În după amiaza zilei de 23 noiembrie 1918, la -40 de grade, un avion pilotat de un erou (apoi uitat) a aterizat pe ceea ce astăzi se cheamă Câmpia Libertăţii de la Blaj. Acesta aducea scrisoarea primului-ministru Ion I.C. Brătianu pentru Consiliul Naţional Român Central în care îşi exprima dorinţa de unire.
Vasile Niculescu s-a născut la 21 noiembrie 1891 în Fălticeni, judeţul Suceava, şi a murit la 24 aprilie 1981. A urmat o carieră militară ca pilot, după ce a absolvit Seminarul teologic în anul 1915.
În acelaşi an, pe 24 ianuarie, s-a înscris la şcoala de pilotaj de la Băneasa, iar la 15 august a devenit pilot. La 10 iulie este avansat plutonier şi face parte din Corpul de Aviaţie. La 1 octombrie acelaşi an avansează deja la gradul de sublocotenent.
Începe războiul şi pentru România, iar Niculescu se oferă pentru a fi trimis pe front. Va face parte din Escadrila de recunoaştere şi bombardament uşor F4. În timpul Primului Război Mondial s-a remarcat în mai multe bătălii, iar la începutul anului 1918 este mutat împreună cu unitatea sa în Basarabia, unde execută mai multe misiuni de recunoaştere şi bombardament împotriva trupelor bolşevice de pe teritoriul românesc. A făcut zboruri de recunoaştere peste Nistru şi a bombardat poziţiile inamice de la Moghilev.
Vasile Niculescu. Foto/fundatiaserbanescu.wordpress.com
A intrat în istorie datorită zborului istoric pe care l-a efectuat pe 23 noiembrie 1918, atunci când a aterizat pe o câmpie din Blaj cu avionul său Farman 40. Zborul a fost ordonat pentru că Marele Cartier General Român trebuia să dea documente importante Consiliului Naţional Român cu privire la Unirea care avea să aibă loc peste doar câteva zile, pe 1 decembrie 1918.
A fost ales Vasile Niculescu, acum locotenent, deoarece ştia traseul de zbor. În vara anului 1917, trecuse Carpaţii cu avionul, lansând manifeste în Transilvania. Din cauza iernii extrem de aspre, era nevoie de cineva cu experienţă, iar aerul era singura cale de transmitere a documentelor care comunicau oficial dorinţa de unire cu Ardealul, mesaj hotărâtor pentru convocarea Marii Adunări de la Alba Iulia.
În dimineaţa cu ceaţă a zilei de 23 noiembrie, avionul Farman a trecut munţii la altitudinea de 2.600 de metri, iar întrucât carlinga era deschisă, Niculescu, împreună cu căpitanul Victor Precup, aveau feţele acoperite şi un strat gros de îmbrăcăminte pentru a face faţă gerului de aproape -40 de grade. După doar 2 ore şi 15 minute, aceştia au ajuns la destinaţie.
Cei doi au fost întâmpinaţi cu entuziasm de oamenii adunaţi acolo pentru că erau printre primii români care au trecut în Ardeal după semnarea Păcii de la Bucureşti în primăvara lui 1918.
Piloţii au mers la Palatul Mitropolitan, iar avionul a fost păzit de soldaţii din Garda Naţională, care se schimbau la fiecare oră.
La 6 seara a avut loc şedinţa festivă în restaurantul Patria, unde Vasile Suciu, preşedintele Consiliului Naţional Român din Blaj, a anunţat că echipajul va reveni la Bacău pentru a da vestea că Transilvania se va uni cu ţara.
La plecarea din a doua zi, avionul ducea un document oficial, răspunsul ardelenilor, consecinţa celui mai important eveniment din istoria românilor.
După acest moment, era de aşteptat ca locotenentul Vasile Niculescu să primească Ordinul Mihai Viteazul, clasa a III-a. Acest lucru nu s-a întâmplat.
Avionul cu care a zburat Niculescu pe 23 noiembrie 1918. Captură foto Youtube/NEst TV Channel
„Zborul acesta rămâne înscris în istoria şi în analele întregirii neamului românesc”
Eroul a început să se retragă, încetul cu încetul, în anonimat, dispărând din manualele de istorie. Niculescu va continua misiunile militare. Potrivit descopera.ro, pe 23 iunie 1919, într-un zbor de recunoaştere în Transnistria, pilotul aterizează forţat în spatele liniilor bolşevice din cauza unei defecţiuni la motorul avionului. Este capturat de comunişti şi va fi eliberat peste o lună. Prin Înaltul Decret Regal nr. 5.634 din 24 octombrie 1923 a fost avansat la gradul de căpitan.
Cariera de pilot militar a încetat în 1926 la cererea sa şi este transferat la Centrul de recrutare Rădăuţi. După câţiva ani, fostul pilot ajunsese în Regimentul 96 Infanterie, iar în 1937 era căpitan în rezervă.
