Connect with us

PENTRU SUFLET

Părintele Pantelimon Şuşnea: “ Premisa că ar trebui să fim fericiţi în fiecare clipă a vieţii noastre e fundamental greşită”

parintele pantelimon

S-a retras din lume la poalele Munţilor Şureanu, unde trăieşte în post şi rugăciune, cu bucuria de a fi alături de fraţii săi întru Hristos. Absolvent de Belle Arte, pictor de icoane şi fotograf, Părintele Pantelimon Şuşnea e şi un minunat vorbitor, ale cărui cuvinte învăluite de har au salvat de la naufragiu sufletesc mii de tineri.

I-am căutat prezenţa mângâietoare în Postul Paştelui, pentru a găsi răspunsuri despre o suferinţă adesea subestimată, ce ameninţă să se transforme într-o boală a secolului. Un îndreptar de vindecare şi de înviere sufletească.

“Nimeni nu se poate împlini în afara iubirii”

– Azi, mai mult ca oricând, pare că am ajuns într-o fundătură. Statisticile spun că un român din zece suferă de depresie. Părinte, ce spune asta des­pre vremurile în care trăim?

– O lume atinsă de depresie e o lume lipsită de bucurie şi dragoste. E o lume alienată şi însingurată, o lume urâtă, care şi-a pierdut reperele, în care s-a pier­dut dimensiunea verticală şi în care omul se des­fă­­şoară numai pe orizontala existenţei, într-o diver­sitate infinită şi goală. E o lume care nu mai are nimic de spus. O lume goală de Dumnezeu, în care bucuria e confundată adesea cu plăcerea. Or, bucuria ade­vă­rată ţine de resorturi mult mai profunde, e împlinirea de­pli­nă a rostului tău ca om şi e strâns legată de îna­intarea în viaţa spirituală. Depresia apare atunci când oa­me­nii nu-şi înţeleg destinul, menirea lor pe acest pământ.

– Niciunul din oamenii atinşi de depresie nu pare să fi scăpat de gândul obsesiv că viaţa e lipsită de sens. Că nu alegem noi să ne naştem, cum nu alegem când să murim.

– Singurul sens al vieţii e mântuirea. Doar că oamenii cred adesea că mântuirea e ceva ce ni se dă în urma unui verdict final, dacă am făcut nişte fapte bune. Mântuirea e fericirea, e raiul. Raiul nu e un loc. Raiul e starea de relaţie cu Dumnezeu, care se trăieşte încă de aici, de pe pământ. E greu să iubeşti o idee. De aceea Dumnezeu s-a făcut om, ca să ne înveţe că îl putem iubi, iubindu-i pe cei de lângă noi. Mântuirea e dinamica acestei relaţii de iubire, cu toate suişurile şi coborâşurile ei. Nimeni nu se poate împlini în afara iubirii, în afara unei relaţii. Oamenii uită că Dumnezeu nu este singur, Dumnezeu este o relaţie (o treime), iar noi suntem făcuţi după asemănarea lui. Bucuria se cere împărtăşită, nu se trăieşte în singurătate. De aceea se spune că cea mai mare fericire e să iubeşti şi să fii iubit.

– Sunteţi şi preot duhovnic. Suferinzii de depre­sie caută alinare la mânăstire?

– Sunt mulţi cei care vin să-şi găsească liniştea la mânăstire, dar asta nu înseamnă că îşi deschid su­fle­tul foarte uşor. Îi recunoşti după chip. Un om nefericit e un om fără strălucire în privire. E apăsat, gârbovit, întunecat şi agresiv, adesea. Când e nemulţumit de el însuşi, omul e agresiv. E ca o fiară rănită, care suferă, e periculoasă şi nu te lasă s-o ajuţi. Dar de cele mai multe ori, în spatele violenţei se ascunde nu răutate, ci suferinţă.

“Dumnezeu nu trădează niciodată”

parintele pantelimon

– Niciodată viaţa n-a fost mai înlesnită ca acum. Şi totuşi, e tot mai multă suferinţă în lume. De unde vine?

– Depresia e o stare de cădere. Apare dintr-o lipsă de împăcare a sufletului cu sine, cu Dumnezeu sau cu oamenii. E o stare de conflict, de ruptură inte­rioa­ră, între suflet şi intelect. O lipsă de echilibru. Depre­sia înseamnă, în primul rând, o lipsă de dragoste. Oa­menii suferă când nu-şi mai pot găsi adăpost în celelalte suflete din jurul lor. Când nu pot găsi sprijin gratuit din partea semenilor lor, oamenii se descu­rajează şi în relaţia cu Dumnezeu, le e greu să-şi mai imagineze un Dumnezeu iubitor. Dar dacă oamenii mai trădează, fiindcă sunt neputincioşi, Dumnezeu e singurul care nu trădează niciodată. Totuşi, e foarte greu să ajungi la măsura relaţiei cu Dumnezeu, fără să relaţionezi cu oamenii. Avem nevoie de o confir­ma­re şi din partea semenilor, că nu suntem inutili pe lume. De aceea, nu se poate scăpa de depresie fără acea iubire necondiţionată, care nu pretinde nimic în schimb, care nu te judecă şi nu te acuză, ci te pri­meş­te şi te odihneşte.

– Iubindu-i cu adevărat pe cei deznădăjduiţi, i-am putea ajuta să se vindece?

– Ar trebui să fim noi înşine Dumnezeu unii pentru ceilalţi, să-i odihnim şi să le dăm încredere şi adăpost, ca un refugiu pe munte, în timp de furtună. Să-i protejăm şi să le fim casă. Când îl hrăneşti pe celălalt, îl hrăneşti, de fapt, pe Dumnezeu, când îl îm­brăţişezi, el se îmbracă cu tine şi nu-i mai e frig. Când îi vorbeşti, se încălzeşte la vorbele tale. Iubirea e sin­gu­ra scăpare. Am întâlnit oameni care şi-au depăşit stări vecine cu patologia. Nu erau împăcaţi, fiindcă nu puteau să ierte, iar starea aceea de neiertare îi mă­cina, îi deconstruia lăuntric. Când au reuşit să ierte, să se împace, să-i primească pe cei care le-au greşit în inima lor, şi-au revenit spectaculos. Trebuie doar să ai răbdare. Numai intrarea într-o relaţie de iubire cu ceilalţi poate să astâmpere setea omului. Când omul găseşte odihnă într-o relaţie, îşi revine. Dar pentru asta trebuie să scape de obsesia sinelui.

– Adică să renunţe la egoism?

– Egoismul, voia proprie, sunt cei mai mari duş­mani ai noştri. Ne tiranizează şi pe noi, şi pe ceilalţi. Nu putem avea relaţii profunde cu ceilalţi fără le­pădare de sine. Dacă nu mă lepăd de sine, îi cer celui­lalt să se alinieze la sinele meu, adică să se alinieze la mine în gândire, în simţire, să vadă lumea exact ca mine. Înseamnă să-l înrobesc, să-l privez de libertate. Şi atunci îi anulez fiinţa, el nu mai poate evolua. Începe să se apere şi se îndepăr­tează de mine, fiindcă simte că am tendinţa de a-l desfiinţa, chiar dacă poate compensez cu lucruri exterioare. Îl răsplătesc cu daruri, dar de fapt îl posed, îl înrobesc, îl transform într-un accesoriu cu care să mă împodobesc. Şi, la final, mă simt la fel de singur. Când eşti liber de obsesiile tale şi de slujirea sinelui, începi să te gândeşti la celălalt cu adevărat, să te gândeşti ce gest ai putea să faci pentru el, fără ca el să-ţi ceară. Ai putea să-l aştepţi cu ceva bun de mâncare? Ai putea să-i duci un pahar cu apă? Ai putea face un drum în locul lui? Ce lucru mai frumos decât să mergi să-i po­triveşti pătura la spate, să nu-l tragă curentul, când se culcă? Pa­radoxul e că abia când te lepezi de tine, te câştigi pe tine şi-l câştigi şi pe celălalt. Îl cucereşti, când re­nunţi să-l mai cucereşti. Cu cât vrei mai tare să subordonezi şi să controlezi, cu atât eşti mai singur, cu cât te pui mai tare în sprijinul celorlalţi, cu atât eşti mai încon­jurat de oameni. Oamenii ar trebui să fie ca lumânările care, consu­mându-se pe sine, lumi­nează în jurul lor şi îi încălzesc şi pe cei­lalţi.

“Nu eşti fericit când aduni, ci când dăruieşti!”

– Nemulţumirea faţă de ceea ce ai creează, şi ea, depresie. Cei mai mulţi dintre oameni tânjesc veşnic după altceva. Viaţa lor e mereu în altă parte. De ce nu-şi găsesc locul şi rostul?

– În spatele multor căutări ale omului se ascunde, de fapt, nevoia lui de divinitate. Oamenii tânjesc după starea de Dumnezeu. Suferă din cauza neputin­ţei lor, simt că ar putea fi mai mult decât sunt. Dar acest mult mai mult îl transferă în afara lor, în loc să-l acumuleze interior. Tind să aibă în loc să devină. Tind să stăpânească, în loc să dăruiască. Orientată greşit, spre valorile lumii acesteia, tânjirea aceasta începe să se amestece cu frustrarea, fiindcă lucrurile finite nu pot satisface sufletul.

– Unii au tot ce le trebuie: slujba pe care şi-au dorit-o, suficienţi bani să trăiască o viaţă, ba chiar şi celebritate… Şi totuşi, sunt profund nefericiţi. Ce le lipseşte?

– Oamenii aceştia au obiectele pe care şi le doreau, şi-au cumpărat şi oamenii din jur, dar au pierdut din vedere relaţia cu ceilalţi. Sunt dependenţi de lucrurile materiale, tocmai din această nesiguranţă a existenţei unei alte realităţi. Când eşti conştient de veşnicie, te desprinzi uşor de grijile materiale. Nu mai aduni cu disperare. Nu te mai temi de ziua de mâine, începi să ai încredere, deci să ai credinţă. Ma­teria în sine nu poate aduce fericirea, cum nu o poate aduce nici faima artistică sau intelectuală. Nu devii fericit în momentul în care aduni, ci în momentul în care dăruieşti. Valorile, indiferent că sunt materiale, spirituale sau intelectuale, trebuie acu­mu­late pentru a fi dăruite. Ma­te­ria trebuie transfigurată, tre­buie să capete valoare spiri­tua­lă, prin gesturile noastre de dărnicie şi bunătate. Omul, când încearcă să îngrămă­deas­că materia în scop egoist, să strângă avere, o scoate pur şi simplu din circuitul ei firesc, ace­la de a fi în slujba legăturii dintre oameni. Dar materia e aceeaşi dintotdeauna, ea nu sporeşte. E minunat să te gân­deşti că apa pe care o bem noi e aceeaşi, în aceeaşi cantitate, ca acum mii de ani. Aceeaşi apă care circulă, care n-a pără­sit planeta. Acelaşi dar, pentru fiecare dintre noi.

– Am observat la mulţi tineri de azi un fel de masochism al nefericirii. Trăiesc suferinţa cu vo­lup­tate, hrănindu-se parcă din ea. Se cuibăresc în depresie.

– Există o plăcere perversă, melancolică, o durere de sorginte romantică a omului, de a “se îndulci” cu nişte suferinţe, numai pentru că acele suferinţe pun în miş­care ceva dincolo de instincte, îl fac să-şi simtă sufletul viu şi plin de vibraţie. Incapabili să ia calea mân­tuitoare a bucuriei (care presupune lucrarea vir­tu­ţilor), o aleg pe cea comodă a suferinţei nemân­tui­toare, care îi condamnă să nu-şi depăşească în veci condiţia. A resimţi plăcere din durere e o malformaţie su­fletească. Şi e plăcere, nu bucurie! Voluptatea aceas­ta a suferinţei e şi un mod de afirmare al oa­me­nilor slabi. E mult mai uşor să te afirmi distructiv! E o formă de a ieşi din anonimat, o nevoie de compă­ti­mire, o cerşire, inconştientă, a atenţiei.

“Premisa că ar trebui să fim fericiţi în fiecare clipă a vieţii noastre e fundamental greşită”

– Ori încotro ne uităm, se promovează modelul omului de succes, veşnic zâmbitor. Fericirea e un imperativ, iar depresia e o ruşine, un stigmat. În faţa unei asemenea presiuni din partea societăţii, neputinţa unora de a se bucura îi afundă şi mai tare în deznădejde.

– Premisa că ar trebui să fim fericiţi în fiecare clipă a vieţii noastre e fundamental greşită şi produce foarte multă frustrare, pentru că oamenii intră în competiţie cu un model ireal, utopic. Viaţa nu e o fericire continuă, cum nu e nici efort continuu. Viaţa e o împletire de strădanie şi bucurie, iar bucuria vine adesea ca răsplată pentru efort, vine din împlinirea unei datorii, a unei sarcini, din felul în care-ţi lucrezi talanţii ce ţi s-au dat. Dumnezeu a muncit şase zile şi în a şaptea s-a odihnit. Obsesia fericirii cu orice preţ e păguboasă. Înseamnă că dorinţele tale au luat-o înaintea vieţii şi au devenit nefireşti. E fundamental să nu-ţi doreşti ceea ce nu se poate, să te bucuri de ceea ce ai, şi de cele bune, şi de cele rele, să găseşti un sens în tot ceea ce ţi se întâmplă. Să încarci de sem­nificaţie fiecare încercare a vieţii tale. Dacă elimini greutăţile şi efortul vieţii, elimini şi bucuria. O viaţă molatică, trăită în plăcere, e o viaţă în care îţi ratezi împlinirea. Doar încercările plătite cu dis­con­fort sau sacrificiu lasă o urmă în fiinţa omului. Gân­dindu-te la câştigul pe care îl obţii, nu mai pri­veşti cu teamă greul şi suferinţa vieţii. Dacă privim lucrurile din perspectiva veşniciei, din lumea aceasta nu ieşim decât cu ceea ce am devenit.

– Intrată pe mâna psihologilor, depresia e tratată precum o boală. Se dau chiar metode de ieşire din depresie, în zece paşi… Putem oare depăşi suferinţele sufleteşti după reţetă?

– Nu ai cum să ajungi la starea de bine fără o lucrare spirituală. Bucuria nu vine decât de la izvorul bucuriei, care e Dumnezeu, nu vine decât din trăirea iubirii. Dar pentru asta, trebuie să ne curăţăm ochii şi să vedem în celălalt chipul lui Dumnezeu. Să trecem de negativele lui (căci negativele nu ţin de profun­zimea fiinţei, ci sunt un accident în fiinţa lui) şi să privim mai adânc. Când iu­beşti pe cineva, spunea Părintele Iustin, stareţul Mâ­năstirii Oaşa, eşti ca un scafandru care pătrunde în adâncul oceanelor şi scoate la suprafaţă comorile. Când iubeşti pe cineva îl inspiri, activezi în el puteri de care habar nu avea că le are. Forţe care zac latent în adân­cul oceanului. Deve­nirea noastră ca fiinţe uma­ne este imposibilă fără dra­gostea celorlalţi. Fiecare om revelează în noi un alt mod al nostru de a fi în lume. Putem fi în foarte multe feluri, în funcţie de câte relaţii profunde activăm în noi. Abia prin trăirea relaţiei ne revelăm pe noi înşine şi înaintăm spre chipul nostru adevărat, care e ine­pui­zabil, care e Dumnezeul din noi. Dar din păcate, ac­tivăm unul în celălalt doar 1 % din cât am putea. Tră­im o formă foarte diminuată a noastră. Suntem foarte zgârciţi cu noi, nu ne dăm dreptul la viaţă, la deve­nire. Nu ne iubim îndeajuns.

– Unii oameni sunt dărâmaţi de încercări mi­no­re, iar alţii, deşi li se dau greutăţi fără număr, trec prin viaţă cu fruntea sus. De ce unii au tăria de a le înfrunta şi alţii nu? E oare aluatul din care am fost făcuţi atât de diferit?

– Ce le face unora viaţa foarte grea nu e faptul că via­ţa e foarte grea în sine, ci faptul că ei nu sunt dis­puşi să vadă şi par­tea lu­minoasă a gre­u­lui din viaţă. De aceea este fun­da­mental să găseşti sen­sul fiecărei în­cercări sau sufe­rin­ţe de care te lo­veşti. Dacă o um­pli de sens, îţi găseşti pu­terea şi senină­tatea de a merge mai de­parte cu frun­tea sus. Dacă nu-i găseşti un sens, ea ajunge să te dărâme. Dacă n-ar fi întâmpinat de su­fe­rinţă, omul ar fi ex­traordinar de su­per­ficial. A­bia în­cer­cările vie­ţii îl fac să gân­dească mai profund. Cât timp îi merge bine din toate punctele de vedere, stag­nea­ză, trăieşte la su­prafaţa sa, nu tră­ieşte cu toată fi­in­ţa. Nu trebuie să ne fie frică de sufe­rin­ţă. Hristos ne-a în­văţat să ne eli­berăm de ea. A e­xor­­cizat-o în viaţa lui pămân­tească, în­frun­tând frica de foamete, de nesomn, de durere, chiar şi frica de moarte, care îi ţine pe toţi în robie. Şi, când a ajuns deasupra fricii, a fost liber. Frica de încercările grele ale vieţii ne inhibă şi ne împiedică să fim mai mult decât suntem. Trebuie să avem curajul să gândim pentru noi o viaţă măreaţă. Trebuie să avem curajul să visăm şi să ne visăm mai presus de fricile şi neputinţele noastre.

“Oamenii cu adevărat fericiţi nu ştiu că sunt fericiţi”

– Părinte, trăiţi într-un loc care e raiul pe pă­mânt. La oraş, însă, depresia şi alienarea par mai acasă ca niciodată…

– Lumea adevărată e cea pe care a făcut-o Dum­nezeu, nu cea artificială, pe care a creat-o omul. Că­lugării, se spune, sunt retraşi din lume. Nouă ne place să spunem că suntem retraşi în lume, în timp ce oră­şenii sunt retraşi din lume. Ce fericire să simţi rit­murile naturii, să simţi primăvara pământul reavăn, fărâmicios, să vezi cum plesnesc mugurii! La oraş, în spatele atâtor interfeţe de comunicare, s-a pierdut frumuseţea vieţii, acea frumuseţe ritualică din com­portament, din gesturi şi din cuvinte, prin care îl cinsteai pe cel de lângă tine. A fost înlocuită de mult tupeu şi de multă îndrăzneală. Ţăranul ştia să încarce totul de frumuseţe şi de sens, până şi hainele pe care le îmbrăca. Fiecare cusătură avea o semnificaţie. Şi unealta îi era înfrumuseţată. Iar dacă se ducea pe câmp, cânta, să-şi facă munca mai plăcută. Azi, omul nici de munca lui nu se mai bucură, fiindcă pentru el e doar mijloc de a strânge bani. Munca nu-i mai adu­ce bucurie, nu mai e mijloc de devenire spirituală. Uti­litarismul acesta, atât de pregnant la oraş, a făcut să se piardă dimensiunea spirituală a vieţii. S-a pier­dut misterul din creaţie, din relaţie, nu mai vedem tai­na celuilalt, îl privim doar din perspectiva efi­cienţei şi a exploatării. Ne exploatăm unii pe alţii şi suntem gata să-l exploatăm şi pe Dumnezeu.

– Ce am putea face să depăşim toate aceste neajun­suri, să ne vindecăm sufleteşte?

– Fiecare din noi se poate ridica deasupra vieţii, dacă încarcă de sens tot ceea ce face, dacă prin tot ceea ce face se apropie de Dumnezeu. Nu doar prin rugăciune sau prin mersul la biserică te sfinţeşti, ci prin fiecare faptă sau gest. De la felul în care stai, până la felul în care munceşti, de la felul în care faci ceva de mâncare, până la felul în care plantezi o floare, de la felul în care vorbeşti cu un om până la felul în care te culci. Toate gesturile noastre cotidiene trebuie transfigurate printr-un fel aparte de a fi. Prin iubirea pe care o purtăm. Trebuie um­plute de pre­zen­ţă, de sens, de mis­ter, de fru­mu­seţe şi de bucurie.

– Se spune că bucuria adevă­ra­tă e profundă şi, cu toa­te astea, se dove­deşte trecă­toa­re. De ce n-o putem fixa, de ce n-o putem opri în loc?

– Nu trebuie să privim bucuria ca pe un drog, care să ne facă să uităm de suferinţa lumii aces­teia, nu tre­buie să o că­utăm ca pe o eva­dare. Nici măcar nu tre­buie să o căutăm! Oamenii cu ade­vărat fericiţi nu ştiu că sunt feri­ciţi, fiindcă îşi mă­soa­ră fericirea în fe­ricirea celorlalţi. Ei sunt ieşiţi din sine şi trăiesc prin celă­lalt. Fericirea vine sin­gură. Şi vine ca un dar pentru cei ca­re ştiu să-l caute pe celălalt şi pe Dum­nezeu. Toate aceste piscuri înăl­ţătoare de fericire, care apar ful­gurant în timpul vieţii, sunt nişte trepte interme­diare. Sunt o odihnă, o răsplată după fiecare treaptă urcată, după care nu avem voie să ne oprim. În umbra lor, însă, Hristos ne dăruieşte o pace “pe care nimeni nu o va lua de la noi”. Ne dăruieşte liniştea şi bucuria aceea constantă, care ne descătuşează şi ne face liberi.

1 Comment

1 Comment

  1. mihai

    iulie 25, 2018 at 12:18 pm

    Cat de nefericit trebuie sa fie … parintelul !; Daca ne uitam …mai bine … vedem ca este rotofei, cu bujori in obrajori… deci un… nefericit al sortii !
    Ce raspundere sociala au acesti indivizi… care se ingrijesc doar de curul lor ???

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

PENTRU SUFLET

Cum știu dacă mă iubește?

dragoste cuplu

“Cum știu dacă mă iubeste?”. Este cea mai importantă întrebare și totodată temere care apare mereu în cupluri, fie că vorbim de cele nou formate sau de cei care sunt împreună de ani de zile. Această frământare continuă este motivul pentru care tot mai multe cupluri se ceartă sau se despart.

În opinia psihoterapeutului Angela Nuțu, vicepreședintele Asociației Române de Hipnoză, frământările apar de cele mai multe ori pentru că nu am discutat despre așteptările pe care le avem, atât noi, cât și partenerii noștri, iar unele reacții pasive pot fi interpretate drept lipsă de iubire.

“De câte ori nu i-ai spus că îl iubești iar el nici măcar nu a reacționat în vreun fel? Parcă a trecut pe lângă el fără ca el să fi realizat o clipă că i-ai vorbit? De câte ori nu i-ai zis „Te iubesc” și ai așteptat un „Și eu te iubesc” care nu a mai venit niciodată și te-ai simțit dezamăgită și confuză?

O altă variantă a aceleași situații ar fi: îi faci de mâncare, îi speli, ai grijă de el, iar el… nu reacționează în nici un fel. Nu îți aduce flori sau bomboane sau o atenție cât de mică! Nu îți arată în nici un fel că te iubește dar o spune necontenit. Vorbe goale… om fără cuvânt!

Îți par cunoscute aceste situații? Dacă DA, atunci te felicit, ești parte din aproximativ 90% din populație. Dacă nu, atunci ești o fericită care a avut norocul să „nimerească” o persoană care are același mod de a interpreta viața. Fiecare om e diferit.

Știu, această afirmație pare să nu mai aibă nici o putere în zilele noastre, este descărcată aproape complet de orice valoare și totuși… chiar așa este. Fiecare om este diferit pentru că fiecare om vede viața în felul său. Cu toate acestea, acest „fel” de a „vedea” viața nu este aleatoriu și nici nu sunt sute de moduri.Este mult mai simplu de atât. Modul în care vedem viața și interpretăm evenimentele din jurul nostru este bazat pe sistemul nostru de reprezentare”, explică psihoterapeutul Angela Nuțu.

love

Sistemul de Reprezentare (VAKOG) – motivul pentru care interpretăm atât de diferit evenimentele și reacțiile celor din jur

Specialistul afirmă că percepem viața prin simțuri, iar cele cinci simțuri standard sunt văzul, auzul, mirosul, atingerea, gustul. Fiecare dintre noi ne folosim de unul dintre aceste simțuri ca sistem de bază și în același timp ca filtru, prin care și cu ajutorul căruia, interpretăm lumea din jurul nostru și pe noi înșine. Cei mai mulți oameni sunt vizuali, dar aceasta nu este o regulă. Unii sunt tactili (adică kinestezici), alții auditivi, olfactivi, gustativi etc.

“Sistemul de reprezentare este unul dintre motivele principale pentru care fiecare dintre noi interpretăm atât de diferit, același eveniment, aceeași situație. Spre exemplu, trei oameni se uită la o imagine și exclamă: Primul: Nu-mi pică bine treaba asta. Al doilea: Ceva pute la secvența asta. Al treilea: Nu văd ce e așa special aici..

După cum observăm din exemplul de mai sus, fiecare vorbește pe „limba sa”, folosind expresii proprii sistemului de reprezentare. Cunoscând sistemele de reprezentare și modul în care acestea se exprimă și se manifestă, este ca și cum am avea, instant, un dicționar care ne permite să înțelegem manifestările celor din jur și astfel să realizăm ce anume vor să zică sau ce intenție au”, explică psihologul.

Cum știu dacă mă iubește?

Știind acest aspect esențial, putem acum să descifrăm imediat mesajele pe care le primim de la ceilalți, atât verbale cât și non verbale. Suntem așadar „înarmați” cu o cunoaștere care ne permite, poate pentru prima dată, să putem discuta cu oricine, în orice „limbă”, să putem vorbi cu fiecare om „pe limba sa”.

“Tu poate te plângi că iubitul tău nu îți arată că te iubește și doar o declară… vorbe goale. Este foarte posibil ca el să se plângă că tu nu îi spui niciodată că îl iubești. Desigur, faci o mulțime de „chestii” dar nu îi spui niciodată… Iar el asta are nevoie să audă.

Despre ce vorbim de fapt aici? Despre faptul că unul dintre voi este Vizual iar celălalt Auditiv. Iar acum, pentru că știi acest lucru, poți să vezi, să auzi, să simți, cu alte cuvinte, să observi și să interpretezi mult mai bine interacțiunea cu el. Tot ce ai nevoie este să cunoști cheia fiecărui sistem în parte, pentru a putea descifra codul fiecărui om în parte”, conchide psihologul Angela Nuțu, vicepreședintele Asociației Române de Hipnoză.

Continue Reading

PENTRU SUFLET

Experimentul incredibil care demonstrează că Norocul este Previzibil, îți arată Cum să devii Norocos în viață

Un studiu științific întins pe durata a zece ani cu privire la natura norocului a arătat că, în general, oamenii își determină singuri norocul sau ghinionul în viață. Rezultatele arată, de asemenea, că este posibil să își sporească cantitatea de noroc pe care oamenii o întâlnesc în viața lor. 

Pe scurt, evenimentele norocoase exercită o influență dramatică asupra vieții noastre. Norocul are puterea de a transforma improbabilul în posibil, face diferența între viață și moarte, răsplată și ruină, fericire și disperare.

Psihologul și autorul englez Richard Wiseman a realizat un studiu de 10 ani pe tema științei norocului. El a plasat anunțuri într-un ziar pentru oameni care s-au considerat foarte a fi norocoși sau foarte ghinioniști, să-l contacteze. În total, studiul său a inclus 400 de participanți din toate categoriile sociale.

Într-un experiment, el a cerut oamenilor norocoși să studieze un ziar și să numere fotografiile din interior. În medie, oamenilor cu ghinion le-a luat în jur de două minute să le contorizeze pe toate. Oamenilor norocoși, pe de altă parte, le-a luat doar câteva secunde. De ce?

Pentru că pe a doua pagină a fost scris un mesaj care spunea cu litere mari că: “Opriți numărătoarea. Există 43 de fotografii în acest ziar“. Oamenii norocoși, se pare, că s-au arătat mai deschiși și la alte posibilități decât la cele pe care le căutau.

Într-un alt experiment, el a prezentat atât unui norocos, cât și unui ghinionist, un scenariu: “Imaginați-vă că sunteți într-o bancă când intră un tâlhar înarmat. Hoțul trage un singur glonț și vă lovește în braț. Considerați că acest eveniment este norocos sau nefericit?”

Se pare că oamenii ghinioniști aveau mai multe șanse să afirme că era vorba de ghinion, argumentând că prea sunt prea multe coincidențe: se aflau în bancă când a intrat un hoț și au fost singura persoană atinsă de glonț.

Pe de altă parte, oamenii norocoși au zugrăvit un scenariu fericit, evidențiind partea plină a paharului: La urma urmei, puteai fi împușcat în cap!

Profesor Richard Wiseman

Profesor Richard Wiseman. By BDEngler – Own work, CC BY-SA 3.0

Wiseman afirma în articolul “The Luck Factor” pe care la scris pe marginea acestui experiment: “Oamenii norocoși tind să-și imagineze spontan cum ghinionul cu care se confruntă ar fi putut fi mult mai rău și, făcând astfel, se simt mult mai bine cu ei înșiși și cu viața lor. Își mențin așteptările cu privire la viitorul lor la un nivel ridicat crescându-le astfel probabilitatea ca aceștia să aibă foarte mult noroc în viață“.

Wiseman a folosit cercetările sale pentru a-și da seama cum ar putea oamenii să-și îmbunătățească norocul. El a constatat că au existat patru principii de lucru:

Maximizați oportunitățile șanselor, rămânând deschis la noi experiențe și adoptând o atitudine mai relaxată.

Ascultați povești norocoase. Fiți atenți la intuiția dvs. și alungați din mintea voastră gândurile negre.

Așteptați-vă ca tot timpul să vi se întâmple lucruri bune, să fiți norocoși. Oamenii norocoși presupun că totul va fi în ordine. Asta îi ajută să reușească chiar în fața eșecului, întorcând șansele de partea lor.

Transformați negrul în alb și răul în bine. Imaginați-vă că lucrurile puteau sta mult mai rău. Nu fi dezamăgit. Preia controlul situației în loc să renunți. 

Vorba românească: Norocul și-l face omul cu mâna lui!

Conu Ticu/authenticmagazin.com

 

Continue Reading

PENTRU SUFLET

El are 102 ani iar soția lui 100 și sunt actori celebri. Acum sărbătoresc 65 de ani de căsnicie. Toată lumea vrea să știe secretul longevității mariajului lor și povestea lor de dragoste

Kirk&Ann

Câți dintre noi vom apuca oare să sărbătorim 65 de ani căsnicie? Nu mulți, din păcate. Au reușit însă Kirk Douglas și soția lui, Anne. Și asta în ciuda faptului că actorul a fost mereu un crai, fapt pe care îl recunoaște și el deschis.

De altfel, întrebată într-un interviu recent care e secretul longevității mariajului lor, Anne, în vârstă de 100 de ani (împlinește în acest an pe 23 aprilie), a replicat fără menajamente că a fost faptul că ea a închis ochii la infidelitățile soțului (în vârstă de 102 ani).

Anne Douglas, care s-a căsătorit cu Kirk Douglas în 1954, a mai spus că întotdeauna a fost conștientă de relațiile extraconjugale ale soțului ei, dar a ales să le accepte.

”Kirk niciodată nu a încercat să le ascundă de mine”, povestește soția sa. ”Ca europeancă, am înțeles că era nerealist să mă aștept la fidelitate totală într-un mariaj”, mai spune ea.

În timpul căsătoriei, Douglas a avut aventuri cu Rita Hayworth, Patricia Neal, Faye Dunaway și Christina Crawford. A încercat să o seducă și pe Lauren Bacall, dar fără succes.

Despre toate acestea a povestit chiar actorul, în biografia sa din 1988. I-a cerut voie soției sale să includă detalii despre relațiile sale extraconjugale și a primit permisiunea. Așa cum era de așteptat, cartea a devenit bestseller.

Douglas and wife Anne with President Ronald Reagan

Presedintele Americii Ronald Reagan împreună cu Kirk Douglas si sotia sa Anne Douglas la o cina privata în 12 decembie 1987, California

Anne l-a refuzat la început

Kirk și Anne s-au cunoscut la Paris. Anne era PR și i s-a propus să promoveze un film în care Kirk juca, ”Act of Love”. Inițial, nu a vrut să-l întâlnească pe Kirk, pentru că înțelegea cum e să ai o relație cu un actor celebru. A refuzat atât oferta de job, cât și invitația la cină. Asta nu a făcut decât să-l înverșuneze și mai mult pe actor.

”Faptul că nu am impresionat-o cu siguranță m-a impresionat pe mine și eram decis să o cuceresc”, declara actorul în 2014.

Până la urmă au ajuns să formeze un cuplu. S-au căsătorit după ce Douglas a rupt o logodnă, amenințat fiind de Anne că urma să-l părăsească. De altfel, Anne chiar a ajuns să-și facă bagajele, moment în care Kirk a simțit că ar fi pierdut fără ea.

Anne și Kirk au împreună doi copii, Peter și Eric, cel din urmă murind în 2004, în urma unei supradoze accidentale de alcool și medicamente. Ceilalți doi fii ai actorului, Michael și Joel, sunt dintr-un mariaj anterior, cel cu Diana Douglas, terminat în 1951.

Ce l-a impresionat pe Kirk la soția cea cel mai mult a fost umorul ei. Ei i-a dedicat actorul un volum de poezii lansat în 2004. Una dintre poeziile preferate ale Annei e una care începe așa: ”Iubirea începe la 80 de ani”. Referindu-se la acest vers, Anne declara cu umor: ”I-a luat destulă vreme”. Sursa: libertateapentrufemei.ro

Continue Reading

Abonare la blog via email

Introdu adresa de email pentru a te abona la acest blog și vei primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te celorlalți 42 de abonați

Articole Recente

broasca aurie broasca aurie
LUMEA NECUVÂNTĂTOARELOR3 zile ago

Această broscuță are doar 5 cm, însă otrava sa este atât de puternică încât poate omorî 10 oameni doar prin simpla atingere

Broasca otrăvitoare aurie (Phyllobates terribilis), cunoscută și sub numele de broasca aurie, broasca săgeată aurie sau broasca de aur, este...

rasad rasad
UTILEO săptămână ago

Legume care se pot planta sau se pot semăna în luna Mai

Legumele care se pot planta sau se pot semăna în luna mai sunt în special vărzoasele pentru producția de vară....

peste la tigaie peste la tigaie
CULINARO săptămână ago

Peștele gătit perfect. Cum să nu îl lipești de tigaie

Ai un peste frumos si intreg sau mai multe fileuri perfecte, dar rezultatul din farfurile, dupa ce il gatesti, nu...

Podul suspendat Charles Kuonen Podul suspendat Charles Kuonen
DESTINAȚII2 săptămâni ago

Cel mai lung pod pietonal suspendat din lume a fost construit în doar 10 săptămâni. Oferă o experiența palpitantă celor care se încumetă să-l trecă

Cel mai lung pod pietonal suspendat din lume a fost deschis în Elveția, invitând turiștii să se încumete a parcurge...

sofer beat sofer beat
UTILE2 săptămâni ago

Iată care sunt reacţiile la volan în funcţie de gradul alcoolemiei

În România, peste 6% dintre accidentele rutiere grave sunt produse ca urmare a consumului de alcool, în contextul în care...

cascaval-de-casa cascaval-de-casa
CULINAR2 săptămâni ago

Cum se face cașcavalul de casă. Este mult mai ieftin și mai sănătos. Vezi rețeta originală pentru cașcaval de casă

Cașcaval de casă. Cine ar fi crezut că și cașcavalul poate fi preparat în casă, fără ingrediente sau ustensile speciale!...

gulie gulie
SĂNĂTATE3 săptămâni ago

Gulia un adevărat leac minune pentru organism. Iată de ce este bine să mâncăm gulii

Gulia poate fi un adevărat leac minune pentru organism. Pentru că se mănâncă crudă, această legumă poate avea numeroase beneficii...

rau de masina rau de masina
SĂNĂTATE4 săptămâni ago

Explicația neobișnuită pentru senzația de rău în mașină

Creierul crede că suntem otrăviți atunci când mergem cu mașina, spun mai multe studii recente. De aceea la mulți dintre...

ou faberge ou faberge
CALEIDOSCOP4 săptămâni ago

Oul Fabergé, cel mai preţios ou de Paşte. Valorează milioane de euro iar în interiorul său ascunde o comoară

Paştele este cea mai importantă sărbătoare pentru creştinii ortodocşi. Creştinii aduc la biserică ouă pictate manual pentru a fi binecuvântate,...

podul Pontchartrain Causeway podul Pontchartrain Causeway
CALEIDOSCOP1 lună ago

Cel mai lung pod peste apă din lume, este atât de lung încât șoferii nu văd uscatul km întregi și sunt cuprinși de o falsă teamă de mare

În 1969, podul denumit Lake Pontchartrain Causeway a fost recunoscut oficial de Guinness World Records drept cel mai lung pod...

Statistici blog

  • 822.490 vizite

Trending