugăciuni, Dumnezeu a făcut să răsară mii de flori mici și albe, care s-au răspândit în întreaga lume, precum credința.

Lăsând la o parte aspectul pur spiritual acestei flori speciale, ”Lacrima Maicii Domnului” este înzestrată cu proprietăți ornamentale deosebite, fie că este așazată în ghiveci, ca plantă de apartament, fie că este plantată în grădină.

Lacrima Maicii Domnului: Îngrijire, înmulțire, Înflorire

lacrima maicii domnului1

Hoya Carnosa, această bijuterie a florilor de apartament și de grădină este o plantă cățărătoare, perenă, cu tulpini lungi și flexibile, ce permit așezarea lor pe spalieri. Frunzele sunt lucioase, cărnoase și parfumate, de culoare verde închis. Florile sunt albe, grupate în formă de stea, iar în mijloc au culoarea roz și roșu. Florile emit picături dulci, incolore.

Lacrima Maicii Domnului înflorește abia la maturitate și doar pe tulpini mai lungi de 30 de cm. În timp ce unele specii ajung la maturitate în primul an de viaţă, altele ajung chiar și după cinci sau zece ani. Însă la baza înfloririi plantei se află o îngrijire adecvată, fie că vorbim de exemplare așezate în ghiveci, ca plante de apartament, fie că sunt plantate în exterior.

Temperatura, dar și modul de udare sunt esențiale în înjrijirea și înflorirea ”florii de porțelan”. Așadar, aceasta nu necesită căldură mare, dar nici o udare excesivă. Condițiile optime de temperature sunt 15-18 grade C și apă puțină. De asemenea, este important să nu îi schimbați locul prea des.

Udarea plantei Lacrima Maicii Domnului se face în mod regulat, evitându-se excesul de umezeală, care duce la putrezirea rădăcinilor și veștejirea frunzelor. Dacă totuși vă aflați într-o astfel de situație, ca să salvați planta trebuie să o transplantați imediat într-un pămant proaspăt care să lase apa să se scurgă repede.

Atenție că substratul de cultură trebuie bine drenat, alcătuit din pămant de pădure, turbă fibroasă și nisip, în părti egale. Transplantarea se face primăvara și numai dacă este necesară.

Lacrima Maicii Domnului nu necesită îngrășăminte în exces, aceastea dăunând procesului de înflorire sau compromițându-l în totalitate. Dar, odată ce bobocii sunt formați, trebuie să protejați planta de curenţii de aer, căldură excesivă şi secetă prelungită, care pot provoca îngălbenirea şi căderea acestora.

De asemenea, nu aveți voie să tăiaţi tulpinile care au înflorit, măcar pedunculii florali (codiţele care au purtat florile) după trecerea florilor, aceștia fiind purtătorii noilor flori din anul următor.

Înmulțirea speciilor de Hoya se face prin butași prelevați vara sau primăvara, prin marcotaj șerpuit (îngroparea unor porțiuni din lăstarii fără flori) sau prin semințe.
Floarea de ceară: boli

Deși este o plantă rezistentă, udarea necorespunzătoare o poate deregla. Planta se redresează după o ce udarea este reglată. Dacă Floarea de ceară sau Lacrima Maicii Domnului este ținută împreună cu alte plante, este posibil să fie invadată de musculițe albe de seră, care pot fi înlăturate cu insecticid.  Sursa: a1.ro

 

Continue Reading

Abonare la blog via email

Introdu adresa de email pentru a te abona la acest blog și vei primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te celorlalți 53 de abonați

Statistici blog

  • 1.094.542 vizite

Trending