Connect with us

PENTRU SUFLET

Părintele Pantelimon Şuşnea: “ Premisa că ar trebui să fim fericiţi în fiecare clipă a vieţii noastre e fundamental greşită”

parintele pantelimon

S-a retras din lume la poalele Munţilor Şureanu, unde trăieşte în post şi rugăciune, cu bucuria de a fi alături de fraţii săi întru Hristos. Absolvent de Belle Arte, pictor de icoane şi fotograf, Părintele Pantelimon Şuşnea e şi un minunat vorbitor, ale cărui cuvinte învăluite de har au salvat de la naufragiu sufletesc mii de tineri.

I-am căutat prezenţa mângâietoare în Postul Paştelui, pentru a găsi răspunsuri despre o suferinţă adesea subestimată, ce ameninţă să se transforme într-o boală a secolului. Un îndreptar de vindecare şi de înviere sufletească.

“Nimeni nu se poate împlini în afara iubirii”

– Azi, mai mult ca oricând, pare că am ajuns într-o fundătură. Statisticile spun că un român din zece suferă de depresie. Părinte, ce spune asta des­pre vremurile în care trăim?

– O lume atinsă de depresie e o lume lipsită de bucurie şi dragoste. E o lume alienată şi însingurată, o lume urâtă, care şi-a pierdut reperele, în care s-a pier­dut dimensiunea verticală şi în care omul se des­fă­­şoară numai pe orizontala existenţei, într-o diver­sitate infinită şi goală. E o lume care nu mai are nimic de spus. O lume goală de Dumnezeu, în care bucuria e confundată adesea cu plăcerea. Or, bucuria ade­vă­rată ţine de resorturi mult mai profunde, e împlinirea de­pli­nă a rostului tău ca om şi e strâns legată de îna­intarea în viaţa spirituală. Depresia apare atunci când oa­me­nii nu-şi înţeleg destinul, menirea lor pe acest pământ.

– Niciunul din oamenii atinşi de depresie nu pare să fi scăpat de gândul obsesiv că viaţa e lipsită de sens. Că nu alegem noi să ne naştem, cum nu alegem când să murim.

– Singurul sens al vieţii e mântuirea. Doar că oamenii cred adesea că mântuirea e ceva ce ni se dă în urma unui verdict final, dacă am făcut nişte fapte bune. Mântuirea e fericirea, e raiul. Raiul nu e un loc. Raiul e starea de relaţie cu Dumnezeu, care se trăieşte încă de aici, de pe pământ. E greu să iubeşti o idee. De aceea Dumnezeu s-a făcut om, ca să ne înveţe că îl putem iubi, iubindu-i pe cei de lângă noi. Mântuirea e dinamica acestei relaţii de iubire, cu toate suişurile şi coborâşurile ei. Nimeni nu se poate împlini în afara iubirii, în afara unei relaţii. Oamenii uită că Dumnezeu nu este singur, Dumnezeu este o relaţie (o treime), iar noi suntem făcuţi după asemănarea lui. Bucuria se cere împărtăşită, nu se trăieşte în singurătate. De aceea se spune că cea mai mare fericire e să iubeşti şi să fii iubit.

– Sunteţi şi preot duhovnic. Suferinzii de depre­sie caută alinare la mânăstire?

– Sunt mulţi cei care vin să-şi găsească liniştea la mânăstire, dar asta nu înseamnă că îşi deschid su­fle­tul foarte uşor. Îi recunoşti după chip. Un om nefericit e un om fără strălucire în privire. E apăsat, gârbovit, întunecat şi agresiv, adesea. Când e nemulţumit de el însuşi, omul e agresiv. E ca o fiară rănită, care suferă, e periculoasă şi nu te lasă s-o ajuţi. Dar de cele mai multe ori, în spatele violenţei se ascunde nu răutate, ci suferinţă.

“Dumnezeu nu trădează niciodată”

parintele pantelimon

– Niciodată viaţa n-a fost mai înlesnită ca acum. Şi totuşi, e tot mai multă suferinţă în lume. De unde vine?

– Depresia e o stare de cădere. Apare dintr-o lipsă de împăcare a sufletului cu sine, cu Dumnezeu sau cu oamenii. E o stare de conflict, de ruptură inte­rioa­ră, între suflet şi intelect. O lipsă de echilibru. Depre­sia înseamnă, în primul rând, o lipsă de dragoste. Oa­menii suferă când nu-şi mai pot găsi adăpost în celelalte suflete din jurul lor. Când nu pot găsi sprijin gratuit din partea semenilor lor, oamenii se descu­rajează şi în relaţia cu Dumnezeu, le e greu să-şi mai imagineze un Dumnezeu iubitor. Dar dacă oamenii mai trădează, fiindcă sunt neputincioşi, Dumnezeu e singurul care nu trădează niciodată. Totuşi, e foarte greu să ajungi la măsura relaţiei cu Dumnezeu, fără să relaţionezi cu oamenii. Avem nevoie de o confir­ma­re şi din partea semenilor, că nu suntem inutili pe lume. De aceea, nu se poate scăpa de depresie fără acea iubire necondiţionată, care nu pretinde nimic în schimb, care nu te judecă şi nu te acuză, ci te pri­meş­te şi te odihneşte.

– Iubindu-i cu adevărat pe cei deznădăjduiţi, i-am putea ajuta să se vindece?

– Ar trebui să fim noi înşine Dumnezeu unii pentru ceilalţi, să-i odihnim şi să le dăm încredere şi adăpost, ca un refugiu pe munte, în timp de furtună. Să-i protejăm şi să le fim casă. Când îl hrăneşti pe celălalt, îl hrăneşti, de fapt, pe Dumnezeu, când îl îm­brăţişezi, el se îmbracă cu tine şi nu-i mai e frig. Când îi vorbeşti, se încălzeşte la vorbele tale. Iubirea e sin­gu­ra scăpare. Am întâlnit oameni care şi-au depăşit stări vecine cu patologia. Nu erau împăcaţi, fiindcă nu puteau să ierte, iar starea aceea de neiertare îi mă­cina, îi deconstruia lăuntric. Când au reuşit să ierte, să se împace, să-i primească pe cei care le-au greşit în inima lor, şi-au revenit spectaculos. Trebuie doar să ai răbdare. Numai intrarea într-o relaţie de iubire cu ceilalţi poate să astâmpere setea omului. Când omul găseşte odihnă într-o relaţie, îşi revine. Dar pentru asta trebuie să scape de obsesia sinelui.

– Adică să renunţe la egoism?

– Egoismul, voia proprie, sunt cei mai mari duş­mani ai noştri. Ne tiranizează şi pe noi, şi pe ceilalţi. Nu putem avea relaţii profunde cu ceilalţi fără le­pădare de sine. Dacă nu mă lepăd de sine, îi cer celui­lalt să se alinieze la sinele meu, adică să se alinieze la mine în gândire, în simţire, să vadă lumea exact ca mine. Înseamnă să-l înrobesc, să-l privez de libertate. Şi atunci îi anulez fiinţa, el nu mai poate evolua. Începe să se apere şi se îndepăr­tează de mine, fiindcă simte că am tendinţa de a-l desfiinţa, chiar dacă poate compensez cu lucruri exterioare. Îl răsplătesc cu daruri, dar de fapt îl posed, îl înrobesc, îl transform într-un accesoriu cu care să mă împodobesc. Şi, la final, mă simt la fel de singur. Când eşti liber de obsesiile tale şi de slujirea sinelui, începi să te gândeşti la celălalt cu adevărat, să te gândeşti ce gest ai putea să faci pentru el, fără ca el să-ţi ceară. Ai putea să-l aştepţi cu ceva bun de mâncare? Ai putea să-i duci un pahar cu apă? Ai putea face un drum în locul lui? Ce lucru mai frumos decât să mergi să-i po­triveşti pătura la spate, să nu-l tragă curentul, când se culcă? Pa­radoxul e că abia când te lepezi de tine, te câştigi pe tine şi-l câştigi şi pe celălalt. Îl cucereşti, când re­nunţi să-l mai cucereşti. Cu cât vrei mai tare să subordonezi şi să controlezi, cu atât eşti mai singur, cu cât te pui mai tare în sprijinul celorlalţi, cu atât eşti mai încon­jurat de oameni. Oamenii ar trebui să fie ca lumânările care, consu­mându-se pe sine, lumi­nează în jurul lor şi îi încălzesc şi pe cei­lalţi.

“Nu eşti fericit când aduni, ci când dăruieşti!”

– Nemulţumirea faţă de ceea ce ai creează, şi ea, depresie. Cei mai mulţi dintre oameni tânjesc veşnic după altceva. Viaţa lor e mereu în altă parte. De ce nu-şi găsesc locul şi rostul?

– În spatele multor căutări ale omului se ascunde, de fapt, nevoia lui de divinitate. Oamenii tânjesc după starea de Dumnezeu. Suferă din cauza neputin­ţei lor, simt că ar putea fi mai mult decât sunt. Dar acest mult mai mult îl transferă în afara lor, în loc să-l acumuleze interior. Tind să aibă în loc să devină. Tind să stăpânească, în loc să dăruiască. Orientată greşit, spre valorile lumii acesteia, tânjirea aceasta începe să se amestece cu frustrarea, fiindcă lucrurile finite nu pot satisface sufletul.

– Unii au tot ce le trebuie: slujba pe care şi-au dorit-o, suficienţi bani să trăiască o viaţă, ba chiar şi celebritate… Şi totuşi, sunt profund nefericiţi. Ce le lipseşte?

– Oamenii aceştia au obiectele pe care şi le doreau, şi-au cumpărat şi oamenii din jur, dar au pierdut din vedere relaţia cu ceilalţi. Sunt dependenţi de lucrurile materiale, tocmai din această nesiguranţă a existenţei unei alte realităţi. Când eşti conştient de veşnicie, te desprinzi uşor de grijile materiale. Nu mai aduni cu disperare. Nu te mai temi de ziua de mâine, începi să ai încredere, deci să ai credinţă. Ma­teria în sine nu poate aduce fericirea, cum nu o poate aduce nici faima artistică sau intelectuală. Nu devii fericit în momentul în care aduni, ci în momentul în care dăruieşti. Valorile, indiferent că sunt materiale, spirituale sau intelectuale, trebuie acu­mu­late pentru a fi dăruite. Ma­te­ria trebuie transfigurată, tre­buie să capete valoare spiri­tua­lă, prin gesturile noastre de dărnicie şi bunătate. Omul, când încearcă să îngrămă­deas­că materia în scop egoist, să strângă avere, o scoate pur şi simplu din circuitul ei firesc, ace­la de a fi în slujba legăturii dintre oameni. Dar materia e aceeaşi dintotdeauna, ea nu sporeşte. E minunat să te gân­deşti că apa pe care o bem noi e aceeaşi, în aceeaşi cantitate, ca acum mii de ani. Aceeaşi apă care circulă, care n-a pără­sit planeta. Acelaşi dar, pentru fiecare dintre noi.

– Am observat la mulţi tineri de azi un fel de masochism al nefericirii. Trăiesc suferinţa cu vo­lup­tate, hrănindu-se parcă din ea. Se cuibăresc în depresie.

– Există o plăcere perversă, melancolică, o durere de sorginte romantică a omului, de a “se îndulci” cu nişte suferinţe, numai pentru că acele suferinţe pun în miş­care ceva dincolo de instincte, îl fac să-şi simtă sufletul viu şi plin de vibraţie. Incapabili să ia calea mân­tuitoare a bucuriei (care presupune lucrarea vir­tu­ţilor), o aleg pe cea comodă a suferinţei nemân­tui­toare, care îi condamnă să nu-şi depăşească în veci condiţia. A resimţi plăcere din durere e o malformaţie su­fletească. Şi e plăcere, nu bucurie! Voluptatea aceas­ta a suferinţei e şi un mod de afirmare al oa­me­nilor slabi. E mult mai uşor să te afirmi distructiv! E o formă de a ieşi din anonimat, o nevoie de compă­ti­mire, o cerşire, inconştientă, a atenţiei.

“Premisa că ar trebui să fim fericiţi în fiecare clipă a vieţii noastre e fundamental greşită”

– Ori încotro ne uităm, se promovează modelul omului de succes, veşnic zâmbitor. Fericirea e un imperativ, iar depresia e o ruşine, un stigmat. În faţa unei asemenea presiuni din partea societăţii, neputinţa unora de a se bucura îi afundă şi mai tare în deznădejde.

– Premisa că ar trebui să fim fericiţi în fiecare clipă a vieţii noastre e fundamental greşită şi produce foarte multă frustrare, pentru că oamenii intră în competiţie cu un model ireal, utopic. Viaţa nu e o fericire continuă, cum nu e nici efort continuu. Viaţa e o împletire de strădanie şi bucurie, iar bucuria vine adesea ca răsplată pentru efort, vine din împlinirea unei datorii, a unei sarcini, din felul în care-ţi lucrezi talanţii ce ţi s-au dat. Dumnezeu a muncit şase zile şi în a şaptea s-a odihnit. Obsesia fericirii cu orice preţ e păguboasă. Înseamnă că dorinţele tale au luat-o înaintea vieţii şi au devenit nefireşti. E fundamental să nu-ţi doreşti ceea ce nu se poate, să te bucuri de ceea ce ai, şi de cele bune, şi de cele rele, să găseşti un sens în tot ceea ce ţi se întâmplă. Să încarci de sem­nificaţie fiecare încercare a vieţii tale. Dacă elimini greutăţile şi efortul vieţii, elimini şi bucuria. O viaţă molatică, trăită în plăcere, e o viaţă în care îţi ratezi împlinirea. Doar încercările plătite cu dis­con­fort sau sacrificiu lasă o urmă în fiinţa omului. Gân­dindu-te la câştigul pe care îl obţii, nu mai pri­veşti cu teamă greul şi suferinţa vieţii. Dacă privim lucrurile din perspectiva veşniciei, din lumea aceasta nu ieşim decât cu ceea ce am devenit.

– Intrată pe mâna psihologilor, depresia e tratată precum o boală. Se dau chiar metode de ieşire din depresie, în zece paşi… Putem oare depăşi suferinţele sufleteşti după reţetă?

– Nu ai cum să ajungi la starea de bine fără o lucrare spirituală. Bucuria nu vine decât de la izvorul bucuriei, care e Dumnezeu, nu vine decât din trăirea iubirii. Dar pentru asta, trebuie să ne curăţăm ochii şi să vedem în celălalt chipul lui Dumnezeu. Să trecem de negativele lui (căci negativele nu ţin de profun­zimea fiinţei, ci sunt un accident în fiinţa lui) şi să privim mai adânc. Când iu­beşti pe cineva, spunea Părintele Iustin, stareţul Mâ­năstirii Oaşa, eşti ca un scafandru care pătrunde în adâncul oceanelor şi scoate la suprafaţă comorile. Când iubeşti pe cineva îl inspiri, activezi în el puteri de care habar nu avea că le are. Forţe care zac latent în adân­cul oceanului. Deve­nirea noastră ca fiinţe uma­ne este imposibilă fără dra­gostea celorlalţi. Fiecare om revelează în noi un alt mod al nostru de a fi în lume. Putem fi în foarte multe feluri, în funcţie de câte relaţii profunde activăm în noi. Abia prin trăirea relaţiei ne revelăm pe noi înşine şi înaintăm spre chipul nostru adevărat, care e ine­pui­zabil, care e Dumnezeul din noi. Dar din păcate, ac­tivăm unul în celălalt doar 1 % din cât am putea. Tră­im o formă foarte diminuată a noastră. Suntem foarte zgârciţi cu noi, nu ne dăm dreptul la viaţă, la deve­nire. Nu ne iubim îndeajuns.

– Unii oameni sunt dărâmaţi de încercări mi­no­re, iar alţii, deşi li se dau greutăţi fără număr, trec prin viaţă cu fruntea sus. De ce unii au tăria de a le înfrunta şi alţii nu? E oare aluatul din care am fost făcuţi atât de diferit?

– Ce le face unora viaţa foarte grea nu e faptul că via­ţa e foarte grea în sine, ci faptul că ei nu sunt dis­puşi să vadă şi par­tea lu­minoasă a gre­u­lui din viaţă. De aceea este fun­da­mental să găseşti sen­sul fiecărei în­cercări sau sufe­rin­ţe de care te lo­veşti. Dacă o um­pli de sens, îţi găseşti pu­terea şi senină­tatea de a merge mai de­parte cu frun­tea sus. Dacă nu-i găseşti un sens, ea ajunge să te dărâme. Dacă n-ar fi întâmpinat de su­fe­rinţă, omul ar fi ex­traordinar de su­per­ficial. A­bia în­cer­cările vie­ţii îl fac să gân­dească mai profund. Cât timp îi merge bine din toate punctele de vedere, stag­nea­ză, trăieşte la su­prafaţa sa, nu tră­ieşte cu toată fi­in­ţa. Nu trebuie să ne fie frică de sufe­rin­ţă. Hristos ne-a în­văţat să ne eli­berăm de ea. A e­xor­­cizat-o în viaţa lui pămân­tească, în­frun­tând frica de foamete, de nesomn, de durere, chiar şi frica de moarte, care îi ţine pe toţi în robie. Şi, când a ajuns deasupra fricii, a fost liber. Frica de încercările grele ale vieţii ne inhibă şi ne împiedică să fim mai mult decât suntem. Trebuie să avem curajul să gândim pentru noi o viaţă măreaţă. Trebuie să avem curajul să visăm şi să ne visăm mai presus de fricile şi neputinţele noastre.

“Oamenii cu adevărat fericiţi nu ştiu că sunt fericiţi”

– Părinte, trăiţi într-un loc care e raiul pe pă­mânt. La oraş, însă, depresia şi alienarea par mai acasă ca niciodată…

– Lumea adevărată e cea pe care a făcut-o Dum­nezeu, nu cea artificială, pe care a creat-o omul. Că­lugării, se spune, sunt retraşi din lume. Nouă ne place să spunem că suntem retraşi în lume, în timp ce oră­şenii sunt retraşi din lume. Ce fericire să simţi rit­murile naturii, să simţi primăvara pământul reavăn, fărâmicios, să vezi cum plesnesc mugurii! La oraş, în spatele atâtor interfeţe de comunicare, s-a pierdut frumuseţea vieţii, acea frumuseţe ritualică din com­portament, din gesturi şi din cuvinte, prin care îl cinsteai pe cel de lângă tine. A fost înlocuită de mult tupeu şi de multă îndrăzneală. Ţăranul ştia să încarce totul de frumuseţe şi de sens, până şi hainele pe care le îmbrăca. Fiecare cusătură avea o semnificaţie. Şi unealta îi era înfrumuseţată. Iar dacă se ducea pe câmp, cânta, să-şi facă munca mai plăcută. Azi, omul nici de munca lui nu se mai bucură, fiindcă pentru el e doar mijloc de a strânge bani. Munca nu-i mai adu­ce bucurie, nu mai e mijloc de devenire spirituală. Uti­litarismul acesta, atât de pregnant la oraş, a făcut să se piardă dimensiunea spirituală a vieţii. S-a pier­dut misterul din creaţie, din relaţie, nu mai vedem tai­na celuilalt, îl privim doar din perspectiva efi­cienţei şi a exploatării. Ne exploatăm unii pe alţii şi suntem gata să-l exploatăm şi pe Dumnezeu.

– Ce am putea face să depăşim toate aceste neajun­suri, să ne vindecăm sufleteşte?

– Fiecare din noi se poate ridica deasupra vieţii, dacă încarcă de sens tot ceea ce face, dacă prin tot ceea ce face se apropie de Dumnezeu. Nu doar prin rugăciune sau prin mersul la biserică te sfinţeşti, ci prin fiecare faptă sau gest. De la felul în care stai, până la felul în care munceşti, de la felul în care faci ceva de mâncare, până la felul în care plantezi o floare, de la felul în care vorbeşti cu un om până la felul în care te culci. Toate gesturile noastre cotidiene trebuie transfigurate printr-un fel aparte de a fi. Prin iubirea pe care o purtăm. Trebuie um­plute de pre­zen­ţă, de sens, de mis­ter, de fru­mu­seţe şi de bucurie.

– Se spune că bucuria adevă­ra­tă e profundă şi, cu toa­te astea, se dove­deşte trecă­toa­re. De ce n-o putem fixa, de ce n-o putem opri în loc?

– Nu trebuie să privim bucuria ca pe un drog, care să ne facă să uităm de suferinţa lumii aces­teia, nu tre­buie să o că­utăm ca pe o eva­dare. Nici măcar nu tre­buie să o căutăm! Oamenii cu ade­vărat fericiţi nu ştiu că sunt feri­ciţi, fiindcă îşi mă­soa­ră fericirea în fe­ricirea celorlalţi. Ei sunt ieşiţi din sine şi trăiesc prin celă­lalt. Fericirea vine sin­gură. Şi vine ca un dar pentru cei ca­re ştiu să-l caute pe celălalt şi pe Dum­nezeu. Toate aceste piscuri înăl­ţătoare de fericire, care apar ful­gurant în timpul vieţii, sunt nişte trepte interme­diare. Sunt o odihnă, o răsplată după fiecare treaptă urcată, după care nu avem voie să ne oprim. În umbra lor, însă, Hristos ne dăruieşte o pace “pe care nimeni nu o va lua de la noi”. Ne dăruieşte liniştea şi bucuria aceea constantă, care ne descătuşează şi ne face liberi.

1 Comment

1 Comment

  1. mihai

    iulie 25, 2018 at 12:18 pm

    Cat de nefericit trebuie sa fie … parintelul !; Daca ne uitam …mai bine … vedem ca este rotofei, cu bujori in obrajori… deci un… nefericit al sortii !
    Ce raspundere sociala au acesti indivizi… care se ingrijesc doar de curul lor ???

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

PENTRU SUFLET

Roxana, fetița din Vaslui care își dorea un piure cu carne, o să primească mai mult: O casă nouă până de Crăciun. Așa îl simt eu pe Dumnezeu în sufletul meu !

roxana1

Fundația ”Casa Share”, coordonată de ieșeanul Bogdan Tănasă, a anunțat pe pagina de Facebook că luni vor începe lucrările pentru un nou cămin construit pentru familia Roxanei, fetița care a impresionat milioane de români cu povestea sa.

„Ceilalţi copii au pachete. Eu, nu. Mi-ar plăcea să mănânc biscuiţi, un piure cu carne, o salată”, acesta a fost declaraţia cu care copila de 9 ani din localitatea vasluiană Puşcaşi a sensibilizat pe românii din toate colţurile ţării şi din străinătate.

Cazul familiei din Puşcaşi era cunoscut autorităţilor locale, dar susţin că nu au resursele necesare pentru a veni sprijini tuturor familiilor nevoiaşe, zona fiind una foarte săracă. Roxana mare are trei fraţi, iar unul dintre ei a abandonat şcoala exact din cauza sărăciei.

Locuiesc într-o casă al cărei acoperiş stă să se prăbuşească. Tatăl copiilor este bolnav, mama fiind cea care duce greul familiei. Singurele venituri ale familiei sunt alocaţiile şi ajutorul social, în valoare de 800 de lei pe lună.

Prezentat opiniei publice, cazul Roxanei a stârnit un val impresionant de solidaritate. Iniţial, patronul unui restaurant din Vaslui a îndeplinit dorinţa copilei, donând familiei mai multe produse alimentare, printre care şi cele dorite de fetiţă. Gestul a fost urmat ulterior şi de reprezentanţii Episcopiei Huşilor, care au trimis familiei mâncare şi i-au donat şi o sumă de bani.

roxana

Povestea ei a fost văzută de milioane de români, atât la televizor, cât și în mediul online, iar multi dintre aceștia i-au sărit imediat în ajutor.

Asta înseamnă pentru mine o Sărbătoare: să NU lași un copil flămând !

Roxana vroia să mănânce pâine cu piure și biscuți !

O să primească mai mult: o casă nouă până de Crăciun. Așa îl simt eu pe Dumnezeu în sufletul meu !!

Luni săpăm fundația la Casa Share 19”, a anunțat pe Facebook asociația ”Casa Share”.

Cazul Roxanei a devenit extrem de cunoscut, după ce fetița a mărturisit într-un reportaj stirileprotv.ro, că a mers de multe ori flămândă la școală, iar tot ce își dorește este un piure cu carne. Oamenii s-au mobilizat, iar până de Crăciun familia fetiței are șanse să se mute în casă nouă.

O puteți susține pe Roxana și familia ei cu un Sms la 8844 cu mesajul: CASA

Sau puteți folosi următoarele date de contact.

Tanasa Bogdan, Banca Raiffeisen, Iasi, Romania, cod postal 700049:

Cont IBAN in Lei: RO37 RZBR 0000 0600 0633 4312
Cont Iban in EURO: RO29 RZBR 0000 0600 0357 8104
Cod Swift: RZBR, COD Bic: ROBU la ambele conturi !
PayPal: bogdantanasa75@yahoo.com
Numar de telefon: 0040757451919

Continue Reading

PENTRU SUFLET

Tu ești cel mai mare dușman la tău. De citit până la capăt

luptator

Viața este grea pentru foarte mulți dintre noi. Problemele ne iau cu asalt, zilnic, din toate direcțiile. Ai uneori senzația că te sufoci sub greutatea stresului și chiar atunci când zici ca ai de toate, parcă tot nu te simți împlinit sau fericit. Mereu apare “ceva” care să-ți strice toată bucuria. Vorba aceea, când e pâine nu e sare și când e sare nu e pâine.

Grijile și problemele sunt de diferite feluri, materiale, de sănătate etc. Pentru toate acestea omul găsește de fiecare dată un țap ispășitor. Niciodată nu suntem noi de vină. Dacă o duci rău din punct de vedere material, dai vina pe stat, pe străini, pe partenerul de viață, pe soartă, pe oricine mai puțin pe noi înșine. Nu de puține ori auzim vorbe de genul: “din cauza conducătorului X suntem săraci, din cauza lor nu avem nimic” sau “au venit străinii peste noi și ne-au luat tot” ori scoți ochii partenerului “din cauza ta am ajuns cum am ajuns că nu ai fost în stare de nimic în viața asta” și exemplele pot continua.

Vedeți vreo problemă până aici? Problema e mereu la alții, niciodată la noi. Pe timpul comunismului, nu aveai ocazia să te dezvolți material deoarece nu erai lăsat și chiar și atunci erau persoane care reușeau cumva să fie puțin mai sus. În ziua de azi suntem liberi să prosperăm să ne construim un viitor strălucit și totuși nu o facem. În schimb ne mulțumim să tot aruncăm vina sau să invidiem cât putem de mult pe cel care s-a încununat cu succes.

Te întrebi mereu cum de alții au reușit și tu nu, zicând: “pai ăla a furat sau are neamuri bogate etc.”. Într-adevăr sunt și persoane cărora pur și simplu le surâde norocul în viață fără să fi făcut nimic, dar mai greu e să se mențină, iar cazurile sunt foarte rare.

De fiecare dată când cauți țapi ispășitori pentru problemele tale sau pentru situația în care te afli, pierzi. Ce pierzi? Pierzi timp prețios în care ai putea să faci ceva pentru tine în loc să cauți tot felul de scuze sau să invidiezi pe cel care o duce mai bine ca tine.

Ce ai putea face?

E simplu. Învață, muncește, fii serios, stabilește-ți un țel real nu fantasmagoric, bazat pe ceea ce se caută și ți se potrivește și încearcă să atingi acel scop cu orice preț. Domeniile în care poți avea succes sunt multe. Dar ține minte ceva de la mine, ceva ce mi-a spus tatăl meu și care mi-a rămas ca un ecou în minte: “Fiule, în viață lumea alege doar spumele, tot ce e mai bun. Dacă nu ești de folos societății cu nimic, lumea te marginalizează. Încearcă să fii cel mai bun în ceea ce faci și oamenii vor avea mereu nevoie de tine iar tu o vei duce bine.”

Mare adevăr grăia tata. Așa este. Nu face nimic cu jumătate de măsură, încearcă să devii tot mai bun în domeniul tău. Cine are nevoie de un medic de nota 5? Dacă faci o facultate sau o școală de meserii doar ca să ai “ceva la mână” fix aia vei avea. Nu îți va folosi la nimic. Va fi doar timp pierdut. Drumul spre succes nu e ușor. E presărat cu dezamăgiri și ratări de tot felul.

Important este să nu te dai bătut, să continui pe calea pe care ți-ai ales-o. Nu te uita nici în stânga nici în dreapta. Uneori vei rămâne dezamăgit dacă unul a reușit înaintea ta și asta îți poate tăia elanul. Fii tu însuți. Fii stăruitor. Fii perseverent, Fii harnic, Fii exigent cu tine însuți, Fii un luptător, Ai încredere în tine. Nu spune niciodată “Nu Pot”, nu exista așa ceva. Citește o carte. Nu te apuca de șapte lucruri deodată că nu ai să termini niciodată nimic. Du lucrul până la capăt. Ascultă mai mult și vorbește mai puțin – “căruța goală face multă gălăgie”.

luptator

Niciodată nu e târziu

În zilele noastre tehnica avansează cu o viteză amețitoare. Multe meserii, profesii, își pierd valoarea locul lor fiind luat de roboți sau dispar pur și simplu. Ce faci în cazul în care ești dat afară de la uzină pentru că s-a desființat? Dai vina pe guvern, pe authenticmagazin.com, începi să te plângi în stânga și în dreapta că te-au nenorocit, că cine te mai angajează pe tine la vârsta asta, mergi la București și protestezi în fața guvernului, stai acasă pe ajutoare sociale și te apuci de băut? Iar pierzi timpul? Timpul este cel mai prețios și nu ți-l mai đă nimeni înapoi.

Știi vorba aia “un șut în cur, un pas înainte”? Așa trebuie să gândești. Fii optimist. Adună-te și nu mai pierde timpul cu lamentările, că lumea nu are timp de tine și nu te ajuta nimeni. Singurul care te poate ajuta ești chiar tu. Identifică rapid ceva care îți place și pune mâna și învață, indiferent de vârstă. Niciodată nu e prea târziu să o iei de la capăt. Exista posibilitatea să îți fie chiar mai bine ca la uzina de unde ai plecat. Nu îți pierde timpul cu pelerinajul pe la moaște și biserici. Căci Dumnezeu te ajuta dar nu-ți bagă în traistă. Ești credincios? Foarte bine. Dar să știi că Dumnezeu te aude și în autobuz dacă i te rogi scurt în gând. E de ajuns un “Doamne Ajută” și El știe ce are de făcut. Tu fă-ți partea ta de treabă!

De ce să mă apuc?

Absolut de tot ce vrei și ce îți place. Dacă le-ai avut cu cartea, atunci învață programare spre exemplu, este foarte bine plătit și e nevoie mare pe piața muncii. Te poți face doctor, inginer etc., orice! Dacă cartea nu prea s-a lipit de tine, atunci învață să gătești, să conduci un camion, să pui faianță etc. Încearcă chiar o mică afacere, vinde pe internet murături, dulceață făcută de tine în casă etc. Fii perseverent și sigur vor veni și rezultatele mai devreme sau mai târziu. Nu sta cu gândul doar la bani că nu ai să reușești. Fă lucru de calitate, durabil, oamenii, după cum spuneam aleg ce e mai bun. Lucrul de calitate are preț și e căutat iar dacă e căutat vei prospera mai mult ca niciodată.

Dacă vrei să ajungi președintele țării o poți face să știi. Implică-te social și politic. Nu sta în casă în ziua votării. Nu-i lăsa pe alții să decidă soarta ta. O să zici: “Dar nu mai am pe cine vota!”. S-ar putea să ai dreptate. Păi nu sta. Schimbarea poate începe cu tine. Intră într-un partid care crezi tu că e mai aproape de viziunile tale. Fii activ. Spuneți părerea. Muncește pentru cariera ta. Fi tu alternativa pentru o țară nouă. Ai răbdare și într-o zi lumea va vedea că ești serios, implicat, activ și oamenii vor veni alături de tine. Așa poți ajunge președinte!

Ești propriul tău dușman

Sănătatea este tot ceea ce avem mai bun. Ca să fim sănătoși trebuie să avem grijă de noi să putem face tot ceea ce spuneam mai sus. Când avem o problemă de sănătate și aici nu intra în discuție afecțiunile grave cu care din nefericire se nasc unii oameni, avem tendința să aruncăm iar vina pe orice și oricine: “Ne otrăvesc ăștia cu mâncarea asta”, “corporațiile ne omoară cu chimicalele lor”, “sigur au dat ăștia cu ceva”. Pare cunoscut?

Ești gras, te doare ficatul, te simți obosit și sigur e de la e-uri? Dar tu ce faci? Bagi în tine până plesnești, orice, oricât și oricând, toate rahaturile. Stai toată ziulica pe telefon sau în fața televizorului. Vii de la muncă și te apuci imediat de o berică, două, cinci, zece, ca “să te destresezi”, apoi înfuleci rapid o farfurie mare de cartofi prăjiți cu 4 ouă ochiuri, un cârnat și o salată “sănătoasă”, că doar nu ai timp să gătești, ai fost prea ocupat cu… berica. Te culci la 2 noaptea după ce ai mai stat la nu știu ce film sau ai pierdut vremea în discuții inutile pe facebook, în timp ce ai mai băgat în tine o pungă mare de cipsuri.

Dimineața te trezești pe ultima suta de metri, înjurând guvernul, partenerul, șeful, soarta pentru starea ta de rahat. Nu mai mănânci că nu mai ai timp. Îți aprinzi o țigară, bei o cafea și s-a dus pofta. Pleci în fugă, rupt de oboseală, fără niciun chef. La muncă, pufnești și trântești. Mai fumezi 20 de țigări, bei 2 energizante ieftine și un bidon de cola. Mănânci un sandwich abia pe la ora 15, înjurându-ți iar șeful că nu ai timp să mănânci și că salariul e de rahat că nu îți ajunge, dar tu tocmai ce ai dat pe țigări, cola și energizante 30 de lei, la care dacă aduni și berea de seară se fac vreo 50. Acum înmulțește-i cu 30 de zile. In weekend, bei de rupi cu prietenii, discutând cele mai aprinse subiecte, ca doar d’aia e weekend, bagi iar vreo două pachete de țigări, că trage la băutură și mănânci un lighean de mici, toate astea în timp ce casa stă să cada pe tine.

Stilul tău voinic își arată colții la un moment dat. Vine ziua decontului. Te doare în dreapta, în stânga, stomacul, dantura e praf, pielea lăsată și îmbătrânită, respiri greu, ai 120 de kg și abia dacă te mai poți apleca, te dor toate oasele și în buzunarele tale bate vântul. Ce ai făcut cu viața ta omule? Îți zice doctorul că nu mai ai voie aia sau aia dar nici pe el nu-l asculți. Mai desfaci un bidon de bere, tragi adânc din țigară și începi să arunci vina în stânga și în dreapta: “Fu…i în gură de hoți și de nemernici ne-au adus la sapă de lemn”, strigi în timp ce arunci chiștocul de țigară pe jos după care tragi și o flegmă puternică.

Trece pe lângă tine un domn într-o mașină scumpă, are părul grizonat, dar e subțirel, îngrijit și îmbrăcat scump, de bun gust. Îl privești cu ciudă și amărăciune spunând: “de unde dreacu a avut ăsta bani de așa ceva, sigur a furat” și mai iei o gură de bere, muști dintr-un mic și îți aprinzi altă țigară. Ajungi iar noaptea târziu în pat, nu te mai speli, că e prea târziu și ești prea “obosit”. Casa este dată peste cap și aproape că nu mai ai nici-o rufă curată. Te pui în pat înjurând printre dinți. Încep gândurile: “de unde naiba scot eu banii de chirie, de rată la ultimul răgnet de iPhone… trebuie să schimb ceva. De mâine mă apuc de sală, gata nu mai beau, nu mai fumez, ma fac om”.

Teoria ca teoria dar practica ne omoară. A doua zi? O iei de la început cu ce știi tu să faci mai bine și tot procesul se reia. Azi așa, mâine așa și într-o zi te trezești prea bătrân, prea bolnav, prea sărac, prea devreme. Ce ai pierdut? Ai pierdut timpul, viața ta, sănătatea ta, fericirea ta. Puteai avea totul, dar ai fost prea ocupat cu a da vina pe alții și în tot acest timp tu ai fost singurul tău dușman. Chiar și în al 12-lea ceas… ridică-te! Fă ceva! Scutură-te odată și schimbă tot. Incepe să citești, să inveți, fă curat, spală-te, repară, fă sport, ajută pe cineva, plantează un pom. Nu uita: NICIODATĂ NU E PREA TÂRZIU!

autor: authenticmagazin.com

Continue Reading

PENTRU SUFLET

Dragoș Bucur și Dana Nălbaru au decis să adopte o fetiță de etnie romă

dragos bucur si fetita

În urmă cu un an, familia lui Dragoș Bucur s-a mărit, după ce el și soția lui, Dana Nălbaru au decis să adopte. Roxana India este cel de-al treilea copil al cuplului. Actorul a povestit la emisiunea “În fața ta” de la digi24, despre cum a decurs adopția și a comentat problema discriminării în România. “Din 12 familii, 11 nu voiau să audă de un copil de etnie romă,” a declarat Dragoș Bucur.

Simțiți problema asta a discriminării în România?
Dragoș Bucur: Persona
l, nu am simțit-o.
-Există?
Dragoș Bucur: Evident. Știți că fetița noastră mijlocie, Roxana India, este de etnie romă. În timpul procesului de adopție, există niște întâlniri de grup, unde vin mai multe familii și discută. Din 12 familii, 11 nu voiau să audă de un copil de etnie romă. Nu voiau să audă, au scris pe hârtie nu vrem copil de etnie.

dragos bucur

 

-V-a fost greu în acest proces de adopție?
Dragoș Bucur: Nu, e foarte simplu. Asta e iar o problemă falsă care se vehiculează în presa din România.

-A fost simplu pentru că era un copil care nu era dorit de alții?
Dragoș Bucur: De asta a fost simplu, cei care spun că e foarte complicat au niște cerințe greu de îndeplinit. Ei vin și scriu pe foaie: vreau un copil blond, cu ochi albaștri, de sex feminin, între 6 luni și un an și două luni, născut în zodia Leu, fără să exagerez, din tată intelectual, mamă studentă, născut în Muntenia, evident că e greu așa.

Cântăreaţa Dana Nălbaru (41 de ani) şi actorul Dragoş Bucur (41 de ani) au anunțat anul trecut că şi-au mărit familia după ce au înfiat o fetiţă. Cuplul, căsătorit din 2005, mai are doi copii, pe Sofia, în vârstă de 12 ani, şi pe Kadri, în vârstă de 3 ani. Anul trecut, cuplul a stârnit un val de comentarii, multe negative, după ce au anunţat că își retrag fiica de la şcoală pentru a urma sistemul „home schooling“, care în România nu a fost reglementat. Fosta solistă a trupei HI-Q se ocupă de creşterea copiilor.

Urmăriți interviul integral al lui Dragoș Bucur în materialul de mai jos:

Continue Reading

Abonare la blog via email

Introdu adresa de email pentru a te abona la acest blog și vei primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te celor 11 abonați

Articole Recente

rusi izolati rusi izolati
CALEIDOSCOP21 de ore ago

O familie de ruși a trăit în completă izolare timp de 42 de ani. N-au știut nici măcar că a existat Al Doilea Război Mondial

În 1978, un grup de geologi sovietici aflați într-o misiune în Siberia a descoperit o familie care trăia în taiga...

buncăr german buncăr german
CALEIDOSCOP2 zile ago

Buncărul nazist ascuns sub o gară din Paris a cărui istorie este învăluită în secret. În mod inexplicabil accesul publicului larg este interzis pentru totdeauna

Zilnic mii de călători tranzitează sălile centrale ale stației feroviare, Gare de l’Est din capitala Franței. Reperul parizian este un...

anvelope all seazon anvelope all seazon
UTILE2 zile ago

Merită să-mi iau cauciucuri All Season?

Se apropie iarna și trebuie să-ți schimbi cauciucurile dar nu știi ce să alegi? Ai vrea d’alea speciale de iarnă...

stephen hawking stephen hawking
CALEIDOSCOP2 zile ago

Stephen Hawking în ultima sa carte: “Există un Dumnezeu?”

Marele om de știință, Stephen Hawking, care s-a stins din viață pe 14 martie 2018, se știe că nu a...

groapa groapa
CALEIDOSCOP3 zile ago

Povestea gropilor uriașe care apar din senin în mijlocul acestui oraș, înghițind blocuri întregi

În anul 2007, Orașul Guatemala City, a trecut printr-o experiență terifiantă. Câteva persoane și o duzină de case au dispărut...

negativ negativ
CALEIDOSCOP4 zile ago

Această serie de imagini alb-negru inversate vă va păcăli mintea în a le percepe color. Iată cum funcționează și ce trebuie să faceți:

Cea mai recentă iluzie optică este chiar aici, și trebuie să recunoaștem că este destul de cool. Create de artistul...

copacul Hardy copacul Hardy
CALEIDOSCOP5 zile ago

Misterul copacului înconjurat de sute de pietre funerare

Lângă o veche catedrală din Londra, un arbore este înconjurat de sute de pietre de mormânt suprapuse, plasate acolo de...

US Army US Army
CALEIDOSCOP5 zile ago

Imagini uimitoare cu cei mai tari lunetiștii NATO în timp ce efectuează trageri speciale la mare înălțime în Alpii Austriei

Lunetiștii militari din mai multe țări NATO au practicat recent trageri la unghi înalt în Alpii Austrieci. Luptătorii din Belgia,...

CALEIDOSCOP5 zile ago

18/28 octombrie, 1599: Mihai Viteazul învinge oastea transilvană în bătălia de la Șelimbăr

Bătălia de la Șelimbăr (germană Schellenberg)  18/28 octombrie 1599 s-a dat între oastea Țării Românești condusă de Mihai Viteazul și...

santa song santa song
SĂNĂTATE5 zile ago

Melodiile de Crăciun rulate încontinuu în magazine și la radio afectează sănătatea noastră mintală, avertizează experții

Muzica de Crăciun este frumoasă dar… Unele magazine și radiouri începând din noiembrie și până în 25 decembrie, difuzează la...

Statistici blog

  • 282.424 vizite

Trending