Țara morilor de apă de la Rudăria. Tărâmul de poveste din România unde timpul își macină eternitatea – authenticmagazin.com
Connect with us

DESTINAȚII

Țara morilor de apă de la Rudăria. Tărâmul de poveste din România unde timpul își macină eternitatea

morile-apa-rudaria

În vestul României se află tărâmul morilor de apă. Localnicii se laudă că făina ieşită din aceste mori are un gust unic. Aceste minuni atrag ca un magnet turişti din toate colţurile lumii.

Ansamblul de mori din Eftimie Murgu sau Complexul molinologic de la Rudăria, este un ansamblu de monumente istorice aflat pe teritoriul satului Eftimie Murgu, comuna Eftimie Murgu, fosta localitate Rudăria, așezată pe malul pârâului Rudăria, un afluent al Nerei. Este cel mai mare complex molinologic din sud-estul Europei.

Pe Valea Rudăriei, în anul 1772 au existat opt mori, iar din 1874 până în 1910 au existat 51 de mori. Inundațiile din acea primăvară au luat 28 dintre ele. Localnicii le-au refăcut pe unele, iar pe altele le-au abandonat. Toate morile au fost protejate de câte o stâncă masivă și sunt funcționale. La una, pentru a redirecționa apa, oamenii au săpat cu dalta și ciocanul un tunel prin munte, înalt de doi metri, lat de un metru și jumătate și lung de aproape 30 de metri. Potrivit wikipedia.org la început, roțile morilor au fost din lemn, apoi, în anii 1980, din metal. Practic, acestea sunt acționate de forța apei. Lagărul care susține mișcarea de rotație este din cremene albă. În 24 de ore, o moară a măcinat o cantitate de 130 de kilograme de făină.

După ce ai plecat din Rudăria şi ai intrat pe drumul principal din vale, mai opreşte-te doar o clipă. Râul nu se mai vede, satul s-a pierdut şi el printre pâlcurile de copaci. Dar poate că îţi persistă în memorie scrâşniturile pietrelor de moară şi poate că ţi le vei aminti mult timp de acum înainte. Dacă nu, poţi să te întorci oricând la morile de apă de pe Rudăria, unde timpul îşi macină, fără prea multă grabă, eternitatea.

După revoluția din 1989 morile de la Rudăria au fost lăsate în paragină. Acum mai sunt doar 22, dintre care 13 în comună și nouă, în apropiere. Ele au fost introduse în patrimoniul național și se află sub atenta supraveghere a Muzeului „Astra” din Sibiu. Specialiștii de la Sibiu au reușit printr-o finanțare europeană să recondiționeze morile în perioada septembrie 2000 – februarie 2001, acestea constituind cel mai mare complex molinologic din sud-estul Europei. Finanțarea proiectului a fost asigurată prin EUROART – fondul cultural european pentru România finanțat de Uniunea Europeană.

Și astăzi rândașii (de la rând) folosesc și întrețin în sistem asociativ morile de apă. O moară aparținea mai multor familii, care aveau pe rând dreptul să o folosească. O zi pe lună moara era oprită pentru întreținere, operațiune la care toți rândașii erau obligați să ia parte. În condițiile actuale comunitatea locală nu mai are nevoie de întreaga putere de măcinare a morilor și se încearcă adaptarea obiceiului descris pentru a folosi mai puține mori odată (folosirea morilor prin rotație).

Cele 22 de mori, care fac parte din patrimoniul UNESCO, poartă numele constructorului, al locului în care sunt amplasate sau al unei “familii-şef”: “Îndărătnica de la perete”, “Moara din Ţarină”, “Moara cu Tunel”, “Popascu”, etc. La fel ca pe vremea dacilor, localnicii din Rudăria încă macină porumbul şi grâul prin tehnica măturării de piatra morii. Sătenii povestesc că făina obţinută în acest mod este una specială şi are un gust deosebit. Localitatea Rudăria, în prezent Eftimie Murgu, se află la câţiva kilometri de Bozovici.

Locul unde se macină timpul

Primele 9 mori sunt mai depărtate unele de altele, celălalte, deja intrate în comună, ceva mai apropiate. Pe unele le vei găsi cu uşile lăcătuite, pe altele cu ele deschise, numai bine ca să intri şi să auzi cântecul roţilor ce macină boabele galbene. O mătură mică, o paletă, un coş îţi amintesc că stăpânii urmează să se întoarcă din clipă în clipă, pentru a-şi lua făina proaspătă, bună de copt pâine sau de făcut mămăligă. De ai noroc să-i prinzi la moară, intră în vorbă cu ei, ca să mai afli câte o legendă de prin partea locului, ori vreo poveste despre obiceiurile care le rânduiesc viaţa.

După ce ai plecat din Rudăria şi ai intrat pe drumul principal din vale, mai opreşte-te doar o clipă. Râul nu se mai vede, satul s-a pierdut şi el printre pâlcurile de copaci. Dar poate că îţi persistă în memorie scrâşniturile pietrelor de moară şi poate că ţi le vei aminti mult timp de acum înainte. Dacă nu, poţi să te întorci oricând la morile de apă de pe Rudăria, unde timpul îşi macină, fără prea multă grabă, eternitatea.

 

 

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

DESTINAȚII

Casa dintre case. O alee extraordinar de îngustă transformată într-o casă de vis

casa ingustă

Pe străzile capitalei și totodată celui mai mare oraș din Puerto Rico, San Juan, puteți viziona o casă cu totul și cu totul specială, cunoscută sub numele de “La Casa Estrecha”.

Casa extrem de subțire are două etaje și o lățime de doar 1.6 metri. O alee neîngrijită dintre două clădiri, a fost transformată într-o locuință cochetă și perfect locuibilă de către arhitectul Antonio Álvarez.

Flancată de două locuințe de dimensiuni obișnuite, “Casa îngustă”, cum i se mai spune, atrage turiști din toată lumea, veniți să-i viziteze dimensiunile surprinzătoare.

Fațada de o nuanță galben aprins cu o ușă verde strălucitoare, o face foarte ușor de reperat. Álvarez a cumpărat casa pe când aceasta era doar o ruină și a transformat-o aplicându-i designul propriu.

În ciuda staturii sale extrem de subțiri, casa se bucură de absolut toate facilitățile necesare unei case, inclusiv un living, o sufragerie, o bucătărie, o baie și un dormitor.

casa ingustă

foto: captură youtube

Cu toate acestea, designul toaletei , este un pic dificil, neavând spațiu suficient pentru o zonă de duș separată, podeaua a fost prevăzută cu un canal de scurgere sub zona chiuvetei, astfel încât toată apa se scurge într-un singur loc.

“Proiectarea acestui spațiu a însemnat o mare provocare, deoarece scările trebuiau amplasate în locuri strategice”, afirmă Álvarez.

Scara personalizată prezintă trepte alternative care extind înălțimea casei, deoarece treptele tradiționale nu ar funcționa în astfel de setări înguste. Azi, arhitectul găzduiește în această casă o galerie pentru opere de artă locale.

În ciuda faptului că este foarte îngustă, casa este dotată și cu un mic balcon la etajul superior ce dezvăluie o vedere impresionantă în unghi larg a împrejurimilor din San Juan.

Conu Ticu/authenticmagazin.com

Continue Reading

DESTINAȚII

Cel mai lung pod pietonal suspendat din lume a fost construit în doar 10 săptămâni. Oferă o experiența palpitantă celor care se încumetă să-l trecă

Podul suspendat Charles Kuonen

Cel mai lung pod pietonal suspendat din lume a fost deschis în Elveția, invitând turiștii să se încumete a parcurge o cale îngustă care se înalță la nu mai puțin de 86 de metri deasupra solului, în cel mai înalt punct al său.

Podul suspendat Charles Kuonen din Alpii Elvețieni, situat în apropierea satului Randa, are o lungime record de 494 de metri și leagă Grächen și Zermatt deasupra traseului turistic Europaweg.

Podul, este o construcție din oțel, ce se desfășoară între 1.600m și 2.200m deasupra nivelului mării. Acesta oferă priveliști “amețitoare” acelor curajoși care se încumetă să-l parcurgă și care nu au rău de înălțime.

Noul pod, înlocuiește o punte anterioară ce a fost afectată de căderi de stânci.

Podul suspendat Charles Kuonen

Podul suspendat Charles Kuonen. Foto: myswitzerland.com

Vechiul pod suspendat a trebuit să fie închis în 2010 la scurt timp după ce a fost deschis din cauza pericolului căderii de pietre.

Dar locuitorii zonei nu au renunțat la speranță. Ei și-au susținut cauza pentru un nou pod în fața șefului consiliului din Randa, Leo Jörger. Un mare procent din capitalul necesar, aproximativ 750.000 de franci elvețieni, a venit de la sponsori abordați de consilierul municipal.

În mod incredibil, a fost nevoie de doar 10 săptămâni pentru ca inginerii de la compania swissrope/Lauber AG din Frutigen, să ridice podul. Structura pe cabluri de oțel, are o lățime de doar 65 cm și este nevoie de aproximativ 10 minute pentru a o traversa. Aceiași călătorie era făcută de turiști pe traseul terestru în patru ore.

Datorită noului sistem de amortizare a vibrațiilor dezvoltat și brevetat de compania constructoare, podul, care măsoară aproape o jumătate de kilometru lungime, abia se mișcă în bătaia vântului.

Noua structură doboară un record stabilit anterior de un pod suspendat cu fundul de sticlă finalizat în China. Podul de 430 de metri traversează vastul Canion Zhangjiajie din provincia Hunan, la o înălțime de 300 de metri.

Conu Ticu/authenticmagazin.com

Continue Reading

DESTINAȚII

Un loc unic în România, creat de natură în mijlocul unei păduri de stejari!

poiana dragostei

În localitatea Bucerdea Vinoasă, la aproximativ 20 de kilometri de Alba Iulia, natura a format o poiană într-o formă specială. Inima a apărut în urmă cu sute de ani, în mijlocul a 260 de hectare de pădure de stejar și a fost denumită de săteni „Poiana dragostei”.

Bucerdea Vinoasă (în maghiară Borosbocsard, colocvial Bocsard, în germană Botschard) este un sat în comuna Ighiu din județul Alba, Transilvania, România.

Poiana situată în apropierea vârfului Piatra Craivei, unde a existat o cetate dacică, este cunoscută de localnici de zeci de ani şi se vede în plan vertical de la o distanţă de 2 kilometri de pe versantul opus din satul Craiva, potrivit adevarul.ro

Localnicii din Bucerdea Vinoasă, localitate aflată la trei kilometri de pădurea de stejar, îşi amintesc că, pe vremuri, se întâlneau în poieniţă şi încingeau hore de răsuna tot codrul.

În apropiere, la Piatra Craivii, legenda spune că sunt ascunse comori de pe vremea dacilor. Bătrânii spun că cei care au încercat să le găsească nu s-au mai întors. Tot legenda spune că strigătele lor se aud şi acum în inima pădurii.

Poiana Dragostei

Poiana Dragostei. Sursa foto: adevărul.ro

„Doar cei străini de loc poate mai sesizau forma aparte a poienii, în rest nu au existat poveşti cu privire la existenţa acestei poieni. Localnicii nu i-au acordat nicio atenţie specială în ultima vreme”, afirma Traian Rusu, primarul comunei Ighiu.

După relatările primarului, poiana există în această formă de 80 ani şi s-a conturat ca urmare a defrişărilor pe o suprafaţă de aproximativ 3 hectare.

„A fost exploatare de pădure acum câteva zeci de ani. Nu cred că cineva a intenţionat să dea locului o formă anume, pur şi simplu s-a nimerit”, a spus Traian Rusu. Este locul unde oamenii cosesc pentru animalele sălbatice. „În poiană se pun iarna fânăriţe şi hrană pentru căprioare, mistreţi, lupi şi vulpi. Pădurea este composesorată cetăţenilor şi se expoatează în regim silvic”, a mai explicat primarul.

Acesta nu exclude ca locul să fie acolo chiar de 100-200 ani, însă ca oamenii să îl observe mult mai târziu.

Bucerdea-Vinoasă este un promotor important în păstrarea tradițiilor culturale. Anual aici se organizează sărbătoarea secerișului. Este de asemenea un centru viticol important.

Continue Reading

Abonare la blog via email

Introdu adresa de email pentru a te abona la acest blog și vei primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te celorlalți 51 de abonați

Articole Recente

pisici muzeu pisici muzeu
LUMEA NECUVÂNTĂTOARELOR2 zile ago

Unul dintre cele mai vechi şi mai grandioase muzee din lume are ”angajate” 74 de pisici. Totul a pornit de la împărăteasa Ecaterina a-II-a

Muzeul Ermitaj din San Petersburg este unul dintre cele mai vachi şi mai grandioase muzee din lume. În afară de...

CALEIDOSCOP2 zile ago

De ce are planeta Marte culoarea roșie?

Planeta Marte este astăzi roșie, dar în trecut culoarea ei ar fi putut fi diferită. O mulțime de fotografii și...

PENTRU SUFLET5 zile ago

Însoţitoarea de zbor care a impresionat o ţară întreagă cu gestul ei de omenie

Marius Simionică a povestit pe Facebook întâmplarea emoţionantă. „Pe rândul 37A stă o doamnă de vârsta a treia, care privea...

bere bere
SĂNĂTATE6 zile ago

O bere sau un pahar de vin, consumat zilnic, te scapă de depresie

Oamenii de știință suedezi susțin, într-un nou studiu, că persoanele care consumă zilnic un pahar de vin sau o bere...

casa ingustă casa ingustă
DESTINAȚIIO săptămână ago

Casa dintre case. O alee extraordinar de îngustă transformată într-o casă de vis

Pe străzile capitalei și totodată celui mai mare oraș din Puerto Rico, San Juan, puteți viziona o casă cu totul și...

plastic plastic
CALEIDOSCOP2 săptămâni ago

Canada a anunțat interzicerea materialelor plastice de unică folosință

Guvernul canadian a anunțat că va interzice materialele plastice de unică folosință de unică folosință pe teritoriul său începând cu...

lacrima maicii domnului lacrima maicii domnului
PENTRU SUFLET3 săptămâni ago

Lacrima Maicii Domnului, floarea care face mir. Bijuteria florilor de apartament și de grădină

Lacrima Maicii Domnului sau Floarea de ceară este una dintre cele mai iubite flori, care poate înfrumuseța orice spațiu din...

urs panda alb urs panda alb
LUMEA NECUVÂNTĂTOARELOR3 săptămâni ago

Un Panda alb incredibil de rar descoperit într-un parc național din China. Ursul nu prezenta celebrele pete negre de pe corp

Un Panda alb deosebit de rar, a fost surprins de camerele foto în rezervația naturală națională Wolong din provincia Sichuan...

schimbari climatice schimbari climatice
CALEIDOSCOP3 săptămâni ago

Un nou raport de cercetare avertizează că civilizația umană se va prăbuși probabil până în 2050

O analiză amețitoare australiană privind schimbările climatice are vesti proaste pentru omenire: civilizația umană este prevăzută să se prăbușească până...

sarpele cu trei ochi sarpele cu trei ochi
LUMEA NECUVÂNTĂTOARELOR3 săptămâni ago

Un șarpe mutant cu trei ochi extrem de rar, a fost descoperit în Australia

Un șarpe cu trei ochi a fost descoperit, în mod absolut întâmplător, lângă Darwin, în Teritoriul de Nord, Australia. Animalul...

Advertisement

Statistici blog

  • 989.283 vizite

Trending