Connect with us

SĂNĂTATE

Cătina este supranumită și campionul imunităţii. Iată câteva rețete pe bază de cătină care îți vor întări organismul sau îți vor aduce vindecarea

fructe de catina

Una dintre trăsăturile societăţii noastre mo­derne, atât de dezvoltate tehnologic, este, aparent paradoxal, nevoia de mira­col.

Numai în do­me­niul sănătăţii este nevoie de zeci şi sute de asemenea mi­ra­cole. Se aşteaptă re­mediul care să salveze milioanele de tineri şi co­pii bolnavi de can­cer şi leucemie, me­di­ca­men­tul-mi­nune care să ne scu­teas­că de epidemiile de gri­pă şi hepatită, parcă tot mai agre­sive şi tot mai greu de ţinut în frâu. Încă nu a în­ceput să fie căutat, dar cu toţii aşteptăm remediul mi­ra­cu­los care să vindece această lume de răutate şi vio­len­­ţă…

Şi totuşi, minunile se află atât de aproa­pe de noi! Sin­gu­­rul lucru care lip­seşte cu adevărat nu este de fapt mi­ra­colul, ci perseverenţa oamenilor. O lin­guriţă de polen de al­bine luată o dată la câteva zile nu are niciun efect, în timp ce o cură cu 2-3 lingu­riţe luate zilnic, vreme de 21 de zile, are un efect tonic excepţional. Exemplul este va­la­bil şi pentru cura cu pulbere sau nectar de cătină, care este un adevărat panaceu.

Poate unii dintre cititori îşi aduc aminte despre mi­nu­nile domnului profesor biolog Ion Brad, un savant ro­mân care şi-a de­di­cat întreaga viaţă studiului acestui fruct galben-portocaliu, mic cât un sâm­­bure de cireaşă, care stă aninat pe ramurile unor tufe al­bicioase, din toam­­nă şi până în pri­mă­vară, re­zis­tând fri­gului şi în­ghe­ţu­lui. Cu ex­trac­tele din acest fruct, pro­fe­sorul Brad a vin­decat boli dintre cele mai diverse, de la bronşite şi cis­tite reci­divante, până la cancer, leucemie sau chiar a ameliorat efectele devastatoare ale SIDA. Dar înainte de a ajunge medicament, e bine ca ea să fie folosită ca sti­mu­lent al sistemului imu­nitar. Cum se explică forţa ei de excepţie?

Cătina este una dintre plantele cu cel mai ridicat con­ţi­nut de vitamine F şi E (vitamina E fiind nu­mită şi vi­ta­mi­na ti­ne­reţii), întrucât este im­pli­cată în cele mai im­por­tante procese de regenerare din orga­nism. Pe lângă vi­­ta­mina E, că­ti­na este foarte bogată în vitaminele A, C, PP, la care se ada­­u­gă întreg com­plexul vitaminic B. Cu un ase­menea “arsenal”, pal­ma­resul impresionant al tra­ta­men­tului cu cătină nu mai miră pe nimeni.

Descriere:

Cătina albă, cunoscută în unele părți și sub numele de cătină de râu sau simplu cătină (nume științific Hippophaë rhamnoides L.), este un arbust foarte ramificat și spinos care crește în România începând din nisipurile și pietrișurile litorale până în regiunile muntoase, alcătuind uneori crânguri și tufișuri destul de întinse.

Cătina albă se utilizează deopotrivă în industria alimentară, în silvicultură, în farmacie dar și ca plantă ornamentală. Fructul de cătină conține de două ori mai multă vitamina C decât măceșul și de 10 ori mai mult decât citricele. În fructele coapte conținutul depășește 400–800 mg la 100 g suc proaspăt. Alte vitamine prezente în fruct sunt A, B1, B2, B6, B9, E, K, P, F. Mai regăsim celuloză, betacaroten (într-un procent net superior celui din pulpă de morcov), microelemente ca fosfor, calciu, magneziu, potasiu, fier și sodiu, uleiuri complexe, etc.

Frunzele sunt întregi, liniar-lanceolate, de culoare verde-cenușie pe fața superioară și albicios-argintie pe cea inferioară. Florile, dioice, sunt mici și apar înaintea frunzelor; cele mascule, sesile, au 2 sepale și 4 stamine, iar cele femele sunt scurt pediculate și au 2 sepale. Fructele sunt ovoide sau globuloase, lungi de 5–10 mm și late de 4–8 mm, de culoare verde la început și galben-portocalie la completa lor maturitate.

Planta crește până la 2–5 m, are scoarța brun-închis care se transformă în ritidon brăzdat. Face lujeri anuali solzoși, cenușu-argentii, ramuri laterale cu spini numeroși și puternici, cu muguri mici, păroși, cu gust amărui. Frunzele sunt lanceolate, de până la 6 cm lungime, cu nervură mediană evidentă. Face flori unisexuat-dioice, galben-ruginii, cele masculine grupate în fluorescențe globulare, iar cele feminine în raceme. Face fructe “false”, drupe de 6–8 mm, ovoide, cărnoase, portocalii cu un sâmbure foarte tare. Fructele pot rămâne peste iarnă pe ramuri. Arbustul fructifică 20-25 ani și lăstărește în fiecare an foarte puternic.

Fructul conține:

  • substanță uscată (15-20%)
  • zaharuri (0,05-0,5%)
  • acizi organici (1,5-4%)
  • pectine (0,14-0,5)
  • polifenoli și tananți, flavonoide (1,8%)
  • celuloză (0,9%)
  • proteine (1,2%)
  • ulei deosebit de complex (8-12%)
  • β-caroten (3,5-10%)
  • microelemente (dintre care amintim fosforul 194,4 mg% , calciu 211,8 mg%, magneziu 186,1 mg %, potasiu 165,1%, sodiu 2,8 mg%, fier 13,84 mg%)
  • vitamine liposolubile ( vitamina A <380 mg% , vitamina E 16 mg%, vitamina K, vitamina D 20 mg%)
  • vitamine hidrosolubile ( vitamina C, vitamina P, vitamina F 8 mg% , vitamina B1-B9 cantitatea lor variază între 360–2500 mg/100g fruct)
  • 18 amino acizi esențiali
  • acizi grași esențiali (80-90%)

Dintre acizii esențiali amintim: acidul oleic (1%), acid linoilei (3%), acid pantotenic (1,5%), acid palmitoleic (1%), acid heptadecanoic (1%), acid erucic (1%), acid succinic, acid malic, acid maleiuc, acid ascorbic,α și β cateron, licopen , criptoxantină, zeaxantină, taraxantină, fitofluină, kantofilă, tocoferoli, fitosteroli, ect. Semințele mai conțin acizi grași nesaturați ( cu legături duble sau triple) cum ar fi: acidul linoleic și linolenic.

Frunzele și scoarța arbustului are conținut mai mare de sitosferol și tocoferol. După cum bine se știe vitaminele liposolubile sunt instabile în mediu acid, iar vitaminele hidrosolubile sunt instabile în mediu alcalin. Păstrarea acestor vitamine se explică prin existența unor membrane unidirecționale. De aceea majoritarea preparatelor nu au același conținut ridicat în vitamine ca fructul în sine.

Întrebuințări

Se întrebuințează numai fructele mature (Fructus Hippophaë) atât în stare proaspătă, cât și uscată; se recoltează imediat după coacerea lor și până la lăsarea primului ger; în stare crudă au gust acru-astringent. Principii active : vitaminele B1, B2, C, PP, carotenoide, acid folic. Acțiune farmacologică : tonifiant general, datorită complexului vitaminic pe care-l conține.

Fructele de cătină sunt utilizate atât în scopuri terapeutice în hipo- și avitaminoze, în anemie și convalescență, cât și în scopuri alimentare sub formă de sucuri, siropuri, marmeladă etc. Se poate utiliza și infuzia 2-3%, folosind 2-3 ceaiuri pe zi.

Datorită compoziției și prezenței vitaminelor, fructele de cătină se utilizează în prevenirea răcelilor. Infuzia de cătină este recunoscută în principal pentru efectul său asupra bolilor de ficat și lipsei de vitamine în organism. Dacă în infuzia de cătină se adaugă și câteva fructe de măceș va rezulta un ceai vitaminizant.

Vinul de cătina poate fi considerat un remediu natural, deoarece ajută organismul vitaminizându-l, având în același timp și o acțiune tonică.

Sucul de cătină

suc de catina

Mod de preparare: se obţine casnic, din fruc­tele proas­pete de cătină, prin zdrobire cu lingura de lemn sau, mai rapid, cu mixerul, şi nu prin presare sau centrifugare, deoa­rece în acest fel s-ar pierde componente ale cătinei extrem de importante.

Mod de administrare:

1. Pentru întărirea sistemului imunitar – acest suc (sau mai degrabă nectar, deoarece conţine şi pulpa, şi coa­­ja fructului) se con­sumă zilnic, în can­tităţi de 50-100 ml (50 ml = un sfert de pahar), o cură durând minimum o lună.

În cazul când nu se cumpără de la piaţă, fructele de că­­tină se pot culege pe toată durata toamnei şi-a iernii (chiar şi atunci când sunt îngheţate), putând fi păstrate la rece, în frigider, vreme de 1-2 săptă­mâni. Pentru a face mai suportabil gustul destul de acru şi astringent al su­cu­lui de cătină, se poate adăuga miere curată de albine (în proporţie de 3:1), care îi potenţează efectul.

2. Ca tratament al unor boli – sucul de cătină, mai ales atunci când este asociat cu o alimentaţie lacto-ve­ge­ta­riană, este un elixir regenerant şi deto­xifiant foarte pu­ter­nic, cura cu el dând rezultate de excepţie în bolile grave. Este indicat în:

* Boli ale sistemului respirator (bronşită cro­nică, astm), sen­­sibilitate la infecţiile respiratorii ale persoanelor in­to­xi­cate prin fumat, care lu­crează în mediu toxic

– o cură de o lună cu suc de cătină are efecte nu doar puternice, ci şi stabile în timp.

* Stări depresive

– se ţine un regim cu multe crudităţi şi se bea câte un sfert de pahar de suc, dimineaţa şi seara; pen­­tru in­tensificarea acţiunii tonice este in­di­ca­tă şi cura cu polen.

* Cancer cu diverse localizări

– o combinaţie nu foarte ape­tisantă, dar foarte eficientă în acest tip de afecţiuni, este aceea dintre sucul de cătină (un sfert de pahar) şi su­cul de usturoi (2-3 linguriţe). În leucemie, o cură de 1-2 luni cu suc de cătină are efecte miraculoase.

* Infecţii virale: herpes, hepatită vi­rală A, B şi C, HIV

– ac­ţiunea cătinei nu se manifestă direct asupra vi­ru­şi­lor, ci prin stimularea imunitară, care se face gradat. Se recomandă cura cu suc de cătină, vreme de minimum 40 de zile.

Pulberea de cătină

pulbere-de-cătină

Mod de preparare: se obţine din fructele uscate ale că­ti­nei (se găsesc în magazinele Plafar), care se macină cât mai fin, cu râşniţa elec­trică de cafea sau se pisează în piuă. Pulberea astfel obţinută se păstrează în borcane de sti­clă (ţinută în pungi de hârtie îşi pierde, în mare, uleiul gras, care este absorbit).

Mod de administrare:

1. Pentru întărirea sistemului imu­nitar: se admi­nis­trea­ză câte 1 linguriţă de trei ori pe zi, pe stomacul gol. Pulberea se ţine sub limbă vreme de 10-15 minute înainte de a fi în­ghiţită.

Maceratul de cătină

Mod de preparare: 2 linguriţe de pulbere de cătină se pun într-un pahar cu apă şi se lasă la ma­ce­rat, la tem­pe­ratura camerei, de seara până dimi­neaţa, când se ames­tecă cu o linguriţă de miere li­chidă. Lichidul nu se fil­trea­ză, iar la sfârşit se con­sumă şi pasta de cătină rămasă în pahar. Este un remediu preferat de co­pii şi convales­cenţi, foar­te uşor de asimilat şi în­vio­ră­tor. Poate fi îmbogăţit prin adao­sul unei linguriţe de pul­bere de măceşe şi de afine.

Mod de administrare: se consu­mă pe stoma­cul gol, di­mi­­neaţa.

1. Pentru întărirea sistemului imu­nitar: pentru creş­te­rea imunităţii la copii, se face o cură de patru săp­­tămâni cu macerat la rece de cătină, ad­mi­nis­trat cu un sfert de oră înaintea fiecărei mese.

2. Ca tratament al diferitelor boli:

* În timpul regimurilor alimentare restrictive

– se ad­ministrează macerat de cătină pentru stimularea pof­tei de mâncare, combaterea as­te­niei, evitarea avi­ta­mi­no­zei. Contra avitaminozei, care poate apărea pe parcursul re­gimului cu cereale integrale (numit şi Oshawa – cunoscut de ci­titorii noştri pen­tru efectele spectaculoase în com­baterea canceru­lui), sau după postul complet cu apă distilată este foarte eficientă pulberea: 3-4 linguriţe pe zi.

* Astenie, Parkinson

– se face o cură cu macerat re­vigorant de cătină şi măceşe. Alimentaţia va fi îm­bogăţită cu polen, miere de albine, apilarnil.

* Lipsa poftei de mâncare

– se ia macerat ob­ţi­nut după me­toda de mai sus din cătină şi măceşe, la care se adau­gă câteva picături de suc proaspăt de lămâie. Se consumă pe stomacul gol, cu 15 minute îna­in­te de masă.

Uleiul de cătină

ulei-de-catina

Este un remediu care se obţine ex­clusiv pe cale in­dus­trială, putând fi gă­sit în farmacii şi Plafaruri. După uleiul de palmier, este al doilea din lume ca bogăţie în vi­ta­mina E.

Mod de administrare:

1. Pentru stimularea sistemului imunitar: se iau 30-40 de picături pe zi, sim­plu sau cu puţină miere (dar nu în apă, deoarece nu se dizolvă, ci formează peliculă). O cură durează minimum 14 zile, dar cel mai indicat este de la 30 de zile în sus.

2. Ca tratament al diferitelor boli:

* Boli de piele, dermatoze care se agravează la frig

– are efecte puternice mai ales asupra per­soanelor de­vi­ta­li­zate, cu o constituţie mai fragilă.

* Sensibilitate la frig, anemie

– se fac mai multe cure succesive, fiecare de câte 21 de zile, cu zece zile de pauză.

* Impotenţă, sterilitate, insuficienţă ovariană

– se face un tratament de lungă durată (minimum trei luni), având efect foarte puternic atunci când este asociat cu tra­ta­men­tul intern cu plante cu efecte hormonale (brânca-ur­su­lui, năprasnic, ginseng, ginseng indian).

Cătina – utilizări externe:

catina

La noi, cătina creşte pe toate marginile de drum

* Herpes, papiloma

– în aceste două afecţiuni, apli­ca­ţii­le de 2-3 ori pe zi cu ulei de cătină (prin un­gere cu un tam­pon de vată) pot avea re­zul­ta­te spectaculoase.

* Arsuri, arsuri chimice

– anumite studii făcute la noi în ţară au pus în evidenţă efectele excepţio­nale ale uleiului de cătină aplicat pe ar­su­ri­le în curs de vindecare. To­tuşi, în­tru­cât tratamentul acestor afec­ţiuni nu este simplu, se recomandă să fie făcut nu­mai sub îndrumarea medicului spe­cia­list der­ma­to­log, mai ales la ar­su­ri­­le de gradele III-IV.

* Tumori externe

– se fo­lo­seş­te o combinaţie în părţi egale de ulei de cătină şi ulei de ricin, cu care se ung de 2-3 ori pe zi zonele afectate. Această com­binaţie dă rezultate foarte bune şi în tra­ta­men­tul li­po­murilor. Sursa: formula-as

ATENTIE! Informatiile despre terapiile complementare, plantele medicinale sau remediile naturale, care pot veni in ajutorul bolnavului, nu exclud și/sau nu inlocuiesc tratamentele medicale. Informatiile de pe site si materialele aferente au doar un caracter informativ si nu isi propun sa inlocuiasca consultul medical de specialitate. Authenticmagazin.com, nu furnizeaza sfaturi medicale similare celor pe care le puteti primi de la medicii care efectueaza consultatia si care vin in contact cu realitatea cazurilor Dvs. Vă asumați întreaga responsabilitate pentru modul în care alegeți să utilizați aceste informații.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

SĂNĂTATE

Buruiana-vindecătoare pe care românii o aruncă fără să știe iar străinii o pun în salată

Crește peste tot iar oamenii de obicei o aruncă

Iarba grasa

Mulți români o consideră buruiană, o smulg și o aruncă atunci când o întâlnesc, însă puțini știu că “iarba grasă” are o importanță considerabilă pentru industria alimentară și deține, de asemenea, o gamă largă de proprietăți farmacologice.

Iarbă grasă (lat. Portulaca oleracea) este o plantă din familia Portulacaceae, care poate atinge înălțimea de 40 cm. În România este supranumită și grașiță, iarba porcului, buruiană grasă sau pita porcului.

Planta are o tulpină cărnoasa, târâtoare, de forma cilindrică, iar frunzele spatulate, suculente, îngustate spre bază.

Cu gust acrișor, planta se consumă foarte mult sub formă de tocănițe și este adăugată frecvent în supe și salate în țările tropical asiatice și mediteraneene.

Iarba grasă este utilizată și ca medicament popular în multe țări, fiind listată de Organizația Mondială a Sănătății drept una dintre cele mai utilizate plante medicinale și i s-a acordat termenul „Panacee globală”.

Folclorul chinez o descrie drept „o legumă pentru o viață lungă” și a fost folosită de mii de ani în medicina tradițională chineză.

Sursă bogată în OMEGA-3

Planta este, o sursă excelentă de acizi grași omega-3, care se găsesc de obicei în uleiul și grăsimea peștilor, dar care nu se găsește în mod normal în plante.

Acizii grași Omega-3 joacă un rol important în îmbunătățirea funcției imunitare, în prevenirea și tratarea hipertensiunii arteriale, a bolilor coronariene, a cancerului și a altor afecțiuni inflamatorii și autoimune.

Acesta include acidul α-linolenic și acidul linoleic, care sunt esențiale pentru creșterea normală, promovarea sănătății și prevenirea bolilor la om.

Polizaharidele găsite în Iarbă grasă (lat. Portulaca oleracea) sunt potențiali agenți terapeutici pentru tratamentul diabetului zaharat datorită modulației lipidelor din sânge, a metabolismului și a scăderii glicemiei.

Conține cel mai mare conținut de vitamina A, un antioxidant natural, care joacă un rol important pentru sănătatea ochilor, menținerea membranelor mucoase sănătoase și protejarea împotriva cancerelor pulmonare și ale cavității bucale.

Această plantă conține, de asemenea, acid ascorbic, α-tocoferol și vitamine din complexul B, de exemplu, niacină, piridoxină și riboflavină.

Mai mult, este bogată în minerale precum fosfor, mangan, seleniu, calciu și aminoacizii izoleucină, prolină, leucină, lizină, fenilalanină, metionină, cistină, valină, treonină și tirozină.

Iarba grasa – frunze

Proprietăți farmacologice

În ultimele decenii, numeroși cercetători au investigat activitățile farmacologice ale Portulaca oleracea. Această revizuire oferă un rezumat al principalelor proprietăți farmacologice prezentate mai jos.

Activitate neuroprotectoare

Consumul de iarba grasă combate radicalii liberi și antagonizează apoptoza neuronilor induși de rotenonă. Epuizarea dopaminei și inhibarea complexului-I la șobolani, sugerează că Portulaca Oleracea poate fi un potențial candidat neuroprotector împotriva bolii Parkinson.

Extractul alcaloid de Portulaca oleracea a inhibat în mod semnificativ activitatea acetylcholinesterase (AChE). Utilizarea inhibitorilor AChE a fost o strategie de tratament promițătoare pentru boala Alzheimer, prin urmare, Portulaca oleracea poate fi un agent eficient pentru profilaxie și tratament.

Activitate antidiabetică

Iarba grasă atenuează greutatea corporală, acizii grași fără ser și hiperinsulinemia. De asemenea, crește sensibilitatea la insulină și ameliorează toleranța la glucoză și metabolismul lipidic, lucru observat la șobolanii cu diabet zaharat de tip 2 indus prin injecția de streptozotocină (25 mg / kg) și alimentarea cu furaje bogate în calorii, ceea ce sugerează că iarba grasă atenuează rezistența la insulină.

În urma cercetărilor s-a constatat că extractul apos de iarbă grasă a prevenit, de asemenea, inflamația vasculară diabetică, hiperglicemia și disfuncția endotelială diabetică la șoarecii diabetici de tip 2, ceea ce sugerează rolul său protector împotriva diabetului și a complicațiilor vasculare conexe.

Extractul brut de polizaharidă al acestei plante scade, de asemenea, glucoza din sânge și modulează metabolismul lipidelor din sânge și al glucozei la șoarecii diabetici, în timp ce scade nivelul colesterolului total, al trigliceridelor și al glucozei din sânge de tip 2 la șoarecii diabetici de tip 2.

Activitate anticancer

Polizaharidele de la Portulaca oleracea prezintă mai multe activități biologice, precum anticancer, antioxidare, antiinflamatoare și proprietăți de îmbunătățire a imunității.

Polizaharidele au scutit în mod evident acumularea radicalilor liberi, modulând funcțiile de imunitate la șobolanii cu cancer ovarian.

În plus față de polizaharide, alți compuși bioactivi, cum ar fi cerebroside, homoizoflavonoide și alcaloizi, de asemenea, arată activități citotoxice in vitro, împotriva liniilor de celule ale cancerului uman.

Aceste studii demonstrează că Portulaca oleracea are o aplicație potențială în tratamentul cancerului.

Activitate hepatoprotectoare

Un extract de alcool de 70% din Portulaca oleracea inversează semnificativ creșterea enzimelor markerului hepatic și a nivelurilor totale de bilirubină, confirmând activitatea hepatoprotectoare a acestei plante.

Concluzie

Iarbă grasă (lat. Portulaca oleracea) are un spectru larg de proprietăți farmacologice, cum ar fi activități neuroprotectoare, antimicrobiene, antidiabetice, antioxidante, antiinflamatorii, antiulcerogene și anticancerigene, care sunt asociate cu constituenții chimici diversi, inclusiv flavonoidele, alcaloizi, polizaharide, acizi grași, terpenoizi, steroli, proteine, vitamine și minerale.

Deși bioactivitățile extractelor sau compușilor izolați din Portulaca oleracea sunt justificate prin utilizarea studiilor “in vitro” și “in vivo”, inclusiv pe modele animale și studii de cultură celulară, mecanismele de acțiune nu au fost încă abordate.

Prin urmare, sunt necesare mai multe studii mecanice înainte ca Portulaca oleracea să poată fi luată în considerare pentru o utilizare clinică ulterioară.

Această revizuire concluzionează că Iarbă grasă este o plantă comestibilă și o plantă medicinală, importantă pentru industria alimentară și poate avea, de asemenea, un rol semnificativ în îngrijirea sănătății, cu condiția efectuării unor studii adecvate.

ATENTIE! Informatiile despre terapiile complementare, plantele medicinale sau remediile naturale, care pot veni in ajutorul bolnavului, nu exclud și/sau nu inlocuiesc tratamentele medicale. Informatiile de pe site si materialele aferente au doar un caracter informativ si nu isi propun să inlocuiasca consultul medical de specialitate. Authenticmagazin.com, nu furnizeaza sfaturi medicale similare celor pe care le puteti primi de la medicii care efectueaza consultatia si care vin in contact cu realitatea cazurilor Dvs. Vă asumați întreaga responsabilitate pentru modul în care alegeți să utilizați aceste informații.

Împarte acest articol cu prietenii tăi dacă ți-a plăcut. Iți mulțumim!

Ticu/authenticmagazin.com

Continue Reading

SĂNĂTATE

Ceaiul preparat din aceste plante are o mare putere terapeutică în tratarea bolilor inflamatorii ale căilor respiratorii și ameliorarea tusei

În China, este cunoscut ca antiastmatic de peste 3000 ani

ceai antituse

Câteva plante asociate și folosite sub formă de ceai, reprezintă un remediu natural puternic în tratarea bolilor inflamatorii ale căilor respiratorii, susținând sănătatea tractului respirator.

Acest ceai reunește câteva plante tradiționale într-o rețetă originală formată din: muguri de pin (Pini turiones), frunze de pătlagină (Plantaginis folium), cimbru (Thymi herba), flori de tei (Tiliae flos) și rizomi de ghimbir (Zingiberis rhizoma).

Ce beneficii are consumul acestui ceai?

Mugurii de pin conțin uleiuri volatile cu proprietăți antiseptice, alcooli şi răşini cu un efect balsamic în tuse, bronşite şi alte afecţiuni respiratorii. Aceștia manifestă o influență calmantă asupra căilor respiratorii, facilitând respirația.

Frunzele de pătlagină, datorită proprietăților anti-bacteriene, anti-inflamatorii sunt folosite pentru tratarea bolilor inflamatorii ale căilor respiratorii, pentru ameliorarea tusei, și ca expectorant. Dizolvă mucusul aderent, promovează formarea de spută (secreția traheobronșică). Acoperă mucoasa membranei și ameliorează inflamația, elimină reflexul de tuse.

Cimbrul prezintă activitate antibacteriană și este deosebit de eficace în tratarea tusei rebele.

Florile de tei sunt folosite mai ales pentru tratarea răcelilor, tusei, febrei, infecțiilor, inflamațiilor, presiunii arteriale înalte, durerilor de cap (mai ales migrenele). Medicina tradițională asiatică folosește florile de tei (uz intern) ca tratament pentru vindecarea afecțiunilor tractului respirator, a febrei sau a gripei.

Ghimbirul este un calmant ideal în inflamațiile gâtului, sinuzite, răgușeală, febră, eliminare de mucozități și congestii respiratorii.

Pătlagină (Plantago Major)

Cum se prepară ceaiul?

Se toarnă 200 ml de apă clocotită peste o linguriță de amestec din toate aceste plante, se lasă acoperit 10 – 15 minute, apoi se strecoară.

Care este doza recomandată?

Copiii între 3 și 14 ani: 1 – 2 căni cu ceai pe zi. Copiii de peste 14 ani și adulții: 2-3 căni cu ceai pe zi. Ceaiul se bea înainte de masă.

Acest ceai nu este recomandat copiilor sub 3 ani și în caz de hipersensibilitate la oricare dintre plantele ce îl compun.

Durata unei cure este de 3 – 8 săptămâni.

Sfaturi practice de dietă ce însoțesc cura de ceai

În perioada disconfortului respirator, vă sfătuim să evitaţi consumul de alimente care produc mucus cum sunt produsele lactate, dulciurile cu zahăr alb, făina albă (produsele de panificaţie, patiserie, biscuiţi, paste făinoase), grăsimile şi prăjelile.

ATENTIE! Informatiile despre terapiile complementare, plantele medicinale sau remediile naturale, care pot veni in ajutorul bolnavului, nu exclud și/sau nu inlocuiesc tratamentele medicale. Informatiile de pe site si materialele aferente au doar un caracter informativ si nu isi propun să inlocuiasca consultul medical de specialitate. Authenticmagazin.com, nu furnizeaza sfaturi medicale similare celor pe care le puteti primi de la medicii care efectueaza consultatia si care vin in contact cu realitatea cazurilor Dvs. Vă asumați întreaga responsabilitate pentru modul în care alegeți să utilizați aceste informații.

Împarte acest articol cu prietenii tăi dacă ți-a plăcut. Iți mulțumim!

Ticu/authenticmagazin.com

Continue Reading

SĂNĂTATE

Cât timp pot supraviețui Coronavirusurile pe suprafețe?

Deoarece încă nu există tratamente specifice pentru COVID-19, mulți experți se concentrează pe prevenire

coronavirus

O cercetare recentă arată cât timp poate supraviețui un coronavirus pe diverse tipuri de suprafețe.

Studiul relevă faptul că virusul tinde să persiste mai mult timp în condiții reci și umede. De asemenea, autorii studiului se întreabă cum putem distruge coronavirusul.

Temutul coronavirus, cunoscut oficial sub denumirea de COVID-19, a făcut furori încă de la prima sa apariție, la sfârșitul anului 2019. Răspândindu-se foarte repede din China în alte 23 de țări, COVID-19 a infectat până acum peste 45171 de persoane.

Deoarece această versiune a coronavirusului este nouă pentru știință, cercetătorii se străduie să înțeleagă cum să trateze infecțiile și cum să se asigure că virusul nu se răspândește mai departe.

Deoarece încă nu există tratamente specifice pentru COVID-19, mulți experți se concentrează pe prevenire.

Oamenii de știință de la Spitalul Universitar Greifswald și Ruhr-Universität Bochum, ambele din Germania, au compilat recent informații din 22 de studii asupra coronavirusurilor.

Munca lor ne ajută să înțelegem cât timp coronavirusurile supraviețuiesc pe suprafețe și cum pot oamenii să le distrugă.

Inițial, autorii studiului au compilat toate informațiile pentru includerea într-un manual complet, însă, autorul Eike Steinmann a explicat că „în condițiile actuale, cea mai bună abordare a fost publicarea în avans a acestor date științifice verificate, pentru a pune la dispoziția tuturor informațiile, cât mai repede și mai ușor de înțeles”.

Munca lor, care apare în The Journal of Hospital Infection, se concentrează asupra coronavirusurilor responsabile pentru două dintre cele mai recente focare: sindromul respirator acut sever (SARS) și sindromul respirator din Orientul Mijlociu (MERS).

Prima secțiune a noii lucrări se concentrează pe cât timp coronavirusurile pot supraviețui pe suprafețe, cum ar fi mesele și mânerele ușilor. Autorii arată că, în funcție de material și de condiții, coronavirusurile umane pot rămâne infecțioase de la 2 ore până la 9 zile.

La temperaturi de aproximativ 4°C , anumite versiuni ale coronavirusului pot rămâne viabile până la 28 de zile. La temperaturi de 30–40°C, coronavirusurile au avut tendința de a persista o perioadă mai scurtă de timp.

La temperatura camerei, un coronavirus responsabil de răceala comună (HCoV-229E) a persistat semnificativ mai mult timp în 50% umiditate decât 30% umiditate. În final, autorii concluzionează:

„Coronavirusurile umane pot rămâne infecțioase pe suprafețe la temperatura camerei până la 9 zile. La o temperatură de 30°C sau mai mult, durata persistenței este mai scurtă. S-a dovedit că coronavirusurile veterinare persistă și mai mult timp, până la 28 de zile.

Oamenii de știință au dezvăluit în literatura de specialitate persistența coronavirusurilor pe diferite suprafețe, iar rezultatele au fost variabile.

De exemplu, virusul MERS a persistat timp de 48 de ore pe o suprafață de oțel la 20°C. Cu toate acestea, pe o suprafață similară și la aceeași temperatură, TGEV a supraviețuit până la 28 de zile.

În mod similar, două studii au investigat supraviețuirea a două tulpini de coronavirus SARS pe o suprafață de hârtie. Unul a supraviețuit 4-5 zile, celălalt doar 3 ore.

În următoarea secțiune a lucrării lor, autorii abordează cea mai bună modalitate de inactivare a coronavirusurilor.

Ei au ajuns la concluzia că agenții, precum peroxidul de hidrogen, etanolul și hipocloritul de sodiu (un produs chimic în înălbitor), inactivează rapid și cu succes coronavirusurile.

De exemplu, autorii scriu că „ peroxidul de hidrogen a fost eficient la o concentrație de 0,5% și un timp de incubare de 1 minut.”

După evaluarea dovezilor, autorii concluzionează:

coronavirus
Image by Tumisu from Pixabay

Dezinfectarea suprafeței cu 0,1% hipoclorit de sodiu sau etanol 62–71% reduce semnificativ infecția cu coronavirus pe suprafețe într-un timp de expunere de 1 minut.

În schimb, soluțiile unui biocid numit clorură de benzalconiu au produs rezultate contradictorii, iar digluconatul de clorhexidină, pe care oamenii îl folosesc în mod curent ca antiseptic, a fost ineficient.

Autorii scriu că „transmiterea lor poate fi prevenită cu succes atunci când se efectuează în mod constant măsurile adecvate.” Spălarea mâinilor, în special, este de o importanță vitală.

Deși studiile pe care autorii le rezumă în această recenzie nu au investigat COVID-19, ei cred că, de asemenea, rezultatele pot fi relevante pentru acest ultim coronavirus.

Toate coronavirusurile umane pe care cercetările le-au investigat par a fi susceptibile acelorași agenți chimici.

Împarte acest articol cu prietenii tăi dacă ți-a plăcut. Iți mulțumim!

Ticu/authenticmagazin.com

Continue Reading

Trending