Connect with us

CALEIDOSCOP

10 “inventii și inventatori” ale motorului cu apă de care nu ai auzit până acum. Poate fi folosită apa drept combustibil?

motorul cu apă

Un motor care funcționează folosind apa drept combustibil în loc de benzină, motorină sau alți combustibili convenționali, cum ar fi GPL, alcool, biodiesel, gaz natural, hidrogen, este un motor care ar putea extrage energia direct din apă.

Un astfel de motor este asociat de obicei cu propulsia „automobilelor cu apă”. Pe plan internațional există numeroase brevete cu acest subiect, care apare des în presă, televiziuni locale și pagini web. Afirmațiile despre aceste dispozitive sunt considerate pseudoștiință, iar unele au fost dovedite ca fraude, potrivit wikipedia.org

Se pretinde că vehiculele propulsate cu astfel de motoare ar produce combustibilul din apă direct pe vehicul, fără alt aport energetic. O variantă a acestor motoare sunt cele funcționând hibrid, cu o parte a energiei extrase din apă și altă parte provenind din combustibilii convenționali.

Apa însăși nu arde. Apa poate fi descompusă (de exemplu prin electroliză) în componentele sale, hidrogen și oxigen. Hidrogenul este o substanță ușor inflamabilă, cu putere calorifică mare. Teoretic procesul consumă exact energia produsă prin arderea hidrogenului, iar practic, datorită randamentelor de producție, consumă mult mai multă.

motor cu apa

 

In timp s-au diferențiat două mari linii de funcționare “pe apă”:

Vehiculul care funcționează cu hidrogen. Hidrogenul este recombinat în apă într-o pilă de combustie care produce curent electric. Acest curent este folosit pentru a pune in miscare un motor electric.

Vehiculul hibrid. Un automobil care consumă combustibil convențional îmbunătățit cu hidrogen, în care amestecul de hidrogen și combustibil convențional este folosit pentru mărirea economicității motorului și reducerea poluării.

Cele mai multe propuneri de automobile cu apă se bazează pe o formă de electroliză urmată de recombinarea componentelor.

Propuneri de automobile cu apă

Carburatorul electrolitic al lui Garrett.

La 8 septembrie 1935 ziarul Dallas Morning News a relatat că Charles H. Garrett ar fi prezentat un automobil cu apă care ar fi funcționat „căteva minute”. Conform patentului US S2006676 din același an, carburatorul realiza electroliza apei cu electrozi plasați în partea de jos a camerei de nivel constant, iar plutitorul asigura menținerea nivelului apei în cameră. Patentul nu indica sursa de energie folosită la electroliză.

Pila de combustie cu apă a lui Stanley Meyer

Încă din 1980 Stanley Meyer a pretins că a construit un dune buggy care mergea cu apă, însă a dat explicații vagi cu privire la modul de funcționare. Uneori a spus că a înlocuit bujiile cu dispozitive de „scindare a apei”, iar alteori s-a referit la Pila de combustie cu apă a lui Stanley Meyer. El pretindea că „pila” ar fi scindat apa pulverizată în hidrogen și oxigen prin rezonanță electrică, elemente care ar fi arse la loc într-un motor cu ardere internă clasic, producând energie netă. Prototipul lui Mayer nu a fost niciodată examinat de experți independenți și a fost considerat fraudulos de o instanță judecătorească din Ohio în 1996. El a murit din cauza unui anevrism cerebral în 1998, însă adepții teoriilor conspirației cred că a fost otrăvit.

Dennis Klein

În 2002 firma Hydrogen Technology Applications a brevetat un proiect de celulă de electroliză și marca comercială „Aquygen” pentru amestecul de hidrogen și oxigen produs de dispozitiv. Conceput inițial ca o alternativă la Sudura oxiacetilenică, compania a afirmat că ar putea propulsa un vehicul exclusiv cu apă prin producerea „Aquygen” și a invocat existența unei nedovedite stări a materiei, denumită „MagneGaz” și a unei teorii discreditate despre „magnecule” pentru a explica situația. Întemeietorul companiei, Dennis Klein, a declarat că e în tratative cu un mare producător de autovehicule din SUA și că guvernul SUA vrea să producă Hummere propulsate astfel.

În prezent compania nu mai pretinde că poate propulsa un vehicul doar cu apă și folosește brandul „Aquygen” pentru a îmbunătăți combustibilii convenționali, practic fiind vorba de combustibil îmbunătățit cu hidrogen, nu de automobil cu apă.

Genesis World Energy (GWE)

Tot în 2002, Genesis World Energy a anunțat că dispune de un dispozitiv gata de a fi comercializat care ar extrage energia din apă prin disocierea ei în hidrogen și oxigen și apoi recombinarea lor. În 2003 compania a anunțat că această tehnologie a fost adaptată pentru propulsia automobilelor. Compania a strâns de la investitori peste 2,5 de milioane de dolari, dar nici un dispozitiv n-a fost livrat pe piață. În 2006 Patrick Kelly, proprietarul Genesis World Energy a fost condamnat în New Jersey pentru escrocherie la cinci ani de închisoare și la restituirea a 400 000 de dolari.

Genepax Water Energy System

În iunie 2008 compania japoneză Genepax a prezentat un automobil despre care a afirmat că merge doar cu apă și aer și în multe știri s-a spus că ar fi un „automobil cu apă”. Compania a spus că „încă nu se poate prezenta principiul invenției”, dar a spus că sistemul este echipat cu un generator de energie la bord (un „ansamblu de electrozi membrană”) pentru a extrage hidrogenul printr-un „procedeu similar metodei prin care hidrogenul este produs din hidruri metalice și apă”. Apoi, hidrogenul este folost pentru a genera energia pentru propulsia automobilului.

Asta a dus la presupunerea că hidrurile metalice se consumă în proces și de fapt acestea sunt sursa de energie, fiind vorba de fapt de un vehicul cu hidrogen, nu de unul cu apă, cum s-a pretins. În website-ul companiei sursa de energie este descrisă doar prin cuvintele „reacție chimică”.  Vehiculul prezentat presei de Genepax în 2008 era de fapt autovehiculul REVAi, fabricat în India și vândut în UK sub denumirea G-Wiz, fiind un simplu autovehicul electric acționat de acumulatori cu plumb.

Thushara Priyamal Edirisinghe

În 2008 presa din Sri Lanka a anunțat că Thushara Priyamal Edirisinghe a afirmat că a mers circa 300 km cu un automobil cu apă, de la Christ King College, Pannipitiya, Thushara, la Anuradhapura și înapoi cu doar trei litri de apă. Ca și în cazul altor pretinse automobile cu apă se presupune că energia necesară propulsiei este produsă prin disocierea apei în hidrogen și oxigen prin electroliză și apoi arderea lor în motor. Thushara i-a prezentat tehnologia prim-ministrului Ratnasiri Wickremanayake, care „a acordat întregul sprijin al guvernului pentru eforturile sale de a introduce automobilul cu apă pe piața din Sri Lanka.”. Câteva luni mai tîrziu Thushara a fost arestat pentru escrocherie.

Daniel Dingel

Daniel Dingel, un inventator din Filipine, a afirmat în 1969 că a conceput o tehnologie care folosește apa drept combustibil. În 2000 Dingel a format un partneriat cu Formosa Pics Group pentru a continua dezvoltarea acestei tehnologii. În 2008 Formosa Pics a obținut condamnarea lui Dingel, în vârstă de 82 de ani, la 20 de ani de închisoare pentru fraudă.

Dr Ghulam Sarwar

În decembrie 2011 un doctor din Pakistan, Ghulam Sarwar, a afirmat că a inventat un automobil care merge cu apă. În acel moment se zicea că automobilul merge cu 60 % apă și 40 % motorină, dar că inventatorul îl va face să meargă doar cu apă până la sfârșitul lui iunie 2012. S-a afirmat că automobilul „va emite doar oxigen, nu și obișnuitul carbon”. În afară de reluarea unor știri din 2012 nu mai există niciun material despre această invenție.

Agha Waqar Ahmad

Agha Waqar Ahmad, tot din Pakistan, a afirmat în iulie 2012 că ar fi inventat un „kit cu apă” care putea fi montat pe orice automobil pentr a-l transforma în automobil cu apă. Kitul consta dintr-un borcan cilindric, care conținea apa, un barbotor și o conductă care ducea la motor. El afirma că kitul produce HHO prin electroliza apei, folosit drept combustibil. Kitul funcționa cu apă distilată. Ahmed afirma că dispozitivul său putea produce mult mai mult HHO decât alte invenții datorită unor „calcule nedivulgate”. El a depus o cerere de brevet în Pakistan. Unii savanți din Pakistan au afirmat că invenția lui Agha este o fraudă și contrazice legile termodinamicii.

Gheorghe Bordeianu din Bacau

În afara pretențiilor ca automobilul să meargă doar cu apă există propuneri ca hidrogenul sau oxihidrogenul să fie ars împreună cu combustibili petrolieri, mărind eficiența acestora. Efectul acestor sisteme este însă controversat.

American Automobile Association: „Toate aceste dispozitive par să funcționeze, dar permiteți-mi să vă spun că nu”.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

CALEIDOSCOP

Sigiliul lui Solomon oferă puterea de a comanda spiritele și te protejează de rău

Sigiliului lui Solomon a fost gravat cu numele lui Dumnezeu și a fost dat regelui direct din cer

Sigiliul lui Solomon

Sigiliul lui Solomon (sau Inelul lui Solomon) este inelul magic atribuit regelui Solomon în tradiția islamică medievală, mai târziu și în Cabala evreiască și în ocultismul occidental.

A fost adesea înfățișat fie în formă de pentagramă, fie hexagramă. Acesta din urmă cunoscut și sub numele de Scutul lui David sau Steaua lui David în tradiția evreiască.

Acest inel magic i-a dat în mod diferit lui Solomon puterea de a comanda duhurile, atât cele bune, cât și demonii, și abilitatea de a vorbi cu animalele.

Datorită înțelepciunii proverbiale a lui Solomon, inelul său, sau presupusul său design, a fost perceput pe rând ca amuletă, talisman sau simbol magic în ocultismul și alchimia din epoca medievală și renascentistă.

Legenda Sigiliului lui Solomon a fost dezvoltată în primul rând de scriitorii arabi medievali, care au relatat că inelul a fost gravat cu numele lui Dumnezeu și a fost dat regelui direct din cer.

Inelul a fost realizat din alamă și fier, iar cele două părți au fost folosite pentru a sigila poruncile scrise spiritelor bune și, respectiv, rele. Într-o poveste, un demon, fie Asmodeus, fie Sakhr, a pus stăpânire pe inel și a condus în locul lui Solomon timp de patruzeci de zile.

Sigiliul lui Solomon
Sigiliul lui Solomon așa cum a apărut într-o carte de magie din secolul al XVII-lea, “The Lesser Key of Solomon

Într-o altă variantă a poveștii inelului lui Polycrates din Herodot, demonul a aruncat în cele din urmă inelul în mare, unde a fost înghițit de un pește, apoi prins de un pescar și servit lui Solomon.

În escatologia islamică (doctrină filosofică și teologică privind posibilitatea existenței individuale după moarte și destinul final al lumii), Fiara Pământului este echipată atât cu Toiagul lui Moise, cât și cu Sigiliul lui Solomon și îl folosește pe acesta din urmă pentru a înfiera nasul necredincioșilor.

Legenda datei de origine care înconjoară Sigiliul lui Solomon este dificil de stabilit. Se știe că o legendă a unui inel magic cu care posesorul ar putea comanda demonilor era deja curentă în secolul I (Josephus 8.2 povestind despre un Eleazar care a folosit un astfel de inel în prezența lui Vespasian), dar asocierea numelui de Solomon cu un astfel de inel este medieval. Tratatul Gittin din Mishnah are o poveste care îl implică pe Solomon, demonul Asmodeus și un inel cu numele divin gravat.

Designul sigiliului ca hexagramă (Semn format din două triunghiuri suprapuse, formând o stea cu șase colțuri, folosită în vechime de egipteni, perși ș.a. în magie) pare să provină dintr-o tradiție arabă medievală.

O formă simplă a Sigiliului (hexagramă). Credit: Securiger, SVG version Pitoutom

Numele de „pecetea lui Solomon” a fost dat hexagramei gravate pe fundul cănilor în tradiția arabă. În “O mie și una de nopți” (capitolul 20), Sindbad i-a prezentat lui Harun al-Rashid o astfel de cană, pe care era gravată „Masa lui Solomon”.

Hexagramele prezintă un rol important în literatura ezoterică evreiască din perioada medievală timpurie, iar unii autori au emis ipoteza că tradiția Sigiliului lui Solomon poate să depășească Islamul și să dateze din tradiția ezoterică rabinică timpurie sau din alchimia timpurie în iudaismul elenistic din Egiptul secolului al III-lea, dar nu există dovezi pozitive în acest sens, iar majoritatea savanților presupun că simbolul a intrat în tradiția Cabalistică a Spaniei medievale din literatura arabă.

Reprezentarea sigiliului ca pentagramă, în schimb, pare să apară în tradiția occidentală a magiei renascentiste (care a fost la rândul ei puternic influențată de ocultismul arab și medieval evreiesc). White Kennett (1660–1728) face referire la un „pandantiv al lui Solomon” cu puterea de a exorciza demonii.

Hexagrama sau „Steaua lui David”, care a devenit un simbol al iudaismului în perioada modernă și a fost așezată pe steagul Israelului în 1948, își are originile în reprezentările din secolul al XIV-lea ale Sigiliului lui Solomon.

În 1354, regele Boemiei Carol al IV-lea a prescris evreilor de la Praga un steag roșu atât cu scutul lui David, cât și sigiliul lui Solomon, în timp ce steagul roșu cu care evreii l-au întâlnit pe regele Matei Corvin al Ungariei în secolul al XV-lea arăta două pentagrame cu două stele aurii.

Heptameronul lui Peter de Abano (1496) face referire la „Pentacolul lui Solomon”, un hexagram desenat pe podea în care magul trebuie să stea pentru a invoca diverși demoni.

Ceea ce distinge un Sigiliu lui Solomon de Steaua lui David este că cele două triunghiuri sunt întrețesute dând aspectul unei figuri tridimensionale. Acest lucru a fost spus în Testamentul lui Solomon pentru a face demonii confuzi și amețiți, neputându-i face rău lui Solomon.

În 1874, în Etiopia, a fost înființată un „Ordin al sigiliului lui Solomon”, unde casa de guvernare a revendicat descendența de la Solomon.

Dacă ești o persoană superstițioasă află că în comerț se găsesc amulete și pandantive cu Sigiliul lui Solomon sub diferite versiuni ale acestuia. Nu-ți va oferi puterea de a comanda demonii sau de a vorbi cu animalele, în schimb poate îți va purta puțin noroc.

Împarte acest articol cu prietenii tăi dacă ți-a plăcut. Iți mulțumim!

Ticu/authenticmagazin.com

Continue Reading

CALEIDOSCOP

Cea mai rapidă Navă Spațială NASA: 690000 km/h sau 0.064% din viteza luminii

Nava spațială se va apropia la 3,83 milioane de mile (6,16 milioane de kilometri) de Soare

Parker Solar Probe

Nava spațială robotizată NASA, Parker Solar Probe (prescurtat PSP), a fost lansată în 2018, cu misiunea de a face observații ale coroanei exterioare a Soarelui.

Va fi cea mai apropiată abordare a Soarelui realizată de către un obiect creat de om, iar în 2024 se va deplasa, cu 690,000 km/h (430,000 mph), sau 0,064% din viteza luminii.

Lansată pe 12 august 2018, Parker Solar Probe va oferi noi date despre activitatea solară și va aduce contribuții critice la capacitatea noastră de a prognoza evenimente meteorologice spațiale majore care influențează viața pe Pământ.

Pentru a descoperi misterele coronei solare, dar și pentru a proteja o societate care depinde din ce în ce mai mult de tehnologie, de amenințările vremii spațiale, a fost lansată nava Parker Solar Probe să studieze Soarele de la cea mai mică distanță posibilă.

Parker Solar Probe urmărește trei obiective principale științifice:

  • Urmărește fluxul de energie care încălzește și accelerează corona solară și vântul solar.
  • Determină structura dinamica plasmei și a câmpurilor magnetice ale vântului solar.
  • Explorează mecanismele care accelerează și transportă particulele energetice.

Sonda Parker Solar devine cea mai rapidă navă spațială

parker solar probe1
Ilustrație: Parker Solar Probe se apropie de Soare. Credit: NASA/Johns Hopkins APL/Steve Gribben

Parker Solar Probe a depășit deja viteza de 153.454 mile pe oră – așa cum a fost calculată de echipa misiunii – făcându-l astfel cel mai rapid obiect în raport cu Soarele, realizat vreodată de oameni. Acest lucru a doborât recordul stabilit anterior de misiunea germano-americana Helios 2 în aprilie 1976.

Parker Solar Probe își va doborâ în mod repetat propriile recorduri, urmând ca în 2024 să atingă uimiroarea viteză maximă de aproximativ 430.000 de mile pe oră (690,000 km/h), asta însemnând 0,064% din viteza luminii.

Împarte acest articol cu prietenii tăi dacă ți-a plăcut. Iți mulțumim!

Ticu/authenticmagazin.com

Continue Reading

CALEIDOSCOP

Câtă apă este pe Lună și unde am putea-o găsi?

Satelitul NASA, CubeSat, va scana cu lumină laser cele mai întunecate cratere ale Lunii

cubesat

În timp ce astronauții vor explora Luna în timpul programului Artemis, este posibil să fie nevoie să utilizeze resursele care deja există pe suprafața lunară.

Luați ca exemplu apa. Deoarece este o resursă cu o greutate considerabilă și, prin urmare, costisitor de lansat de pe Pământ, viitorii exploratori ar putea fi nevoiți să caute gheață. Odată excavată, poate fi topită și purificată pentru a fi consumată și folosită chiar pentru rachete.

Dar câtă apă există pe Lună și unde am putea-o găsi?

Luna
Foto Ticu/authenticmagazin.com

Aici intervine “lanterna lunară” a NASA. Cu dimensiunea unei serviete, un mic satelit, cunoscut și sub denumirea de CubeSat, își propune să detecteze gheața de suprafață ce există în mod natural, se crede, pe fundul craterelor de pe Lună care nu au văzut niciodată lumina soarelui.

“Deși suntem încredințați, că există gheață în cele mai reci și întunecate cratere de pe Lună, măsurătorile anterioare au fost puțin ambigue”, a declarat Barbara Cohen, investigatorul principal al misiunii de la Centrul de zbor spațial al NASA, Goddard, din Greenbelt, Maryland.

“Științific, este în regulă, dar dacă intenționăm să trimitem astronauți acolo, să topim gheața și să o consumăm, dar mai întâi trebuie să fim siguri că există.”

Pe parcursul a două luni, mini satelitul va orbita deasupra Polului Sud al Lunii și își va îndrepta laserele în regiunile întunecate pentru a detecta gheața de suprafață.

Situate în apropierea Polilor de Nord și de Sud, aceste cratere întunecate sunt considerate a fi „capcane reci” care acumulează molecule înghețate, inclusiv de apă înghețată.

Este posibil ca moleculele să provină din materialul unei comete sau asteroid care au impactat suprafața lunară în trecut și din interacțiunile vântului solar cu solul lunar.

“Soarele se deplasează în jurul orizontului craterului, dar niciodată nu strălucește în crater”, a spus Cohen, a cărei echipă include oameni de știință de la Universitatea din California, Los Angeles, John Hopkins Laborator de fizică aplicată și Universitatea din Colorado.

“Deoarece aceste cratere sunt atât de reci, aceste molecule nu primesc niciodată suficientă energie pentru a scăpa, așa că rămân prinse și se acumulează acolo de miliarde de ani.”

Reflectometrul cu patru lasere al CubeSat va folosi lungimi de undă aproape infraroșii care sunt ușor absorbite de apă pentru a identifica acumulările de gheață pe suprafață.

În cazul în care laserele “lovesc” roca goală în timp ce scanează în regiunile întunecate permanent ale Polului Sud, lumina lor se va reflecta înapoi la nava spațială, semnalând lipsa ghieții.

Dar dacă lumina este în schimb absorbită, ar însemna că aceste cratere întunecate într-adevăr conțin gheață. Cu cât este mai mare absorbția, cu atât este mai răspândită gheața la suprafață.

În cadrul programului Artemis, astronauții și roboții vor explora mai mult din suprafața Lunii ca niciodată.

Împarte acest articol cu prietenii tăi dacă ți-a plăcut. Iți mulțumim!

Ticu/authenticmagazin.com

Continue Reading

Trending