Dacă ai răbdare să citești până la capăt îți promit că nu ai pierdut timpul degeaba. Poți învăța ceva din aceasta intamplare si vei rămâne si cu zâmbetul pe buze.
Ce-și face omu’ cu mâna lui, lucru manual se numește și asta fără vreo referință vulgară. La mine chiar așa s-a întâmplat. Se știe demult, tare demult că cine se zgârcește mai mult păgubește.
Într-o dimineață, ca să încep așa, m-am trezit în cap cu mătreață, căci dacă aș fi avut ceva creier stăteam naibii cuminte în banca mea. Din lipsă de ocupație probabil, mă duc glonț în parcare la mașina mea proprie și personală, un dinozaur dacia 1300 de care îmi este greu să mă despart, și îmi pun în cap să o fac să funcționeze mai bine.
De ce? Habar nu am, ea sărăcuța mergea destul de bine însă eu de mic mi-am cam băgat nasul pe unde oala nu era a mea: am desfăcut televizorul să văd ce e în el și în general am cam stricat toate electrocasnicele din casă.
La câtă bătaie mi-am luat (așa se făcea educația pe atunci), tot nu m-am învățat minte. Acum chiar și cu lucrurile mele fac la fel indiferent de vârstă.
Revenind, mă duc la mașină deschid capota, pornesc motorul și cu urechea mea fină de indian stau și ascult și ascult și ascult… Un om normal la cap ar fi spus: oprește dracului rabla aia că mă doare capu’ sau ai benzina de consumat?
Stop. Acum parcă s-a auzit un tic și apoi un tac, care nu trebuiau să se audă, apoi părerile în capul meu se exacerbează crunt. Păi nu e doar un tic și un tac parcă e și un poc și asta nu e bine deloc. Off, cum s-a stricat ea singură sub acoperământul nopții în parcare.
Sărăcuța dăciuță, probabil atracția lunii a fost așa puternică încât a dereglat-o. O fi carburatorul? O fi avansul? Oprește motorul. Trag aerul dimineții adânc în piept, sângele se oxigenează și năvălește cu putere în creier.
Pentru moment doza de oxigen iși face efectul și îngerul bun îmi șoptește: las-o băi moacă că n-are nimic, ți se pare ție. Atâââââât!!! Ăla a fost singurul moment de luciditate.
Lordul întunericului, însă, a fost mai puternic, și-mi șoptește la cealaltă ureche : eu zic că nu a fost nici un tic-tac, poc nici nu intră în discuție, pur și simplu mașina ta nu merge deloc bine în regim relanti, nu o auzi cum se accelerează singură?
I-a mai pornește tu odată motorul și fii mai atent. Zis și făcut. Dând crezare omului negru, pornesc din nou motorul. M-am luminat brusc. Da dom’le, cum am putut fi atât de orb, nu ține relantiul.
Mă pun pe treabă și încep prin a cerceta sursa problemei. O găsesc destul de repede deși nu am demontat în viața mea o roată. Dar știți cum e, la politică, fotbal și mecanică ne pricepem toți.
Astfel decizia apare brusc: Avansul vacumatic este înțepenit (nu mă întrebați ce e ăla, am auzit și eu la “cunoscător” seara la o bere). Normal, îmi zic eu, este de o seamă cu mașina, cum Dumnezeu să mai meargă. Nici o problemă. Mergem, cumpărăm, înlocuim și va funcționa ca nouă.
Mă da’ să-mi fi trecut prin cap măcar să mă fi dus cu ea la un mecanic să cer o părere înainte de orice demers, doamne ferește. Păi ce mă, eu sunt prost să-i dau banii lu’ ăla? Și așa sunt cu toții niște hoți și nu se pricep la nimic. Las’ că știu eu ce fac.
Zis și făcut. Plec, cu mașina bineînțeles, să caut piesa acuzată de bătrânețe și neândeplinirea sarcinilor de serviciu. Ajuns în magazin, Doamne-Doamne îmi face semne disperate că nu sunt pe drumul cel bun și văzând că prostu’ e și e orb îmi lasă tot felul de semne:
– Buna ziua, aveți avans vacumatic pentru dacia 1300? Se uita vânzătoarea la mine de parcă am întrebat-o de piese pentru vreun OZN, apoi mi-am adus aminte ce mașină am. Cu un zâmbet în colțul gurii îmi răspunde sec: – Ne pare rău, nu mai ținem de mult așa ceva!
La următorul magazin istoria se repetă apoi următorul și tot așa. Deci șanse mi s-au oferit dar când îți este dat sa faci ceva, fie bine sau rău, o faci. Pe la al 15-lea magazin, găsesc piesa (erau așa de fericiți că o dau pe bani… probabil vroiau să o arunce).
Cumpăr fericit și pornesc spre sala de operație în aer liber, parcarea din spatele blocului, sărăcuța pensionară neștiind ce o așteaptă: doctorul Ciomu o va băga în operație de urgență!
Ce a urmat, a fost un adevărat măcel, un dezastru! Strigătele de durere ale mașinii supuse operației pe viu, sub mâinile tremurânde ale unui doctor improvizat, nebun de legat și de ocazie, se puteau auzi de la trei blocuri depărtare.
Cu ochii mici și răi și mintea ‘ntunecată, fac-desfac fără să știu ce fac și după o oră de agonie îmi duc la îndeplinire menirea. Am stricat avansul de tot. Iremediabil. Dau să pornesc dar resuscitările repetate nu-și mai aveau rostul (poate doar să stric și bateria sau electromotorul).
Masinuța se zbătea între viața și moarte. Era practic în moarte clinică. Precum un criminal care după ce a săvârșit o crimă, își revine o clipă și vede ce a făcut, las mâinile neputincios pe lânga corp și un sentiment amar mă încearcă. Dacă mașina asta nu era o dacie veche ci un BMW de zece ori mai scump?
Îmi ies pe gură câteva cuvinte care nu pot fi reproduse în context. Cred că voi scoate ceva bani din buzunar să o duc la un doctor adevărat, care să o readucă la viață.
Precum spuneam m-am zgârcit, lucrul acesta îl puteam face de la început. Astfel mai mult am păgubit. Piesa nouă pe care am stricat-o plus alte piese, care în joaca mea de-a mecanicul, au avut de suferit și mecanicul aferent, de data asta unul adevărat.
Cu mâinile pline de “sângele” nevinovat al sărăcuței mele dacii, urc în casă, mă spăl, mă bag în pat și adorm să uit ce rău e sa fii prost.
autor: Conu Ticu/authenticmagazin.com
