Adevărata cetate a lui Vlad Țepeș – Cetatea Poienari! – authenticmagazin.com
Connect with us

CALEIDOSCOP

Adevărata cetate a lui Vlad Țepeș – Cetatea Poienari!

cetatea poienari

Pe vârful Muntelui Cetăţuia, într-un cadru natural fortificat, la o distanţă de 25 km faţă de municipiul Curtea de Argeş, se înalţă Cetatea Poenari, nominalizată astfel, cu precădere, atât de izvoarele vremii, cât şi în istoriografia de specialitate, după satul din apropiere, aflat la circa 6 km depărtare.

Deşi cetatea este amplasată la numai doi kilometri de satul Căpăţâneni, ea a primit numele de Poienari, de la satul puţin mai îndepărtat, însă, foarte probabil, mai vechi, pe care l-a şi stăpânit, după cum se arată într-un hrisov dat hareşenilor (arefenilor) de Mircea Ciobanul la 8 aprilie 1546. Cu acest nume o întâlnim în izvoarele documentare din veacurile XV-XVI, dar şi în cronicile din secolele XVII-XVIII.

De-a lungul vremii, fortificaţia din Cheile Argeşului a mai fost consemnată şi sub denumirile de „Cetatea lui Ţepeş Vodă” sau „Cetatea lui Negru Vodă”. Cea dintâi denumire îşi are desigur originea în tradiţia istorică a cărei primă menţiune scrisă se regăseşte în Letopiseţul cantacuzinesc, unde se precizează: „Vlad vodă Ţepeş. Acesta au făcut cetatea de la Poenari şi au făcut sfânta mănăstire ot Sneagov. Mai făcut-au un lucru cu orăşanii den Târgovişte, pentru o vină mare ce au fost făcut unui frate al Vladului vodă.

Când au fost în ziua Paştilor, fiind toţi orăşanii la ospeţe, iar cei tineri la hore, aşa fără veste pre toţi i-au cuprins. Deci câţi au fost oameni mari, bătrâni, pre toţi i-au înţepat de au ocolit cu ei tot târgul, iar câţi au fost tineri cu nevestele lor şi cu fete mari, aşa cum au fost împodobiţi în ziua Paştilor, pre toţi i-au dus la Poenari de au tot lucrat la cetate, până s-au spart toate hainele dupre ei şi au rămas toţi dezvăscuţi în pieile goale”. O variantă asemănătoare este redată şi de către cronicarul Radu Popescu.

Treptat, numele de „Cetatea Poienari” a ajuns să fie parţial uitat, ruinele fortificaţiei ajungând a fi cunoscute în secolele XIX-XX drept „Cetatea lui Ţepeş Vodă”, ori „cetatea lui Negru Vodă”.
În cea dintâi variantă este întâlnit în însemnările mitropolitului Neofit Cretanul din anul 1747: „şi iaste o cetăţuie a lui Vlad vodă Ţepeş, care iaste făcută depărcior de sat, mai sus, supt poalele munţilor. Şi de la cetăţuia în jos o râpă foarte mare, unde acolea curge apa Argeşului.

Şi este cetatea făcută pe moşia Vierăş (a mănăstirii Vieroş – n.n.), la satul ce s-au chemat Cheia (= Cheeni, sat dispărut, situat lângă Căpăţâneni Pământeni, com. Arefu), între doi munţi, şi curge apa printre munţi. Zic oamenii, că această cetate s-au făcut cu târgoviştenii şi zic că la zidirea cetăţii au fost un Manole vătaf şi surpându-se zidul, şi-ar fi zidit muerea lui în zid, ca să stea în zid (ecou al legendei Meşterului Manole – n.n.). Şi în zilele acestui domn Vlad vodă au fost venit tătarii cu turcii şi au bătut cetatea cu tunuri dintr-alt munte despre răsărit unde păzesc plăiaşii, ce se chiamă Posadă. Şi după ce au bătut cetatea pe nimeni n-au găsit într-însa, că domnul şi-au fost potcovit caii îndărăt şi au fugit pre alt plai în Ţara Ungurească”.

cetatea poienari1

Potrivit muzeul-judetean-arges.ro, cea de-a doua denumire apare la sfârşitul secolului al XVIII-lea, în opera unor călători străini, precum Bauer şi Fr. J. Sulzer. Cel dintâi nota: „Cetatea Negrului Vodă, citadelă înălţată pe culmile munţilor”. Ceva mai târziu, într-unul din răspunsurile la Chestionarul arheologic al lui Al. Odobescu, apar ambele denumiri. Din cauza faptului că cetatea a avut de-a lungul timpului mai multe denumiri, s-au creat unele confuzii, atât asupra originii lor, cât şi în ce priveşte localizarea fortăreţei propriu-zise, identificată de unii cu ruinele din piatră şi cărămidă, vizibile încă în anul 1871, pe locul bisericii din Poienari, pe care tradiţia populară le considera ca aparţinând unei biserici şi case ale lui Vlad Ţepeş.

Ridicată foarte probabil de primii Basarabi, cetatea a avut, de-a lungul timpului, o utilizare complexă, servind ca loc de adăpostire a domnilor, a vistieriei ţării, dar şi de temniţă pentru boierii vinovaţi de „hiclenie”.

Unul dintre boierii întemniţaţi aici, a fost Milea, care încercase să uzurpeze scaunul lui Vlad Călugărul. Cazul său este cunoscut dintr-un document ulterior, dat de Petru cel Tânăr la 5 aprilie 1567. Pentru a-l elibera, tatăl său, Voico al Tatului, a dăruit mănăstirii Nucet, ctitoria pârcălabului Gherghina, comandantul cetăţii, jumătate din Topoloveni. Primul pârcălab al Cetăţii Poienari, menţionat în documente, a fost Ratea (iulie 1481), apoi Gherghina – cel mai important personaj istoric cunoscut, care s-a aflat în fruntea fortăreţei, fratele doamnei Rada a lui Vlad Călugărul şi vlastelin al lui Radu cel Mare – între 15 decembrie 1501 şi decembrie 1507 şi Danciu, menţionat la 4 mai 1510.

Prezenţa aici a unui dregător de talia lui Gherghina, rudă domnească, demonstrează însemnătatea ce se acorda cetăţii, prin atribuţiile şi rolul important pe care îl avea pârcălabul pus în fruntea ei. Aproximativ din aceeaşi perioadă este cunoscută şi o menţiune a cetăţii Poienari într-un izvor extern, Geografia (1509) lui Sebastian Compagni din Ferarra, unde, între localităţile cele mai însemnate ale Ţării Româneşti, este amintită şi cetatea Poienari, ridicată pe o stâncă ascuţită, unde se păstrează banii principelui ţării.

Foarte probabil, undeva în a doua jumătate a secolului al XVI-lea a fost părăsită şi poate distrusă, împărtăşind astfel soarta cetăţilor ţărilor române după accentuarea dominaţiei otomane.

Nucleul cetăţii a fost reprezentat de un turn pe plan pătrat cu laturile având în exterior 8,15-8,50 m, iar în interior 4,30-4,60 m – datat de către Gheorghe I. Cantacuzino, coordonatorul cercetărilor arheologice desfăşurate sporadic aici în perioada 1968-1970 – în prima jumătate a secolului al XIV-lea, contemporan întemeietorului Ţării Româneşti, Basarab I (1324-1351/1352), alţi autori (Maria Ciobanu, Nicolae Moisescu, Radu Ştefan Ciobanu) avansând ipoteza unei vechimi mai mari a acestei structuri.

Amplasat direct pe stâncă, executat din piatră brută legată cu mortar, structurat pe trei niveluri (după Gh. I. Cantacuzino, pe patru niveluri după M. Ciobanu, N. Moisescu şi R. Şt. Ciobanu), despărţite prin planşee de lemn, turnul era acoperit cu şindrilă.

Ulterior, cel mai târziu în secolul al XV-lea – fază atribuită lui Vlad Ţepeş (1448, 1456-1462, 1476) fiu al lui Vlad Dracul şi nepot al lui Mircea cel Bătrân – cetatea a fost extinsă cu o curtină lungă de aproape 60 de m şi lată, în prezent, de 10-15 m, care înconjoară turnul iniţial, devenit donjon, flancată de trei turnuri semicirculare, adosate laturii sudice. Această etapă de extindere a edificiului, a fost consemnată şi de către cronicarul Radu Popescu, potrivit căruia, spre a-i pedepsi pe târgovişteni „că făcuse unui frate al Vladului Vodă un necaz”, domnul „au trimis slujători şi în zioa dă Paşte lovindu-i, au prins şi pe bărbaţi şi pă mueri şi feciorii şi featele, împodobiţi fiind, i-au dus la cetatea Poenarii de au lucrat până li s-au spart hainele”.

Tehnica de edificare a zidurilor, de tradiţie bizantină, a constat din ridicarea feţelor din piatră, urmată de umplerea spaţiului interior cu emplecton, consolidat apoi cu un grătar din bârne de lemn, dispuse longitudinal şi transversal.

Exceptând cele două faze principale de construcţie, cetatea a suferit, evident, reparaţii sau transformări de mică importanţă, unele modificări la deschiderea turnurilor, sau adăugarea unor mici ziduri interioare în partea mediană, fiind efectuate, probabil, în prima parte a secolului al XVI-lea.

Lipsa materialelor mai târzii decât a doua jumătate a secolului al XVI-lea, confirmă indicaţiile documentare asupra încetării folosirii sale în a doua jumătate a acelui veac.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

CALEIDOSCOP

Drumul mătăsii: ruta comerțului tehnologic care a schimbat Lumea Nouă

Caravana pe drumul mătăsii

Oamenii din cele mai vechi timpuri s-au mutat mereu din loc în loc și au făcut comerț cu vecinii, schimbând bunuri, abilități, noi tehnologii și chiar idei.

“Drumul Mătăsii” a reprezentat o străveche rețea de rute comerciale, culturale și tehnologice (și, de asemenea, de boli), înființate în timpul dinastiei Han din China, care a legat regiunile lumii antice în comerțul dintre China și Orientul îndepărtat cu Orientul Mijlociu și Europa.

Înființată atunci când dinastia Han din China a deschis oficial comerțul cu Occidentul în anul 130 î.Hr., rutele “Drumului Mătăsii” au rămas în uz până în anul 1453 d.Hr.

De ce a fost denumit “Drumul Mătăsii”?

Drumul Mătăsii

Întinderea Drumului Mătăsii. Cu roșu este trasat traseul terestru, iar albastrul este ruta pe mare. Sursa: Wikimedia

Explicația este foarte simplă, deoarece mătasea provenită din China a cuprins o mare parte a comerțului de pe acest drum străvechi.

„Drumul mătăsii” este de fapt un termen relativ recent, pentru faptul că pe toată durata lor aceste drumuri antice nu au avut un nume anume.

La mijlocul secolului al XIX-lea, în 1877, geologul german, baronul Ferdinand von Richthofen, a numit rețeaua de comerț și comunicare Die Seidenstrasse (Drumul mătăsii).

Mătasea este un material textil de origine chineză străveche, țesut din fibra de proteină produsă de viermele de mătase cu ajutorul căreia își produce coconul, și a fost dezvoltat, conform tradiției chineze, cândva în jurul anului 2.700 î.Hr.

Considerat un produs cu o valoare extrem de ridicată, a fost rezervat utilizării exclusive a curții imperiale chineze pentru confecționarea de pânze, draperii, pancarte și alte obiecte de prestigiu.

Doamne de la curtea imperială pregătind mătase nou țesută

Doamne de la curtea imperială pregătind mătase nou țesută. Sursa: Wikimedia

Producția sa a fost păstrată ca un secret extraordinar de bine păzit în China timp de aproximativ 3.000 de ani, prin intermediul unor decrete imperiale care condamnau la moarte pe oricine ar fi dezvăluit unui străin procesul producției sale.

Monopolul chinez în ceea ce privește producția de mătase nu a însemnat că produsul a fost limitat la Imperiul Chinez ci dimpotrivă, mătasea a fost folosită pe post de cadou diplomatic și a fost comercializată pe scară largă în cadrul dinastiei Han (206 î.Hr. – 2020 d.Hr.) devenind astfel unul dintre principalele exporturi ale Chinei.

După cum descrie istoricul Procopius, deși cunoștințele despre producția de mătase au fost foarte valoroase, în ciuda eforturilor împăratului chinez de a păstra secretul, în cele din urmă s-a răspândit dincolo de China, mai întâi în India și Japonia, apoi în Imperiul Persan și în sfârșit spre vest în sec. VI d.Hr..

Drumul Mătăsii a schimbat istoria 

Chiar dacă denumirea „Drumul mătăsii” provine din popularitatea mătăsii chineze în rândul comercianților din Imperiul Roman și în alte părți din Europa, materialul nu a fost singurul export important din est către vest.

Drumul Mătăsii a schimbat istoria, în mare parte datorită faptului că oamenii care au reușit să călătorească de-a lungul unei părți sau a întregului Drum al Mătăsii a tranzacționat semințe, fructe și legume, animale, cereale, piele, unelte, obiecte religioase, opere de artă, pietre prețioase și metale și, poate chiar mai important, limbă, cultură, credințe religioase, filozofie, știință și tehnologie.

Patru invenții care au schimbat lumea nouă

Cinci pași de fabricare a hârtiei - Pasul 1 - Tăierea și hidratarea fibrelor din bambus - Așa cum a fost descris de Cai Lun în 105

Cinci pași de fabricare a hârtiei – Pasul 1 – Tăierea și hidratarea fibrelor din bambus – Așa cum a fost descris de Cai Lun în 105. Sursa: Wikimedia

Dacă sticla, armele occidentale și mașinile de război au călătorit din Occident pentru a fi introduse în Orientul Îndepărtat, Vestul a beneficiat de patru invenții majore din China care urmau să schimbe lumea nouă: hârtia și fabricația sa, tehnicile de imprimare, praful de pușcă și busola.

Se pare că fabricarea hârtiei a fost inventată în China în jurul 104 d.Hr. de către un ofițer numit Cai Lun, pe baza procesării și presării și uscării ulterioare a unui amestec de fibre vegetale și apă.

Tehnicile de imprimare mecanică au apărut tot în China nu mai târziu de secolul al VI-lea d.Hr..
Sosirea ambelor tehnologii în Europa în secolele XII și XIII au produs o schimbare profundă, facilitând transmiterea informațiilor.

La rândul său, praful de pușcă a fost inventat în secolul al IX-lea, probabil întâmplător, de alchimiști sau călugări chinezi prin „încălzirea sulfului, a realgarului (sulfurii de arsen) și a saltpetrului (nitrat de potasiu) împreună cu mierea, producând fum și flăcări care au ars totul”, cum descria un text taoist din acea vreme.

Nu a trecut mult timp până să se descopere că atunci când acest amestec este introdus într-un recipient, poate provoca o explozie puternică din cauza suprapresiunii generate de cantitatea mare de gaz degajat.

Din China, secretul prafului exploziv s-a răspândit prin Asia și, în sfârșit, în secolul al XIII-lea, a ajuns și în Europa via Drumul Mătăsii. În Occident, a găsit imediat cerere în scopuri militare, permițând dezvoltarea unei noi tehnologii de armament, care a facilitat cucerirea ulterioară a lumii de către puterile europene.

Fotografia unei busole geomantice chineze din 1760, la National Maritime Museum, Marea Britanie

Fotografia unei busole geomantice chineze din 1760, la National Maritime Museum, Marea Britanie. Credit: Victoria C, Wikimedia

Busola sau acul magnetic a fost inventat tot în China, probabil în jurul secolului II d. Hr., la început ca instrument pentru geomanție (arta de a prezice viitorul). Mai târziu, când savanții chinezi au înțeles comportamentul și proprietățile magnetitei, au apărut primele busole, folosite ca și instrumente de orientare.

În pofida tuturor avantajelor clare enumerate mai sus, poate cea mai durabilă moștenire a Drumului Mătăsii a constat în facilitarea contactului dintre culturi și popoare prin intermediul comerțului.

Conu Ticu/authenticmagazin.com

Continue Reading

CALEIDOSCOP

Un vas al US Navy dispărut acum un an a apărut în mod misterios în Europa. Epava fantomă a călătorit peste 5000 de km

vas american

Membrii echipajului “Doolin Ferry Co’s Doolin Express”, o companie de feribot din Irlanda au făcut o descoperire neașteptată atunci când au găsit epava unui vas american de mici dimensiuni, aparținând US Navy plutind în Oceanul Atlantic.

Membrii echipajului irlandez, au observat ceva care plutea în apă pe traseul lor spre Inis Oirr. Au mers să cerceteze mai departe și au găsit un vas care plutea în derivă!

Inis Oírr sau Inisheer este cea mai mică și estică dintre cele trei insule Aran din Golful Galway, Irlanda.

Puțin mai târziu marinarii au trimis unul dintre echipajele companiei și un feribot pentru a remorca epava cu scopul de a o aduce la mal pe plaja micuței insule Inis Oirr. Mulți localnici au ajutat să tragă pe plajă ambarcațiunea.

Cum era și firesc au început să-și pună întrebări cu privire la proveniența vasului. După o inspecție mai amănunțită au realizat că ambarcațiunea avea cele două motoare încă fixate, iar după numărul de scoici atașate de laturile vasului și-au dat seama că acesta a stat în apă o perioadă lungă de timp.

vas american

Epava. Foto : Doolin Ferry Co Facebook Post

Pentru a putea desluși misterul provenienței vasului, compania de feribot a postat descoperirea și pe pagina lor Facebook.

Dacă inițial au crezut că e vorba doar de o barcă de salvare, în urma investigațiilor, reprezentanții firmei irlandeze au reușit să afle că vasul este  de fapt un AM800 HSMST (High Speed Maneuverable Surface Targets), fabricat de compania Silver Ships din Alabama pentru Marina SUA.

Acest tip de ambarcațiune este în general operat de la distanță și utilizat ca practică pentru trageri de către armata americană.

Timothy Boulay de la Divizia de aeronave a Centrului Naval de Război din Maryland, a declarat pentru CNN într-un e-mail, că nava fără echipaj a fost pierdută la 75 de mile de coasta Norfolk, Virginia, în timpul unui test cu rachete și al unui exercițiu de evaluare, anul trecut.

Și totuși, cum a reușit să plutească timp de un an fără a se scufunda, mai mult de 5000 de km (3.300 mile) peste Oceanul Atlantic? 

Același reprezentant al marinei SUA a mai adăugat că ambarcațiunile sunt umplute cu o spumă specială și au fost concepute în așa fel pentru a nu se scufunda.

Conu Ticu/authenticmagazin.com

Continue Reading

CALEIDOSCOP

Vehiculul hipersonic testat de armata SUA s-a deplasat cu 10620 km pe oră. A fost atât de rapid încât nu este vizibil nici cu încetinitorul

sanie supersonică

O navetă spațială trebuie să atingă viteza de aproximativ 17.500 de mile pe oră (28.000 de kilometri pe oră) pentru a rămâne pe orbită. O viteză amețitoare nu-i așa?

Aceste viteze sunt obținute la deplasarea unei rachete prin aer la altitudini foarte mari. La sol însă lucrurile nu stau întocmai la fel.

Potrivit Guinness World Records, recordul de viteză la sol, aparține unui vehicul numit Thrust SSC, ce a atins viteza de 1227.985 km/h în deșertul Black Rock, Nevada, SUA,  2018.

Și totuși…

sanie supersonică

De curând Forțele Aeriene ale Statelor Unite au făcut publice imaginile unui test în care un vehicul hipersonic se deplasează cu 10620 km pe oră (6,599 mph), informează The Huffington Post.

După cum se observă în videoclip (vezi la finalul articolului), este aproape imposibil să surprindeți momentul trecerii, chiar și atunci când clipul este redat cu încetinitorul.

Mai precis este vorba de o “sanie” hipersonică, cel mai probabil propulsată de un motor de rachetă. Baza Forțelor Aeriene Holloman din New Mexico a declarat săptămâna trecută că sania rachetă lansată pe pista sa de test de mare viteză, a atins Mach 8.6.

Reprezentanții U.S. Air Force nu au specificat însă când a fost efectuat testul și nici ce anume testau.

Conform Departamentului de Apărare al Statelor Unite, pista de 16 kilometri pe care a fost testată sania hipersonică este cea mai lungă de acest fel din lume. Circuitul este adesea folosit pentru a testa componente ale armamentului hipersonic, inclusiv sisteme de ghidare și control.

Conu Ticu/authenticmagazin.com

Continue Reading

Abonare la blog via email

Introdu adresa de email pentru a te abona la acest blog și vei primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te celorlalți 59 de abonați

Statistici blog

  • 1.636.256 vizite

Trending