Connect with us

CALEIDOSCOP

Adevărata cetate a lui Vlad Țepeș – Cetatea Poienari!

cetatea poienari

Pe vârful Muntelui Cetăţuia, într-un cadru natural fortificat, la o distanţă de 25 km faţă de municipiul Curtea de Argeş, se înalţă Cetatea Poenari, nominalizată astfel, cu precădere, atât de izvoarele vremii, cât şi în istoriografia de specialitate, după satul din apropiere, aflat la circa 6 km depărtare.

Deşi cetatea este amplasată la numai doi kilometri de satul Căpăţâneni, ea a primit numele de Poienari, de la satul puţin mai îndepărtat, însă, foarte probabil, mai vechi, pe care l-a şi stăpânit, după cum se arată într-un hrisov dat hareşenilor (arefenilor) de Mircea Ciobanul la 8 aprilie 1546. Cu acest nume o întâlnim în izvoarele documentare din veacurile XV-XVI, dar şi în cronicile din secolele XVII-XVIII.

De-a lungul vremii, fortificaţia din Cheile Argeşului a mai fost consemnată şi sub denumirile de „Cetatea lui Ţepeş Vodă” sau „Cetatea lui Negru Vodă”. Cea dintâi denumire îşi are desigur originea în tradiţia istorică a cărei primă menţiune scrisă se regăseşte în Letopiseţul cantacuzinesc, unde se precizează: „Vlad vodă Ţepeş. Acesta au făcut cetatea de la Poenari şi au făcut sfânta mănăstire ot Sneagov. Mai făcut-au un lucru cu orăşanii den Târgovişte, pentru o vină mare ce au fost făcut unui frate al Vladului vodă.

Când au fost în ziua Paştilor, fiind toţi orăşanii la ospeţe, iar cei tineri la hore, aşa fără veste pre toţi i-au cuprins. Deci câţi au fost oameni mari, bătrâni, pre toţi i-au înţepat de au ocolit cu ei tot târgul, iar câţi au fost tineri cu nevestele lor şi cu fete mari, aşa cum au fost împodobiţi în ziua Paştilor, pre toţi i-au dus la Poenari de au tot lucrat la cetate, până s-au spart toate hainele dupre ei şi au rămas toţi dezvăscuţi în pieile goale”. O variantă asemănătoare este redată şi de către cronicarul Radu Popescu.

Treptat, numele de „Cetatea Poienari” a ajuns să fie parţial uitat, ruinele fortificaţiei ajungând a fi cunoscute în secolele XIX-XX drept „Cetatea lui Ţepeş Vodă”, ori „cetatea lui Negru Vodă”.
În cea dintâi variantă este întâlnit în însemnările mitropolitului Neofit Cretanul din anul 1747: „şi iaste o cetăţuie a lui Vlad vodă Ţepeş, care iaste făcută depărcior de sat, mai sus, supt poalele munţilor. Şi de la cetăţuia în jos o râpă foarte mare, unde acolea curge apa Argeşului.

Şi este cetatea făcută pe moşia Vierăş (a mănăstirii Vieroş – n.n.), la satul ce s-au chemat Cheia (= Cheeni, sat dispărut, situat lângă Căpăţâneni Pământeni, com. Arefu), între doi munţi, şi curge apa printre munţi. Zic oamenii, că această cetate s-au făcut cu târgoviştenii şi zic că la zidirea cetăţii au fost un Manole vătaf şi surpându-se zidul, şi-ar fi zidit muerea lui în zid, ca să stea în zid (ecou al legendei Meşterului Manole – n.n.). Şi în zilele acestui domn Vlad vodă au fost venit tătarii cu turcii şi au bătut cetatea cu tunuri dintr-alt munte despre răsărit unde păzesc plăiaşii, ce se chiamă Posadă. Şi după ce au bătut cetatea pe nimeni n-au găsit într-însa, că domnul şi-au fost potcovit caii îndărăt şi au fugit pre alt plai în Ţara Ungurească”.

cetatea poienari1

Potrivit muzeul-judetean-arges.ro, cea de-a doua denumire apare la sfârşitul secolului al XVIII-lea, în opera unor călători străini, precum Bauer şi Fr. J. Sulzer. Cel dintâi nota: „Cetatea Negrului Vodă, citadelă înălţată pe culmile munţilor”. Ceva mai târziu, într-unul din răspunsurile la Chestionarul arheologic al lui Al. Odobescu, apar ambele denumiri. Din cauza faptului că cetatea a avut de-a lungul timpului mai multe denumiri, s-au creat unele confuzii, atât asupra originii lor, cât şi în ce priveşte localizarea fortăreţei propriu-zise, identificată de unii cu ruinele din piatră şi cărămidă, vizibile încă în anul 1871, pe locul bisericii din Poienari, pe care tradiţia populară le considera ca aparţinând unei biserici şi case ale lui Vlad Ţepeş.

Ridicată foarte probabil de primii Basarabi, cetatea a avut, de-a lungul timpului, o utilizare complexă, servind ca loc de adăpostire a domnilor, a vistieriei ţării, dar şi de temniţă pentru boierii vinovaţi de „hiclenie”.

Unul dintre boierii întemniţaţi aici, a fost Milea, care încercase să uzurpeze scaunul lui Vlad Călugărul. Cazul său este cunoscut dintr-un document ulterior, dat de Petru cel Tânăr la 5 aprilie 1567. Pentru a-l elibera, tatăl său, Voico al Tatului, a dăruit mănăstirii Nucet, ctitoria pârcălabului Gherghina, comandantul cetăţii, jumătate din Topoloveni. Primul pârcălab al Cetăţii Poienari, menţionat în documente, a fost Ratea (iulie 1481), apoi Gherghina – cel mai important personaj istoric cunoscut, care s-a aflat în fruntea fortăreţei, fratele doamnei Rada a lui Vlad Călugărul şi vlastelin al lui Radu cel Mare – între 15 decembrie 1501 şi decembrie 1507 şi Danciu, menţionat la 4 mai 1510.

Prezenţa aici a unui dregător de talia lui Gherghina, rudă domnească, demonstrează însemnătatea ce se acorda cetăţii, prin atribuţiile şi rolul important pe care îl avea pârcălabul pus în fruntea ei. Aproximativ din aceeaşi perioadă este cunoscută şi o menţiune a cetăţii Poienari într-un izvor extern, Geografia (1509) lui Sebastian Compagni din Ferarra, unde, între localităţile cele mai însemnate ale Ţării Româneşti, este amintită şi cetatea Poienari, ridicată pe o stâncă ascuţită, unde se păstrează banii principelui ţării.

Foarte probabil, undeva în a doua jumătate a secolului al XVI-lea a fost părăsită şi poate distrusă, împărtăşind astfel soarta cetăţilor ţărilor române după accentuarea dominaţiei otomane.

Nucleul cetăţii a fost reprezentat de un turn pe plan pătrat cu laturile având în exterior 8,15-8,50 m, iar în interior 4,30-4,60 m – datat de către Gheorghe I. Cantacuzino, coordonatorul cercetărilor arheologice desfăşurate sporadic aici în perioada 1968-1970 – în prima jumătate a secolului al XIV-lea, contemporan întemeietorului Ţării Româneşti, Basarab I (1324-1351/1352), alţi autori (Maria Ciobanu, Nicolae Moisescu, Radu Ştefan Ciobanu) avansând ipoteza unei vechimi mai mari a acestei structuri.

Amplasat direct pe stâncă, executat din piatră brută legată cu mortar, structurat pe trei niveluri (după Gh. I. Cantacuzino, pe patru niveluri după M. Ciobanu, N. Moisescu şi R. Şt. Ciobanu), despărţite prin planşee de lemn, turnul era acoperit cu şindrilă.

Ulterior, cel mai târziu în secolul al XV-lea – fază atribuită lui Vlad Ţepeş (1448, 1456-1462, 1476) fiu al lui Vlad Dracul şi nepot al lui Mircea cel Bătrân – cetatea a fost extinsă cu o curtină lungă de aproape 60 de m şi lată, în prezent, de 10-15 m, care înconjoară turnul iniţial, devenit donjon, flancată de trei turnuri semicirculare, adosate laturii sudice. Această etapă de extindere a edificiului, a fost consemnată şi de către cronicarul Radu Popescu, potrivit căruia, spre a-i pedepsi pe târgovişteni „că făcuse unui frate al Vladului Vodă un necaz”, domnul „au trimis slujători şi în zioa dă Paşte lovindu-i, au prins şi pe bărbaţi şi pă mueri şi feciorii şi featele, împodobiţi fiind, i-au dus la cetatea Poenarii de au lucrat până li s-au spart hainele”.

Tehnica de edificare a zidurilor, de tradiţie bizantină, a constat din ridicarea feţelor din piatră, urmată de umplerea spaţiului interior cu emplecton, consolidat apoi cu un grătar din bârne de lemn, dispuse longitudinal şi transversal.

Exceptând cele două faze principale de construcţie, cetatea a suferit, evident, reparaţii sau transformări de mică importanţă, unele modificări la deschiderea turnurilor, sau adăugarea unor mici ziduri interioare în partea mediană, fiind efectuate, probabil, în prima parte a secolului al XVI-lea.

Lipsa materialelor mai târzii decât a doua jumătate a secolului al XVI-lea, confirmă indicaţiile documentare asupra încetării folosirii sale în a doua jumătate a acelui veac.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

CALEIDOSCOP

Cel mai inteligent copil de pe planetă explică „Ce este Dumnezeu?”

Inspirat de Nikola Tesla, a inventat un dispozitiv care transformă energia ce ne înconjoară în energie gratis

Cel mai destept copil explică ce este Dumnezeu

Ce este Dumnezeu? Dacă acceptăm ideea existenței unei ființe superioare ce guvernează întreg universul, adică un Dumnezeu, atunci ar trebui să și putem defini această “entitate” în oarecare măsură.

Potrivit micului geniu – Max Loughan – este posibil ca Biblia să fie pur și simplu povestea despre cum a apărut Universul. Dacă ești de părere că Dumnezeu este un tip cu barbă care locuiește dincolo de nori, Max are vești pentru tine!

Cine este Max Loughan?

Max Loughan. Youtube

Max Loughan este cunoscut ca fiind cel mai deștept copil din lume și, de asemenea, următorul Nikola Tesla datorită intelectului său genial și a setului său incredibil de divers de abilități.

Născut în 2002 și trăiește în Incline Village, Nevada. Recent a fondat Loughan Labs pentru a crea schimbări sociale prin inovație. În calitate de CEO și Lead Inventor, a dezvoltat Energy Horizon Gatherer (EHG), o sursă de energie economică, regenerabilă, wireless.

Este atât de deștept încât la vârsta de treisprezece ani vorbea în public despre natura universului și realități alternative și este în același timp, după cum se descrie singur (vezi VIDEO mai jos), fizician, inventator, antreprenor și vizionar. Un fel de versiune mai tânără a lui Elon Musk.

El a inventat chiar și un dispozitiv ce valorifică energia din undele radio și o transforma în energie gratis, pentru care, a recunoscut, că s-a inspirat din principiile lui Nikola Tesla.

Ce este Dumnezeu?

De curând micul fizician a venit cu o teorie genială ce dorește să explice pe înțelesul tuturor “Ce este Dumnezeu”.

El susține că, Dumnezeu este energia care curge prin noi, am fost creați și modelați de ea și suntem energie în același timp. „Dumnezeu este Energia care este în noi, cea care ne-a creat, iar noi suntem chiar energia însăși”.

Mai pe românește, suntem simultan creator și creație. El a mai afirmat că învățăturile religioase spun o versiune metaforică a tuturor acestor lucruri și că nu ar trebui luate la propriu.

Împarte acest articol cu prietenii tăi dacă ți-a plăcut. Iți mulțumim!

Ticu/authenticmagazin.com

Continue Reading

CALEIDOSCOP

Câți oameni au trăit pe Pământ până acum?

Estimativ 7% din toți oamenii născuți vreodată sunt în viață astăzi

oameni pe pamant

Estimarea numărului de persoane născute vreodată pe Pământ, necesită selectarea dimensiunilor populației pentru diferite puncte din antichitate și până în prezent și aplicarea ratelor de natalitate presupuse fiecărei perioade. Începem chiar de la început – cu doar doi oameni (o abordare minimalistă!)

Homo sapiens „modern” (adică oamenii care erau cam ca noi acum) au evoluat pentru prima dată pe Pământ acum aproximativ 50.000 de ani.

De atunci și până în zilele noastre, peste 108 miliarde de membri ai speciei noastre s-ar fi născut pe Pământ, potrivit estimărilor Population Reference Bureau (PRB).

Având în vedere actuala populație globală de aproximativ 7,5 miliarde indivizi (pe baza celei mai recente estimări din 2019), asta înseamnă că cei care se află azi în viață reprezintă aproximativ 7% din numărul total de oameni care au trăit vreodată.

PRB estimează că până în 2050 aproximativ 113 miliarde de oameni vor fi trăit vreodată pe Pământ.

Cu siguranță, calculul numărului de oameni care au trăit vreodată este parte știință și parte artă. Nu există date demografice pentru 99% din durata existenței umane. Totuși, cu unele ipoteze despre populațiile preistorice, putem avea o idee aproximativă despre acest număr istoric.

Tabel de date a populației mondiale (Washington, DC: Population Reference Bureau, 2019)

Year Population Births per 1,000 Births Between Benchmarks Number Ever Born Percent of Those Ever Born
50,000 B.C.E. 2
8000 B.C.E. 5,000,000 80 1,137,789,769 1,137,789,769 0.4
1 C.E. 300,000,000 80 46,025,332,354 47,163,122,125 0.6
1200 450,000,000 60 26,591,343,000 73,754,465,125 0.6
1650 500,000,000 60 12,782,002,453 86,536,467,578 0.6
1750 795,000,000 50 3,171,931,513 89,708,399,091 0.9
1850 1,265,000,000 40 4,046,240,009 93,754,639,100 1.3
1900 1,656,000,000 40 2,900,237,856 96,654,876,956 1.7
1950 2,516,000,000 31-38 3,390,198,215 100,045,075,171 2.5
1995 5,760,000,000 31 5,427,305,000 105,472,380,171 5.5
2011 6,987,000,000 23 2,130,327,622 107,602,707,793 6.5
2019 7,692,000,000 19 1,157,835, 998 108,760,543,791 7.1
2030 8,932,000,000 16 2,226,104,131 110,986,647,922 8.0
2050 9,854,000,000 14 2,120,539,877 113,107,187,799 8.7

Notă: numerele care apar cu caractere aldine provin din actualizările din 2019. Estimările pentru cei născuți vreodată se aplică numai nașterilor vii. Nasterile statice nu se numără.

Cum putem estima populația din preistorie și istorie?

Orice estimare a numărului total de oameni care au trăit vreodată depinde în esență de doi factori: durata de timp pe care se crede că oamenii au fost pe Pământ și dimensiunea medie a populației umane în perioade diferite.

Fixarea unui moment în care rasa umană a apărut de fapt nu este simplă. Hominizii au evoluat pe Pământ încă de acum câteva milioane de ani, și diverși strămoși ai lui Homo sapiens au apărut încă din 700.000 î.e.n.

Potrivit United Nations Determinants and Consequences of Population Trends, Homo sapiens modern ar fi putut apărea în jurul anului 50.000 î.e.n.

La începuturile agriculturii, aproximativ 8.000 î.e.n., populația lumii număra aproximativ 5 milioane de indivizi.

Ipoteza natalității noastre va afecta foarte mult estimarea numărului de persoane care au trăit vreodată. Se crede că mortalitatea infantilă în primele zile ale rasei umane moderne a fost foarte mare – poate 500 de decese la 1000 de nașteri sau chiar mai mult.

Până în anul 1 e.n., lumea ar fi putut număra aproximativ 300 de milioane de oameni. O estimare a populației Imperiului Roman în anul 14 e.n., este de 45 de milioane.

Cu toate acestea, alți istorici au stabilit cifra de două ori mai mare, sugerând cât de imprecise pot fi estimările populației din perioadele istorice timpurii.

riduri

Până în 1650, populația lumii a crescut la aproximativ 500 de milioane, ceea ce nu reprezintă o creștere semnificativă față de estimarea din 1 e.n.

Rata medie anuală de creștere a fost de fapt mai mică în această perioadă decât rata sugerată pentru perioada precedentă de la 8.000 î.e.n. Unul dintre motivele creșterii anormal de lente a fost pandemia de ciumă bubonică cunoscută în istorie ca Moartea Neagră.

Această temută ciumă care nu s-a limitat la Europa secolului al XIV-lea, ar fi început în vestul Asiei în jurul anului 542 e.n. și s-a răspândit de acolo.

Experții cred că jumătate din Imperiul Bizantin a fost distrus de ciumă în secolul al VI-lea, în total 100 de milioane de morți. Fluctuații atât de mari ale dimensiunii populației pe perioade lungi de timp agravează dificultatea estimării numărului de oameni care au trăit vreodată.

Moartea Neagră sau Ciuma Neagră este cea mai fatală pandemie înregistrată în istoria omenirii, ducând la moartea a până la 75-200 de milioane de oameni în Eurasia și Africa de Nord, atingând vârful în Europa între 1347 și 1351.

Cu toate acestea, până în 1800, populația lumii a depășit valoarea de 1 miliard și, de atunci, a continuat să crească până la 7,5 miliarde actual.

Această creștere este determinată în mare parte de progresele în medicină și nutriție care au contribuit la scăderea ratei mortalității, permițând mai multor oameni să trăiască în anii lor de reproducere.

Împarte acest articol cu prietenii tăi dacă ți-a plăcut. Iți mulțumim!

Ticu/authenticmagazin.com

Continue Reading

CALEIDOSCOP

“Mărul morții”, cel mai otrăvitor copac din lume

Nu mâncați, nu atingeți și nici măcar nu inspirați aerul din jurul arborelui Manchineel

Machineel tree - fruit

Cunoscut ca fiind cel mai periculos copac din lume, acesta se găsește de-a lungul plajelor de nisip și mangrovelor din climatele tropicale care se întind de la Florida la Caraibe și până în anumite părți din America Centrală și de Sud.

Denumit arborele Manchineel (Hippomane mancinella) este o specie de plantă cu flori din familia Euphorbiaceae.

Otrava Manchineelului

Conchistadorii spanioli l-au numit “manzanilla de la muerte, „micul măr al morții”. Aceasta se referă la faptul că manchineelul este unul dintre cei mai toxici arbori din lume.

Florile mici verzui sunt urmate de fructe, care au un aspect similar cu mărul, sunt verzi sau galbene verzui când sunt coapte. Fructul este otrăvitor, la fel ca orice altă parte a copacului.

Arborele are o sevă alb-lăptoasă care conține numeroase toxine și poate provoca vezicule. Seva este prezentă în fiecare parte a copacului: scoarță, frunze și fructe.

Toate părțile copacului conțin toxine extrem de puternice. Seva sa alb – lăptoasă conține phorbol și alți iritanți ai pielii, producând dermatită alergică foarte puternică la simplul contact.

Adăpostitul sub copac în timpul ploii, provoacă vezicule ale pielii prin simplul contact cu apa. Chiar și o mică picătură de ploaie contaminată cu substanța lăptoasă din el va provoca iritații ale pielii.

Seva de machineel, este deasemenea, cunoscută pentru deteriorarea vopselelor de pe mașini. Arderea unor părți ale copacului poate provoca leziuni oculare dacă fumul ajunge la ochi.

Până și simpla inhalare a fumului sau a aerului umed din preajma copacului poate provoca iritații puternice la nivelul plămânilor.

Contactul cu seva sa lăptoasă (latex) produce dermatită buloasă, cheratoconjunctivită acută și eventual defecte epiteliale corneene mari.

“Mărul otrăvit”

Machineel tree - fruit
Fructe și frunziș de Manchineel la Cabo Blanca, Peninsula Nicoya, Costa Rica.
[foto: Hans Hillewaert /CC BY-SA 3.0]

Deși fructul ce seamănă cu un măr, este potențial fatal dacă este consumat, nu au fost raportate încă astfel de cazuri în literatura modernă.

Ingerarea poate produce gastroenterită severă cu sângerare, șoc și suprainfecție bacteriană, precum și potențialul compromiterii căilor respiratorii datorate edemului.

Când este ingerat, fructul este la început dulce – plăcut , cu un sentiment ciudat de piper ce progresează treptat către o senzație de arsură și strângere a gâtului.

Simptomele continuă să se înrăutățească până când pacientul abia mai poate înghiți alimente solide din cauza durerii chinuitoare și a senzației de sufocare.

În unele părți ale ariei sale, mulți copaci sunt însoțiți de semne de avertizare, de exemplu în Curaçao sunt marcați cu un „X” roșu pe trunchi pentru a indica pericolul. În Antilele Franceze copacii sunt adesea marcați cu o bandă roșie pictată la câțiva metri deasupra solului.

Do not touch the Manchineel!
Semn de avertizare pentru arborele Manchineel. [Photo: Scott Hughes/CC BY-SA 2.0)]

În trecut caraibienii otrăveau rezervele de apă ale dușmanilor cu frunze de machineel. Exploratorul spaniol Juan Ponce de León a murit la scurt timp după o rană suferită în lupta cu Calusa din Florida, lovit fiind de o săgeată care fusese otrăvită cu sevă de manchineel.

În ciuda pericolelor inerente asociate cu manipularea acestuia, copacul a fost folosit ca sursă de lemn de către producătorii de mobilă din Caraibe de secole. Trebuie tăiat și lăsat să se usuce la soare pentru a îndepărta seva.

Împarte acest articol cu prietenii tăi dacă ți-a plăcut. Iți mulțumim!

Ticu/authenticmagazin.com

Continue Reading

Trending