În general, foamea, singură, nu omoară repede. Ba, uneori face bine: în viaţa normală, postul vindecă boli, chiar grave. Un om sănătos poate supravieţui câteva zile cu rezervele de hrană existente în corpul său. Prima şi a doua zi de post sunt mai grele, apoi apare obişnuinţa.

Omul rezistă chiar şi câteva săptămâni fără să mănânce alimente solide, dar în acest timp devine atât de slăbit încât sigur va cădea victimă bolilor, infecţiilor sau pericolelor mediului înconjurător.

În condiţii de supravieţuire, după ce scapi de chinurile imediate ale accidentului, starea ta va depinde de hrana pe care o vei găsi. Mesele vor avea un regim combinat din: conserve, plante (fructe) comestibile, vânat, produse din pescuit.

Va trebui să-ţi înfrângi scârba şi să te adaptezi la alimentele accesibile, crude, cum ar fi: gândaci, broaşte, arici sau păsări.

Ar fi nevoie de câteva cărţi ca să se poată detalia ce este voie sau sănătos să mănânci şi ce nu. Dar se pot da câteva reguli generale ca să nu mori de foame.

Echilibrarea regimului alimentar este la fel de importantă ca şi îndestularea cantitativă cu hrană. Mănâncă variat; înghite grăsimi, proteine, hidrocarbonaţi, minerale şi vitamine în proporţiile corecte.

Sarea este mineralul cel mai important. Corpul pierde zilnic prin sudoare şi urină cam 10 g de sare care trebuie obligatoriu înlocuită. Primele semne ale lipsei de sare sunt durerile musculare, ameţeala, greaţa, oboseala.

Sarea se înghite numai dizolvată în apă, altfel deranjează stomacul şi dăunează rinichilor. În trusa de supravieţuire ai sare. Apa de mare conţine sare cam 15 g/l, dar nu o bea aşa, mai întâi dilueaz-o cu apă proaspătă, sau evaporeaz-o ca să obţii cristale de sare.

Dacă nu găseşti sare ca atare, nu-ţi rămâne altceva de făcut decât să consumi sânge de la animale, căci conţine numeroase minerale utile.

MĂNÂNCĂ CEA CE GĂSEŞTI

Foamea este cel mai bun bucătar. Mănâncă cât mai mult, oricând poţi (în afară de cazul în care nu ai apă destulă).

Când nu ai apă suficientă la dispoziţie, încearcă să mănânci numai plante. Acestea nu fac sete, spre deosebire de peşte, carne, ouă.

Încearcă să mănânci hrană caldă cel puţin o dată pe zi. Păstrează proviziile şi conservele pentru situaţiile extreme (citeşte instrucţiunile de pe cutii sau pachete şi nu depăşi termenul de păstrare).

Lungeşte-le, amestecă-le cu alimentele pe care le găseşti înjur: iarbă, ferigi, coajă de copac, ouă, crustacei, melci, şopârle, broaşte, alge, veveriţe, greieri, şoareci, termite, lăcuste, pescăruşi – şi alte zeci de alimente.

Tot ce mişcă şi este viu – constituie un aliment bun, consistent. Fac excepţie: toate broaştele râioase, unii crustacei, câţiva peşti de apă sărată, anumite organe ale unor vieţuitoare (de exemplu ficatul urşilor polari şi al focilor, pielea salamandrelor, capul şerpilor).

Image by Gerhard Gellinger from Pixabay

HRANA VEGETALA. E bună de mâncat? Cum verifici?

Dacă: are coaja păroasă, cleioasă, mucilaginoasă, creşte în apropierea unui cadavru de animal – arunc-o.

Rupe planta, freac-o între degete: nu trebuie să irite pielea, să miroase urât, să aibă suc lăptos. Aşteaptă câteva minute, să te convingi.

Ia o bucăţică mică din ea şi ţine-o 5 minute între dinţi şi buza inferioară. Dacă în acest timp nu se produce în gură un gust de săpun, amar, iute, arzător, mestec-o şi înghite-o.

Dacă după 1 oră nu apar semne rele, mai mănâncă puţin – cam o lingură. Dacă după 1 oră totul e în ordine, mănâncă mai mult – cam 2 linguri.

Dacă în următoarele 8 ore nu apar semne rele, mănâncă o cantitate mai mare – aproximativ o mână.

Dacă în următoarele 10 ore nu apar semne de boală la stomac, înseamnă că planta respectivă este bună de mâncare. Nu verifica mai mult de o plantă o dată.

După ce o plantă trece examenul indicat mai sus, nu mânca imediat o cantitate mare, ci creşte-o treptat, zilnic. O cantitate mică de mâncare otrăvitoare nu are puterea să omoare sau să producă o boală gravă, dar o cantitate mare o poate face.

Nu amâna, ci caută rezerve şi verifică plantele comestibile din zonă – cât timp încă mai ai ce mânca. O plantă pe care o mănâncă păsările sau animalele poate să nu fie bună şi pentru om. Înainte de a o mânca, verific-o la fel ca pe alte plante necunoscute – aşa cum am arătat mai înainte.

Sunt necomestibile şi periculoase plantele:

  • Cu suc lăptos (cu excepţia unora bine stabilite, ca păpădia);
  • Roşii la culoare;
  • Cu fructele împărţite în 5 segmente;
  • Fructele şi boabele strălucitor colorate;
  • Care irită, ard sau rănesc pielea;
  • Cu peri mici pe tulpină şi pe frunze (irită gura şi tubul digestiv);
  • Cu frunze ofilite şi veştede (de exemplu frunzele verzi, tinere, de mure, fragi, prun, piersic sau cireş sunt comestibile, dar veştede sunt otrăvitoare);
  • Cu gust greţos.

Ciupercile sunt periculoase pentru omul obişnuit, nepriceput. Evită-le – afară de cazul în care ştii precis că nu sunt otrăvitoare.

Până te lămureşti singur sau cu ajutor, ţine ciupercile separat – altfel, cele otrăvitoare vor contamina şi celelalte ciuperci sau plante.

Pentru siguranţă, toate plantele ar trebui gătite şi fierte, mai ales dacă nu eşti sigur că sunt comestibile. Atenţie – gătirea sau fierberea nu îndepărtează otrava ciupercilor!

Coaja de copac (straturile interioare) poate fi mâncată fiartă ori prăjită, sau mestecată crudă. Dacă însă este prea amară nu o folosi.

Boabele trebuie mai întâi verificate cu grijă – ar putea fi otrăvitoare, chiar dacă păsările le mănâncă.

În plante pot fi două otrăvuri cunoscute, ambele uşor de descoperit:

Acidul cianhidric – are gust şi miros de migdale sau de piersici amare. Exemplul cel mai la îndemână este laurul – striveşte o frunză şi memorează
mirosul. Evită sau aruncă orice plantă care miroase aşa.

Acidul oxalic – sărurile sale (oxalaţii) se găsesc în plante cum ar fi: rubarba (reventul) sălbatică şi măcrişul lemnos. Se recunoaşte după senzaţia de ascuţit, uscat, înţepător şi după arsura produsă pe piele sau pe limbă. Evită sau aruncă orice plantă care produce astfel de senzaţii.

HRANA ANIMALĂ

Pentru a supravieţui trebuie să pui frâu atât milei sau dragostei faţă de animale, cât şi scârbei faţă de unele alimente.

Păsările sunt comestibile, dar nu toate au gust bun. Păsările de pradă, carnivorele, trebuie bine fierte.

Insectele conţin grăsimi, proteine, hidrocarbonaţi. Învinge-ţi scârba şi mestecă-le – dar numai după ce le-ai fiert sau le-ai prăjit.

Insectele mici pot fi strivite sau pisate până devin o pastă. Aceasta se găteşte sau se usucă până ce devine o pulbere – care se adaugă la alte feluri de mâncare ori în supă.

NU mânca:

  • Insectele care se hrănesc cu hoituri, cu gunoi sau cu excremente – ar putea avea microbi;
  • Viermii care trăiesc pe faţa de jos a frunzelor (adeseori secretă otrăvuri) – dar îi poţi folosi ca momeală la pescuit;
  • Insectele şi omizile cu culori vii, contrastante – de obicei sunt otrăvitoare;
  • Insectele păroase – probabil conţin substanţe iritante;
  • Gândacii mari (rădaşcă etc.) au fălci şi cleşti puternici – cu care muşcă

*Pericole: numeroasele boli periculoase transmise de muşte sau alte insecte şi paraziţi invizibili pot fi luate din apa şi din hrana nefiartă.

Cele mai multe specii de peşti sunt comestibile. Peştii otrăvitori trăiesc mai ales la tropice, aproape de malul apei. Nu uita însă că peştele mâncat măreşte setea.

ATENTIE! Informatiile despre terapiile complementare, plantele medicinale sau remediile naturale, care pot veni in ajutorul bolnavului, nu exclud și/sau nu inlocuiesc tratamentele medicale. Informatiile de pe site si materialele aferente au doar un caracter informativ si nu isi propun să inlocuiasca consultul medical de specialitate. Authenticmagazin.com, nu furnizeaza sfaturi medicale similare celor pe care le puteti primi de la medicii care efectueaza consultatia si care vin in contact cu realitatea cazurilor Dvs. Vă asumați întreaga responsabilitate pentru modul în care alegeți să utilizați aceste informații.

Împarte acest articol cu prietenii tăi dacă ți-a plăcut. Iți mulțumim!

Ticu/authenticmagazin.com