Connect with us

UTILE

Scoate Polishul Auto toate zgarieturile de pe masina? Cum sa-ti evaluezi singur masina pentru o polishare corecta

polish auto

Ai o masina noua dar dupa cateva spalari vopseaua s-a matuit, si-a pierdut aspectul de nou si in plus au aparut si cateva zgarieturi minore.

Sau ti-ai cumparat o masina second cu ceva ani in spate. Arata binisor dar ti-ai dori sa arate si mai bine fara sa scoti o mica avere din buzunar pentru a o revopsi.  O modalitate de a obtine acest lucru, ieftin si rapid este sa supui masina unui polish profesional.

Oferta pentru o astfel de operatiune este destul de variata, de la spalatorii la service-uri si pana la persoane fizice, toti promit un singur lucru: faptul ca in urma unei polishari temeinice profesionale, masina ta va arata ca noua. Dar oare chiar asa este? Si daca da, cat te tine?  Intai de toate…

Ce este polishul auto

Polisharea auto presupune “lustruirea” vopselei folosind o masina de polishat profesionala si o pasta abraziva de polish. Aceasta este o definitie scurta si putin incompleta deoarece lucrurile sunt ceva mai complicate de atat.

Pentru ca actiunea de polishare sa fie una cat mai reusita trebuie sa avem in vedere anumite aspecte. In primul rand trebuie sa identificam cu ce fel de vopsea este acoperita masina noastra. Sunt vopsele clasice, folosite in special la masinile mai vechi. Aceste vopsele se numesc vopsele 2k fara supralacuire. Mai pe intelesul tuturor sunt vopsele pe baza de intaritor, la care stratul de lac protector lipseste, luciul fiind dat de insasi stratul de vopsea.

Acest tip de vopsea rezista mai putin in timp sub actiunea mediului inconjurator: soare, vant, spalari agresive etc. Au tendinta de a crapa si a se decolora la soare si in special de la spuma activa din spalatorii. Se zgarie mai usor fiind mai “moale”.

De cealalta parte avem vopselurile cu supralacuire, moderne care pot fi metalizate intr-o infinita paleta de culori si efecte. Acestea sunt formate dintr-o vopsea de baza mata, peste care se aplica straturi succesive  de lac. Partea finala pe care noi o vedem si o atingem este lacul si nu vopseaua. Fata de vopselele clasice acestea sunt mult mai rezistente la intemperii si chiar la zgarieturi. In functie de cantitatea de lac folosita si calitatea acestuia, masina noastra va arata ca noua mai mult timp si polishul aplicat va rezista sau va fi mult mai reusit.

polish auto1

Ce sunt zgarieturile

Zgarieturile sunt acele urme fine de la suprafata vopselei respectiv lacului care fac ca masina noastra sa arate nu tocmai placut. Acestea sunt de doua feluri. Zgarieturi fine de suprafata, rezultate din actiunea indelungata a vantului, a spalarilor repetate, urme de vegetatie, mici atingeri accidentale etc. si zgarieturi dure, adanci care pur si simplu penetreaza stratul de lac si de vopsea. Acestea din urma sunt cele mai rele deoarece NU POT FI SCOASE LA POLISH!

Cum imi evaluez singur masina

Inainte de a o duce la o polishare profesionala sau chiar inainte de a va apuca chiar dumneavoastra de aceasta operatiune, suprafata vopselei trebuie inspectata centimetru cu centimetru pentru a determina care sunt sansele de reusita ale unei polishari profesionale si pentru a evita chiar sa stricam mai rau decat sa reparam.

In primul rand masina trebuie sa fie curata si analizata la lumina zile. Pentru asta alegeti-va o zi insorita. Daca nu suntem siguri, prima si prima data ne asiguram ce fel de vopsea avem pe masina. Pentru acest lucru vom folosi un smilgher foarte fin cu granulatie P2000. Slefuim foarte usor intr-un loc ascuns. Daca pe smilgher ramane culoare atunci avem o vopsea clasica fara lac, daca ramane un praf alb atunci vopseaua este cu lac deasupra. Aceasta operatiune nu este necesara la vopselele metalizate, acestea au automat strat de lac protector. Trebuie sa ne asiguram si de faptul ca stratul de vopsea respectiv este destul de consistent. Masinile cu vopsea-lac foarte subtire nu pot fi polishate corespunzator existand riscul de a sparge vopseaua. ATENTIE! Daca nu sunteti sigur cum sa faceti asta cereti sfatul unui vopsitor profesionist.

Odata determinat tipul de vopsea trecem la inspectarea vopselei respectiv  a caroseriei. Daca masina are suficient material pe ea dar este acoperita de zgarieturi fine, superficiale, de suprafata atunci cu siguranta un polish o va face sa arate ca noua. Zgarieturile vor fi eliminate in totalitate iar polishul, daca este aplicat corect, ne va proteja vopseaua multa vreme 1-2 ani cel putin.

Daca insa identificam portiuni cu zgarieturi adanci unde lacul si vopseaua au fost penetrate, uneori pana la stratul de grund si chiar pana la tabla, polishul nu ne mai poate ajuta. Acelasi raspuns este si in cazul in care gasim portiuni cu lacul sarit, lovituri “ciupituri” de la pietre si/sau portiuni cu rugina. Acele piese care sunt prea afectate de aceste defecte trebuiesc revopsite. Daca avem doar cateva piese care nu mai pot fi restaurate prin polishare, le revopsim si polisham restul caroseriei. Daca toate piesele sunt afectate profund (zgarieturi, lovituri, rugina, strat prea subtire de lac sau vopsea), atunci suntem nevoiti sa revopsim toata caroseria.

Cum se polisheaza corect

Polishul este clar mai ieftin decat o revopsire totala si uneori chiar partiala. Dar nici asa uneori nu este foarte ieftin. In functie de experienta meseriasului, materialele folosite, scule etc. pretul difera de la 200-300 pana la aproape 1200-1500 de lei. Aici conteaza cat de mult este afectata suprafata, cat de mare este masina si ce culoare are (vopselele de culoare inchisa sunt mai dificil de polishat).

Luand in considerare toate aceste aspecte putem lua decizia sa ne polisham singuri masina. ATENTIE! daca nu suntem siguri ce avem de facut atunci cel mai indicat este sa mergem la un specialist. O polishare defectuoasa poate strica iremediabil stratul de vopsea-lac.

Daca luam insa aceasta hotarare trebuie sa ne inarmam cu multa rabdare, atentie si putere de munca. Polisharea in functie de culoare, suprafata afectata si marimea masinii poate fi uneori extrem de solicitanta din punct de vedere fizic. Poate dura de la cateva ore pana la 1-2 zile.

scule polish

Pentru a trece la treaba avem nevoie de urmatoarele:

  • Smilgher cu granulatie fina si foarte fina.
  • Banda mascare (scoci hartie)
  • Masina de polishat profesionala.
  • Bureti pentru polish: unul pentru pasta abraziva cu o duritate ridicata, unul pentru pasta fina mai moale, unul pentru efectul de holograma si un burete pentru ceara finala.
  • Pasta abraziva de polishat, pasta fina de polish, pasta pentru efectul de holograma si ceara profesionala. (Toate acestea se gasesc de la diferiti producatori in magazinele de profil)
  • Carpe speciale din microfibre

ATENTIE! Niciodata nu ne apucam de polishat caroseria unei masini in soare sau afara. Aceasta operatiune trebuie facuta obligatoriu intr-o incapere curata, bine luminata si fara praf. Poate fi si un garaj.

Dupa ce am stabilit ce fel de vopsea avem si ce fel de zgarieturi avem ne apucam de treaba. Daca vopseaua este cea clasica, fara lac, cu defecte minore, polishul trebuie sa fie mai putin agresiv.

Intai de toate masina trebuie sa fie spalata, curata si perfect uscata. Acoperim cu banda de mascare toate elementele pe care nu dorim sa le polisham (chedere, ornamente din plastic, manere etc.)

Smilgheruim FOARTE usor suprafetele zgariate sau in unele cazuri polisham direct. Pentru asta vom folosi direct buretele si pasta abraziva. Pornim masina la o turatie moderata aplicam pasta de polish pe o suprafata aproximativ de doua palme si polisham cu masina pana pasta dispare complet iar vopseaua incepe sa straluceasca.

Trebuie avuta mare atentie la presiunea exerciata asupra masinii si sa nu incingem foarte mult vopseaua. Daca pe burete ne ramane culoare nu trebuie sa ne speriem dar nici sa insistam prea mult intr-un loc pentru a nu subtia foarte mult vopseaua. Acest lucru este valabil si la vopselele cu lac.

Atentie foarte mare la muchii si margini. Acestea se pot deteriora foarte usor daca nu suntem foarte fermi in miscarile noastre.

Dupa pasta abraziva aplicam un al doilea strat constand intr-o pasta de polish mai fina cu un burete mai putin agresiv. Acest strat are rolul de a scoate microzgarieturile lasate de pasta abraziva.

Penultimul strat este dat de pasta antiholograma care are rolul de a uniformiza suprafata de asa natura incat sa scoata ultimele urme de polishare.

Ultima operatiune este data de aplicarea unui strat protector de ceara profesionala.

Masina se sterge dupa fiecare strat obligatoriu cu lavete speciale din microfibre pentru polish.

ATENTIE! Daca nu sunteti siguri si nu detineti experienta necesara este OBLIGATORIU sa apelati la un polishator profesionist! In caz contrar va puteti distruge vopseaua masinii iremediabil! Vă asumați întreaga responsabilitate pentru modul în care alegeți să utilizați aceste informații.

 

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

UTILE

Cele mai eficiente metode să scapi de cârtițele din gradină în mod natural

“Unde umblă cârtiţa, i se cunosc urmele” – proverb românesc

cum scap de cârtițe

Cârtița este un mamifer insectivor sălbatic, adaptat la viață subterană care poate fi greu de descoperit și chiar mai dificil de îndepărtat.

Stăpânite mereu de nevoia de mâncare, cârtițele mănâncă orice vietate pe care o găsește săpând în pământ. Mai mult de 90% din componența hranei lor o constituie râmele.

Se mai hrănește și cu insecte adulte și larvele lor, moluște terestre (melci etc), crustacee terestre, miriapode, furnici și ouăle lor. Dintre insecte preferă cărăbușii și larvele lor.

Anii de invazie cu larve de cărăbuși sunt ani de belșug pentru cârtiță – reține acest aspect important și citește mai departe pentru a te lămuri!

Sunt cârtițele dăunătoare grădinilor?

Cârtiță – Image by Dirk (Beeki®) Schumacher from Pixabay

Expertul în grădinărit, Roger Mercer, susține că populațiile de cârtițe nu sunt neapărat un lucru rău pentru grădinari.

În ciuda reputației proaste, expertul subliniază faptul că, per ansamblu, nu fac prea mult rău.

El afirmă că de-a lungul anilor a avut multe cârtițe în propria sa grădină, dar nu a pierdut niciodată vreo plantă ca urmare a pagubelor provocate de mamiferele cu blană.

Cârtițele nu sunt deloc rele. De fapt, sunt în proporție de 99 la sută benefice”, a comentat dl Mercer, explicând: „ Ele aerisesc solul. Consumă îndeosebi larve, care sunt nedorite, deoarece larvele mănâncă rădăcinile plantelor tale. Larvele se transformă apoi în gândaci, care se hrănesc cu plantele tale. Cârtițele mănâncă o mulțime de larve de gândaci japonezi, care distrug florile de trandafiri și sunt un dăunător periculos pentru pajişti şi livezi.

Expertul a continuat: „Cârtițele vă oferă îngrășământ natural gratuit și vă aerează solul. Considerați-le o parte naturală a faunei de pe proprietatea dvs. Pentru ca sunt.

Cele mai bune metode să scapi de cârtițele din gradină în mod natural, fără a le face rău

mușuroaie de cârtiță
Mușuroi de cârtiță. Foto: authenticmagazin.com

În timp ce vă pot ajuta să vă scăpați curtea de insecte, larve și alți dăunători nedoriți, tunelurile lor subterane sunt adeseori responsabile pentru distrugerea peluzelor și grădinilor.

Cum știi că un mic “miner” îți vizitează proprietatea prin subteran? Cum deja bănuiai semnele sunt destul de vizibile la suprafață prin prezența “mușuroaielor de cârtiță” (vezi foto).

Uciderea sau rănirea cârtițelor în încercarea de a scăpa de ele, nu este recomandată pentru motivele înșirate mai sus și nu numai – folosirea otrăvurilor sau a carburanților (motorină), pot dăuna mediului contaminând solul iremediabil.

Plantează galbenele și narcise

gălbenele și narcise
Gălbenele și narcise. Images by congerdesign and Matthias Böckel from Pixabay

Plantarea de gălbenele și narcise în curte și grădină este o metodă minunată și în același timp umană, de a scăpa de cârtițe. Această metodă simplă, nu le dăunează lor sau altor animale din zonă.

Pur și simplu forțează cârtițele să îndepărteze și le împiedică a se mai întoarce, deoarece le displac mult aceste minunate flori.

„Uscați-vă” curtea și grădina doar un pic

Ținând cont de faptul că insectele și larvele consumate de cârtițe prosperă într-un sol umed și umbros, este posibil să luați în considerare uscarea acestuia puțin.

Nu usca pământul excesiv cât să-ți distrugi grădina, ci suficient pentru a avea un impact asupra populației de larve și râme.

Pur și simplu udați zona afectată de cârtițe mai puțin! Dacă este un loc super umbrit, încercați să permiteți pătrunderea a mai multă lumină solară prin tunderea tufișurilor și a ramurilor.

Această metodă va ajuta la reducerea aprovizionării solului cu hrana preferată a cârtițelor și, astfel, le va forța să se mute.

Fă gălăgie

sistem anti cârtițe
“Sistem” anti cârtițe din pet-uri. Foto: authenticmagazin.com

Ideea este simplă: Trebuie să produci cât mai mult zgomot și vibrații. Cârtițele sunt extrem de sensibile la vibrații și zgomote, acestea interpretându-le ca pe o posibilă amenințare, se sperie și părăsesc zona respectivă.

Pentru acest lucru poți folosi aparate specializate cu ultrasunete sau mult mai simplu, ceva gratis “home made”, cum ar fi să înfigi bucăți de fier beton în pământ în vârful cărora pui recipiente de plastic (pet-uri).

Acestea, în bătaia vântului, vor produce un zgomot constant, nu foarte supărător pentru oameni, dar îndeajuns de puternic pentru a speria micile mamifere și a le îndepărta.

La fel de bine poți lăsa animalele de companie sau copiii să alerge în voie prin grădină sau pe alei bine stabilite pentru a nu strica plantele. Vibrațiile produse de picioare și zgomotele le vor speria determinându-le să părăsească zona.

Prinde și eliberează

Capturarea cârtițelor vii și eliberarea lor în altă parte nu este o sarcină ușoară. Cârtița este, probabil, una dintre cele mai dificile animale de prins, de vreme ce de obicei nu ies la suprafață.

O căutare rapidă pe Youtube vă va arăta diferite metode și vei realiza rapid că este diferită de configurația obișnuită a capcanelor de prindere și eliberare.

Apelează la servicii specializate

Dacă nu ai timp sau nici una din metodele relatate mai sus nu a avut rezultate pozitive atunci poți apela la profesioniștii din domeniul combaterii dăunătorilor.

Ținând cont de toate aceste informații și sfaturi practice, rămâne la alegerea ta dacă decizi să înveți să trăiești alături de aceste animale, considerându-le parte din natură și profitând de jumătatea plină a paharului, respectiv beneficiile lor, sau pur și simplu vrei să scapi de ele pentru totdeauna.

Împarte acest articol cu prietenii tăi dacă ți-a plăcut. Iți mulțumim!

Ticu/authenticmagazin.com

Continue Reading

UTILE

Manual de supraviețuire: FOAMEA!

Foamea este cel mai bun bucătar

survival

În general, foamea, singură, nu omoară repede. Ba, uneori face bine: în viaţa normală, postul vindecă boli, chiar grave. Un om sănătos poate supravieţui câteva zile cu rezervele de hrană existente în corpul său. Prima şi a doua zi de post sunt mai grele, apoi apare obişnuinţa.

Omul rezistă chiar şi câteva săptămâni fără să mănânce alimente solide, dar în acest timp devine atât de slăbit încât sigur va cădea victimă bolilor, infecţiilor sau pericolelor mediului înconjurător.

În condiţii de supravieţuire, după ce scapi de chinurile imediate ale accidentului, starea ta va depinde de hrana pe care o vei găsi. Mesele vor avea un regim combinat din: conserve, plante (fructe) comestibile, vânat, produse din pescuit.

Va trebui să-ţi înfrângi scârba şi să te adaptezi la alimentele accesibile, crude, cum ar fi: gândaci, broaşte, arici sau păsări.

Ar fi nevoie de câteva cărţi ca să se poată detalia ce este voie sau sănătos să mănânci şi ce nu. Dar se pot da câteva reguli generale ca să nu mori de foame.

Echilibrarea regimului alimentar este la fel de importantă ca şi îndestularea cantitativă cu hrană. Mănâncă variat; înghite grăsimi, proteine, hidrocarbonaţi, minerale şi vitamine în proporţiile corecte.

Sarea este mineralul cel mai important. Corpul pierde zilnic prin sudoare şi urină cam 10 g de sare care trebuie obligatoriu înlocuită. Primele semne ale lipsei de sare sunt durerile musculare, ameţeala, greaţa, oboseala.

Sarea se înghite numai dizolvată în apă, altfel deranjează stomacul şi dăunează rinichilor. În trusa de supravieţuire ai sare. Apa de mare conţine sare cam 15 g/l, dar nu o bea aşa, mai întâi dilueaz-o cu apă proaspătă, sau evaporeaz-o ca să obţii cristale de sare.

Dacă nu găseşti sare ca atare, nu-ţi rămâne altceva de făcut decât să consumi sânge de la animale, căci conţine numeroase minerale utile.

MĂNÂNCĂ CEA CE GĂSEŞTI

Foamea este cel mai bun bucătar. Mănâncă cât mai mult, oricând poţi (în afară de cazul în care nu ai apă destulă).

Când nu ai apă suficientă la dispoziţie, încearcă să mănânci numai plante. Acestea nu fac sete, spre deosebire de peşte, carne, ouă.

Încearcă să mănânci hrană caldă cel puţin o dată pe zi. Păstrează proviziile şi conservele pentru situaţiile extreme (citeşte instrucţiunile de pe cutii sau pachete şi nu depăşi termenul de păstrare).

Lungeşte-le, amestecă-le cu alimentele pe care le găseşti înjur: iarbă, ferigi, coajă de copac, ouă, crustacei, melci, şopârle, broaşte, alge, veveriţe, greieri, şoareci, termite, lăcuste, pescăruşi – şi alte zeci de alimente.

Tot ce mişcă şi este viu – constituie un aliment bun, consistent. Fac excepţie: toate broaştele râioase, unii crustacei, câţiva peşti de apă sărată, anumite organe ale unor vieţuitoare (de exemplu ficatul urşilor polari şi al focilor, pielea salamandrelor, capul şerpilor).

Image by Gerhard Gellinger from Pixabay

HRANA VEGETALA. E bună de mâncat? Cum verifici?

Dacă: are coaja păroasă, cleioasă, mucilaginoasă, creşte în apropierea unui cadavru de animal – arunc-o.

Rupe planta, freac-o între degete: nu trebuie să irite pielea, să miroase urât, să aibă suc lăptos. Aşteaptă câteva minute, să te convingi.

Ia o bucăţică mică din ea şi ţine-o 5 minute între dinţi şi buza inferioară. Dacă în acest timp nu se produce în gură un gust de săpun, amar, iute, arzător, mestec-o şi înghite-o.

Dacă după 1 oră nu apar semne rele, mai mănâncă puţin – cam o lingură. Dacă după 1 oră totul e în ordine, mănâncă mai mult – cam 2 linguri.

Dacă în următoarele 8 ore nu apar semne rele, mănâncă o cantitate mai mare – aproximativ o mână.

Dacă în următoarele 10 ore nu apar semne de boală la stomac, înseamnă că planta respectivă este bună de mâncare. Nu verifica mai mult de o plantă o dată.

După ce o plantă trece examenul indicat mai sus, nu mânca imediat o cantitate mare, ci creşte-o treptat, zilnic. O cantitate mică de mâncare otrăvitoare nu are puterea să omoare sau să producă o boală gravă, dar o cantitate mare o poate face.

Nu amâna, ci caută rezerve şi verifică plantele comestibile din zonă – cât timp încă mai ai ce mânca. O plantă pe care o mănâncă păsările sau animalele poate să nu fie bună şi pentru om. Înainte de a o mânca, verific-o la fel ca pe alte plante necunoscute – aşa cum am arătat mai înainte.

Sunt necomestibile şi periculoase plantele:

  • Cu suc lăptos (cu excepţia unora bine stabilite, ca păpădia);
  • Roşii la culoare;
  • Cu fructele împărţite în 5 segmente;
  • Fructele şi boabele strălucitor colorate;
  • Care irită, ard sau rănesc pielea;
  • Cu peri mici pe tulpină şi pe frunze (irită gura şi tubul digestiv);
  • Cu frunze ofilite şi veştede (de exemplu frunzele verzi, tinere, de mure, fragi, prun, piersic sau cireş sunt comestibile, dar veştede sunt otrăvitoare);
  • Cu gust greţos.

Ciupercile sunt periculoase pentru omul obişnuit, nepriceput. Evită-le – afară de cazul în care ştii precis că nu sunt otrăvitoare.

Până te lămureşti singur sau cu ajutor, ţine ciupercile separat – altfel, cele otrăvitoare vor contamina şi celelalte ciuperci sau plante.

Pentru siguranţă, toate plantele ar trebui gătite şi fierte, mai ales dacă nu eşti sigur că sunt comestibile. Atenţie – gătirea sau fierberea nu îndepărtează otrava ciupercilor!

Coaja de copac (straturile interioare) poate fi mâncată fiartă ori prăjită, sau mestecată crudă. Dacă însă este prea amară nu o folosi.

Boabele trebuie mai întâi verificate cu grijă – ar putea fi otrăvitoare, chiar dacă păsările le mănâncă.

În plante pot fi două otrăvuri cunoscute, ambele uşor de descoperit:

Acidul cianhidric – are gust şi miros de migdale sau de piersici amare. Exemplul cel mai la îndemână este laurul – striveşte o frunză şi memorează
mirosul. Evită sau aruncă orice plantă care miroase aşa.

Acidul oxalic – sărurile sale (oxalaţii) se găsesc în plante cum ar fi: rubarba (reventul) sălbatică şi măcrişul lemnos. Se recunoaşte după senzaţia de ascuţit, uscat, înţepător şi după arsura produsă pe piele sau pe limbă. Evită sau aruncă orice plantă care produce astfel de senzaţii.

HRANA ANIMALĂ

Pentru a supravieţui trebuie să pui frâu atât milei sau dragostei faţă de animale, cât şi scârbei faţă de unele alimente.

Păsările sunt comestibile, dar nu toate au gust bun. Păsările de pradă, carnivorele, trebuie bine fierte.

Insectele conţin grăsimi, proteine, hidrocarbonaţi. Învinge-ţi scârba şi mestecă-le – dar numai după ce le-ai fiert sau le-ai prăjit.

Insectele mici pot fi strivite sau pisate până devin o pastă. Aceasta se găteşte sau se usucă până ce devine o pulbere – care se adaugă la alte feluri de mâncare ori în supă.

NU mânca:

  • Insectele care se hrănesc cu hoituri, cu gunoi sau cu excremente – ar putea avea microbi;
  • Viermii care trăiesc pe faţa de jos a frunzelor (adeseori secretă otrăvuri) – dar îi poţi folosi ca momeală la pescuit;
  • Insectele şi omizile cu culori vii, contrastante – de obicei sunt otrăvitoare;
  • Insectele păroase – probabil conţin substanţe iritante;
  • Gândacii mari (rădaşcă etc.) au fălci şi cleşti puternici – cu care muşcă

*Pericole: numeroasele boli periculoase transmise de muşte sau alte insecte şi paraziţi invizibili pot fi luate din apa şi din hrana nefiartă.

Cele mai multe specii de peşti sunt comestibile. Peştii otrăvitori trăiesc mai ales la tropice, aproape de malul apei. Nu uita însă că peştele mâncat măreşte setea.

ATENTIE! Informatiile despre terapiile complementare, plantele medicinale sau remediile naturale, care pot veni in ajutorul bolnavului, nu exclud și/sau nu inlocuiesc tratamentele medicale. Informatiile de pe site si materialele aferente au doar un caracter informativ si nu isi propun să inlocuiasca consultul medical de specialitate. Authenticmagazin.com, nu furnizeaza sfaturi medicale similare celor pe care le puteti primi de la medicii care efectueaza consultatia si care vin in contact cu realitatea cazurilor Dvs. Vă asumați întreaga responsabilitate pentru modul în care alegeți să utilizați aceste informații.

Împarte acest articol cu prietenii tăi dacă ți-a plăcut. Iți mulțumim!

Ticu/authenticmagazin.com

Continue Reading

UTILE

Cum se prinde leușteanul

De ce nu se prinde leusteanul? Iată câteva sfaturi utile care te vor ajuta sa rezolvi problema

Leuștean

Astăzi vorbim puțin despre leuștean însă nu facem referire la calitățile sale care sunt deosebite din toate punctele de vedere.

Dacă sunteți interesați să aflați totul despre puterile miraculoase ale leușteanului vă puteți informa AICI.

Vom vorbi pe scurt despre altă problemă. Nu de puține ori am auzit cum cei care au încercat să crească leuștean în ghivece sau chiar direct în grădină s-au lovit de aceiași problemă: semințele nu se prind (nu germinează) sau rădăcinile transplantate se usucă.

Și totuși unii gospodari reușesc de fiecare dată. Oare cum fac asta? În general planta nu are inamici naturali și se poate dezvolta chiar spectaculos dacă depășești dificultatea de a prinde leușteanul.

Iată câteva sfaturi utile care te vor ajuta să obții o tufă de leuștean frumos și viguros:

Leuștean
Foto: authenticmagazin.com

Folosește semințe autorizate de producători cu experiență. Dacă credeai că este mai ușor să transplantezi o rădăcină de leuștean de la vecinul direct în grădina ta, află că nu e tocmai indicat. Rădăcina de leuștean se poate compromite relativ ușor după ce este scoasă afară din pământ. Cel mai bine se prinde direct din semințe.

Dacă te-ai gândit să pui semințele direct în grădină, nu face asta. Hidratează semințele în apă călduță timp de 2-3 ore înainte de a le semăna. Amestecă pământ de grădină cernut cu pământ de flori și pune-l în ghivece. Leușteanului nu-i priește solul calcaros sau lutos.

Semințele de leuștean se seamănă primăvara, pe la jumătatea lunii martie.

Seamănă apoi semințele hidratate în ghiveci. Pune ghivecele într-un loc unde temperatura este constantă peste 10-15 grade C, în loc luminat dar ferit de lumina directă a soarelui. Ai grijă ca solul să fie umed dar nu înecat în apă.

Când apar, poți transplanta răsadurile în gradină dar, atenție, cu tot cu pământ. Nu le scoate din pământul în care au fost sădite.

Cu toate că este o plantă rezistentă când atinge maturitatea, în primele luni de vegetație, leușteanul este totuși destul de sensibil. După ce l-ai sădit în grădină protejează plantele mici cu o folie de plastic sau pet-uri de plastic până pe la finele lui aprilie când nopțile devin mai calde.

Un mare secret pentru a obține un leuștean frumos și viguros este locul ales în grădină pentru plantare. Leușteanul iubește lumina, dar nu cea directă. Ferește leușteanul de lumina directă a soarelui de la amiază.

Leușteanului îi priește cel mai mult lumina dimineții și lumina indirectă. Pune leușteanul în zonele umede și umbrite ale grădinii, lângă pomii cu umbră rară sau în zonele cele mai joase ale grădinii.

Nu recolta leușteanul mai devreme de 6 luni, iar în primul an de viață trebuie recoltat cu zgârcenie pentru a da voie rădăcinii să se dezvolte. Abia din al doilea an te poți bucura pe deplin de frunzele sale parfumate și sănătoase.

După 3 ani funcționează și transplantarea rădăcinilor dar cu respectarea tuturor indicațiilor de mai sus: scos cu tot cu pământ și sădit în loc cu ferit de lumina directă a soarelui dar cu suficientă lumină indirectă. Vă dorim mult succes!

Împarte acest articol cu prietenii tăi dacă ți-a plăcut. Iți mulțumim!

Ticu/authenticmagazin.com

Continue Reading

Trending