Connect with us

PENTRU SUFLET

Părintele Pantelimon Şuşnea: “ Premisa că ar trebui să fim fericiţi în fiecare clipă a vieţii noastre e fundamental greşită”

parintele pantelimon

S-a retras din lume la poalele Munţilor Şureanu, unde trăieşte în post şi rugăciune, cu bucuria de a fi alături de fraţii săi întru Hristos. Absolvent de Belle Arte, pictor de icoane şi fotograf, Părintele Pantelimon Şuşnea e şi un minunat vorbitor, ale cărui cuvinte învăluite de har au salvat de la naufragiu sufletesc mii de tineri.

I-am căutat prezenţa mângâietoare în Postul Paştelui, pentru a găsi răspunsuri despre o suferinţă adesea subestimată, ce ameninţă să se transforme într-o boală a secolului. Un îndreptar de vindecare şi de înviere sufletească.

“Nimeni nu se poate împlini în afara iubirii”

– Azi, mai mult ca oricând, pare că am ajuns într-o fundătură. Statisticile spun că un român din zece suferă de depresie. Părinte, ce spune asta des­pre vremurile în care trăim?

– O lume atinsă de depresie e o lume lipsită de bucurie şi dragoste. E o lume alienată şi însingurată, o lume urâtă, care şi-a pierdut reperele, în care s-a pier­dut dimensiunea verticală şi în care omul se des­fă­­şoară numai pe orizontala existenţei, într-o diver­sitate infinită şi goală. E o lume care nu mai are nimic de spus. O lume goală de Dumnezeu, în care bucuria e confundată adesea cu plăcerea. Or, bucuria ade­vă­rată ţine de resorturi mult mai profunde, e împlinirea de­pli­nă a rostului tău ca om şi e strâns legată de îna­intarea în viaţa spirituală. Depresia apare atunci când oa­me­nii nu-şi înţeleg destinul, menirea lor pe acest pământ.

– Niciunul din oamenii atinşi de depresie nu pare să fi scăpat de gândul obsesiv că viaţa e lipsită de sens. Că nu alegem noi să ne naştem, cum nu alegem când să murim.

– Singurul sens al vieţii e mântuirea. Doar că oamenii cred adesea că mântuirea e ceva ce ni se dă în urma unui verdict final, dacă am făcut nişte fapte bune. Mântuirea e fericirea, e raiul. Raiul nu e un loc. Raiul e starea de relaţie cu Dumnezeu, care se trăieşte încă de aici, de pe pământ. E greu să iubeşti o idee. De aceea Dumnezeu s-a făcut om, ca să ne înveţe că îl putem iubi, iubindu-i pe cei de lângă noi. Mântuirea e dinamica acestei relaţii de iubire, cu toate suişurile şi coborâşurile ei. Nimeni nu se poate împlini în afara iubirii, în afara unei relaţii. Oamenii uită că Dumnezeu nu este singur, Dumnezeu este o relaţie (o treime), iar noi suntem făcuţi după asemănarea lui. Bucuria se cere împărtăşită, nu se trăieşte în singurătate. De aceea se spune că cea mai mare fericire e să iubeşti şi să fii iubit.

– Sunteţi şi preot duhovnic. Suferinzii de depre­sie caută alinare la mânăstire?

– Sunt mulţi cei care vin să-şi găsească liniştea la mânăstire, dar asta nu înseamnă că îşi deschid su­fle­tul foarte uşor. Îi recunoşti după chip. Un om nefericit e un om fără strălucire în privire. E apăsat, gârbovit, întunecat şi agresiv, adesea. Când e nemulţumit de el însuşi, omul e agresiv. E ca o fiară rănită, care suferă, e periculoasă şi nu te lasă s-o ajuţi. Dar de cele mai multe ori, în spatele violenţei se ascunde nu răutate, ci suferinţă.

“Dumnezeu nu trădează niciodată”

parintele pantelimon

– Niciodată viaţa n-a fost mai înlesnită ca acum. Şi totuşi, e tot mai multă suferinţă în lume. De unde vine?

– Depresia e o stare de cădere. Apare dintr-o lipsă de împăcare a sufletului cu sine, cu Dumnezeu sau cu oamenii. E o stare de conflict, de ruptură inte­rioa­ră, între suflet şi intelect. O lipsă de echilibru. Depre­sia înseamnă, în primul rând, o lipsă de dragoste. Oa­menii suferă când nu-şi mai pot găsi adăpost în celelalte suflete din jurul lor. Când nu pot găsi sprijin gratuit din partea semenilor lor, oamenii se descu­rajează şi în relaţia cu Dumnezeu, le e greu să-şi mai imagineze un Dumnezeu iubitor. Dar dacă oamenii mai trădează, fiindcă sunt neputincioşi, Dumnezeu e singurul care nu trădează niciodată. Totuşi, e foarte greu să ajungi la măsura relaţiei cu Dumnezeu, fără să relaţionezi cu oamenii. Avem nevoie de o confir­ma­re şi din partea semenilor, că nu suntem inutili pe lume. De aceea, nu se poate scăpa de depresie fără acea iubire necondiţionată, care nu pretinde nimic în schimb, care nu te judecă şi nu te acuză, ci te pri­meş­te şi te odihneşte.

– Iubindu-i cu adevărat pe cei deznădăjduiţi, i-am putea ajuta să se vindece?

– Ar trebui să fim noi înşine Dumnezeu unii pentru ceilalţi, să-i odihnim şi să le dăm încredere şi adăpost, ca un refugiu pe munte, în timp de furtună. Să-i protejăm şi să le fim casă. Când îl hrăneşti pe celălalt, îl hrăneşti, de fapt, pe Dumnezeu, când îl îm­brăţişezi, el se îmbracă cu tine şi nu-i mai e frig. Când îi vorbeşti, se încălzeşte la vorbele tale. Iubirea e sin­gu­ra scăpare. Am întâlnit oameni care şi-au depăşit stări vecine cu patologia. Nu erau împăcaţi, fiindcă nu puteau să ierte, iar starea aceea de neiertare îi mă­cina, îi deconstruia lăuntric. Când au reuşit să ierte, să se împace, să-i primească pe cei care le-au greşit în inima lor, şi-au revenit spectaculos. Trebuie doar să ai răbdare. Numai intrarea într-o relaţie de iubire cu ceilalţi poate să astâmpere setea omului. Când omul găseşte odihnă într-o relaţie, îşi revine. Dar pentru asta trebuie să scape de obsesia sinelui.

– Adică să renunţe la egoism?

– Egoismul, voia proprie, sunt cei mai mari duş­mani ai noştri. Ne tiranizează şi pe noi, şi pe ceilalţi. Nu putem avea relaţii profunde cu ceilalţi fără le­pădare de sine. Dacă nu mă lepăd de sine, îi cer celui­lalt să se alinieze la sinele meu, adică să se alinieze la mine în gândire, în simţire, să vadă lumea exact ca mine. Înseamnă să-l înrobesc, să-l privez de libertate. Şi atunci îi anulez fiinţa, el nu mai poate evolua. Începe să se apere şi se îndepăr­tează de mine, fiindcă simte că am tendinţa de a-l desfiinţa, chiar dacă poate compensez cu lucruri exterioare. Îl răsplătesc cu daruri, dar de fapt îl posed, îl înrobesc, îl transform într-un accesoriu cu care să mă împodobesc. Şi, la final, mă simt la fel de singur. Când eşti liber de obsesiile tale şi de slujirea sinelui, începi să te gândeşti la celălalt cu adevărat, să te gândeşti ce gest ai putea să faci pentru el, fără ca el să-ţi ceară. Ai putea să-l aştepţi cu ceva bun de mâncare? Ai putea să-i duci un pahar cu apă? Ai putea face un drum în locul lui? Ce lucru mai frumos decât să mergi să-i po­triveşti pătura la spate, să nu-l tragă curentul, când se culcă? Pa­radoxul e că abia când te lepezi de tine, te câştigi pe tine şi-l câştigi şi pe celălalt. Îl cucereşti, când re­nunţi să-l mai cucereşti. Cu cât vrei mai tare să subordonezi şi să controlezi, cu atât eşti mai singur, cu cât te pui mai tare în sprijinul celorlalţi, cu atât eşti mai încon­jurat de oameni. Oamenii ar trebui să fie ca lumânările care, consu­mându-se pe sine, lumi­nează în jurul lor şi îi încălzesc şi pe cei­lalţi.

“Nu eşti fericit când aduni, ci când dăruieşti!”

– Nemulţumirea faţă de ceea ce ai creează, şi ea, depresie. Cei mai mulţi dintre oameni tânjesc veşnic după altceva. Viaţa lor e mereu în altă parte. De ce nu-şi găsesc locul şi rostul?

– În spatele multor căutări ale omului se ascunde, de fapt, nevoia lui de divinitate. Oamenii tânjesc după starea de Dumnezeu. Suferă din cauza neputin­ţei lor, simt că ar putea fi mai mult decât sunt. Dar acest mult mai mult îl transferă în afara lor, în loc să-l acumuleze interior. Tind să aibă în loc să devină. Tind să stăpânească, în loc să dăruiască. Orientată greşit, spre valorile lumii acesteia, tânjirea aceasta începe să se amestece cu frustrarea, fiindcă lucrurile finite nu pot satisface sufletul.

– Unii au tot ce le trebuie: slujba pe care şi-au dorit-o, suficienţi bani să trăiască o viaţă, ba chiar şi celebritate… Şi totuşi, sunt profund nefericiţi. Ce le lipseşte?

– Oamenii aceştia au obiectele pe care şi le doreau, şi-au cumpărat şi oamenii din jur, dar au pierdut din vedere relaţia cu ceilalţi. Sunt dependenţi de lucrurile materiale, tocmai din această nesiguranţă a existenţei unei alte realităţi. Când eşti conştient de veşnicie, te desprinzi uşor de grijile materiale. Nu mai aduni cu disperare. Nu te mai temi de ziua de mâine, începi să ai încredere, deci să ai credinţă. Ma­teria în sine nu poate aduce fericirea, cum nu o poate aduce nici faima artistică sau intelectuală. Nu devii fericit în momentul în care aduni, ci în momentul în care dăruieşti. Valorile, indiferent că sunt materiale, spirituale sau intelectuale, trebuie acu­mu­late pentru a fi dăruite. Ma­te­ria trebuie transfigurată, tre­buie să capete valoare spiri­tua­lă, prin gesturile noastre de dărnicie şi bunătate. Omul, când încearcă să îngrămă­deas­că materia în scop egoist, să strângă avere, o scoate pur şi simplu din circuitul ei firesc, ace­la de a fi în slujba legăturii dintre oameni. Dar materia e aceeaşi dintotdeauna, ea nu sporeşte. E minunat să te gân­deşti că apa pe care o bem noi e aceeaşi, în aceeaşi cantitate, ca acum mii de ani. Aceeaşi apă care circulă, care n-a pără­sit planeta. Acelaşi dar, pentru fiecare dintre noi.

– Am observat la mulţi tineri de azi un fel de masochism al nefericirii. Trăiesc suferinţa cu vo­lup­tate, hrănindu-se parcă din ea. Se cuibăresc în depresie.

– Există o plăcere perversă, melancolică, o durere de sorginte romantică a omului, de a “se îndulci” cu nişte suferinţe, numai pentru că acele suferinţe pun în miş­care ceva dincolo de instincte, îl fac să-şi simtă sufletul viu şi plin de vibraţie. Incapabili să ia calea mân­tuitoare a bucuriei (care presupune lucrarea vir­tu­ţilor), o aleg pe cea comodă a suferinţei nemân­tui­toare, care îi condamnă să nu-şi depăşească în veci condiţia. A resimţi plăcere din durere e o malformaţie su­fletească. Şi e plăcere, nu bucurie! Voluptatea aceas­ta a suferinţei e şi un mod de afirmare al oa­me­nilor slabi. E mult mai uşor să te afirmi distructiv! E o formă de a ieşi din anonimat, o nevoie de compă­ti­mire, o cerşire, inconştientă, a atenţiei.

“Premisa că ar trebui să fim fericiţi în fiecare clipă a vieţii noastre e fundamental greşită”

– Ori încotro ne uităm, se promovează modelul omului de succes, veşnic zâmbitor. Fericirea e un imperativ, iar depresia e o ruşine, un stigmat. În faţa unei asemenea presiuni din partea societăţii, neputinţa unora de a se bucura îi afundă şi mai tare în deznădejde.

– Premisa că ar trebui să fim fericiţi în fiecare clipă a vieţii noastre e fundamental greşită şi produce foarte multă frustrare, pentru că oamenii intră în competiţie cu un model ireal, utopic. Viaţa nu e o fericire continuă, cum nu e nici efort continuu. Viaţa e o împletire de strădanie şi bucurie, iar bucuria vine adesea ca răsplată pentru efort, vine din împlinirea unei datorii, a unei sarcini, din felul în care-ţi lucrezi talanţii ce ţi s-au dat. Dumnezeu a muncit şase zile şi în a şaptea s-a odihnit. Obsesia fericirii cu orice preţ e păguboasă. Înseamnă că dorinţele tale au luat-o înaintea vieţii şi au devenit nefireşti. E fundamental să nu-ţi doreşti ceea ce nu se poate, să te bucuri de ceea ce ai, şi de cele bune, şi de cele rele, să găseşti un sens în tot ceea ce ţi se întâmplă. Să încarci de sem­nificaţie fiecare încercare a vieţii tale. Dacă elimini greutăţile şi efortul vieţii, elimini şi bucuria. O viaţă molatică, trăită în plăcere, e o viaţă în care îţi ratezi împlinirea. Doar încercările plătite cu dis­con­fort sau sacrificiu lasă o urmă în fiinţa omului. Gân­dindu-te la câştigul pe care îl obţii, nu mai pri­veşti cu teamă greul şi suferinţa vieţii. Dacă privim lucrurile din perspectiva veşniciei, din lumea aceasta nu ieşim decât cu ceea ce am devenit.

– Intrată pe mâna psihologilor, depresia e tratată precum o boală. Se dau chiar metode de ieşire din depresie, în zece paşi… Putem oare depăşi suferinţele sufleteşti după reţetă?

– Nu ai cum să ajungi la starea de bine fără o lucrare spirituală. Bucuria nu vine decât de la izvorul bucuriei, care e Dumnezeu, nu vine decât din trăirea iubirii. Dar pentru asta, trebuie să ne curăţăm ochii şi să vedem în celălalt chipul lui Dumnezeu. Să trecem de negativele lui (căci negativele nu ţin de profun­zimea fiinţei, ci sunt un accident în fiinţa lui) şi să privim mai adânc. Când iu­beşti pe cineva, spunea Părintele Iustin, stareţul Mâ­năstirii Oaşa, eşti ca un scafandru care pătrunde în adâncul oceanelor şi scoate la suprafaţă comorile. Când iubeşti pe cineva îl inspiri, activezi în el puteri de care habar nu avea că le are. Forţe care zac latent în adân­cul oceanului. Deve­nirea noastră ca fiinţe uma­ne este imposibilă fără dra­gostea celorlalţi. Fiecare om revelează în noi un alt mod al nostru de a fi în lume. Putem fi în foarte multe feluri, în funcţie de câte relaţii profunde activăm în noi. Abia prin trăirea relaţiei ne revelăm pe noi înşine şi înaintăm spre chipul nostru adevărat, care e ine­pui­zabil, care e Dumnezeul din noi. Dar din păcate, ac­tivăm unul în celălalt doar 1 % din cât am putea. Tră­im o formă foarte diminuată a noastră. Suntem foarte zgârciţi cu noi, nu ne dăm dreptul la viaţă, la deve­nire. Nu ne iubim îndeajuns.

– Unii oameni sunt dărâmaţi de încercări mi­no­re, iar alţii, deşi li se dau greutăţi fără număr, trec prin viaţă cu fruntea sus. De ce unii au tăria de a le înfrunta şi alţii nu? E oare aluatul din care am fost făcuţi atât de diferit?

– Ce le face unora viaţa foarte grea nu e faptul că via­ţa e foarte grea în sine, ci faptul că ei nu sunt dis­puşi să vadă şi par­tea lu­minoasă a gre­u­lui din viaţă. De aceea este fun­da­mental să găseşti sen­sul fiecărei în­cercări sau sufe­rin­ţe de care te lo­veşti. Dacă o um­pli de sens, îţi găseşti pu­terea şi senină­tatea de a merge mai de­parte cu frun­tea sus. Dacă nu-i găseşti un sens, ea ajunge să te dărâme. Dacă n-ar fi întâmpinat de su­fe­rinţă, omul ar fi ex­traordinar de su­per­ficial. A­bia în­cer­cările vie­ţii îl fac să gân­dească mai profund. Cât timp îi merge bine din toate punctele de vedere, stag­nea­ză, trăieşte la su­prafaţa sa, nu tră­ieşte cu toată fi­in­ţa. Nu trebuie să ne fie frică de sufe­rin­ţă. Hristos ne-a în­văţat să ne eli­berăm de ea. A e­xor­­cizat-o în viaţa lui pămân­tească, în­frun­tând frica de foamete, de nesomn, de durere, chiar şi frica de moarte, care îi ţine pe toţi în robie. Şi, când a ajuns deasupra fricii, a fost liber. Frica de încercările grele ale vieţii ne inhibă şi ne împiedică să fim mai mult decât suntem. Trebuie să avem curajul să gândim pentru noi o viaţă măreaţă. Trebuie să avem curajul să visăm şi să ne visăm mai presus de fricile şi neputinţele noastre.

“Oamenii cu adevărat fericiţi nu ştiu că sunt fericiţi”

– Părinte, trăiţi într-un loc care e raiul pe pă­mânt. La oraş, însă, depresia şi alienarea par mai acasă ca niciodată…

– Lumea adevărată e cea pe care a făcut-o Dum­nezeu, nu cea artificială, pe care a creat-o omul. Că­lugării, se spune, sunt retraşi din lume. Nouă ne place să spunem că suntem retraşi în lume, în timp ce oră­şenii sunt retraşi din lume. Ce fericire să simţi rit­murile naturii, să simţi primăvara pământul reavăn, fărâmicios, să vezi cum plesnesc mugurii! La oraş, în spatele atâtor interfeţe de comunicare, s-a pierdut frumuseţea vieţii, acea frumuseţe ritualică din com­portament, din gesturi şi din cuvinte, prin care îl cinsteai pe cel de lângă tine. A fost înlocuită de mult tupeu şi de multă îndrăzneală. Ţăranul ştia să încarce totul de frumuseţe şi de sens, până şi hainele pe care le îmbrăca. Fiecare cusătură avea o semnificaţie. Şi unealta îi era înfrumuseţată. Iar dacă se ducea pe câmp, cânta, să-şi facă munca mai plăcută. Azi, omul nici de munca lui nu se mai bucură, fiindcă pentru el e doar mijloc de a strânge bani. Munca nu-i mai adu­ce bucurie, nu mai e mijloc de devenire spirituală. Uti­litarismul acesta, atât de pregnant la oraş, a făcut să se piardă dimensiunea spirituală a vieţii. S-a pier­dut misterul din creaţie, din relaţie, nu mai vedem tai­na celuilalt, îl privim doar din perspectiva efi­cienţei şi a exploatării. Ne exploatăm unii pe alţii şi suntem gata să-l exploatăm şi pe Dumnezeu.

– Ce am putea face să depăşim toate aceste neajun­suri, să ne vindecăm sufleteşte?

– Fiecare din noi se poate ridica deasupra vieţii, dacă încarcă de sens tot ceea ce face, dacă prin tot ceea ce face se apropie de Dumnezeu. Nu doar prin rugăciune sau prin mersul la biserică te sfinţeşti, ci prin fiecare faptă sau gest. De la felul în care stai, până la felul în care munceşti, de la felul în care faci ceva de mâncare, până la felul în care plantezi o floare, de la felul în care vorbeşti cu un om până la felul în care te culci. Toate gesturile noastre cotidiene trebuie transfigurate printr-un fel aparte de a fi. Prin iubirea pe care o purtăm. Trebuie um­plute de pre­zen­ţă, de sens, de mis­ter, de fru­mu­seţe şi de bucurie.

– Se spune că bucuria adevă­ra­tă e profundă şi, cu toa­te astea, se dove­deşte trecă­toa­re. De ce n-o putem fixa, de ce n-o putem opri în loc?

– Nu trebuie să privim bucuria ca pe un drog, care să ne facă să uităm de suferinţa lumii aces­teia, nu tre­buie să o că­utăm ca pe o eva­dare. Nici măcar nu tre­buie să o căutăm! Oamenii cu ade­vărat fericiţi nu ştiu că sunt feri­ciţi, fiindcă îşi mă­soa­ră fericirea în fe­ricirea celorlalţi. Ei sunt ieşiţi din sine şi trăiesc prin celă­lalt. Fericirea vine sin­gură. Şi vine ca un dar pentru cei ca­re ştiu să-l caute pe celălalt şi pe Dum­nezeu. Toate aceste piscuri înăl­ţătoare de fericire, care apar ful­gurant în timpul vieţii, sunt nişte trepte interme­diare. Sunt o odihnă, o răsplată după fiecare treaptă urcată, după care nu avem voie să ne oprim. În umbra lor, însă, Hristos ne dăruieşte o pace “pe care nimeni nu o va lua de la noi”. Ne dăruieşte liniştea şi bucuria aceea constantă, care ne descătuşează şi ne face liberi.

1 Comment

1 Comment

  1. mihai

    iulie 25, 2018 at 12:18 pm

    Cat de nefericit trebuie sa fie … parintelul !; Daca ne uitam …mai bine … vedem ca este rotofei, cu bujori in obrajori… deci un… nefericit al sortii !
    Ce raspundere sociala au acesti indivizi… care se ingrijesc doar de curul lor ???

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

PENTRU SUFLET

Antrenorul Minții, dezvăluie 38 de secrete care îți vor îmbunătăți viața la maxim, pe toate planurile

Cum ar fi 2019 dacă ne-am pune mușchii voinței la treabă într-un mod inteligent, direct și productiv? Cum ar fi să vedem că e în zadar să facem aceleași lucruri, și să așteptăm rezultate mai mari sau diferite? Cum ar fi situația noastră emoțională, financiară și psihică dacă ne-am stabiliza, ne-am concentra și ne-am ajuta mai mult?

Pentru anul ce urmează, psihologul Alexandru Pleșea, cunoscut opiniei publice drept Antrenorul Minții, ne propune să ne deschidem mintea și sufletul și să acceptăm cele 38 de „cadouri” care vor face din 2019 cel mai bun an din viața ta.

creier

Foto: geralt/pixabay

  1. Uită-te cu atenție la lucruri. Ele devin probleme, când tu spui că sunt probleme.
  2. Privește oamenii în ochi, măcar 3 secunde.
  3. Setează un procent din venitul tău să fie reinvestit în tine.
  4. Du-te în călătorii, cât mai des. E cel mai plăcut mod de investiție și educare.
  5. Păstrează-te sincer față de tine. E greu, dar poți cere ajutorul.
  6. Uită-te la oameni ca și cum i-ai vedea pentru ultima oară.
  7. Du-te la muzeele mari din lume, caută arta și nu o privi prin sentimente.
  8. Nu te mai duce la oamenii care nu fac decât să se distreze. Stai și citește mai bine.
  9. Ține-ti promisiunile. Dacă spui că faci ceva, trage de tine și fă-o.
  10. Bagă 15 minute de sport activ dimineața. Activezi serotonina și dopamina care te duc la inspirație, entuziasm, pace și auto-control.
  11. Oprește-te să mai activezi printre leneși. Vei deveni ca ei. Du-te într-o echipă care scoate tot ce este mai leneș din tine.
  12. Caută să nu te cerți pentru orice greșeală faci. Mai bine faci un compliment cuiva drag.
  13. Cumpără-ți cărți scumpe, neaccesibile pe piață. Sau cele în ediție limitată.
  14. Caută-ți un antrenor de obiective. Îți scurtezi astfel drumul spre ce îți dorești.
  15. Servește-ți părinții, chiar daca nu îți face tot timpul plăcere.
  16. Fă-ti propria rugăciune – cea în care tu accesezi starea. Roagă-te prin ea, nu cu ea.
  17. Pedepsește-te dacă te mai enervezi. Pe lângă stresul mental, nici inima nu o duce prea bine dacă nu te înveți minte.
  18. Obligă-te să nu dormi nici mult, nici puțin. Calmează-ți mintea înainte de somn, prin meditație, rugăciune sau muzică liniștitoare. Evită radio sau tv. Trezește-te până în ora 8.
  19. Mănâncă bine și des. Nu bine și mult. Energia ta se consumă, iar tu ai nevoie de hrană vie, de alimente vii.
  20. Uită de alimentele procesate. Așa cum expiră în magazin, vor expira și în tine. Tu nu vrei asta.
  21. Fă-ți un ritual să citești 30 de minute pe zi. Dar nu de pe telefon. Bea un ceai când o faci. Te liniștește și mintea ta absoarbe mai bine.
  22. Nu fi doar părinte de copil, ci dezvoltă-le aptitudinile prin provocări, chiar dacă lor nu le place.
  23. Iartă pe cei de lângă tine. Oricine ar fi. Fii deștept, ce Dumnezeu!
  24. Mărește-ți veniturile prin muncă cu atenție, nu muncă multă și fără atenție.
  25. Strânge bani pentru zile însorite în Thailanda, Insulele Virgine sau Vanuatu.
  26. Nu bârfi, ci alege să-ți direcționezi cuvintele cu drag spre acel om.
  27. Apucă-te de exerciții de respirație. Fără ele nu poți schimba nimic pe plan mental.
  28. Riscă să fii exclus dintr-un cerc, grup sau organizație. Nu strânge din dinți, ci privește că „Natura” te ajută.
  29. Ajută pe oamenii care vor să se ajute. Nu sta după leneși, bârfitori și trântori.
  30. Învață despre virtuți, citește filozofia greacă sau cea romană.
  31. Nu mai vorbi despre bani. Acționează prin fapte, voință și răbdare.
  32. Du-ți prietenii la un film bun. Vorbește despre ei, pentru ei.
  33. Oprește-te să arunci cu banii pe plăceri egocentrice, țigări, cafea, bijouri sau chestii care nu fac decât să-ți bucure vanitatea.
  34. Când gândești mult despre un lucru, mai bine te apuci de altul.
  35. Cere sprijin familiei tale pentru obiectivele pe care le ai.
  36. Celebrează victoriile altora. Cei care urăsc nu câștigă niciodată.
  37. Oferă-ți cea mai dură instrucție – adu-ți aminte că nu suntem veșnici.
  38. Iubește ce nu îți place să faci. Iubește ceea ce nu iubești.

Alexandru Pleşea, cunoscut opiniei publice drept Antrenorul Minţii, este sociolog, psihoterapeut, hipnoterapeut şi trainer în programare neuro-lingvistică. A studiat natura minţii umane în trei sisteme educaţionale diferite – Statele Unite ale Americii, Marea Britanie şi România şi de peste 10 ani organizează cursuri şi traininguri în România, cu scopul de a-i face pe oameni să afle ce posibilități au când își folosesc resursele intelectuale și să arate abilitățile pe care mintea noastră încă le are latente.

Continue Reading

PENTRU SUFLET

Sănătatea noastră, un factor tridimensional. Vindecarea înseamnă “reîmprietenirea” dintre minte, suflet și corp

Psiholog Laura Maria Cojocaru

Existența noastră pe această planetă este definită de apartenența noastră la diverse grupuri de interes, interacțiune sau funcționalitate.

De exemplu, aparținem unor grupuri precum familia, prietenii, colegii de școală, colegii de serviciu, vecinii de scară etc. Din punct de vedere al funcționalității, suntem definiți de minte, emoție, corp.

În opinia cunoscutului psiholog Laura Maria Cojocaru, sănătatea noastră se termină acolo unde începe dezechilibrul în sistemul funcțional al ființei noastre, acolo unde intrăm în conflict cu noi înșine, atunci când corpul, sufletul și mintea noastră sunt în dezacord.

De multe ori, mintea ne poate spune că trebuie să muncim, să ne sacrificăm, să “cucerim redute”, dar corpul poate să fie epuizat și să ceară doar odihnă. Sufletul ar avea nevoie de o activitate sau o interacțiune care să-i aducă bucurie, relaxare, iubire, dar mintea zice: “nu acum”, “pune-i pe ceilalți pe primul loc”, “doar atunci când voi face/finaliza/deveni X obiectiv/persoană” ș.a. Poate am dori că mintea să fie mai organizată, mai focusată, să înțelegem, reținem și să ne amintim mai repede, mai ușor, dar suferință emoțională ne tulbură mintea că o “ceață“. Dizarmoniile interacțiunii celor 3 aspecte ale ființei noastre, pot declanșa frică, îngrijorare, furie, vinovăție, tristețe, nerăbdare, neîncredere în sine, în ceilalți sau în viață. Toate acestea ne deconectează de la resursele cu care am fost înzestrați, de la puterea noastră interioară și încep să se manifeste somatic la nivelul corpului fizic, alterând starea de sănătate prin scăderea sistemului imunitar”, explică psihologul Laura Maria Cojocaru, președinte și fondator al Institutului de Neuro-Programare Lingvistică Somato-Integrativă (INLPSI), .

Psiholog Laura Maria Cojocaru

Psiholog Laura Maria Cojocaru

Vindecarea înseamnă “reîmprietenirea” dintre minte, suflet și corp

Când unul dintre aspectele ființei noastre pierde contactul cu celelalte, singurele resurse pe care ne putem baza pe termen lung sunt cele interioare, din zestrea naturală și abilitățile dobândite din experiențele de viață.

“Vindecarea presupune încredere în resursele interioare și dorința de a le accesa și “pune la treaba”. Astfel, orice cale aleasă poate fi vindecătoare, cât timp ne aducem propria conștientizare și contribuție. Uneori vindecarea, fie ea fizică sau emoțională, o putem afla la capătul caii alese, însă, de cele mai multe ori, vindecarea ține chiar de parcurgerea căii în sine.

Vindecarea înseamnă găsirea punctului unde mintea, sufletul și trupul se unesc. Cu cât dăm mai multă atenție sănătății noastre totale, cu atât ajungem mai repede să trăim o viață mai veselă, mai responsabilă și mai eficientă.”, conchide psihologul Laura Maria Cojocaru, președinte și fondator al Institutului de Neuro-Programare Lingvistică Somato-Integrativă (INLPSI).

Laura-Maria Cojocaru, președinte și fondator al Institutului de Neuro-Programare Lingvistică Somato-Integrativă (INLPSI) și președinte și fondator al Asociației ”Generația Iubire” este Psihoterapeut şi Trainer în Programare Neuro-Lingvistică. A studiat natura minţii umane urmând 7 formări profesionale cu abordări diferite – psihoterapie integrativă, hipnoză clinică, relaxare și psihoterapie ericksoniană, psihoterapie de cuplu și familie, psihologie clinică, neuro-programare lingvistică, terapii florale Bach, consultant Panorama Socială. De peste 8 ani ghidează oamenii atât în ședințe individuale cât și de grup și organizează cursuri şi traininguri în România, cu scopul de a-i face pe oameni să-și acceseze și utilizeze la potențial maxim resursele interioare.

Continue Reading

PENTRU SUFLET

Povestea tânărului din Iași care ridică de la zero case pentru copiii săraci: “Haideți, fraților, să facem o faptă bună!”

casa share

Ne plângem mereu că nimic nu se clădeşte în România, dar cine ne împiedică să construim? Nimeni şi nimic spune Bogdan Tănasă, un tânăr din Iaşi care de patru ani ridică de la zero locuinţe pentru copiii sărmani.

Casa Share” a pornit de la povestea unor copiii fără mamă şi fără jucării şi este acum un proiect cu zeci de mii de voluntari şi 17 case nou-nouţe, livrate la cheie. Cum a reuşit? Un apel pe Facebook şi gândul că nimic nu îl poate opri, scrie digi24.ro.

A fost momentul în care s-a pus prima cărămidă la temelia Casei Share. Un jurământ pe care Bogdan Tănasă l-a făcut după ce a văzut sărăcia cruntă în care trăiau şase copii părăsiţi de mamă în satul Broşteni. Era decembrie 2014 când Bogdan a lansat un apel disperat pe Facebook.

„Rog toți prietenii care pot să mă ajute cu ceva, materiale de construcții, orice, termosistem. Haideți, fraților, să facem o faptă bună, să îi ajutăm pe oameni! Nu se poate! Trebuie ajutați!”

casa share1

Casa Share 5 este dăruită unei familii sărace FOTO: Facebook

Crescut la doi paşi de un orfelinat, Bogdan a rămas mereu în minte cu imaginea copiilor care au nevoie de ajutor pentru un start bun în viaţă. A ajuns la Broşteni după ce citise în ziar povestea micuţilor crescuţi doar de tată, care nu au avut niciodată jucării. Le-a dus o parte din maşinuţele fiului său şi, mai târziu, le-a dat şi o casă.

Bogdan: Uite, de la o maşinuţă din asta a pornit tot proiectul Casa Share, da?

Zeci de voluntari au răspuns apelului lansat pe Facebook de Bogdan şi, o lună mai târziu, copiii şi tatăl lor se mutau în casă nouă. Înainte de a le dărui cheile, le-a oferit şi o vacanță.

Ştefan Răuţu: A fost frumos. Când ne-am mutat, am fost la munte. Când am venit acasă, peste o săptămână, era casa făcută toată.

De atunci au trecut patru ani, timp în care Bogdan a construit 17 case, iar la alte două lucrează acum.

Bogdan Tănasă: Suntem la Casa Share numărul 18. O mamă cu trei copilaşi minunaţi. Deja am început casa. Suntem pe final.

Iuliana nu mai spera că va putea să aibă o casă a ei în care să-și crească toți cei 3 copii. De patru ani se tot mutau cu chirie dintr-un loc în altul.

Iuliana Lazar, beneficiară Casa Share: Casa Share chiar că schimbă vieţi. Rar un om ca Bogdan. Rar, e poate, exact 1 la un milion.

Bogdan Tănasă: A fost greu, aici nu am avut curent, dar am instalat panouri solare sus, după cum vedeţi. Da, putem face, dacă încercăm.

În iunie, Bogdan a schimbat viaţa unei familii cu patru copii din Iaşi. Rămaşi fără casă după un incendiu devastator, oamenii au avut în 3 luni o locuinţă nouă: trei camere, bucătărie, baie și hol.

Victor Ionuț Dinu, tatăl copiilor: Nu îmi imaginam că o să se termine așa repede să ne mutăm la casa noastră.

Bogdan a schimbat și viața Emanuelei. O mamă care trăia cu nouă copii în două cămăruțe. Acum au casa la care nici nu îndrăzneau să viseze.

Emanuela Hriscu: Aici era o camera goală fără pod, fără absolut nimic, fără tavan, nimic, nimic.

Florin Hriscu: A fost o minune. Adică, când am intrat, a fost frumos. Am văzut un tort pe masă, pe care scria Casa Share!

Poveste după poveste, casă după casă… Bogdan nu oboseşte niciodată. Şi nu clădeşte doar case, ci şi viitorul copiilor pe care-i ajută.

Andreea Hriscu: Am fost la mare. Deci a luat copiii cei mai buni și cei care îşi dau silinţa şi ascultă şi învaţă. Asta. Aproape cu asta ne răsplătesc, dar şi cu iubirea şi respectul pe care noi îl oferim şi ei care ni-l oferă.

Bogdan Tănasă: Singurul lucru care poate schimba ceva în țara asta este educaţia!

Casa Share înseamnă, astăzi, 140 de copii a căror viaţă s-a schimbat radical şi o mobilizare uriaşă. Mii de voluntari din ţară şi din străinătate sunt implicaţi în proiect.

Bogdan Tănasă: Am început singur cu un like pe pagina. Mi-am dat like singur şi acum sunt 135 de mii de oameni.

Liviu Ananie, voluntar: Aici e doar voința omului şi ajută toată lumea, indiferent de clasa socială, din pătura socială din care face parte. De la SMS-urile de doi euro, care vorba aia, sunt două ciocolate, până la oameni care vin cu un acoperiş întreg pentru o casă care e câteva mii de lei, dacă nu sare de 10.000.

Cei care vor să ajute o pot face contactându-i pe organizatorii proiectului pe casashare.ro.

Continue Reading

Abonare la blog via email

Introdu adresa de email pentru a te abona la acest blog și vei primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te celorlalți 19 abonați

Articole Recente

Eugen Popa Eugen Popa
UTILE2 zile ago

7 sfaturi pentru părinții care vor un copil fericit la școală și acasă

Cu toții am trecut prin școală și sistemul educațional; Unii au ieșit mai șifonați ca alții, unii au reușit să...

Mai mahiu Mai mahiu
CALEIDOSCOP2 zile ago

Continentul Africa se rupe în două. Fenomenul se întâmplă mult mai rapid decât ar fi normal

Un fenomen geologic va duce la separarea estului Africii, de la nivelul Văii Riftului, de restul continentului, însă geologii avertizează...

Pazvante Chiorul Pazvante Chiorul
CALEIDOSCOP6 zile ago

Viata si ispravile lui Pazvante Chiorul, cel care a dat limbii române una dintre cele mai vechi și uzitate expresii

Acum mai bine de 200 de ani ispravile unui pasa rebel zguduiau provinciile balcanice ale Imperiului Otoman. Ecouri ale acelor...

CALEIDOSCOPO săptămână ago

Datorită unui nou sistem de răcire pasivă, putem avea frigidere care nu consumă curent electric

Cercetătorii de la MIT (Massachusetts Institute of Technology), au conceput de curând un nou sistem de răcire, folosind materiale ieftine...

PENTRU SUFLETO săptămână ago

Antrenorul Minții, dezvăluie 38 de secrete care îți vor îmbunătăți viața la maxim, pe toate planurile

Cum ar fi 2019 dacă ne-am pune mușchii voinței la treabă într-un mod inteligent, direct și productiv? Cum ar fi...

alex dima Padure alex dima Padure
CALEIDOSCOP2 săptămâni ago

Felicitări! Cu un singur material, Alex Dima de la ”Romania, te iubesc!”, a salvat 20.000 de hectare de pădure!

De mai bine de 10 ani de zile, jurnalistul de investigatie Alex Dima incearca, alaturi de colegii sai de la...

Darvaza Darvaza
DESTINAȚII2 săptămâni ago

“Porta iadului”, craterul imens unde focul arde necontenit din 1971

Craterul de gaze din Derweze, cunoscut local ca “Poarta iadului”, este un câmp de gaze naturale prăbușit într-o cavernă subterană...

acte-talon-1-620x330 acte-talon-1-620x330
UTILE2 săptămâni ago

Acte necesare pentru preschimbare talon și permis în cazul schimbării domiciliului. Vezi care sunt pașii de urmat

Acte necesare pentru preschimbare TALON si PERMIS. Foarte multa lume nu stie ca in cazul in care adresa de domiciliu...

Podul Anghel Saligny Podul Anghel Saligny
CALEIDOSCOP2 săptămâni ago

Anghel Saligny, constructorul de geniu care a câștigat cu proiectul liniei Fetești-Cernavodă și podul de peste Dunăre în fața lui Gustav Sandor Eifell, proiectantul turnului cu același nume din Paris

În 1877, transportul feroviar român era foarte slab dezvoltat, la acea vreme existând o singură cale ferată între Constanța și...

supersoldat supersoldat
CALEIDOSCOP2 săptămâni ago

Armata americană investește milioane de dolari într-un proiect experimental menit să transforme soldații în “Super-Soldați”

Armata americana investește azi milioane de dolari într-o tehnologie experimentală ce are ca scop principal transformarea soldaților în Super-Soldați. Este...

Statistici blog

  • 399.217 vizite

Trending