Connect with us

PENTRU SUFLET

Sănătatea noastră, un factor tridimensional. Vindecarea înseamnă “reîmprietenirea” dintre minte, suflet și corp

Psiholog Laura Maria Cojocaru

Existența noastră pe această planetă este definită de apartenența noastră la diverse grupuri de interes, interacțiune sau funcționalitate.

De exemplu, aparținem unor grupuri precum familia, prietenii, colegii de școală, colegii de serviciu, vecinii de scară etc. Din punct de vedere al funcționalității, suntem definiți de minte, emoție, corp.

În opinia cunoscutului psiholog Laura Maria Cojocaru, sănătatea noastră se termină acolo unde începe dezechilibrul în sistemul funcțional al ființei noastre, acolo unde intrăm în conflict cu noi înșine, atunci când corpul, sufletul și mintea noastră sunt în dezacord.

De multe ori, mintea ne poate spune că trebuie să muncim, să ne sacrificăm, să “cucerim redute”, dar corpul poate să fie epuizat și să ceară doar odihnă. Sufletul ar avea nevoie de o activitate sau o interacțiune care să-i aducă bucurie, relaxare, iubire, dar mintea zice: “nu acum”, “pune-i pe ceilalți pe primul loc”, “doar atunci când voi face/finaliza/deveni X obiectiv/persoană” ș.a. Poate am dori că mintea să fie mai organizată, mai focusată, să înțelegem, reținem și să ne amintim mai repede, mai ușor, dar suferință emoțională ne tulbură mintea că o “ceață“. Dizarmoniile interacțiunii celor 3 aspecte ale ființei noastre, pot declanșa frică, îngrijorare, furie, vinovăție, tristețe, nerăbdare, neîncredere în sine, în ceilalți sau în viață. Toate acestea ne deconectează de la resursele cu care am fost înzestrați, de la puterea noastră interioară și încep să se manifeste somatic la nivelul corpului fizic, alterând starea de sănătate prin scăderea sistemului imunitar”, explică psihologul Laura Maria Cojocaru, președinte și fondator al Institutului de Neuro-Programare Lingvistică Somato-Integrativă (INLPSI), .

Psiholog Laura Maria Cojocaru

Psiholog Laura Maria Cojocaru

Vindecarea înseamnă “reîmprietenirea” dintre minte, suflet și corp

Când unul dintre aspectele ființei noastre pierde contactul cu celelalte, singurele resurse pe care ne putem baza pe termen lung sunt cele interioare, din zestrea naturală și abilitățile dobândite din experiențele de viață.

“Vindecarea presupune încredere în resursele interioare și dorința de a le accesa și “pune la treaba”. Astfel, orice cale aleasă poate fi vindecătoare, cât timp ne aducem propria conștientizare și contribuție. Uneori vindecarea, fie ea fizică sau emoțională, o putem afla la capătul caii alese, însă, de cele mai multe ori, vindecarea ține chiar de parcurgerea căii în sine.

Vindecarea înseamnă găsirea punctului unde mintea, sufletul și trupul se unesc. Cu cât dăm mai multă atenție sănătății noastre totale, cu atât ajungem mai repede să trăim o viață mai veselă, mai responsabilă și mai eficientă.”, conchide psihologul Laura Maria Cojocaru, președinte și fondator al Institutului de Neuro-Programare Lingvistică Somato-Integrativă (INLPSI).

Laura-Maria Cojocaru, președinte și fondator al Institutului de Neuro-Programare Lingvistică Somato-Integrativă (INLPSI) și președinte și fondator al Asociației ”Generația Iubire” este Psihoterapeut şi Trainer în Programare Neuro-Lingvistică. A studiat natura minţii umane urmând 7 formări profesionale cu abordări diferite – psihoterapie integrativă, hipnoză clinică, relaxare și psihoterapie ericksoniană, psihoterapie de cuplu și familie, psihologie clinică, neuro-programare lingvistică, terapii florale Bach, consultant Panorama Socială. De peste 8 ani ghidează oamenii atât în ședințe individuale cât și de grup și organizează cursuri şi traininguri în România, cu scopul de a-i face pe oameni să-și acceseze și utilizeze la potențial maxim resursele interioare.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

PENTRU SUFLET

Cinci lucruri care te împiedică să ai încredere în tine. Uneori îți pasă prea mult de părerea celorlalți…

calm

Dacă îți dorești să ai succes și să ai interacțiuni minunate cu oamenii din jurul tău nu ai la dispoziție decât 2 variante: fie ești o persoană cu încredere de sine, fie ești pe cale să devii una, crede psihologul Angela Nuțu. Încrederea de sine se construiește pas cu pas, fiecare victorie personală și fiecare experiență nouă de învățare jucând un rol crucial în acest demers.

Mai mult decât atât, cunoscutul psiholog afirmă că, indiferent de experiențele negative din trecut care ți-au știrbit din stima de sine, poți lucra activ la a îți îmbunătăți încrederea în forțele proprii și implicit situația personală.

Dacă vrei să fii încrezător, trebuie să pășești în mod conștient în afara zonei de confort, să începi să ai inițiativă și să cauți experiențe noi. În acest fel vei obține cunoaștere și vei descoperi care îți sunt limitele și cum le poți depăși. Ajungi să înțelegi mai multe despre ceilalți dar și despre tine, lucru care te va face să îi iubești și să îi accepți atât pe ceilalți cât și pe tine însuți”, explică Angela Nuțu, vicepreședintele Asociației Române de Hipnoză.

Angela Nutu

Angela Nutu, vicepreședintele Asociației Române de Hipnoză

Expertul crede că încrederea de sine se știrbește deoarece avem tendința de a face 5 greșeli esențiale:

1. Îți pasă prea mult de părerea celorlalți și te jignești singur.

“Trăim în societate și suntem în consecință supuși în mod automat judecății celorlalți. De cele mai multe ori este însă o judecată fără valoare pentru că de multe ori părerile negative pe care le primim nu sunt critici constructive și oneste din care să putem extrage ceva. Mulți oameni își proiectează propriile frustrări și nu ai niciun motiv pentru care să lași acele frustrări să ajungă în sistemul tău.

Nu te raporta atât de mult la feedbackul negativ pe care îl obții pentru că există riscul să nu mai poți ieși decât cu greu din filmul respectiv. Nu te învinovăți și nu te desconsidera în fața unei (relative) nereușite. Și în niciun caz nu te lăsa pradă așteptărilor celorlalți de la tine, gândește cât mai independent, prețuiește-te și iubește-te. Nu depinzi de părerea nimănui și nici nu ai nevoie de aprobare.

Învață să nu te autojignești sub nicio formă, ci din contră: ai grijă de tine și încurajează-te, repetă-ți că ești minunat și că vei reuși! Ia acest mic exercițiu în serios, subconștientul este foarte receptiv la mesajele de încurajare. Arată-i că te iubești!”, afirmă psihologul Angela Nuțu.

2. Pierzi prea mult timp cu lucruri neimportante și le amâni pe cele importante.

“Cu toții avem nevoie să alternăm perioade de muncă și de efort intens cu perioade mai liniștite de relaxare și chiar leneveală. Însă dacă vrei să ai încredere în tine va trebui să faci eforturi să construiești această încredere. Unul din cele mai bune moduri în care poți face asta este să înveți lucruri noi și să le perfecționezi pe cele pe care le știi deja.

Cunoașterea este asociată cu încrederea în sine și nu este un secret de ce: cu cât știi mai multe lucruri dintr-un anumit domeniu cu atât mai sigur ești de cunoștințele și de expertiza ta. Oamenii de succes, artiștii, liderii și antreprenorii sunt specialiști în domeniul lor de activitate și și-au construit încrederea de sine pe baza acestui lucru. Gândește-te de 2 ori data viitoare înainte să procrastinezi, poate ar fi mai bine să folosești timpul respectiv ca să citești, să practici un sport sau să te înscrii la un curs practic dintr-un domeniu care te interesează.

Fiecare victorie mică pe care o obții contribuie la creșterea încrederii de sine. Călătoritul ajută și el pentru că va aduce cu sine situații noi și va trebui să interacționezi cu oamenii. Înveți să te descurci ceea ce îți va da încredere plus că îți extinzi orizonturile și afli o grămadă de lucruri noi”, explică specialistul.

3. Trăiești în mod constant în trecut.

“Chiar dacă te gândești numai la lucrurile bune tot nu e indicat să petreci prea mult făcând acest lucru pentru că prea multă visare te poate împiedica să acționezi. Din păcate tendința nu este să rememorăm lucrurile bune, ci fix invers: experiențele negative și eșecurile sunt mai bine întipărite. Ce s-a întâmplat în trecut rămâne acolo și nu mai poți schimba nicio decizie pe care ai luat-o sau anula ceva ce s-a întâmplat deja.

Concentrează-ți cel mai mult atenția asupra prezentului și trăiește-l cât poți de bine, cu încredere și speranță. Dacă ai avut parte de experiențe negative în trecut sau dacă regreți anumite lucruri pe care le-ai făcut sau nu le-ai făcut atunci trebuie să cauți o modalitate să te eliberezi. Regretele, sentimentele de vinovăție și de eșec pe care le porți cu tine îți consumă din încrederea de sine și te fac să reacționezi cu neîncredere la situații noi și să eviți anumite lucruri sau tipuri de interacțiune.

Persoanele care au încredere de sine știu că viața nu este mereu corectă și că nu întotdeauna lucrurile vor merge conform așteptărilor lor. Este o lecție prețioasă și e bine să știi că nu poți avea controlul dar că asta nu înseamnă că modul tău de a reacționa nu este salvator. O atitudine pozitivă și educarea optimismului pot face minuni pentru încrederea ta în forțele proprii”, este de părere psihologul Angela Nuțu, vicepreședintele Asociației Române de Hipnoză.

4. Îți pui bariere și îți găsești scuze.

“Evaluează-ți cu atenție stilul de viața și identifică ce obiceiuri sau comportamente au un impact negativ asupra ta. Acestea nu îți sunt deloc folositoare și nu te lasă să te bucuri de viață. Atunci când ești în armonie cu tine însuți/însăți acest lucru se vede. O personalitate strălucitoare și pozitivă îți crește stima de sine pentru că îți va fi mai ușor să ai încredere în oameni, să încerci experiențe noi și să te dezvolți”, explică psihologul.

5. Nu faci ceea ce simți de teamă să nu-i rănești pe cei din jur.

“O metodă sigură și rapidă de a-ți distruge încrederea de sine. În primul rând, pentru că ajungi într-un moment în care nici tu nu mai știi ce vrei. Obișnuit să le faci pe plac celor din jur și să te ridici la așteptările lor, îți pierzi propriile repere și valori. În plus, a nu face ce simți generează frustrări și regrete.

Sentimente care ne împiedică să ne cunoaștem și să ne împlinim propriul potențial. Ce aleg oamenii să creadă despre faptul că tu faci ce simți este exclusiv alegerea lor. Se pot victimiza sau pot înțelege că ai libertatea să-ți urmezi fericirea. Ca și ei”, ne îndeamnă psihologul Angela Nuțu, vicepreședintele Asociației Române de Hipnoză.

Continue Reading

PENTRU SUFLET

Un moment de aur cu Toma Caragiu: ”Cum să împodobeşti bradul de Crăciun” – VIDEO

Toma caragiu Bradul

Împodobitul bradului este o bucurie și o încântare pentru cei mici dar și pentru cei mari, însă nu întotdeauna este o sarcină ușoară. Trebuie să alegem bradul potrivit, globulețele, beteala etc. Iată cum împodobea, însă, bradul marele Toma Caragiu.

Mai jos aveţi unul dintre scheciurile de aur ale lui Toma Caragiu legate de tehnica “împodobirii bradului”:

“Moliftul”, spre exemplu, “se cumpară la coadă şi se scutură în tramvai”.

Toma caragiu Bradul

“Dacă nu apucaţi nici molift, cumpăraţi un brad de plastic… care poate fi folosit atât ca gladiolă, cât şi ca pom de iarnă, într-un cât nu seamănă nici cu una, nici cu alta”, sfătuia Toma Caragiu.

Ce trebuie să faceţi dacă bradul este prea înalt?

“Dacă este prea înalt în sus, aranjăm cu vecinul să primească vârful prin tavan. Dacă este prea înalt în jos, aranjăm cu măsuţa şi-i tăiem picioarele. Apoi luăm măsuţa şi o punem în dormitor… de unde scoatem şifonierul pe care îl punem în sufragerie… Da, dar unde punem masa? În baie… dar în baie e baia… şi atunci unde punem baia?! În vestibul, în locul frigiderului pe care îl punem în şifonier.”

Continue Reading

PENTRU SUFLET

Copilul sărac lipit din Firijba Vâlcii, ajuns cercetător la NASA. O țară întreagă a fost impresionată de povestea lui!

copil-ajuns-la-NASA

Alexandru Ghimba este un exemplu viu al ambiției, al perseverenței și al statorniciei. Copil sărac din Firijba Vâlcii, provenind dintr-o familie cu 7 frați, acesta a reușit prin forțele proprii să își facă o carieră. Și nu orice carieră. Ci una demnă de un geniu.

Tânărul a ajuns cercetător la NASA. Vă invităm să îi aflați povestea extraordinară în cele ce urmează:

Tatal sau era taietor de lemne iar mama lui nu se dadea la o parte sa ia in carca un bustean cat omul de gros. Inca de pe bancile scolii profesorii au inteles ca Alexandru are ceva special: iubea stelele.

Dupa razboi, la varsta de 11 ani tanarul a fost trimis la Râmnicu Vâlcea sa faca gimnaziul iar drumul l-a purtat spre Bucuresti. Deja în clasa a X-a, Alexandru analiza teoriile despre meteoriti, despre galaxii, copilul din Firijba era deja considerat un geniu.

În anul doi la facultatea de matematică viata lui s-a schimbat total. Alexandru a disparut fara urma chiar inainte de Craciun. Pana in primavara anului 1990 cand in satuc soseste o masina mare, alba, din care coboară un barbat inalt, cu parul grizonat, iar femeile din sat il recunosc.

gentelman

„Lixandru lui Uca? Tu esti Lixandru a’ lui Uca?”

Alexandru Chimba ajunsese la NASA, traia in Maine. A fost printre cei care au pregatit programul Mars Pathfinder, noteaza râmnicuvâlceaweek.ro. Din pacate, romanii nu au ajuns sa ii afle povestea impresionanta. Povestea de viata a unui tanar care din nimic a ajuns printre stele.

„Ar fi o şansă, satul este deja părăsit, noi am dus drumul până la intrare. Dar este o minune, un sat virgin în mijloc de pădure. Depinde foarte mult care sunt intenţiile domnului Alexandru. Oricum, doreşte să se reîntoarcă aici, la un moment dat. Locul se poate preta la orice, tabără de pictură, de teatru etc”, spune primarul Constantin Şerban.

Continue Reading

Abonare la blog via email

Introdu adresa de email pentru a te abona la acest blog și vei primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te celorlalți 33 de abonați

Articole Recente

cel mai mare iaht cel mai mare iaht
CALEIDOSCOPO zi ago

Cel mai mare iaht din lume! Nava mamut de 600 de milioane de lire sterline, arată ca o navă spațială și are de două ori lungimea a două terenuri de fotbal

Un mega iaht, care urmează a fi cea mai mare navă privată construită vreodată, se va întinde pe lungimea a...

depresie depresie
SĂNĂTATE4 zile ago

8 mituri despre depresie pe care mulți le cred adevărate, deși … nu sunt!

Surprinzător sau nu, România este țara cu cele mai puține persoane din Uniunea Europeană care suferă de depresie cronică (1,5%),...

ghetar canada ghetar canada
CALEIDOSCOP6 zile ago

Încălzirea globală a scos la suprafață peisaje ascunse timp de 40000 de ani

Retragerea ghețarilor din Arctica canadiană a descoperit peisaje care au fost înghețate mai bine de 40.000 de ani, iar regiunea...

Sinaia Sinaia
DESTINAȚIIO săptămână ago

Orașul din România cunoscut sub numele de “Perla Carpaților”, o oază de o frumusețe uimitoare. Ales drept reședință regală de către regele Carol I, este vizitat anual de milioane de turiști din țară și din străinătate

La o distanta de aproximativ 125 de kilometri de Bucuresti, pe Valea Prahovei se afla orașul Sinaia, cunoscut și sub...

Imagine Luna-Pamant Imagine Luna-Pamant
CALEIDOSCOPO săptămână ago

O sondă spaţială a Chinei a realizat o imagine epică a Pământului alături de partea nevăzută a Lunii, așa cum nu le-ați văzut niciodată

Sonda spațială chineză ce avea ca misiune explorarea părții nevăzute a Lunii a realizat o fotografie epică a planetei noastre...

casa de lemn casa de lemn
UTILEO săptămână ago

Casa de lemn. Iată care sunt avatanjele și dezavantajele dacă îți dorești o astfel de construcție!

Costurile, timpul de executie si tipul constructiei sunt doar trei dintre criteriile pe care ar trebui sa le iei in...

suricate suricate
LUMEA NECUVÂNTĂTOARELORO săptămână ago

Această grădină zoologică va numi un gândac după numele fostului tău partener, iar de Ziua Îndrăgostiților poți hrăni cu el o Suricată

Ziua Îndrăgostiților sau Sfântul Valentin se apropie cu pași repezi iar comercianții din întreaga lume se întrec în oferte care...

culoare ocean culoare ocean
CALEIDOSCOP2 săptămâni ago

O nouă descoperire privind schimbările climatice. Ar trebui să ne așteptăm ca planeta noastră să-și schimbe înfățișarea cât de curând

Cercetătorii de la MIT consideră că au descoperit un sistem natural de avertizare privind schimbările climatice: culoarea oceanelor. Potrivit cercetătorilor,...

ozn1 ozn1
CALEIDOSCOP2 săptămâni ago

Primul contact cu extratereştrii “va fi şocant”, afirmă un renumit astronom

Avi Loeb, şeful de la Harvard Astronomy Department, se ocupă de multă vreme de una dintre cele mai arzătoare întrebări...

anghinare anghinare
SĂNĂTATE2 săptămâni ago

Fitoterapia dischineziei biliare

Fitoterapia actuală, așezată pe solide baze științifice, pe legătura dialectică dintre conținutul în principii active cu acțiunea lor farmacologică, este...

Statistici blog

  • 555.113 vizite

Trending