Connect with us

PENTRU SUFLET

Folclorul erotic din trecut – Partea Hazlie. O faimoasă culegere de folclor românesc din anii 1930 cu cele mai cunoscute snoave deocheate

O culegere faimoasă de folclor din România anilor interbelici a fost publicată de Emilian Novacoviciu sub titlul „Folclor Pornografic Bănăţan (Partea Hazlie)”. Volumul a apărut în 1930, fiind a zecea dintre broşurile fostului dascăl şi, deşi conţinea o mulţime de expresii cu carecter pornografic şi rasist, era considerată de autor drept folositoare pentru educarea românilor.

„Ca înţelegere a culegerii ultime de folclor şi după multă trudă în a încongiura epresiunile necuviincioase din culegerea prezentă, predau poporului glumele sale hazlii, care citindu-le să se distreze şi să estragă din ele învăţături morale, curăţitoare de năravuri urâte. Cei în drept îşi pot face aprecierile în merit”, scria Emilian Novacoviciu, în prefaţa cărţii. Iată câteva dintre snoavele „Folclorului pornografic Bănăţan”.

Divorţ din cauza răcelii
„Un ţigan divorţează de nevastă-sa, pe motivul că n-are ferbinţeală. Prezentându-se la primul lor protopop, acesta îi sfătuieşte, pe lângă aducerea mai multor exemple convingătoare, la continuarea vieţii conjugale. Văzând că nu se poate ajunge la pace, protopopul întreabă omul de motivul divorţului. Acesta răspunde: Domnule Prota, nu mai pot trăi cu ie, că n-are pic de ferbinţeală. Ţiganca, la rândul său, replică: Minte, domnul Prota, minte, că este ferbinţeală destulă, numai domnul Prota, el e scurt la sgribilici (organul genital bărbătesc), n-ajunge la ferbinţeală”.

Hoţul la spovedanie
„Hoţul mărturiseşte preotului că el e acela care a furat vaca domniei sale. Preotul, ca să îşi poată prinde martorii, îi spune că aceasta e faptă mare, trebuie s-o mărturisească în faţa adunării bisericeşti. În adunarea proximă, preotul pregăteşte poporul spunând să fei cu luare aminte la ce mărturiseşte omul, că e adevărat. Hoţul, la rândul său, prevăzând ce intenţionează preotul, spune: Auziţi oameni, să ştiţi bine că toţi copiii din satul nostru că părul roşu sunt de la popa al nostru”.

folclor erotic

foto: Adevarul

Expresie necugetată
„Moş Nicolae avea un nepoţel bolnav. Crezând că prin împărtăşirea cu Sfintele Taine nepoţelul s-ar tămădui, el cheamă pe preot să-i cuminince nepoţelul. Pentru ca nepoţelul să se ridice din aşternutul în care zăcea, zice către nepoţel: Scoală P… (desmerdare, organul genital masculin), scoală! Scoală P…, în cur la popa, să te cuminece părintele. După ce preotul l-a cuminecat, moş Nicolae, în credinţă că dacă preotul îi va mai da încă o lingură de cuminecătură îi va fi mai bine nepoţelului, se adresează: Mai dă-i una părinte, că doar i-o trece. Preotul îl refuză: Tu crezi moş Nicolae că cuminecătura e chisăliţă?”.

Preotul ruşinat
„Un preot, întâlnindu-se cu o fetişcană, puţin ruşinoasă, ce avea talie şi exterior atrăgător, intră în conversaţie cu fata. Preotul pune mâna pe ochii negrişori ai fetei şi o întreabă. Ce-s astea fată mare? Fata răspunse: Ochii Sfinţiei tale… Preotul pune mâna pe guriţa fetei şi întreabă: ce-i asta, fată mare? Fata răspunse: Guriţa Sfinţiei tale… Preotul pune mâna pe ţâţele îmbujorate (încordate) ale fetei şi întreabă: Dar ce-s astea fată mare? Fata răspunde: Jucărei Sfinţiei tale. Preotul coboară mâna mai în jos şi o prinde de pierii de sub sucnă şi întreabă: Dar ce-i asta, fată mare? Fata răspunde: Barba Sfinţiei tale… Preotul văzându-se păcălit, a lăsat fata şi s-a depărtat ruşinat”.

Seducere
„Păcală se îmbrăcă muiereşte şi se pune slujnică. Gazda avea două fete. Vara, Păcală se culca împreună cu fetele în podul grajdului. Noaptea, se vorbeşte el cu fetele cât de bine ar fi ca una din ele să aibă p.. (organul genital bărbătesc). După aceea, tot el le îndeamnă pe rând să se roage de lună să le dea o p… bună. Se roagă mai întâiu fata mai mare, apoi cea mică, dar în zadar. Sfânta lună nu le împlineşte rugarea. În sfârşit o să se roage şi el, Păcală: Lună, lună, sfântă lună, dă-mi o p.. bună. Sfânta Lună îi îndeplineşte rugarea. În toate serile viitoare, fetele au avut multă desmierdare şi bucurie de darul primit de la Sfânta Lună.”

Ofensă la adresa soacrei
„Ţiganul, chemat la Dumnezeu, îşi duce familia cu sine. Nevasta o pune în gârgă, după cap, pe spate. Cei doi copii, unul sub o subţioară şi celălalt sub alta. La văicăreala femeii cum că lasă pe mamă-sa, ep soacra, s-o ia şi pe ea. Omul, neavând loc unde s-o aşeze, după puţină gândire afl locul, adică o aşează călare pe p… (organul genital bărbătesc). În forma aceasta se sui la Dumnezeu cu întreaga sa familie”.

Frica de bărbat
„Fata ce nu voia să se mărite, temându-se de relaţiile omeneşti. Un fecior dorea să ia în căsătorie pe o fată care nu voia să se mărite, pentru că bărbatul nu se ogoaie de la ea. Văitându-se feciorul căter o babă vecină, aceasta îi spune că mâine dimineaţă când, atât fata cât şi el vor scoate vacile la văcar, deodată cu baba, ea va mâna toate vacile la ciurdă, cu cuvinte care vor fi bine primite de fată. În chipul acesta crede ea că se va seduce fata să se mărite cu acel fecior. Baba mâna vaca feciorului zicând: Hai vacă ciulă (fără urechi), că gazda ţi-i fără p… (fără partea genitală). Şi tot aşa de multe ori, fata auzind că feciorul ce o peţise e fără p…, se mărită după el”.

Slăbiciunea părinţilor
„Păcală, numit Zgârciu, slugă la o gazdă ce aea două fete, ce dormeau în cameră separată de părinţi, se furişează pe nesimţite în odaia fetelor şi-şi începe meseria. O fată strigă la mamă-sa: Mamă… Zgârciu. Mamă-sa îi răspunde: <<Taci, întinde-te!>>. Zgârciu îşi termină afacerea. În forma aceasta şi cu fata cealaltă. În viitor, Zgârciul era aşteptat şi primit de fete cu bunăvoinţă”.

Laie
„Laie, băiat nevârstnic, întreabă pe tatăl său în cântec: Hei, dadă! (tată) O să mă-nsor, o să mă-nsor? Să-mi iau cioacă la mosor, Că-i cu capul gol. Tatăl său îl îndrumă să-şi caute una. Laie alege pe Sanda, fată nevârstnică întocmai ca el. O angajază în dansul ţigănesc „halaripu”. Dansând, cântă: Hala ripu, ripu, Pasărea belitu. Cucurigu banda, O să te măriţi, Sanda, După Laie ori după Paie, O după haia miae? Sanda se merită după Laie… Trec câteva nopţi. Într-o noapte, Laie, supărat că Sanda n-are, strigă: Dado, Dado! Nu-i pişcă nicăiurea! Dada îi răspunde: Caut-o, că-i aici, bre! Alându-o, strigă iar: Dado, Pisca-i lungăiuşă, trăbă haia mia, plană. Nu merge… Dă-i că merge… Apoi vino tu de-mi arată că eu nu pot. Dada se duce ca să-şi înveţe fiul cum să manipuleze. Şi ca să vadă, face el, zicând: „Hă, fă aşa, aşa. Te pui aşa… O pui aşa. Freci aşa, aşa, aşa… aşa, aha. Iac-aşa şi eşti gata, bre… Ia fă şi tu ca mine, năcucule.” Citește mai mult pe adevarul.ro

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

PENTRU SUFLET

Cum știu dacă mă iubește?

dragoste cuplu

“Cum știu dacă mă iubeste?”. Este cea mai importantă întrebare și totodată temere care apare mereu în cupluri, fie că vorbim de cele nou formate sau de cei care sunt împreună de ani de zile. Această frământare continuă este motivul pentru care tot mai multe cupluri se ceartă sau se despart.

În opinia psihoterapeutului Angela Nuțu, vicepreședintele Asociației Române de Hipnoză, frământările apar de cele mai multe ori pentru că nu am discutat despre așteptările pe care le avem, atât noi, cât și partenerii noștri, iar unele reacții pasive pot fi interpretate drept lipsă de iubire.

“De câte ori nu i-ai spus că îl iubești iar el nici măcar nu a reacționat în vreun fel? Parcă a trecut pe lângă el fără ca el să fi realizat o clipă că i-ai vorbit? De câte ori nu i-ai zis „Te iubesc” și ai așteptat un „Și eu te iubesc” care nu a mai venit niciodată și te-ai simțit dezamăgită și confuză?

O altă variantă a aceleași situații ar fi: îi faci de mâncare, îi speli, ai grijă de el, iar el… nu reacționează în nici un fel. Nu îți aduce flori sau bomboane sau o atenție cât de mică! Nu îți arată în nici un fel că te iubește dar o spune necontenit. Vorbe goale… om fără cuvânt!

Îți par cunoscute aceste situații? Dacă DA, atunci te felicit, ești parte din aproximativ 90% din populație. Dacă nu, atunci ești o fericită care a avut norocul să „nimerească” o persoană care are același mod de a interpreta viața. Fiecare om e diferit.

Știu, această afirmație pare să nu mai aibă nici o putere în zilele noastre, este descărcată aproape complet de orice valoare și totuși… chiar așa este. Fiecare om este diferit pentru că fiecare om vede viața în felul său. Cu toate acestea, acest „fel” de a „vedea” viața nu este aleatoriu și nici nu sunt sute de moduri.Este mult mai simplu de atât. Modul în care vedem viața și interpretăm evenimentele din jurul nostru este bazat pe sistemul nostru de reprezentare”, explică psihoterapeutul Angela Nuțu.

love

Sistemul de Reprezentare (VAKOG) – motivul pentru care interpretăm atât de diferit evenimentele și reacțiile celor din jur

Specialistul afirmă că percepem viața prin simțuri, iar cele cinci simțuri standard sunt văzul, auzul, mirosul, atingerea, gustul. Fiecare dintre noi ne folosim de unul dintre aceste simțuri ca sistem de bază și în același timp ca filtru, prin care și cu ajutorul căruia, interpretăm lumea din jurul nostru și pe noi înșine. Cei mai mulți oameni sunt vizuali, dar aceasta nu este o regulă. Unii sunt tactili (adică kinestezici), alții auditivi, olfactivi, gustativi etc.

“Sistemul de reprezentare este unul dintre motivele principale pentru care fiecare dintre noi interpretăm atât de diferit, același eveniment, aceeași situație. Spre exemplu, trei oameni se uită la o imagine și exclamă: Primul: Nu-mi pică bine treaba asta. Al doilea: Ceva pute la secvența asta. Al treilea: Nu văd ce e așa special aici..

După cum observăm din exemplul de mai sus, fiecare vorbește pe „limba sa”, folosind expresii proprii sistemului de reprezentare. Cunoscând sistemele de reprezentare și modul în care acestea se exprimă și se manifestă, este ca și cum am avea, instant, un dicționar care ne permite să înțelegem manifestările celor din jur și astfel să realizăm ce anume vor să zică sau ce intenție au”, explică psihologul.

Cum știu dacă mă iubește?

Știind acest aspect esențial, putem acum să descifrăm imediat mesajele pe care le primim de la ceilalți, atât verbale cât și non verbale. Suntem așadar „înarmați” cu o cunoaștere care ne permite, poate pentru prima dată, să putem discuta cu oricine, în orice „limbă”, să putem vorbi cu fiecare om „pe limba sa”.

“Tu poate te plângi că iubitul tău nu îți arată că te iubește și doar o declară… vorbe goale. Este foarte posibil ca el să se plângă că tu nu îi spui niciodată că îl iubești. Desigur, faci o mulțime de „chestii” dar nu îi spui niciodată… Iar el asta are nevoie să audă.

Despre ce vorbim de fapt aici? Despre faptul că unul dintre voi este Vizual iar celălalt Auditiv. Iar acum, pentru că știi acest lucru, poți să vezi, să auzi, să simți, cu alte cuvinte, să observi și să interpretezi mult mai bine interacțiunea cu el. Tot ce ai nevoie este să cunoști cheia fiecărui sistem în parte, pentru a putea descifra codul fiecărui om în parte”, conchide psihologul Angela Nuțu, vicepreședintele Asociației Române de Hipnoză.

Continue Reading

PENTRU SUFLET

Experimentul incredibil care demonstrează că Norocul este Previzibil, îți arată Cum să devii Norocos în viață

Un studiu științific întins pe durata a zece ani cu privire la natura norocului a arătat că, în general, oamenii își determină singuri norocul sau ghinionul în viață. Rezultatele arată, de asemenea, că este posibil să își sporească cantitatea de noroc pe care oamenii o întâlnesc în viața lor. 

Pe scurt, evenimentele norocoase exercită o influență dramatică asupra vieții noastre. Norocul are puterea de a transforma improbabilul în posibil, face diferența între viață și moarte, răsplată și ruină, fericire și disperare.

Psihologul și autorul englez Richard Wiseman a realizat un studiu de 10 ani pe tema științei norocului. El a plasat anunțuri într-un ziar pentru oameni care s-au considerat foarte a fi norocoși sau foarte ghinioniști, să-l contacteze. În total, studiul său a inclus 400 de participanți din toate categoriile sociale.

Într-un experiment, el a cerut oamenilor norocoși să studieze un ziar și să numere fotografiile din interior. În medie, oamenilor cu ghinion le-a luat în jur de două minute să le contorizeze pe toate. Oamenilor norocoși, pe de altă parte, le-a luat doar câteva secunde. De ce?

Pentru că pe a doua pagină a fost scris un mesaj care spunea cu litere mari că: “Opriți numărătoarea. Există 43 de fotografii în acest ziar“. Oamenii norocoși, se pare, că s-au arătat mai deschiși și la alte posibilități decât la cele pe care le căutau.

Într-un alt experiment, el a prezentat atât unui norocos, cât și unui ghinionist, un scenariu: “Imaginați-vă că sunteți într-o bancă când intră un tâlhar înarmat. Hoțul trage un singur glonț și vă lovește în braț. Considerați că acest eveniment este norocos sau nefericit?”

Se pare că oamenii ghinioniști aveau mai multe șanse să afirme că era vorba de ghinion, argumentând că prea sunt prea multe coincidențe: se aflau în bancă când a intrat un hoț și au fost singura persoană atinsă de glonț.

Pe de altă parte, oamenii norocoși au zugrăvit un scenariu fericit, evidențiind partea plină a paharului: La urma urmei, puteai fi împușcat în cap!

Profesor Richard Wiseman

Profesor Richard Wiseman. By BDEngler – Own work, CC BY-SA 3.0

Wiseman afirma în articolul “The Luck Factor” pe care la scris pe marginea acestui experiment: “Oamenii norocoși tind să-și imagineze spontan cum ghinionul cu care se confruntă ar fi putut fi mult mai rău și, făcând astfel, se simt mult mai bine cu ei înșiși și cu viața lor. Își mențin așteptările cu privire la viitorul lor la un nivel ridicat crescându-le astfel probabilitatea ca aceștia să aibă foarte mult noroc în viață“.

Wiseman a folosit cercetările sale pentru a-și da seama cum ar putea oamenii să-și îmbunătățească norocul. El a constatat că au existat patru principii de lucru:

Maximizați oportunitățile șanselor, rămânând deschis la noi experiențe și adoptând o atitudine mai relaxată.

Ascultați povești norocoase. Fiți atenți la intuiția dvs. și alungați din mintea voastră gândurile negre.

Așteptați-vă ca tot timpul să vi se întâmple lucruri bune, să fiți norocoși. Oamenii norocoși presupun că totul va fi în ordine. Asta îi ajută să reușească chiar în fața eșecului, întorcând șansele de partea lor.

Transformați negrul în alb și răul în bine. Imaginați-vă că lucrurile puteau sta mult mai rău. Nu fi dezamăgit. Preia controlul situației în loc să renunți. 

Vorba românească: Norocul și-l face omul cu mâna lui!

Conu Ticu/authenticmagazin.com

 

Continue Reading

PENTRU SUFLET

El are 102 ani iar soția lui 100 și sunt actori celebri. Acum sărbătoresc 65 de ani de căsnicie. Toată lumea vrea să știe secretul longevității mariajului lor și povestea lor de dragoste

Kirk&Ann

Câți dintre noi vom apuca oare să sărbătorim 65 de ani căsnicie? Nu mulți, din păcate. Au reușit însă Kirk Douglas și soția lui, Anne. Și asta în ciuda faptului că actorul a fost mereu un crai, fapt pe care îl recunoaște și el deschis.

De altfel, întrebată într-un interviu recent care e secretul longevității mariajului lor, Anne, în vârstă de 100 de ani (împlinește în acest an pe 23 aprilie), a replicat fără menajamente că a fost faptul că ea a închis ochii la infidelitățile soțului (în vârstă de 102 ani).

Anne Douglas, care s-a căsătorit cu Kirk Douglas în 1954, a mai spus că întotdeauna a fost conștientă de relațiile extraconjugale ale soțului ei, dar a ales să le accepte.

”Kirk niciodată nu a încercat să le ascundă de mine”, povestește soția sa. ”Ca europeancă, am înțeles că era nerealist să mă aștept la fidelitate totală într-un mariaj”, mai spune ea.

În timpul căsătoriei, Douglas a avut aventuri cu Rita Hayworth, Patricia Neal, Faye Dunaway și Christina Crawford. A încercat să o seducă și pe Lauren Bacall, dar fără succes.

Despre toate acestea a povestit chiar actorul, în biografia sa din 1988. I-a cerut voie soției sale să includă detalii despre relațiile sale extraconjugale și a primit permisiunea. Așa cum era de așteptat, cartea a devenit bestseller.

Douglas and wife Anne with President Ronald Reagan

Presedintele Americii Ronald Reagan împreună cu Kirk Douglas si sotia sa Anne Douglas la o cina privata în 12 decembie 1987, California

Anne l-a refuzat la început

Kirk și Anne s-au cunoscut la Paris. Anne era PR și i s-a propus să promoveze un film în care Kirk juca, ”Act of Love”. Inițial, nu a vrut să-l întâlnească pe Kirk, pentru că înțelegea cum e să ai o relație cu un actor celebru. A refuzat atât oferta de job, cât și invitația la cină. Asta nu a făcut decât să-l înverșuneze și mai mult pe actor.

”Faptul că nu am impresionat-o cu siguranță m-a impresionat pe mine și eram decis să o cuceresc”, declara actorul în 2014.

Până la urmă au ajuns să formeze un cuplu. S-au căsătorit după ce Douglas a rupt o logodnă, amenințat fiind de Anne că urma să-l părăsească. De altfel, Anne chiar a ajuns să-și facă bagajele, moment în care Kirk a simțit că ar fi pierdut fără ea.

Anne și Kirk au împreună doi copii, Peter și Eric, cel din urmă murind în 2004, în urma unei supradoze accidentale de alcool și medicamente. Ceilalți doi fii ai actorului, Michael și Joel, sunt dintr-un mariaj anterior, cel cu Diana Douglas, terminat în 1951.

Ce l-a impresionat pe Kirk la soția cea cel mai mult a fost umorul ei. Ei i-a dedicat actorul un volum de poezii lansat în 2004. Una dintre poeziile preferate ale Annei e una care începe așa: ”Iubirea începe la 80 de ani”. Referindu-se la acest vers, Anne declara cu umor: ”I-a luat destulă vreme”. Sursa: libertateapentrufemei.ro

Continue Reading

Abonare la blog via email

Introdu adresa de email pentru a te abona la acest blog și vei primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te celorlalți 42 de abonați

Articole Recente

broasca aurie broasca aurie
LUMEA NECUVÂNTĂTOARELOR3 zile ago

Această broscuță are doar 5 cm, însă otrava sa este atât de puternică încât poate omorî 10 oameni doar prin simpla atingere

Broasca otrăvitoare aurie (Phyllobates terribilis), cunoscută și sub numele de broasca aurie, broasca săgeată aurie sau broasca de aur, este...

rasad rasad
UTILE7 zile ago

Legume care se pot planta sau se pot semăna în luna Mai

Legumele care se pot planta sau se pot semăna în luna mai sunt în special vărzoasele pentru producția de vară....

peste la tigaie peste la tigaie
CULINARO săptămână ago

Peștele gătit perfect. Cum să nu îl lipești de tigaie

Ai un peste frumos si intreg sau mai multe fileuri perfecte, dar rezultatul din farfurile, dupa ce il gatesti, nu...

Podul suspendat Charles Kuonen Podul suspendat Charles Kuonen
DESTINAȚII2 săptămâni ago

Cel mai lung pod pietonal suspendat din lume a fost construit în doar 10 săptămâni. Oferă o experiența palpitantă celor care se încumetă să-l trecă

Cel mai lung pod pietonal suspendat din lume a fost deschis în Elveția, invitând turiștii să se încumete a parcurge...

sofer beat sofer beat
UTILE2 săptămâni ago

Iată care sunt reacţiile la volan în funcţie de gradul alcoolemiei

În România, peste 6% dintre accidentele rutiere grave sunt produse ca urmare a consumului de alcool, în contextul în care...

cascaval-de-casa cascaval-de-casa
CULINAR2 săptămâni ago

Cum se face cașcavalul de casă. Este mult mai ieftin și mai sănătos. Vezi rețeta originală pentru cașcaval de casă

Cașcaval de casă. Cine ar fi crezut că și cașcavalul poate fi preparat în casă, fără ingrediente sau ustensile speciale!...

gulie gulie
SĂNĂTATE3 săptămâni ago

Gulia un adevărat leac minune pentru organism. Iată de ce este bine să mâncăm gulii

Gulia poate fi un adevărat leac minune pentru organism. Pentru că se mănâncă crudă, această legumă poate avea numeroase beneficii...

rau de masina rau de masina
SĂNĂTATE4 săptămâni ago

Explicația neobișnuită pentru senzația de rău în mașină

Creierul crede că suntem otrăviți atunci când mergem cu mașina, spun mai multe studii recente. De aceea la mulți dintre...

ou faberge ou faberge
CALEIDOSCOP4 săptămâni ago

Oul Fabergé, cel mai preţios ou de Paşte. Valorează milioane de euro iar în interiorul său ascunde o comoară

Paştele este cea mai importantă sărbătoare pentru creştinii ortodocşi. Creştinii aduc la biserică ouă pictate manual pentru a fi binecuvântate,...

podul Pontchartrain Causeway podul Pontchartrain Causeway
CALEIDOSCOP4 săptămâni ago

Cel mai lung pod peste apă din lume, este atât de lung încât șoferii nu văd uscatul km întregi și sunt cuprinși de o falsă teamă de mare

În 1969, podul denumit Lake Pontchartrain Causeway a fost recunoscut oficial de Guinness World Records drept cel mai lung pod...

Statistici blog

  • 819.998 vizite

Trending