Lângă o veche catedrală din Londra, un arbore este înconjurat de sute de pietre de mormânt suprapuse, plasate acolo de romancierul clasic Thomas Hardy.
Cimitirul, alături de biserica veche a Sfântului Pancrațiu din Londra, este considerat de mulți ca fiind unul dintre cele mai vechi lăcașuri de cult din Anglia.
Este deasemenea locul unui număr impresionant de povesti fascinante – aici are loc în secret căsătoria scriitorilor Mary Shelley și Percy Bysshe Shelley în timpul vizitei de la mormântul mamei lui Mary.
Dar, probabil, una dintre cele mai izbitoare ciudățenii este “Copacul Hardy”, un frasin înconjurat de sute de pietre funerare, așezate, practic, una peste alta. Cum au ajuns să fie aranjate în acest fel?
Biserica Sf Pancrațiu. Foto: Pengwn
La mijlocul anilor 1860, sistemul feroviar britanic se confrunta cu o creștere imensă, iar Londra își depășea liniile existente. Pentru a deservi populația tot mai mare de navetiști, a fost planificată o expansiune a căilor ferate, fapt ce a afectat direct cimitirul de la Sf. Pancrațiu.
Copacul Hardy – Londra. Foto: Pengwn
Pentru a face loc noii linii de tren, o firmă de arhitectură a fost contractată pentru a îndeplini sensibila sarcină de a exhuma rămășițele umane și de a le strămuta într-un alt loc. O muncă destul de neplăcută care era executată în general de către cei mai noi muncitori.
Slujba a fost imediat repartizată tânărului lor angajat, Thomas Hardy, care în deceniile următoare va publica o serie de romane clasice, devenite capodopere literare, cum ar fi Far from the Madding Crowd sau Tess of the D’Urberville.
După ce a terminat ce-a mai neplăcuta parte a muncii, Thomas Hardy a constatat că au rămas sute de pietre funerare, împreună cu întrebarea ce să facă cu ele. Soluția lui Hardy a fost să le așeze într-un model circular în jurul unui frasin din curte, într-un loc care să nu fie deranjate de calea ferată.
Se poate doar specula cum de a luat Thomas Hardy această decizie, dar de-a lungul anilor copacul a absorbit multe dintre pietrele funerare, acoperindu-le cu rădăcinile lui groase, viața și moartea îmbinându-se astfel într-o singură imagine a frumuseții grotești, păstrată de-a lungul secolelor.
