Puiul este o sursă foarte populară de proteine slabe și nu ar trebui să surprindă faptul că fermierii trebuie să producă mai multă carne de pui la viteză record pentru a satisface cererea din piață.
În această goană au apărut însă și câteva efecte adverse dacă ne este permis să ne exprimăm așa. Un nou videoclip de campanie, realizat de Compassion in World Farming, urmărește să educe oamenii despre ceea ce înseamnă într-adevăr liniile albe ce apar pe unele porții de piept de pui.
Striațiile albe reprezintă un indiciu că puiul a suferit de o afecțiune musculară numită „white striping”. Afecțiunea „white striping” degradează calitatea cărnii în timp ce crește conținutul de grăsimi cu până la 224%.
Nu este dăunător pentru consum, dar spune multe despre condițiile în care a fost crescut puiul respectiv. Practic consumăm mai multă grăsime decât conștientizăm și acest lucru pentru unii dintre consumatori poate reprezenta o problemă, în special pentru cei aflați la dietă. Vezi VIDEO la finalul articolului.
În zilele noastre se întâmplă din ce în ce mai des ca puii să fie “forțați” să crească tot mai mult și mai repede. Potrivit asociației americane National Chicken Council, păsările ajung în piață, în medie, la peste 2 kilograme în doar 47 de zile, relatează buzzfeednews.com
Înapoi în anii 50, ar fi fost nevoie de aproximativ 70 de zile pentru a atinge doar jumătate din această greutate.
Un experiment care a implicat 285 de păsări a descoperit că 96% dintre prezentau dungi albe pe piept iar carnea era fibroasă, fiind mult mai tare.
Cu toate acestea, un purtător de cuvânt al asociației americane National Chicken Council a declarat că afecțiunea „white striping” afectează doar un „procent mic de carne de pui”, în principal „păsările mari, nu producția totală” și „nu creează probleme de sănătate sau siguranță alimentară pentru oameni iar bunăstarea puiului în sine nu este afectată negativ ”.
În timp ce se pare că este sigur pentru consum, anumite companii s-au angajat acum să înceapă să utilizeze pui cu creștere mai lentă.
Împarte acest articol cu prietenii tăi dacă ți-a plăcut. Iți mulțumim!
Ticu/authenticmagazin.com