Connect with us

CALEIDOSCOP

Oamenii cu ”super-puteri” care i-au pus în dilemă pe cercetători, depăşesc cu mult puterea de înţelegere a savanţilor. Unul dintre ei a ”văzut” Luna

Wim Hoff

Indiferent dacă sunt savanţi care pot să picteze o capodoperă legaţi la ochi, genii care pot să efectueze calcule complicate pe care doar computerele pot să le realizeze sau persoane care îşi amintesc fiecare detaliu din vieţile lor, oamenii cu abilităţi speciale par să fie numeroşi în societate.

Însă puterile speciale pe care le deţin şase persoane, ale căror poveşti de viaţă sunt descrise într-un articol publicat pe site-ul collective-evolution.com, depăşesc cu mult puterea de înţelegere a savanţilor din zilele noastre, deşi cercetătorii au studiat astfel de abilităţi în ultimele decenii.

Ingo Swann şi vederea la distanţă

Vederea la distanţă se referă la capacitatea unei persoane de a descrie cu mare precizie un obiect aflat din punct de vedere geografic la sute de mii de kilometri de locul în care se află aceasta. Este vorba despre o putere specială care nu este deţinută de un singur om, ci de mai mulţi, iar acest lucru reprezintă un fapt verificat. CIA, NSA şi Universitatea Stanford au colaborat în cadrul unui studiu ce a vizat fenomenele parapsihologice. Experimentul, întins pe durata a peste două decenii, a inclus şi vederea la distanţă.

În acele experimente, mai multe persoane au fost capabile să descrie obiecte distincte, aflate în încăperi separate, dar şi obiecte îndepărtate, aflate în zone în care acele persoane nu au călătorit niciodată.

Specialiştii spun că această “super-putere” constă în proiecţia conştiinţei în afara trupului şi trimiterea ei într-un loc aflat la mare depărtare de locul în care se află trupul persoanei respective.

 

ingo swan

Ingo Swann

Aşa cum a descris un articol apărut în Journal Scientific Exploration, unul dintre participanţii la experiment, Ingo Swann, a fost capabil să “vadă” şi să descrie un inel din jurul planetei Jupiter despre care oamenii de ştiinţă nu ştiau că exista la acea vreme. Ingo a reuşit apoi să “vadă” şi Luna, dar şi alte fenomene ciudate, cu ajutorul puterii sale din domeniul parapsihologiei.

Vederea la distanţă este şi a fost folosită de-a lungul ultimelor decenii de agenţiile de spionaj, care au alocat mulţi bani, timp şi resurse în programele de cercetare a acestei “super-puteri”.

Uri Geller şi telechinezia

Un alt exemplu impresionant provine din cercetările întreprinse de fizicianul şi inginerul din domeniul aerospaţial Jack Houck. Alături de colonelul J.B. Alexander, Houck a întreprins o serie de experimente pentru a testa validitatea telechineziei (mişcarea obiectelor cu puterea minţii, n.r.). În acele experimente, participanţii erau învăţaţi cum să îşi iniţieze puterile telechinezice, folosind diverse obiecte din metal. Ei au putut astfel să îndoaie acele obiecte din metal doar prin puterea minţii, fără să aplice niciun fel de forţă manuală asupra lor. Au existat şi o serie de rapoarte despre mai mulţi indivizi (cei mai mulţi fiind copii) care erau capabili să “teleporteze” obiecte fizice întregi, dintr-un loc în altul.

Un caz notabil este cel al lui Uri Geller, care, în timp ce ţinea o prelegere în clădirea Capitoliului din Washington, a reuşit să curbeze o lingură în faţa invitaţilor săi, fără să aplice nicio forţă de ordin mecanic asupra ei. Lingura a continuat să se îndoaie şi după ce Uri Geller a “lăsat-o” să cadă pe masă şi şi-a reluat discursul.

Uri Geller

Uri Geller

Indiferent dacă unii au crezut că a fost o farsă, iar alţii au pus sub semnul întrebării validitatea experimentului condus de Uri Geller, faptul că fluxul conştiinţei are anumite efecte măsurabile asupra lumii materiale a fost deja stabilit cu fermitate, potrivit multor savanţi, în literatura ştiinţifică.

Experimentul celor două fante cuantice este doar un exemplu în acest sens, dintre multe altele. Deşi savanţii au observat aceste tipuri de fenomene, nu au putut deocamdată să le explice.

Stephen Wiltshire

Stephen Wiltshire, diagnosticat cu autism la vârsta de trei ani, este un artist care desenează şi pictează peisaje urbane extrem de detaliate. El are capacitatea de a observa timp de doar câteva secunde fotografii ale unor oraşe şi apoi le reproduce în desenele sale cu o precizie extraordinară. Astfel, Stephen Wiltshire a reuşit să deseneze, din memorie, o imagine aeriană a oraşului Singapore, în cele mai mici detalii.

Stephen Wiltshire

Stephen Wiltshire

Wim Hof, supranumit “Iceman”

Wim Hof a stârnit nedumerire în rândul comunităţii ştiinţifice atunci când, folosindu-se doar de meditaţie, a reuşit să stea scufundat în gheaţă timp de aproape două ore, fără ca temperatura internă a corpului său să se modifice în vreun fel. Reuşita sa este remarcabilă şi se înscrie în seria de dovezi care atestă importanţa rolului pe care conştiinţa îl joacă asupra felului în care corpul uman reacţionează la diverşi stimuli sau la diverse situaţii.

După ce a reuşit să îşi menţină neschimbată temperatura internă a corpului în acel experiment, Wim Hoff a escaladat Muntele Everest în pantaloni scurţi, a rezistat cu brio răului de altitudine, a alergat maratonul din deşertul Namib fără să bea apă şi a demonstrat, într-un laborator medical specializat, faptul că este capabil să îşi influenţeze la comandă propriul sistem nervos vegetativ şi sistem imunitar.

Călugării budişti

În timpul unei vizite într-o mănăstire îndepărtată în anii 1980, Herbert Benson, profesor de medicină la Universitatea Harvard, şi colegii săi au studiat un grup de călugări din Munţii Himalaya care puteau, prin Tum-mo (o tehnică yoga), să îşi mărească temperatura la nivelul degetelor de la mâini şi de la picioare cu aproximativ 17 grade Celsius. Este o diferenţă de temperatură considerabilă, iar cercetătorii nu ştiu nici până la acest moment cum puteau acei călugări să genereze o astfel de căldură.

Lucrurile nu se opresc aici, pentru că aceiaşi cercetători au studiat un grup de călugări budişti iniţiaţi în tehnici avansate de meditaţie, în Sikkim, în India, şi au constatat, cu mare uimire, că acei călugări puteau să îşi reducă metabolismul cu 64%.

Călugării budişti

Călugării budişti

În 1985, cercetătorii de la Universitatea Harvard au realizat o înregistrare video în care acei călugări budişti reuşesc să usuce cearşafuri ude şi reci doar cu ajutorul căldurii generate de corpurile lor. Călugări care îşi petrec nopţile reci de iarnă dormind afară, la altitudinea de peste 4.500 de metri, în Munţii Himalaya, nu reprezintă nici ei ceva neobişnuit pentru locuitorii din acele zone.

“Pot oare yoga, meditaţia şi alte practici similare să declanşeze super-puterile mintale, inerente, ale oamenilor?”, se întreabă Arjun Walia, autorul acestui articol apărut pe site-ul collective-evolution.com.

Daniel Tammet

În 2004, Daniel Tammet a devenit cunoscut publicului larg după ce a “recitat” din memorie primele 22.414 zecimale ale constantei matematice Pi (3,141592…), în 5 ore şi 9 minute, fără să comită nicio eroare. Performanţa sa a avut loc la Muzeul de Istorie a Ştiinţei din Oxford şi a determinat stabilirea unui record european.

În acelaşi an, Daniel Tammet a fost diagnosticat cu sindromul savantului autist. El poate să realizeze o serie de sarcini mintale complexe şi să înveţe cu o rapiditate de care minţile “normale” nu sunt capabile.

Daniel Tammet

Daniel Tammet

Astfel de cazuri sunt comune în rândul persoanelor diagnosticate cu tulburări din spectrul autist, iar Daniel Tammet spune că diferenţele dintre minţile savante şi minţile non-savante au fost exagerate de reprezentanţii industriei medicale.

Potrivit spuselor sale, acele capacităţi uluitoare nu reprezintă rezultatul unui “capriciu” genetic, ci mai degrabă rezultatul unei forme bogate şi complexe de gândire asociativă şi imaginaţie. El mai spune că gândirea autistă este de fapt o variaţie extremă a genului de gândire al tuturor oamenilor, indiferent dacă este vorba de visarea cu ochii deschişi în timpul zilei sau de folosirea în vorbire a calambururilor şi a metaforelor. Sursa: descopera.ro

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

CALEIDOSCOP

Câtă apă este pe Lună și unde am putea-o găsi?

Satelitul NASA, CubeSat, va scana cu lumină laser cele mai întunecate cratere ale Lunii

cubesat

În timp ce astronauții vor explora Luna în timpul programului Artemis, este posibil să fie nevoie să utilizeze resursele care deja există pe suprafața lunară.

Luați ca exemplu apa. Deoarece este o resursă cu o greutate considerabilă și, prin urmare, costisitor de lansat de pe Pământ, viitorii exploratori ar putea fi nevoiți să caute gheață. Odată excavată, poate fi topită și purificată pentru a fi consumată și folosită chiar pentru rachete.

Dar câtă apă există pe Lună și unde am putea-o găsi?

Luna
Foto Ticu/authenticmagazin.com

Aici intervine “lanterna lunară” a NASA. Cu dimensiunea unei serviete, un mic satelit, cunoscut și sub denumirea de CubeSat, își propune să detecteze gheața de suprafață ce există în mod natural, se crede, pe fundul craterelor de pe Lună care nu au văzut niciodată lumina soarelui.

“Deși suntem încredințați, că există gheață în cele mai reci și întunecate cratere de pe Lună, măsurătorile anterioare au fost puțin ambigue”, a declarat Barbara Cohen, investigatorul principal al misiunii de la Centrul de zbor spațial al NASA, Goddard, din Greenbelt, Maryland.

“Științific, este în regulă, dar dacă intenționăm să trimitem astronauți acolo, să topim gheața și să o consumăm, dar mai întâi trebuie să fim siguri că există.”

Pe parcursul a două luni, mini satelitul va orbita deasupra Polului Sud al Lunii și își va îndrepta laserele în regiunile întunecate pentru a detecta gheața de suprafață.

Situate în apropierea Polilor de Nord și de Sud, aceste cratere întunecate sunt considerate a fi „capcane reci” care acumulează molecule înghețate, inclusiv de apă înghețată.

Este posibil ca moleculele să provină din materialul unei comete sau asteroid care au impactat suprafața lunară în trecut și din interacțiunile vântului solar cu solul lunar.

“Soarele se deplasează în jurul orizontului craterului, dar niciodată nu strălucește în crater”, a spus Cohen, a cărei echipă include oameni de știință de la Universitatea din California, Los Angeles, John Hopkins Laborator de fizică aplicată și Universitatea din Colorado.

“Deoarece aceste cratere sunt atât de reci, aceste molecule nu primesc niciodată suficientă energie pentru a scăpa, așa că rămân prinse și se acumulează acolo de miliarde de ani.”

Reflectometrul cu patru lasere al CubeSat va folosi lungimi de undă aproape infraroșii care sunt ușor absorbite de apă pentru a identifica acumulările de gheață pe suprafață.

În cazul în care laserele “lovesc” roca goală în timp ce scanează în regiunile întunecate permanent ale Polului Sud, lumina lor se va reflecta înapoi la nava spațială, semnalând lipsa ghieții.

Dar dacă lumina este în schimb absorbită, ar însemna că aceste cratere întunecate într-adevăr conțin gheață. Cu cât este mai mare absorbția, cu atât este mai răspândită gheața la suprafață.

În cadrul programului Artemis, astronauții și roboții vor explora mai mult din suprafața Lunii ca niciodată.

Împarte acest articol cu prietenii tăi dacă ți-a plăcut. Iți mulțumim!

Ticu/authenticmagazin.com

Continue Reading

CALEIDOSCOP

Fizicienii au rezolvat misterul teleportării dar nu seamănă deloc cu ceea ce vezi în Star Trek

Apărând frecvent în articole științifice și articole media cu termenul de teletransportare, fenomenul se raportează de obicei la așa-numita „teleportare cuantică”

teleportare

Teleportarea este transferul ipotetic de materie sau energie dintr-un punct în altul, fără a parcurge spațiul fizic dintre ele. Este un subiect comun în literatura de ficțiune, film, jocuri video și televiziune.

Brian Greene, profesor de fizică și matematică la Universitatea Columbia și co-fondator al World Science Festival, explică modul în care se poate face teleportarea.

“Brian Greene: Sunt Brian Greene, profesor de fizică și matematică la Universitatea Columbia și co-fondator al Festivalului științific mondial.

Teleportarea este una dintre ideile ciudate ale științei dar acum există o versiune a acesteia pe care fizicienii o folosesc deja în mod uzual. Nimeni nu teleportează oameni dintr-un loc în altul.

Dar putem teleporta particule individuale. Putem lua o particulă dintr-o singură locație și, într-un anumit sens, să creăm o versiune absolut identică a acesteia, cu exact aceleași proprietăți, exact aceeași stare cuantică, dacă îmi permiteți să fiu puțin tehnic.

Teleportarea transportă informații între atomi legați cuantic. Prezentarea acestui artist arată atomii în starea cuantică de inseparabilitate.

Și asta înseamnă, în esență, că ai trecut de la o particulă care a existat într-o locație la una în altă locație. Procesul în sine distruge practic particulele din prima locație. Deci, singura versiune a acestei particule care există la finalizarea acestui proces este cea care a fost creată la această locație.

Există un fizician foarte inteligent, Anton Zeilinger. El a teleportat foarte ușor particule din Tenerife în altă locație din La Palma. Este un lucru uimitor să poți efectua acest lucru.

Fizicianul austriac, Anton Zeilinger, este un pionier în domeniul informațiilor cuantice și al fundamentelor mecanicii cuantice. El a realizat pentru prima dată multe protocoale de informații cuantice importante, inclusiv teleportarea cuantică a unui qubit independent.

Marea întrebare, desigur, este: Vom putea teleporta vreodată lucruri mult mai mari sau chiar oameni?

Procedurile care sunt utilizate pentru particule individuale pur și simplu nu se dimensionează. Nu poți pur și simplu să le dimensionezi în așa fel încât să poți face tot mai multe particule, nu cred. Dar cine știe?

Poate peste 500 sau 1.000 de ani, vom avea cunoștințe ceva mai avansate și vom putea încerca. Dacă se va întâmpla în viața noastră pot să vă spun un singur lucru ca fiind sigur: nu voi fi eu prima persoană care intră în acel dispozitiv.”

În 2016, Y. Wei a arătat, într-o generalizare a mecanicii cuantice, că particulele în sine se pot teleporta dintr-un loc în altul. Aceasta se numește teleportare de particule sau teleportare cuantică.

O teleportare reală a materiei nu a fost însă niciodată realizată de știința modernă. Este discutabil dacă se poate realiza vreodată, deoarece orice transfer de materie dintr-un punct în altul, fără a traversa spațiul fizic dintre ele încalcă legile lui Newton, o piatră de temelie a fizicii.

Împarte acest articol cu prietenii tăi dacă ți-a plăcut. Iți mulțumim!

Ticu/authenticmagazin.com

Continue Reading

CALEIDOSCOP

Programul Artemis: NASA va trimite prima femeie astronaut pe Lună

Umanitatea se reîntoarce pe Lună! Pentru misiunea spre Marte, trebuie să studiem și să dovedim noi capacități umane în spațiu profund pe Lună

NASA Artemis

Cu programul Artemis, NASA va trimite prima femeie astronaut și următorul bărbat pe Lună până în anul 2024, folosind tehnologii inovatoare pentru a explora mai mult din suprafața lunară ca niciodată.

Agenția spațială americană a anunțat că va colabora cu partenerii comerciali și internaționali pentru a stabili o explorare durabilă până în 2028. Vor folosi apoi toată experiența acumulată pe și în jurul Lunii pentru a face următorul salt gigant: trimiterea astronauților pe Marte.

Programul Artemis va dezvolta noi tehnologii, capabilități și abordări necesare pentru viitoarele explorări, inclusiv Marte.

Cum ajungem pe Lună?

Racheta Space Launch System și capsula Orion pregătită pentru lansare (concept artistic). Credit: NASA

Noua rachetă a NASA, Space Launch System (SLS), va trimite astronauți la bordul navei spațiale Orion la aproape un sfert de milion de mile de pe Pământ pe orbita lunară.

Space Launch System (SLS) va fi cea mai puternică rachetă pe care NASA a construit-o vreodată. După finalizare, SLS le va permite astronauților să exploreze destinații aflate departe în sistemul solar.

Astronauții vor conecta nava spațială Orion la modulul Gateway unde vor transfera sisteme de aterizare pentru expediții pe suprafața Lunii.

Gateway va fi o mică navă spațială plasată pe orbită în jurul Lunii, care va oferi acces la mai multă suprafață lunară ca niciodată. Aceasta va i dotată cu camere de locuit pentru astronauți, un laborator pentru știință și cercetare, porturi pentru vizitarea navelor spațiale și multe altele.

Întorși de pe suprafața Lunii, astronauții se vor întoarce la avanpostul orbital pentru a urca din nou în nava spațială Orion înainte de a se întoarce în siguranță pe Pământ.

Când vor ajunge oamenii din nou pe Lună?

Capsula Orion din misiunea Artemis I în curs de testare. Credit NASA

Înainte de a începe misiunea cu echipaj uman, NASA va trimite o suită de instrumente științifice și materiale tehnologice pe suprafața lunară prin livrări comerciale lunare începând cu anul 2021.

Pentru început agenția va trimite două misiuni în jurul Lunii pentru a testa sistemele de explorare spațială profundă.

Programul Artemis va fi format din trei misiuni principale numite Artemis I, Artemis II și respectiv Artemis III.

NASA pregătește acum lansarea misiunii Artemis I, un zbor fără echipaj uman pentru a testa împreună navele spațiale SLS și Orion, urmată de misiunea Artemis II, primul zbor de testare a navelor SLS și Orion cu echipaj uman.

NASA va ateriza primii astronauți pe Lună până în 2024 în misiunea Artemis III și aproximativ o dată pe an după aceea.

Ce vom face pe Lună?

În timp ce Marte rămâne un obiectiv ceva mai îndepărtat, s-au stabilit mai întâi obiectivele pentru a explora întreaga suprafață a Lunii cu exploratori umani și robotici.

Astfel NASA va trimite astronauți în noi locații, începând cu Polul Sud lunar cu următoarele misiuni:

  • Pentru a găsiți apa și alte resurse critice necesare explorării pe termen lung
  • Pentru a cerceta misterele Lunii, a afla mai multe despre planeta noastră natală și despre univers
  • Pentru a testa și învăța cum e să trăiești și să operezi pe suprafața altui corp ceresc, unde astronauții sunt la “doar trei zile de casă”
  • Pentru a testa tehnologiile de care avem nevoie înainte de a trimite astronauți în misiuni pe Marte, care pot dura până la trei ani dus-întors.

De unde a venit numele Artemis?

Zeița Lunii în mitologia greacă, Artemis este descrisă ca fiind fiica lui Zeus și sora geamănă a lui Apollo.

Acum, ea personifică calea noastră către Lună ca fiind numele programului NASA de a readuce astronauții pe suprafața lunară până în 2024, inclusiv prima femeie și următorul astronaut bărbat.

Când vor ateriza, astronauții americani vor pune piciorul acolo unde nu a mai fost niciodată un om: Polul Sud al Lunii.

În noua serie video #AskNASA, experții NASA răspund la întrebările de vârf despre misiunile de explorare. Mai întâi? Totul despre programul Artemis cu astronauta Serena Auñón-Cancelar. Credit: NASA

Împarte acest articol cu prietenii tăi dacă ți-a plăcut. Iți mulțumim!

Ticu/authenticmagazin.com


Continue Reading

Trending