Connect with us

CALEIDOSCOP

Astronomul care a descoperit că Pământul şi planetele se mişcă în jurul Soarelui, a vrut iniţial să devină preot. Mai târziu, a trebuit să-şi apere mama în fața Bisericii

La 27 decembrie 1571 s-a născut Johannes Kepler, astronom şi astrolog, cel care a descoperit că Pământul şi planetele se mişcă în jurul Soarelui, pe orbite eliptice (m. 15 noiembrie 1630).

Kepler s-a născut la 27 decembrie 1571 în Weil der Stadt, Württemberg, Germania, şi a studiat, începând cu anul 1591, teologia la Universitatea din Tübingen. Unul din profesorii săi era Michael Maestlin, apărător al teoriei heliocentrice a lui Copernic.

Kepler ar fi dorit să devină preot protestant, dar în cele din urmă, având o mare înclinaţie pentru matematică, acceptă în 1594 funcţia de profesor de matematică şi astronomie la Universitatea din Graz, Austria. Aici lucrează la un complex de ipoteze geometrice având ca scop explicarea depărtării dintre orbitele celor cinci planete cunoscute în acel timp (Mercur, Venus, Marte, Jupiter şi Saturn).

Kepler consideră că soarele exercită o forţă care scade proporţional o dată cu îndepărtarea de o planetă: “Planetele se mişcă în consecinţă pe o traiectorie eliptică, în centrul căreia se găseşte soarele”. În acest fel enunţă prima sa lege a mişcării planetelor (vezi Legile lui Kepler), publicată în lucrarea “Mysterium Cosmographicum” (“Misterul lumii cosmice”, 1596).

În aprilie 1597, Kepler se căsătoreşte cu Barbara Mühlek. Din cauza presiunilor exercitate de Contrareforma catolică, Kepler este nevoit să plece din Graz şi, în 1600, acceptă oferta de a lucra la Praga ca asistent al lui Tycho Brahe, astronom al curţii împăratului Rudolf al II-lea.

Johannes Kepler

Johannes Keple

Calităţile de observator ale lui Tycho Brahe sunt acum completate cu cunoştinţele excepţionale de matematică ale lui Kepler. După moartea lui Brahe în anul 1601, Kepler devine urmaşul lui ca matematician şi astronom imperial. În 1604 Kepler observă “Supernova 1604” şi publică observaţiile sale în lucrarea “De Stella nova în pede Serpentarii” (“Despre o nouă stea la piciorul constelaţiei şarpelui”).

În lucrarea “Astronomia Nova” (“Astronomia nouă”, 1609) publică rezultatele cercetărilor asupra elipsei planetei Marte şi enunţă a doua lege: “Cu cât o planetă este mai aproape de soare, cu atât se mişcă mai repede”. În anul 1612 Kepler se stabileşte la Linz în Austria, unde îi apare lucrarea “Harmonices Mundi” (“Armonia lumii”, 1619). În ultimul capitol al acestei cărţi, pe baza observaţiilor şi calculelor efectuate, enunţă a treia lege a mişcării planetelor: “Pătratul timpului de revoluţie este proporţional cu puterea a treia a distanţei medii dintre o planetă şi soare”.

În anii 1615-1620 Kepler a trebuit să-şi apere mama, care era acuzată de vrăjitorie. Până la urmă a reuşit să-i obţină eliberarea, fără a putea însă împiedica torturile la care a fost supusă, în urma cărora ea a murit un an mai târziu. Kepler a trăit într-o epocă de intoleranţă, a luptelor dintre catolici şi protestanţi din timpul războiului de treizeci de ani, fiind nevoit de mai multe ori să se refugieze pentru a scăpa de persecuţii, cu toate încercările sale de a rămâne neutru.

Ultima sa operă importantă, apărută încă în timpul vieţii, este Tabulae Rudolfinae (1627), care conţine tabele ce descriu mişcările planetelor. Ea va constitui baza oricărui calcul astronomic pentru următorii 200 de ani. În lucrările sale despre teoria forţelor de gravitaţie, Isaac Newton s-a bazat în mare măsură pe observaţiile lui Kepler.

În afara lucrărilor din domeniul astronomiei, Kepler a descris un procedeu de determinare a volumelor, pe baza căruia se va dezvolta calculul integral. De asemenea a studiat simetria fulgilor de zăpadă şi a calculat forţele naturale care intervin în creşterea structurilor geometrice şi care vor fi aplicate în studiul cristalografiei. A lucrat şi în domeniul opticii, unde se poate aminti invenţia sa numită „luneta lui Kepler”.

Johannes Kepler a murit la 15 noiembrie 1630 în Regensburg, Germania, în vârstă de 59 de ani. În memoria lui, Universitatea din Linz poartă numele de „Johannes-Kepler-Universität”.  Sursa: cultural.bizi

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

CALEIDOSCOP

“Mărul morții”, cel mai otrăvitor copac din lume

Nu mâncați, nu atingeți și nici măcar nu inspirați aerul din jurul arborelui Manchineel

Machineel tree - fruit

Cunoscut ca fiind cel mai periculos copac din lume, acesta se găsește de-a lungul plajelor de nisip și mangrovelor din climatele tropicale care se întind de la Florida la Caraibe și până în anumite părți din America Centrală și de Sud.

Denumit arborele Manchineel (Hippomane mancinella) este o specie de plantă cu flori din familia Euphorbiaceae.

Otrava Manchineelului

Conchistadorii spanioli l-au numit “manzanilla de la muerte, „micul măr al morții”. Aceasta se referă la faptul că manchineelul este unul dintre cei mai toxici arbori din lume.

Florile mici verzui sunt urmate de fructe, care au un aspect similar cu mărul, sunt verzi sau galbene verzui când sunt coapte. Fructul este otrăvitor, la fel ca orice altă parte a copacului.

Arborele are o sevă alb-lăptoasă care conține numeroase toxine și poate provoca vezicule. Seva este prezentă în fiecare parte a copacului: scoarță, frunze și fructe.

Toate părțile copacului conțin toxine extrem de puternice. Seva sa alb – lăptoasă conține phorbol și alți iritanți ai pielii, producând dermatită alergică foarte puternică la simplul contact.

Adăpostitul sub copac în timpul ploii, provoacă vezicule ale pielii prin simplul contact cu apa. Chiar și o mică picătură de ploaie contaminată cu substanța lăptoasă din el va provoca iritații ale pielii.

Seva de machineel, este deasemenea, cunoscută pentru deteriorarea vopselelor de pe mașini. Arderea unor părți ale copacului poate provoca leziuni oculare dacă fumul ajunge la ochi.

Până și simpla inhalare a fumului sau a aerului umed din preajma copacului poate provoca iritații puternice la nivelul plămânilor.

Contactul cu seva sa lăptoasă (latex) produce dermatită buloasă, cheratoconjunctivită acută și eventual defecte epiteliale corneene mari.

“Mărul otrăvit”

Machineel tree - fruit
Fructe și frunziș de Manchineel la Cabo Blanca, Peninsula Nicoya, Costa Rica.
[foto: Hans Hillewaert /CC BY-SA 3.0]

Deși fructul ce seamănă cu un măr, este potențial fatal dacă este consumat, nu au fost raportate încă astfel de cazuri în literatura modernă.

Ingerarea poate produce gastroenterită severă cu sângerare, șoc și suprainfecție bacteriană, precum și potențialul compromiterii căilor respiratorii datorate edemului.

Când este ingerat, fructul este la început dulce – plăcut , cu un sentiment ciudat de piper ce progresează treptat către o senzație de arsură și strângere a gâtului.

Simptomele continuă să se înrăutățească până când pacientul abia mai poate înghiți alimente solide din cauza durerii chinuitoare și a senzației de sufocare.

În unele părți ale ariei sale, mulți copaci sunt însoțiți de semne de avertizare, de exemplu în Curaçao sunt marcați cu un „X” roșu pe trunchi pentru a indica pericolul. În Antilele Franceze copacii sunt adesea marcați cu o bandă roșie pictată la câțiva metri deasupra solului.

Do not touch the Manchineel!
Semn de avertizare pentru arborele Manchineel. [Photo: Scott Hughes/CC BY-SA 2.0)]

În trecut caraibienii otrăveau rezervele de apă ale dușmanilor cu frunze de machineel. Exploratorul spaniol Juan Ponce de León a murit la scurt timp după o rană suferită în lupta cu Calusa din Florida, lovit fiind de o săgeată care fusese otrăvită cu sevă de manchineel.

În ciuda pericolelor inerente asociate cu manipularea acestuia, copacul a fost folosit ca sursă de lemn de către producătorii de mobilă din Caraibe de secole. Trebuie tăiat și lăsat să se usuce la soare pentru a îndepărta seva.

Împarte acest articol cu prietenii tăi dacă ți-a plăcut. Iți mulțumim!

Ticu/authenticmagazin.com

Continue Reading

CALEIDOSCOP

Ce s-ar întâmpla dacă omenirea ar detona bomba atomică în spațiu?

The Effect of Nuclear Weapons, Departamentul Apărării al SUA, publicat de Comisia pentru Energie Atomică, iunie 1957

atomic bomb

Atunci când o armă nucleară este detonată aproape de suprafața Pământului, densitatea aerului este suficientă pentru a atenua radiația nucleară (neutroni și raze gamma) într-un asemenea grad încât efectele acestor radiații sunt în general mai puțin importante decât efectele exploziei și ale radiației termice.

Mărimile relative ale efectelor radiației explozive, termice și nucleare sunt prezentate în figura 1 pentru o armă de fisiune nominală (20 kilotoni) la nivelul mării.

Fig. 1 – Efectele armei nucleare la suprafață (20 KT)

Porțiunile solide ale celor trei curbe corespund unor niveluri semnificative de intensitate a exploziei, termice și nucleare. Suprapresiunile explozive vor distruge majoritatea structurilor.

Intensitățile termice vor produce arsuri grave persoanelor expuse. Dozele de radiații nucleare cuprinse între 500 și 5.000 de roentgen sunt necesare pentru a produce moarte sau incapacitate rapidă la oameni.

EFECTELE ARMELOR NUCLEARE ÎN SPAȚIU

Dacă o armă nucleară este explodată în vid, cum ar fi spațiul cosmic, complexitatea efectelor sale se schimbă drastic.

În primul rând, în absența unei atmosfere, explozia în sine dispare complet. Cu alte cuvinte forma clasică de ciupercă în urma detonării nu se mai formează.

În al doilea rând, dispare și radiația termică, așa cum este definită de obicei. În lipsa aerului pentru încălzirea valului de explozie radiația de frecvență emisă de arma în sine este mult mai mare.

În absența atmosferei, radiațiile nucleare nu vor suferi nici o atenuare fizică și singura degradare a intensității va apărea din reducerea ei odată cu distanța.

Ca urmare, gama dozelor semnificative va fi de multe ori mai mare decât este în cazul unei detonări la nivelul mării.

Cu astfel de arme, razele letale provenite din radiațiile nucleare în spațiu, se pot întinde pe sute de mile. Înțelesul unor astfel de raze letale uriașe într-un posibil război spațial viitor nu poate fi acum evaluat.

Cu toate acestea, pare clar că vehiculele de luptă spațială cu echipaj, cu excepția cazului în care este posibilă o protecție puternică, vor fi considerabil mai vulnerabile la armele nucleare decât omologii lor fără pilot.

Împarte acest articol cu prietenii tăi dacă ți-a plăcut. Iți mulțumim!

Ticu/authenticmagazin.com

Continue Reading

CALEIDOSCOP

“Mierea Fermecată”, cea mai scumpă miere din lume: Costă 5000 EUR/kg

Curiozități din apicultură

mierea fermecata

Uneori ne deranjează când bâzâie pe lângă noi în parc sau la picnic, alteori ne bucurăm că există, pentru că datorită lor putem savura delicioasa şi hrănitoarea miere.

Nu conștientizăm însă câtă trudă se află în spatele acestui “elixir”. O muncă colosală depusă de micuțele albine, demne de toată lauda și admirația și fără de care, lumea așa cum o știm noi, nu ar exista.

În cele ce urmează vă prezentăm câteva curiozități din apicultură care cu siguranță vă vor capta atenția:

1. O albină recoltează la un zbor cca 15 mg polen, astfel pentru 1 kg de polen ar trebui să efectueze cca 67 000 de zboruri.

2. Albinele bat din aripi de peste 11000 de ori pe minut.

3. Viteza maxima de zbor a unei albine este de 70 Km/h.

4. Cea mai „bătrână” albină cunoscută de cercetatori are 100 de milioane de ani. Este conservată în chihlimbar și a fost descoperită în Myanmar (Birmania).

5. Ca să culeagă 1 kg de miere, o albină ar trebui să cerceteze 2-5 milioane de flori și să parcurgă o distanță egală cu ocolul pământului.

6. Durata de viață a matcii este de 50-60 de ori mai mare decât a albinei lucrătoare.

7. O albină este de 20 de ori mai puternică decat un cal.

8. Trântorii nu pot culege nectarul din flori, pentru că au trompa prea scurtă. De aceea ei se hrănesc cu ce aduc albinele în stup – de aici și numele popular de “trântor” (care stă degeaba).

9. Albinele pot fi folosite pentru a detecta minele terestre.

10. Mierea de albină nu expiră niciodată.

11. Mierea ajută la echilibrarea fizică și psihică, înlăturând oboseala.

12. Cea mai scumpă miere din lume costă 5000 EUR/kg. Provine dintr-o pesteră din Turcia (Valea Saricayir), de la o adâncime de 1800 m și este supranumită “Mierea Fermecată”.

Împarte acest articol cu prietenii tăi dacă ți-a plăcut. Iți mulțumim!

Ticu/authenticmagazin.com

Continue Reading

Trending