Maria Isabel Benites Chamba din Ecuador, a trecut la cele veșnice, la venerabilă vârstă de 95 de ani.
Familia și prietenii lui Chamba au fost prezenți pentru a-și aduce omagiul la înmormântarea ei, însă un participant special a insistat să facă mai mult de atât.
Este vorba de prietenul ei de o viață, câinele iubit al lui Chamba, Bumer. Credinciosul patruped a refuzat să o părăsească până la capăt.
În timpul ceremoniei de înmormântare pentru Chamba, organizată de casa funerară Santa Rosa, cățelul Bumer a rămas aproape nedezlipit de sicriul stăpânei, la fel cum i-a fost alături mereu și în timp ce ea era în viață.
„Puteai simți loialitatea și afecțiunea care existau între ea și câinele ei”, a declarat un purtător de cuvânt al companiei funerare. „A stat mereu acolo cu stăpânul său”.
Când s-a încheiat ceremonia, s-a format o procesiune pentru a însoți sicriul lui Chamba până la cimitir. Cățelul Bumer, desigur, a insistat să vină și el.
„A înconjurat mașina funerară înainte de a sări înăuntru ca și cum ar fi spus: „Vreau să merg și să-mi iau rămas bun de la mama mea”, a mai adăugat purtătorul de cuvânt. „Un exemplu extraordinar de loialitate”.
Cățelul cu inima frântă pentru pierderea stăpânei lui a stat aproape de sicriu tot timpul și în acel moment, a fost clar pentru toți cei prezenți că dragostea cățelușului Chamba pentru stăpâna lui este imensă.
Potrivit casei funerare, micuțul cățeluș a fost văzut ultima dată în compania caldă a familiei lui Chamba, uniți în amintirea persoanei pe care o iubeau atât de mult.
P.S. – Până la finalul acestui articol deja mi-au dat lacrimile – Vezi video mai jos
Împarte acest articol cu prietenii tăi dacă ți-a plăcut. Iți mulțumim!
Ticu/authenticmagazin.com