Albinele ne hrănesc. Din cele 20.000 de specii existente, 85% polenizează culturile alimentare și fructele din întreaga lume, de la usturoi și mere până la cafea sau varză.

Se pare totuși că aceste insecte cruciale pentru viața pe Pământ, nu se descurcă prea bine în ultima vreme. Un studiu publicat în revista One Earth relevă faptul că, în ultimele decenii, numărul speciilor de albine aflate în sălbăticie a scăzut drastic la nivel global.

Conform studiului, numărul speciilor de albine înregistrate la nivel mondial a scăzut brusc din anii 1990.

Liderul studiului, Eduardo Zattara, biolog la Institutul de Cercetări privind Biodiversitatea și Mediul, din Bariloche, Argentina, a analizat împreună cu echipa sa, câte specii de albine sălbatice sunt observate în fiecare an, așa cum sunt înregistrate în Global Biodiversity Information Facility.

Astfel au descoperit că, între 2006 și 2015, au fost cu un sfert mai puține specii raportate , comparativ cu înregistrările deținute înainte de 1990.

Declinul este alarmant, având în vedere că numărul înregistrărilor de albine din această bază de date a crescut cu aproximativ 55% din 2000, deci nu se rezumă la lipsa observațiilor.

Graficul speciilor de albine pe ani

„Munca noastră este prima evaluare pe termen lung a declinului global al albinelor”, spune Zattara. Cercetările anterioare asupra albinelor au fost limitate la o anumită specie sau o anumită locație.

Cercetătorii au descoperit că declinul nu este consecvent în toate familiile de albine. Înregistrările familiei rare de Melittidae din aproximativ 200 de specii de albine au scăzut cu până la 41% din anii 1990, comparativ cu 17% pentru familia Halictidae, cea mai comună.

De exemplu, în timpul unui focar de boală din 2006, SUA au pierdut aproximativ jumătate din populația de albine.

În a doua jumătate a secolului trecut, boom-ul agricol global a dus la distrugerea habitatului lor natural, în timp ce utilizarea pe scară largă a pesticidelor a ucis multe plante pe care albinele se bazau pentru hrană.

De asemenea încălzirea globală a forțat anumite specii de albine să iasă din aria lor nativă sau pur și simplu le-a ucis direct.

Încetinirea și chiar inversarea distrugerii habitatului lor natural, implementarea unor scheme ecologice în mediul agricol și urban plus crearea de programe pentru a “re-înflori” lumea noastră, sunt necesare urgent. Albinele nu pot aștepta !

Împarte acest articol cu prietenii tăi dacă ți-a plăcut. Iți mulțumim!

Ticu/authenticmagazin.com