Un român care a trecut printr-o experiență nefericită povestește pentru revista Formula As, cum a reușit cu success să dea înapoi o tumoră la colon aplicând Metoda Gunter.
“Vă scriu, având încrederea că cineva se va folosi de experiența prin care am trecut, experiență în urma căreia pot afirma, cu deplină convingere, că te poți vindeca de cancer și fără operație.
Pentru aceasta, trebuie îndeplinite două condiții importante: Să nu se consume alimente de origine animală (carne, preparate din carne, lactate, brânzeturi, ouă), deoarece tumorile apar și se dezvoltă cu ajutorul proteinelor animale.
Timp de minimum șase luni să se consume numai legume și fructe crude, sărace în proteine (maximum 20 g de proteine pe zi). Asta, deoarece organismul, nemai primind proteine din exterior prin alimente în cantitate suficientă, va fi nevoit să le folosească pe cele din interiorul lui, și anume, tumorile benigne, dar mai cu seama tumorile maligne, bogate în albumine, foarte necesare în buna funcționare a celulelor organismului.
În acest fel, tumorile dispar devorate. Mi-au trebuit trei ani să ajung să pot afirma aceste lucruri. În ianuarie 2001, am aflat ca am cancer de colon. Am crezut ca totul va fi ușor: puțin grâu încolțit, suc de morcovi, decoct din mărul lupului (metoda d-lui Nicolae Pop din Cluj-Napoca), comprese cu bitter suedez, regim cu crudități și mă voi vindeca. Lucrurile nu au stat așa.
Deși mâncam legume și fructe crude, fără carne și alimente preparate termic, la un control efectuat după un an, în ianuarie 2002, tumora nu numai ca nu dispăruse, dar chiar își dublase suprafața. Nu am disperat, am continuat să mănânc crudități și am aplicat și alte metode naturiste: suc de cartofi, infuzie de pelin, infuzie de gălbenele, infuzie de urzică.
La controlul efectuat după încă un an, în ianuarie 2003, am constatat că tumora își triplase suprafața. Acum îmi explic și de ce s-a întâmplat acest lucru: în acești doi ani, am băut mult lapte crud și am mâncat multă brânză și smântână, care sunt bogate în proteine animale.
Panica m-a obligat să aplic metoda dura, a lui Ernst Gunter, care consta în post negru, urmat de o alimentație cu crudități sărace în proteine. Timp de o lună, nu am mâncat nimic, ci în fiecare zi, beam 2,5 l sucuri de legume. În fiecare dimineață, preparam la robot, din legume proaspete, 2 l suc de morcov, 0,3 l suc de sfecla roșie, 0,1 l suc de țelină și 0,1 l suc de pătrunjel. Amestecam cele patru sucuri și le păstram peste zi în frigider. Din oră în oră, beam cu înghițituri rare, timp de 15 minute, câte un pahar din acest amestec.
După o lună, am trecut la regimul cu legume și fructe crude, dar fără grâu încolțit, măsline verzi, nuci, arahide, care sunt bogate în proteine, și fără lapte, brânză și smântână.
Rezultatele au început să apară: nu mai eliminam sânge, nu mai aveam dureri în dreptul tumorii, iar tumora se micșora cu fiecare zi. Acum, mi se pare totul simplu și ușor. Esențial este sa se elimine proteinele animale din alimentație, deoarece ele nu sunt alimente proprii omului.
Aceasta este o metoda care are o bază științifică, ușor de dovedit și ușor de înteles. Nu este mutilantă și iți dă siguranța ca nu vor exista recidive. Metoda Gunter de tratament se poate aplica tuturor formelor de cancer, operate sau neoperate, dar și pentru vindecarea de alte boli grave: diabet, leucemie, boli cardiovasculare etc., deoarece prin postul negru se asigură dezintoxicarea totală a organismului, iar cu ajutorul enzimelor din legumele și fructele crude se asigură reînnoirea celulelor și întărirea sistemului imunitar.
Mâncând crudități nu m-am mai îmbolnăvit și m-am vindecat și de alte boli de care sufeream. Nici virusul herpesului nu a mai fost lăsat să se manifeste. În acest sens, mă adresez și celor bolnavi de Sida, să nu ignore această posibilitate.
Poate că alimentația cu crudități îi va ajuta. Acum cred ca adevăratul panaceu este hrana vie, adică legumele și fructele crude. Alimentația modernă, bazată exclusiv pe hrana preparata termic și bogată în proteine animale, îmbolnăvește omul și-l omoară.
În ce constă Dieta Gunter. Cum bine ați intuit după istorisirea de mai sus, dieta Gunter este bazata pe fructe, legume crude, semințe, nuci, sucuri naturale și boabe de cereale. „Terapia alimentației trebuie să fie și să rămână la baza năzuințelor de vindecare”, susține inițiatorul regimului alimentar, doctorul german Ernest Gunter.
Se știe deja că hrana crudă e un medicament care îți întărește sistemul imunitar. După două săptămâni cu această cură vei constata că vei scăpa de oboseală și, spre surpriza ta, vor dispărea și depozitele de grăsimi în exces.
De asemenea, rezistența organismului va crește considerabil, chiar dacă la școală sau la serviciu depui eforturi mari. “Alimentele crude hrănesc și vindecă totodată, deoarece conțin enzime, izvoare de viață ce nu pot fi reproduse. Ele sunt necesare atât pentru cei bolnavi, cat și pentru cei sănătoși.
În capacitatea noastră de a simți cu adevărat savoarea fructelor și legumelor crude e generată de pervertirea papilelor gustative de către alimentele prelucrate chimic, care au invadat marile orașe”, e de părere medicul român Cristina Pavel.
Sucurile naturale, panaceul stomacului în cadrul dietei Gunter. Inițiatorul dietei, Ernest Gunter, atrage atenția asupra faptului că persoanele care suferă de stomac ori intestine trebuie sa înceapă cura cu sucuri preparate din zarzavaturi, respectiv 2/3 varza și 1/3 cartofi.
Din acest suc se bea din oră’n oră, câte o jumătate de pahar. “Hrana vie, fiind lipsită de otrăvuri, vindecă în anumite situații cancerul, bolile de inimă, artrite, pietre la fiere, diabetul, bolile de stomac, intestine sau piele, tuberculoză, prostată și scleroză”, afirmă în cartea sa medicul de origine germană.
Excesul alimentar, imposibil în dieta Gunter!
Datorită faptului că dieta Gunter presupune consumul alimentelor bogate în fibre și apă, cu siguranță vei pierde kilogramele inestetice. Mai mult, vei observa că e imposibil să mănânci în exces, în timp ce aportul de proteine acumulat va fi scăzut și va duce la reducerea masei musculare. “În general, dietele cu crudități, ca a mea, sunt bune, dar foarte greu de urmat, mai ales din punct de vedere social”, precizează în lucrarea lui dr. Gunter.
Ernst Günter Louis s-a născut la 23 Februarie 1910 în Thörigen la Herzogenbuchsee – Elvetia. De timpuriu el a intuit că sănătatea este foarte strâns legată de modul de nutriție. Tatăl său, o fire bolnăvicioasă, a murit prematur de o boală de inimă, însă sfaturile legate de dietă, primite de la fiul său, l-au ajutat în ultimii ani de viață.
Ernst Günter și-a dorit să devină inginer, dar a fost mai puternică atracția spre o activitate artistică. În 1934 el a construit un studio lângă casa parinților săi și a început să lucreze independent, ca sculptor. De-a lungul anilor, el a câstigat din sculptura statuilor pentru gradina, din crearea unor portrete sau monumente, pictura fiind o parte a operei sale prolifice.
Ernst Günter a calatorit mult, cu sejururi lungi, în Italia, Anglia și Statele Unite ale Americii. Din 1956 până în 1967, a locuit în Florida, unde a dobândit cetățenia americană. Spre sfârșitul anilor ’60, el a simțit nevoia să ajute oamenii care suferă, prin sfaturi nutriționale, care să-i ajute în vindecare. Această sarcină l-a atras într-o asemenea măsură, încât a început să-și găsească tot mai puțin timp pentru activitatea artistică.
În 1970 el a scris cartea “Viața fără boli”, care a devenit disponibilă în anii următori sub titlul “Hrana vie”, devenind curând un bestseller. Deja în 2009 a apărut a 29-a ediție, cartea fiind tipărită în peste 139 000 de exemplare. Cu ocazia aniversarii a 80 de ani, și-a vizitat fiica, plecată la studii în America.
La câteva zile după întoarcerea sa, în urma unor atacuri cardiace, agravate de un astm, s-a stins din viata în martie 1990. Ernst Günter afirma ca principala cauza a numeroaselor boli este dieta greșită. După opinia sa, printr-o alimentație corespunzătoare se poate preveni boala.
Bazat pe teoriile medicului american Edward Howell (1898-1989) , Ernst Günter prezintă rolul important pe care îl are conținutul enzimatic al alimentelor crude în menținerea unei stări de sănătate optime. Ernst Günter considera, de asemenea, postul ca fiind o metodă foarte eficientă de vindecare. Postul nu este limitat numai la nivelul fizic, ci are si un caracter spiritual. Surse: formula-as.ro, editurasalco.ro, farmaciata.ro
ATENTIE! Informatiile despre terapiile complementare, plantele medicinale sau remediile naturale, care pot veni in ajutorul bolnavului, nu exclud și/sau nu inlocuiesc tratamentele medicale. Informatiile de pe site si materialele aferente au doar un caracter informativ si nu isi propun sa inlocuiasca consultul medical de specialitate. Authenticmagazin.com, nu furnizeaza sfaturi medicale similare celor pe care le puteti primi de la medicii care efectueaza consultatia si care vin in contact cu realitatea cazurilor Dvs. Vă asumați întreaga responsabilitate pentru modul în care alegeți să utilizați aceste informații.