Connect with us

CALEIDOSCOP

Adevărata cetate a lui Vlad Țepeș – Cetatea Poienari!

cetatea poienari

Pe vârful Muntelui Cetăţuia, într-un cadru natural fortificat, la o distanţă de 25 km faţă de municipiul Curtea de Argeş, se înalţă Cetatea Poenari, nominalizată astfel, cu precădere, atât de izvoarele vremii, cât şi în istoriografia de specialitate, după satul din apropiere, aflat la circa 6 km depărtare.

Deşi cetatea este amplasată la numai doi kilometri de satul Căpăţâneni, ea a primit numele de Poienari, de la satul puţin mai îndepărtat, însă, foarte probabil, mai vechi, pe care l-a şi stăpânit, după cum se arată într-un hrisov dat hareşenilor (arefenilor) de Mircea Ciobanul la 8 aprilie 1546. Cu acest nume o întâlnim în izvoarele documentare din veacurile XV-XVI, dar şi în cronicile din secolele XVII-XVIII.

De-a lungul vremii, fortificaţia din Cheile Argeşului a mai fost consemnată şi sub denumirile de „Cetatea lui Ţepeş Vodă” sau „Cetatea lui Negru Vodă”. Cea dintâi denumire îşi are desigur originea în tradiţia istorică a cărei primă menţiune scrisă se regăseşte în Letopiseţul cantacuzinesc, unde se precizează: „Vlad vodă Ţepeş. Acesta au făcut cetatea de la Poenari şi au făcut sfânta mănăstire ot Sneagov. Mai făcut-au un lucru cu orăşanii den Târgovişte, pentru o vină mare ce au fost făcut unui frate al Vladului vodă.

Când au fost în ziua Paştilor, fiind toţi orăşanii la ospeţe, iar cei tineri la hore, aşa fără veste pre toţi i-au cuprins. Deci câţi au fost oameni mari, bătrâni, pre toţi i-au înţepat de au ocolit cu ei tot târgul, iar câţi au fost tineri cu nevestele lor şi cu fete mari, aşa cum au fost împodobiţi în ziua Paştilor, pre toţi i-au dus la Poenari de au tot lucrat la cetate, până s-au spart toate hainele dupre ei şi au rămas toţi dezvăscuţi în pieile goale”. O variantă asemănătoare este redată şi de către cronicarul Radu Popescu.

Treptat, numele de „Cetatea Poienari” a ajuns să fie parţial uitat, ruinele fortificaţiei ajungând a fi cunoscute în secolele XIX-XX drept „Cetatea lui Ţepeş Vodă”, ori „cetatea lui Negru Vodă”.
În cea dintâi variantă este întâlnit în însemnările mitropolitului Neofit Cretanul din anul 1747: „şi iaste o cetăţuie a lui Vlad vodă Ţepeş, care iaste făcută depărcior de sat, mai sus, supt poalele munţilor. Şi de la cetăţuia în jos o râpă foarte mare, unde acolea curge apa Argeşului.

Şi este cetatea făcută pe moşia Vierăş (a mănăstirii Vieroş – n.n.), la satul ce s-au chemat Cheia (= Cheeni, sat dispărut, situat lângă Căpăţâneni Pământeni, com. Arefu), între doi munţi, şi curge apa printre munţi. Zic oamenii, că această cetate s-au făcut cu târgoviştenii şi zic că la zidirea cetăţii au fost un Manole vătaf şi surpându-se zidul, şi-ar fi zidit muerea lui în zid, ca să stea în zid (ecou al legendei Meşterului Manole – n.n.). Şi în zilele acestui domn Vlad vodă au fost venit tătarii cu turcii şi au bătut cetatea cu tunuri dintr-alt munte despre răsărit unde păzesc plăiaşii, ce se chiamă Posadă. Şi după ce au bătut cetatea pe nimeni n-au găsit într-însa, că domnul şi-au fost potcovit caii îndărăt şi au fugit pre alt plai în Ţara Ungurească”.

cetatea poienari1

Potrivit muzeul-judetean-arges.ro, cea de-a doua denumire apare la sfârşitul secolului al XVIII-lea, în opera unor călători străini, precum Bauer şi Fr. J. Sulzer. Cel dintâi nota: „Cetatea Negrului Vodă, citadelă înălţată pe culmile munţilor”. Ceva mai târziu, într-unul din răspunsurile la Chestionarul arheologic al lui Al. Odobescu, apar ambele denumiri. Din cauza faptului că cetatea a avut de-a lungul timpului mai multe denumiri, s-au creat unele confuzii, atât asupra originii lor, cât şi în ce priveşte localizarea fortăreţei propriu-zise, identificată de unii cu ruinele din piatră şi cărămidă, vizibile încă în anul 1871, pe locul bisericii din Poienari, pe care tradiţia populară le considera ca aparţinând unei biserici şi case ale lui Vlad Ţepeş.

Ridicată foarte probabil de primii Basarabi, cetatea a avut, de-a lungul timpului, o utilizare complexă, servind ca loc de adăpostire a domnilor, a vistieriei ţării, dar şi de temniţă pentru boierii vinovaţi de „hiclenie”.

Unul dintre boierii întemniţaţi aici, a fost Milea, care încercase să uzurpeze scaunul lui Vlad Călugărul. Cazul său este cunoscut dintr-un document ulterior, dat de Petru cel Tânăr la 5 aprilie 1567. Pentru a-l elibera, tatăl său, Voico al Tatului, a dăruit mănăstirii Nucet, ctitoria pârcălabului Gherghina, comandantul cetăţii, jumătate din Topoloveni. Primul pârcălab al Cetăţii Poienari, menţionat în documente, a fost Ratea (iulie 1481), apoi Gherghina – cel mai important personaj istoric cunoscut, care s-a aflat în fruntea fortăreţei, fratele doamnei Rada a lui Vlad Călugărul şi vlastelin al lui Radu cel Mare – între 15 decembrie 1501 şi decembrie 1507 şi Danciu, menţionat la 4 mai 1510.

Prezenţa aici a unui dregător de talia lui Gherghina, rudă domnească, demonstrează însemnătatea ce se acorda cetăţii, prin atribuţiile şi rolul important pe care îl avea pârcălabul pus în fruntea ei. Aproximativ din aceeaşi perioadă este cunoscută şi o menţiune a cetăţii Poienari într-un izvor extern, Geografia (1509) lui Sebastian Compagni din Ferarra, unde, între localităţile cele mai însemnate ale Ţării Româneşti, este amintită şi cetatea Poienari, ridicată pe o stâncă ascuţită, unde se păstrează banii principelui ţării.

Foarte probabil, undeva în a doua jumătate a secolului al XVI-lea a fost părăsită şi poate distrusă, împărtăşind astfel soarta cetăţilor ţărilor române după accentuarea dominaţiei otomane.

Nucleul cetăţii a fost reprezentat de un turn pe plan pătrat cu laturile având în exterior 8,15-8,50 m, iar în interior 4,30-4,60 m – datat de către Gheorghe I. Cantacuzino, coordonatorul cercetărilor arheologice desfăşurate sporadic aici în perioada 1968-1970 – în prima jumătate a secolului al XIV-lea, contemporan întemeietorului Ţării Româneşti, Basarab I (1324-1351/1352), alţi autori (Maria Ciobanu, Nicolae Moisescu, Radu Ştefan Ciobanu) avansând ipoteza unei vechimi mai mari a acestei structuri.

Amplasat direct pe stâncă, executat din piatră brută legată cu mortar, structurat pe trei niveluri (după Gh. I. Cantacuzino, pe patru niveluri după M. Ciobanu, N. Moisescu şi R. Şt. Ciobanu), despărţite prin planşee de lemn, turnul era acoperit cu şindrilă.

Ulterior, cel mai târziu în secolul al XV-lea – fază atribuită lui Vlad Ţepeş (1448, 1456-1462, 1476) fiu al lui Vlad Dracul şi nepot al lui Mircea cel Bătrân – cetatea a fost extinsă cu o curtină lungă de aproape 60 de m şi lată, în prezent, de 10-15 m, care înconjoară turnul iniţial, devenit donjon, flancată de trei turnuri semicirculare, adosate laturii sudice. Această etapă de extindere a edificiului, a fost consemnată şi de către cronicarul Radu Popescu, potrivit căruia, spre a-i pedepsi pe târgovişteni „că făcuse unui frate al Vladului Vodă un necaz”, domnul „au trimis slujători şi în zioa dă Paşte lovindu-i, au prins şi pe bărbaţi şi pă mueri şi feciorii şi featele, împodobiţi fiind, i-au dus la cetatea Poenarii de au lucrat până li s-au spart hainele”.

Tehnica de edificare a zidurilor, de tradiţie bizantină, a constat din ridicarea feţelor din piatră, urmată de umplerea spaţiului interior cu emplecton, consolidat apoi cu un grătar din bârne de lemn, dispuse longitudinal şi transversal.

Exceptând cele două faze principale de construcţie, cetatea a suferit, evident, reparaţii sau transformări de mică importanţă, unele modificări la deschiderea turnurilor, sau adăugarea unor mici ziduri interioare în partea mediană, fiind efectuate, probabil, în prima parte a secolului al XVI-lea.

Lipsa materialelor mai târzii decât a doua jumătate a secolului al XVI-lea, confirmă indicaţiile documentare asupra încetării folosirii sale în a doua jumătate a acelui veac.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

CALEIDOSCOP

Câmpul magnetic al Pământului slăbește în mod misterios

Misterul originii Anomaliei Atlanticului de Sud nu a fost încă rezolvat

camp magnetic

Câmpul magnetic al Pământului se slăbește între Africa și America de Sud, provocând probleme sateliților și navelor spațiale.

Oamenii de știință care studiază bizarul fenomen au observat că o zonă cunoscută sub denumirea de Anomalia Atlanticului de Sud a crescut considerabil în ultimii ani, deși motivul pentru acesta nu este în întregime clar.

Câmpul magnetic al Pământului este vital pentru viața de pe planeta noastră. Este o forță complexă și dinamică care ne protejează de radiațiile cosmice și de particulele solare.

Folosind datele culese de rețeaua de sateliți Swarm a Agenției Spațiale Europene (ESA), cercetătorii au remarcat că zona în zona anomaliei câmpul magnetic al Pământului a scăzut cu mai mult de 8% între 1970 și 2020.

“Noul minim estic al Anomaliei sud-atlantice a apărut în ultimul deceniu, iar în ultimii ani se dezvoltă puternic”, a spus Jürgen Matzka, de la Centrul german de cercetare pentru geoștiințe.

“Suntem foarte norocoși să avem sateliții Swarm pe orbită pentru a investiga dezvoltarea Anomaliei Atlanticului de Sud. Provocarea este acum să înțelegem procesele care se schimbă în nucleele Pământului.”

Anomalia Atlanticului de Sud capturată de rețeaua sateliților Swarm (Divizia Geomagnetism, DTU Space)

O posibilitate, conform ESA, este că acest câmp de slăbire este un semn într-o anumită direcție: câmpul magnetic al Pământului este pe punctul de a se inversa, Polul Nord și Polul Sud schimbându-și locurile.

Ultima dată când a avut loc o astfel de „inversare geomagnetică” a fost acum 780.000 de ani, unii oameni de știință susținând că următoarea este întârziată. De obicei, astfel de evenimente au loc la fiecare 250.000 de ani.

Repercusiunile unui astfel de eveniment ar putea fi semnificative, deoarece câmpul magnetic al Pământului joacă un rol important în protejarea planetei împotriva vânturilor solare și a radiațiilor cosmice dăunătoare.

Sistemele de telecomunicații și satelit se bazează, de asemenea, pe acesta pentru a funcționa, ceea ce sugerează că computerele și telefoanele mobile ar putea întâmpina dificultăți.

Anomalia Atlanticului de Sud cauzează deja probleme sateliților care orbitează Pământul, a avertizat Agenția Spațială Europeană – ESA, în timp ce navele spațiale care zboară în zonă ar putea experimenta anumite „defecțiuni tehnice”.

Împarte acest articol cu prietenii tăi dacă ți-a plăcut. Iți mulțumim!

Ticu/authenticmagazin.com

Continue Reading

CALEIDOSCOP

Sigiliul lui Solomon oferă puterea de a comanda spiritele și te protejează de rău

Sigiliului lui Solomon a fost gravat cu numele lui Dumnezeu și a fost dat regelui direct din cer

Sigiliul lui Solomon

Sigiliul lui Solomon (sau Inelul lui Solomon) este inelul magic atribuit regelui Solomon în tradiția islamică medievală, mai târziu și în Cabala evreiască și în ocultismul occidental.

A fost adesea înfățișat fie în formă de pentagramă, fie hexagramă. Acesta din urmă cunoscut și sub numele de Scutul lui David sau Steaua lui David în tradiția evreiască.

Acest inel magic i-a dat în mod diferit lui Solomon puterea de a comanda duhurile, atât cele bune, cât și demonii, și abilitatea de a vorbi cu animalele.

Datorită înțelepciunii proverbiale a lui Solomon, inelul său, sau presupusul său design, a fost perceput pe rând ca amuletă, talisman sau simbol magic în ocultismul și alchimia din epoca medievală și renascentistă.

Legenda Sigiliului lui Solomon a fost dezvoltată în primul rând de scriitorii arabi medievali, care au relatat că inelul a fost gravat cu numele lui Dumnezeu și a fost dat regelui direct din cer.

Inelul a fost realizat din alamă și fier, iar cele două părți au fost folosite pentru a sigila poruncile scrise spiritelor bune și, respectiv, rele. Într-o poveste, un demon, fie Asmodeus, fie Sakhr, a pus stăpânire pe inel și a condus în locul lui Solomon timp de patruzeci de zile.

Sigiliul lui Solomon
Sigiliul lui Solomon așa cum a apărut într-o carte de magie din secolul al XVII-lea, “The Lesser Key of Solomon

Într-o altă variantă a poveștii inelului lui Polycrates din Herodot, demonul a aruncat în cele din urmă inelul în mare, unde a fost înghițit de un pește, apoi prins de un pescar și servit lui Solomon.

În escatologia islamică (doctrină filosofică și teologică privind posibilitatea existenței individuale după moarte și destinul final al lumii), Fiara Pământului este echipată atât cu Toiagul lui Moise, cât și cu Sigiliul lui Solomon și îl folosește pe acesta din urmă pentru a înfiera nasul necredincioșilor.

Legenda datei de origine care înconjoară Sigiliul lui Solomon este dificil de stabilit. Se știe că o legendă a unui inel magic cu care posesorul ar putea comanda demonilor era deja curentă în secolul I (Josephus 8.2 povestind despre un Eleazar care a folosit un astfel de inel în prezența lui Vespasian), dar asocierea numelui de Solomon cu un astfel de inel este medieval. Tratatul Gittin din Mishnah are o poveste care îl implică pe Solomon, demonul Asmodeus și un inel cu numele divin gravat.

Designul sigiliului ca hexagramă (Semn format din două triunghiuri suprapuse, formând o stea cu șase colțuri, folosită în vechime de egipteni, perși ș.a. în magie) pare să provină dintr-o tradiție arabă medievală.

O formă simplă a Sigiliului (hexagramă). Credit: Securiger, SVG version Pitoutom

Numele de „pecetea lui Solomon” a fost dat hexagramei gravate pe fundul cănilor în tradiția arabă. În “O mie și una de nopți” (capitolul 20), Sindbad i-a prezentat lui Harun al-Rashid o astfel de cană, pe care era gravată „Masa lui Solomon”.

Hexagramele prezintă un rol important în literatura ezoterică evreiască din perioada medievală timpurie, iar unii autori au emis ipoteza că tradiția Sigiliului lui Solomon poate să depășească Islamul și să dateze din tradiția ezoterică rabinică timpurie sau din alchimia timpurie în iudaismul elenistic din Egiptul secolului al III-lea, dar nu există dovezi pozitive în acest sens, iar majoritatea savanților presupun că simbolul a intrat în tradiția Cabalistică a Spaniei medievale din literatura arabă.

Reprezentarea sigiliului ca pentagramă, în schimb, pare să apară în tradiția occidentală a magiei renascentiste (care a fost la rândul ei puternic influențată de ocultismul arab și medieval evreiesc). White Kennett (1660–1728) face referire la un „pandantiv al lui Solomon” cu puterea de a exorciza demonii.

Hexagrama sau „Steaua lui David”, care a devenit un simbol al iudaismului în perioada modernă și a fost așezată pe steagul Israelului în 1948, își are originile în reprezentările din secolul al XIV-lea ale Sigiliului lui Solomon.

În 1354, regele Boemiei Carol al IV-lea a prescris evreilor de la Praga un steag roșu atât cu scutul lui David, cât și sigiliul lui Solomon, în timp ce steagul roșu cu care evreii l-au întâlnit pe regele Matei Corvin al Ungariei în secolul al XV-lea arăta două pentagrame cu două stele aurii.

Heptameronul lui Peter de Abano (1496) face referire la „Pentacolul lui Solomon”, un hexagram desenat pe podea în care magul trebuie să stea pentru a invoca diverși demoni.

Ceea ce distinge un Sigiliu lui Solomon de Steaua lui David este că cele două triunghiuri sunt întrețesute dând aspectul unei figuri tridimensionale. Acest lucru a fost spus în Testamentul lui Solomon pentru a face demonii confuzi și amețiți, neputându-i face rău lui Solomon.

În 1874, în Etiopia, a fost înființată un „Ordin al sigiliului lui Solomon”, unde casa de guvernare a revendicat descendența de la Solomon.

Dacă ești o persoană superstițioasă află că în comerț se găsesc amulete și pandantive cu Sigiliul lui Solomon sub diferite versiuni ale acestuia. Nu-ți va oferi puterea de a comanda demonii sau de a vorbi cu animalele, în schimb poate îți va purta puțin noroc.

Împarte acest articol cu prietenii tăi dacă ți-a plăcut. Iți mulțumim!

Ticu/authenticmagazin.com

Continue Reading

CALEIDOSCOP

Cea mai rapidă Navă Spațială NASA: 690000 km/h sau 0.064% din viteza luminii

Nava spațială se va apropia la 3,83 milioane de mile (6,16 milioane de kilometri) de Soare

Parker Solar Probe

Nava spațială robotizată NASA, Parker Solar Probe (prescurtat PSP), a fost lansată în 2018, cu misiunea de a face observații ale coroanei exterioare a Soarelui.

Va fi cea mai apropiată abordare a Soarelui realizată de către un obiect creat de om, iar în 2024 se va deplasa, cu 690,000 km/h (430,000 mph), sau 0,064% din viteza luminii.

Lansată pe 12 august 2018, Parker Solar Probe va oferi noi date despre activitatea solară și va aduce contribuții critice la capacitatea noastră de a prognoza evenimente meteorologice spațiale majore care influențează viața pe Pământ.

Pentru a descoperi misterele coronei solare, dar și pentru a proteja o societate care depinde din ce în ce mai mult de tehnologie, de amenințările vremii spațiale, a fost lansată nava Parker Solar Probe să studieze Soarele de la cea mai mică distanță posibilă.

Parker Solar Probe urmărește trei obiective principale științifice:

  • Urmărește fluxul de energie care încălzește și accelerează corona solară și vântul solar.
  • Determină structura dinamica plasmei și a câmpurilor magnetice ale vântului solar.
  • Explorează mecanismele care accelerează și transportă particulele energetice.

Sonda Parker Solar devine cea mai rapidă navă spațială

parker solar probe1
Ilustrație: Parker Solar Probe se apropie de Soare. Credit: NASA/Johns Hopkins APL/Steve Gribben

Parker Solar Probe a depășit deja viteza de 153.454 mile pe oră – așa cum a fost calculată de echipa misiunii – făcându-l astfel cel mai rapid obiect în raport cu Soarele, realizat vreodată de oameni. Acest lucru a doborât recordul stabilit anterior de misiunea germano-americana Helios 2 în aprilie 1976.

Parker Solar Probe își va doborâ în mod repetat propriile recorduri, urmând ca în 2024 să atingă uimiroarea viteză maximă de aproximativ 430.000 de mile pe oră (690,000 km/h), asta însemnând 0,064% din viteza luminii.

Împarte acest articol cu prietenii tăi dacă ți-a plăcut. Iți mulțumim!

Ticu/authenticmagazin.com

Continue Reading

Trending