Barbatul si fetita lui sunt pasionati de surfing si cautau o metoda de a petrece cat mai mult timp pe marginea oceanului, ieftin.
Adam Collier Woods este un britanic din Brighton, de profesie tamplar. El isi creste singur fata, in varsta de 12 ani si amandoi sunt pasionati de surfing, dar oceanul e departe de casa lor, asa ca aveau nevoie de o rulota in care sa doarma, in timpul vacantelor.
Obisnuit cu munca fizica, barbatul a cumparat un autobuz dublu-etajat, vechi de mai bine de 30 de ani, pe care l-a transformat intr-un adevarat apartament, cu spatiu suficient pentru 6 persoane.
La parter se afla o bucatarie complet utilata, un semineu si o zona de luat masa, alaturi de o baie iar la etaj se afla trei dormitoare, doua cu paturi normale si unul cu paturi etajate si o zona de relaxare, de unde se poate admira privelistea, la un pahar de vin.
Adam planificase un buget de 10.000 de lire pentru acest proiect, dar, la final, costul a fost de aproape 15.000 de lire, din care pretul autobuzului a fost de 4500 de lire.
Iata cateva imagini ale autobuzului dupa renovare. La final, puteti urmari un reportaj realizat de Channel 4 despre acest proiect: