O familie de ruși a trăit în completă izolare timp de 42 de ani. N-au știut nici măcar că a existat Al Doilea Război Mondial – authenticmagazin.com
Connect with us

CALEIDOSCOP

O familie de ruși a trăit în completă izolare timp de 42 de ani. N-au știut nici măcar că a existat Al Doilea Război Mondial

rusi izolati

În 1978, un grup de geologi sovietici aflați într-o misiune în Siberia a descoperit o familie care trăia în taiga de câteva decenii fără ca nimeni să știe de existența lor. Familia Lykov nu mai intrase în contact cu alți oameni de 42 de ani și nici nu știa că existase un Al Doilea Război Mondial.

Familia Lykov aparținea de o minoritate religioasă, rascolnicii, persecutată în timpul Imperiului Țarist și, după 1918, de regimul bolșevic. În anii ’30, după ce fratele lui Karp Lykov a fost ucis de un soldat comunist, el și soția sa, Akulina, și cei doi copii ai lor, Savin și Natalia, au fugit către sălbătica Siberie, unde s-au refugiat într-o zonă complet izolată de civilizație. În cei 42 de ani de izolare, cei doi au mai avut doi copii, născuți și crescuți în taiga, iar așezarea lor a fost descoperită din întâmplare abia în 1978.

Așezarea familiei Lykov a fost descoperită în vara anului 1978 de către un pilot de elicopter care căuta un loc de aterizare. A zărit un luminiș brăzdat acolo unde nu ar fi trebuit să fie decât pădure – o dovadă că zona era locuită, asta deși autoritățile sovietice nu aveau pe nimeni în evidență în acel loc izolat. Se afla la circa 250 de kilometri depărtare de cea mai apropiată localitate, într-o regiune a taigalei neexplorată până atunci. Cei patru geologi sosiți cu elicopterul, care trebuiau să studieze zona, au rămas uimiți de descoperirea pilotului și au decis să investigheze. Conduși de la Galina Pismenskaia, geologii s-au „înarmat” cu daruri – dar și cu un pistol.

În apropierea unui pârâu, au descoperit o colibă. Mică, cu un geam minuscul, nu părea deloc potrivită să servească drept locuință. Avea, însă, cinci locatari. Geologii au fost întâmpinați de un bărbat foarte bătrân, care i-a poftit înăuntru, unde au descoperit că acea colibă, sărăcioasă și murdară, era casă pentru cinci persoane:bătrânul Karp Lykov, în vârstă de 77 de ani, și copiii săi, Savin, Natalia, Dmitri și Agafia. Soția lui Karp, Akulina, murise din cauza foametei în urmă cu mai bine cincisprezece ani.

rusi izolati

Geologii au vrut să le ofere de mâncare – ceai, pâine, dulceață – lucruri pe care bătrânul le știa din tinerețe, dar pe care copiii lui nu le văzuseră niciodată. Mai mult, copiii familiei Lykov nu cunoscuseră pe nimeni în afara părinților. Știau că există locuri îndepărtate în care oamenii locuiesc îngrămădiți în clădiri înalte, auziseră că există și alte țări în afară de Rusia, dar acestea erau pentru ei concepte străine. Învățaseră să scrie și să citească de la mama lor, iar singurele cărți pe care le văzuseră vreodată erau Biblia și Evangheliile pe care părinții le luaseră cu ei atunci când s-au retras în taiga.

În cei 42 de ani de izolare, familia Lykov a dus o existență grea. Au supraviețuit cu dificultate într-un mediu extrem de ostil și cu instrumente limitate. Folosiseră câteva ibrice timp de mulți ani, dar după ce acestea au ruginit într-un final, nu prea au mai avut cum să-și gătească alimenteleș pe care le adunau din pădure. Când au fost găsiți, alimentele lor de bază erau chiftelele de cartofi cu secară și semințe de cânepă. Vara mai găseau fructe de pădure, dar mâncarea era oricum insuficientă.

Membrii familiei au trăit întotdeauna la limita subzistenței și a foametei. Abia când băiatul, Dmitri, a crescut, el și tatăl său au putut merge la vânătoare – dar chiar și asta era dificil, căci nu aveau niciun fel de armă la dispoziție, și se bazau numai pe capcane improvizate. Însă Dmitri, au descoperit geologii, dezvoltase o rezistență fizică aproape supraumană:putea vâna desculț pe timp de iarnă și se întorcea uneori la colibă după câteva zile, dormind afară chiar și la temperaturi sub limita înghețului.

Geologii i-au informat pe membrii familiei Lykov de ce se întâmplase în vremea izolării lor. Le-au spus că existase un Al Doilea Război Mondial, care a durat șase ani;le-au spus – iar bătrânul Karp a refuzat să creadă acest lucru – că omul ajunsese pe Lună.

Familia Lykov a refuzat să-și părăsească așezarea, chiar dacă aveau șansa să se întoarcă într-o lume mai civilizată decât cea pe care o părăsiseră, unde să trăiască în condiții mai bune. Au rămas însă în contact cu geologii care i-au descoperit. În 1981, trei dintre cei patru copii Lykov au murit. Savin și Natalia au murit de probleme renale, cauzate probabil de dieta cu care trăiseră toată viața, iar Dmitri de pneumonie.

Karp și Agafia au refuzat și atunci să se întoarcă în lumea civilizată. Karp a murit în anul 1988, iar fiica sa a rămas în taiga, unde trăiește și astăzi. Sursa: historia.ro

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

CALEIDOSCOP

Drumul mătăsii: ruta comerțului tehnologic care a schimbat Lumea Nouă

Caravana pe drumul mătăsii

Oamenii din cele mai vechi timpuri s-au mutat mereu din loc în loc și au făcut comerț cu vecinii, schimbând bunuri, abilități, noi tehnologii și chiar idei.

“Drumul Mătăsii” a reprezentat o străveche rețea de rute comerciale, culturale și tehnologice (și, de asemenea, de boli), înființate în timpul dinastiei Han din China, care a legat regiunile lumii antice în comerțul dintre China și Orientul îndepărtat cu Orientul Mijlociu și Europa.

Înființată atunci când dinastia Han din China a deschis oficial comerțul cu Occidentul în anul 130 î.Hr., rutele “Drumului Mătăsii” au rămas în uz până în anul 1453 d.Hr.

De ce a fost denumit “Drumul Mătăsii”?

Drumul Mătăsii

Întinderea Drumului Mătăsii. Cu roșu este trasat traseul terestru, iar albastrul este ruta pe mare. Sursa: Wikimedia

Explicația este foarte simplă, deoarece mătasea provenită din China a cuprins o mare parte a comerțului de pe acest drum străvechi.

„Drumul mătăsii” este de fapt un termen relativ recent, pentru faptul că pe toată durata lor aceste drumuri antice nu au avut un nume anume.

La mijlocul secolului al XIX-lea, în 1877, geologul german, baronul Ferdinand von Richthofen, a numit rețeaua de comerț și comunicare Die Seidenstrasse (Drumul mătăsii).

Mătasea este un material textil de origine chineză străveche, țesut din fibra de proteină produsă de viermele de mătase cu ajutorul căreia își produce coconul, și a fost dezvoltat, conform tradiției chineze, cândva în jurul anului 2.700 î.Hr.

Considerat un produs cu o valoare extrem de ridicată, a fost rezervat utilizării exclusive a curții imperiale chineze pentru confecționarea de pânze, draperii, pancarte și alte obiecte de prestigiu.

Doamne de la curtea imperială pregătind mătase nou țesută

Doamne de la curtea imperială pregătind mătase nou țesută. Sursa: Wikimedia

Producția sa a fost păstrată ca un secret extraordinar de bine păzit în China timp de aproximativ 3.000 de ani, prin intermediul unor decrete imperiale care condamnau la moarte pe oricine ar fi dezvăluit unui străin procesul producției sale.

Monopolul chinez în ceea ce privește producția de mătase nu a însemnat că produsul a fost limitat la Imperiul Chinez ci dimpotrivă, mătasea a fost folosită pe post de cadou diplomatic și a fost comercializată pe scară largă în cadrul dinastiei Han (206 î.Hr. – 2020 d.Hr.) devenind astfel unul dintre principalele exporturi ale Chinei.

După cum descrie istoricul Procopius, deși cunoștințele despre producția de mătase au fost foarte valoroase, în ciuda eforturilor împăratului chinez de a păstra secretul, în cele din urmă s-a răspândit dincolo de China, mai întâi în India și Japonia, apoi în Imperiul Persan și în sfârșit spre vest în sec. VI d.Hr..

Drumul Mătăsii a schimbat istoria 

Chiar dacă denumirea „Drumul mătăsii” provine din popularitatea mătăsii chineze în rândul comercianților din Imperiul Roman și în alte părți din Europa, materialul nu a fost singurul export important din est către vest.

Drumul Mătăsii a schimbat istoria, în mare parte datorită faptului că oamenii care au reușit să călătorească de-a lungul unei părți sau a întregului Drum al Mătăsii a tranzacționat semințe, fructe și legume, animale, cereale, piele, unelte, obiecte religioase, opere de artă, pietre prețioase și metale și, poate chiar mai important, limbă, cultură, credințe religioase, filozofie, știință și tehnologie.

Patru invenții care au schimbat lumea nouă

Cinci pași de fabricare a hârtiei - Pasul 1 - Tăierea și hidratarea fibrelor din bambus - Așa cum a fost descris de Cai Lun în 105

Cinci pași de fabricare a hârtiei – Pasul 1 – Tăierea și hidratarea fibrelor din bambus – Așa cum a fost descris de Cai Lun în 105. Sursa: Wikimedia

Dacă sticla, armele occidentale și mașinile de război au călătorit din Occident pentru a fi introduse în Orientul Îndepărtat, Vestul a beneficiat de patru invenții majore din China care urmau să schimbe lumea nouă: hârtia și fabricația sa, tehnicile de imprimare, praful de pușcă și busola.

Se pare că fabricarea hârtiei a fost inventată în China în jurul 104 d.Hr. de către un ofițer numit Cai Lun, pe baza procesării și presării și uscării ulterioare a unui amestec de fibre vegetale și apă.

Tehnicile de imprimare mecanică au apărut tot în China nu mai târziu de secolul al VI-lea d.Hr..
Sosirea ambelor tehnologii în Europa în secolele XII și XIII au produs o schimbare profundă, facilitând transmiterea informațiilor.

La rândul său, praful de pușcă a fost inventat în secolul al IX-lea, probabil întâmplător, de alchimiști sau călugări chinezi prin „încălzirea sulfului, a realgarului (sulfurii de arsen) și a saltpetrului (nitrat de potasiu) împreună cu mierea, producând fum și flăcări care au ars totul”, cum descria un text taoist din acea vreme.

Nu a trecut mult timp până să se descopere că atunci când acest amestec este introdus într-un recipient, poate provoca o explozie puternică din cauza suprapresiunii generate de cantitatea mare de gaz degajat.

Din China, secretul prafului exploziv s-a răspândit prin Asia și, în sfârșit, în secolul al XIII-lea, a ajuns și în Europa via Drumul Mătăsii. În Occident, a găsit imediat cerere în scopuri militare, permițând dezvoltarea unei noi tehnologii de armament, care a facilitat cucerirea ulterioară a lumii de către puterile europene.

Fotografia unei busole geomantice chineze din 1760, la National Maritime Museum, Marea Britanie

Fotografia unei busole geomantice chineze din 1760, la National Maritime Museum, Marea Britanie. Credit: Victoria C, Wikimedia

Busola sau acul magnetic a fost inventat tot în China, probabil în jurul secolului II d. Hr., la început ca instrument pentru geomanție (arta de a prezice viitorul). Mai târziu, când savanții chinezi au înțeles comportamentul și proprietățile magnetitei, au apărut primele busole, folosite ca și instrumente de orientare.

În pofida tuturor avantajelor clare enumerate mai sus, poate cea mai durabilă moștenire a Drumului Mătăsii a constat în facilitarea contactului dintre culturi și popoare prin intermediul comerțului.

Conu Ticu/authenticmagazin.com

Continue Reading

CALEIDOSCOP

Un vas al US Navy dispărut acum un an a apărut în mod misterios în Europa. Epava fantomă a călătorit peste 5000 de km

vas american

Membrii echipajului “Doolin Ferry Co’s Doolin Express”, o companie de feribot din Irlanda au făcut o descoperire neașteptată atunci când au găsit epava unui vas american de mici dimensiuni, aparținând US Navy plutind în Oceanul Atlantic.

Membrii echipajului irlandez, au observat ceva care plutea în apă pe traseul lor spre Inis Oirr. Au mers să cerceteze mai departe și au găsit un vas care plutea în derivă!

Inis Oírr sau Inisheer este cea mai mică și estică dintre cele trei insule Aran din Golful Galway, Irlanda.

Puțin mai târziu marinarii au trimis unul dintre echipajele companiei și un feribot pentru a remorca epava cu scopul de a o aduce la mal pe plaja micuței insule Inis Oirr. Mulți localnici au ajutat să tragă pe plajă ambarcațiunea.

Cum era și firesc au început să-și pună întrebări cu privire la proveniența vasului. După o inspecție mai amănunțită au realizat că ambarcațiunea avea cele două motoare încă fixate, iar după numărul de scoici atașate de laturile vasului și-au dat seama că acesta a stat în apă o perioadă lungă de timp.

vas american

Epava. Foto : Doolin Ferry Co Facebook Post

Pentru a putea desluși misterul provenienței vasului, compania de feribot a postat descoperirea și pe pagina lor Facebook.

Dacă inițial au crezut că e vorba doar de o barcă de salvare, în urma investigațiilor, reprezentanții firmei irlandeze au reușit să afle că vasul este  de fapt un AM800 HSMST (High Speed Maneuverable Surface Targets), fabricat de compania Silver Ships din Alabama pentru Marina SUA.

Acest tip de ambarcațiune este în general operat de la distanță și utilizat ca practică pentru trageri de către armata americană.

Timothy Boulay de la Divizia de aeronave a Centrului Naval de Război din Maryland, a declarat pentru CNN într-un e-mail, că nava fără echipaj a fost pierdută la 75 de mile de coasta Norfolk, Virginia, în timpul unui test cu rachete și al unui exercițiu de evaluare, anul trecut.

Și totuși, cum a reușit să plutească timp de un an fără a se scufunda, mai mult de 5000 de km (3.300 mile) peste Oceanul Atlantic? 

Același reprezentant al marinei SUA a mai adăugat că ambarcațiunile sunt umplute cu o spumă specială și au fost concepute în așa fel pentru a nu se scufunda.

Conu Ticu/authenticmagazin.com

Continue Reading

CALEIDOSCOP

Vehiculul hipersonic testat de armata SUA s-a deplasat cu 10620 km pe oră. A fost atât de rapid încât nu este vizibil nici cu încetinitorul

sanie supersonică

O navetă spațială trebuie să atingă viteza de aproximativ 17.500 de mile pe oră (28.000 de kilometri pe oră) pentru a rămâne pe orbită. O viteză amețitoare nu-i așa?

Aceste viteze sunt obținute la deplasarea unei rachete prin aer la altitudini foarte mari. La sol însă lucrurile nu stau întocmai la fel.

Potrivit Guinness World Records, recordul de viteză la sol, aparține unui vehicul numit Thrust SSC, ce a atins viteza de 1227.985 km/h în deșertul Black Rock, Nevada, SUA,  2018.

Și totuși…

sanie supersonică

De curând Forțele Aeriene ale Statelor Unite au făcut publice imaginile unui test în care un vehicul hipersonic se deplasează cu 10620 km pe oră (6,599 mph), informează The Huffington Post.

După cum se observă în videoclip (vezi la finalul articolului), este aproape imposibil să surprindeți momentul trecerii, chiar și atunci când clipul este redat cu încetinitorul.

Mai precis este vorba de o “sanie” hipersonică, cel mai probabil propulsată de un motor de rachetă. Baza Forțelor Aeriene Holloman din New Mexico a declarat săptămâna trecută că sania rachetă lansată pe pista sa de test de mare viteză, a atins Mach 8.6.

Reprezentanții U.S. Air Force nu au specificat însă când a fost efectuat testul și nici ce anume testau.

Conform Departamentului de Apărare al Statelor Unite, pista de 16 kilometri pe care a fost testată sania hipersonică este cea mai lungă de acest fel din lume. Circuitul este adesea folosit pentru a testa componente ale armamentului hipersonic, inclusiv sisteme de ghidare și control.

Conu Ticu/authenticmagazin.com

Continue Reading

Trending