Connect with us

CALEIDOSCOP

Specialiștii se aşteaptă la ruperea completă a Nepalului, în ceea ce ar putea fi una dintre cele mai mari catastrofe naturale din istoria cunoscută a omenirii

cutremur-nepal-nasa

În aprilie 2015 Nepalul, cu precădere regiunea din jurul capitalei Kathmandu, a fost lovit de un cutremur foarte puternic. Cu o magnitudine de 7,8 , cutremurul devastator a distrus sate întregi, șosele și monumente culturale, lăsând în urmă mii de victime.

Țara se poate confrunta în continuare cu amenințarea unor cutremure mult mai puternice, cu o magnitudine de 8 sau chiar mai mult. Aceasta este concluzia la care a ajuns un grup de oameni de știință de la ETH Zurich, bazat pe un nou model al zonei de coliziune dintre plăcile indiene și eurasiatice din vecinătatea Himalayei.

Folosind acest model, echipa de cercetători ETH care lucrează împreună cu doctorandul Luca Dal Zilio, din grupul condus de profesorul Taras Gerya de la Institutul de Geofizică, a efectuat primele simulări de înaltă rezoluție într-o secțiune transversală a zonei de ruptură.

La cutremurul din 2015, a avut loc doar o ruptură parțială a faliei Himalayene separând cele două plăci continentale. Secțiunea frontală, aproape de suprafața zonei de ruptură, unde placa indiană s-a scufundat sub placa eurasiană, nu a alunecat complet rămânând în continuare sub stres“, explică Dal Zilio, autorul principal al studiului, publicat recent în revista Nature Communications.

În mod normal, un cutremur major eliberează aproape toată tensiunea care s-a acumulat. „Modelul nostru arată că, deşi cutremurul Gorkha a redus nivelul de stres în zona de ruptură, tensiunea a crescut în secţiunea frontală aproape de Himalaya. Astfel, un „cutremur mediu” precum Gorkha poate crea condiţiile unui cutremur mai mare”, a precizat Dal Zilio.

himalaya-india

Conform simulărilor efectuate de Dal Zilio și colegii săi, vor fi necesare două sau trei cutremure precum Gorkha pentru a crea suficient stres care să declanșeze un cutremur cu o magnitudine de 8,1 sau chiar mai mult, scrie sciencedaily.com

La un cutremur de o asemenea amploare, zona de ruptură se poate rupe pe întreaga adâncime, care se extinde până la suprafața Pământului și în lateral de-a lungul arcului himalayan pe sute de kilometri. Acest lucru duce în cele din urmă la o eliberare completă de stres pe acest segment de falii , care se extinde la circa 2000 km în total.

Cu toate acestea, oamenii de știință nu pot prezice când va avea loc un alt cutremur major. “Nimeni nu poate anticipa cutremurele, nici măcar cu noul model creat de computer. Cu toate acestea, putem îmbunătăți înțelegerea hazardului seismic într-o anumită zonă și să luăm măsurile de precauție corespunzătoare“, a adăugat Kissling, un cercetător din echipa care studiază cazul.

Modelul bidimensional de înaltă rezoluție include, de asemenea, unele rezultate ale cercetării publicate după cutremurul din Gorkha. Pentru a genera simulările, cercetătorii au folosit puternicul computer Euler de la ETH Zurich.

Un model tridimensional ar fi mult mai precis și ne-ar permite, de asemenea, să facem precizări despre flancurile de la vest și est de Himalaya. Cu toate acestea, procesarea 3D a celor 2000 de kilometri din zona de ruptură ar necesita o putere computațională enormă“, a mai adăugat Luca Dal Zilio.

Conu Ticu/authenticmagazin.com

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

CALEIDOSCOP

Programul Artemis: NASA va trimite prima femeie astronaut pe Lună

Umanitatea se reîntoarce pe Lună! Pentru misiunea spre Marte, trebuie să studiem și să dovedim noi capacități umane în spațiu profund pe Lună

NASA Artemis

Cu programul Artemis, NASA va trimite prima femeie astronaut și următorul bărbat pe Lună până în anul 2024, folosind tehnologii inovatoare pentru a explora mai mult din suprafața lunară ca niciodată.

Agenția spațială americană a anunțat că va colabora cu partenerii comerciali și internaționali pentru a stabili o explorare durabilă până în 2028. Vor folosi apoi toată experiența acumulată pe și în jurul Lunii pentru a face următorul salt gigant: trimiterea astronauților pe Marte.

Programul Artemis va dezvolta noi tehnologii, capabilități și abordări necesare pentru viitoarele explorări, inclusiv Marte.

Cum ajungem pe Lună?

Racheta Space Launch System și capsula Orion pregătită pentru lansare (concept artistic). Credit: NASA

Noua rachetă a NASA, Space Launch System (SLS), va trimite astronauți la bordul navei spațiale Orion la aproape un sfert de milion de mile de pe Pământ pe orbita lunară.

Space Launch System (SLS) va fi cea mai puternică rachetă pe care NASA a construit-o vreodată. După finalizare, SLS le va permite astronauților să exploreze destinații aflate departe în sistemul solar.

Astronauții vor conecta nava spațială Orion la modulul Gateway unde vor transfera sisteme de aterizare pentru expediții pe suprafața Lunii.

Gateway va fi o mică navă spațială plasată pe orbită în jurul Lunii, care va oferi acces la mai multă suprafață lunară ca niciodată. Aceasta va i dotată cu camere de locuit pentru astronauți, un laborator pentru știință și cercetare, porturi pentru vizitarea navelor spațiale și multe altele.

Întorși de pe suprafața Lunii, astronauții se vor întoarce la avanpostul orbital pentru a urca din nou în nava spațială Orion înainte de a se întoarce în siguranță pe Pământ.

Când vor ajunge oamenii din nou pe Lună?

Capsula Orion din misiunea Artemis I în curs de testare. Credit NASA

Înainte de a începe misiunea cu echipaj uman, NASA va trimite o suită de instrumente științifice și materiale tehnologice pe suprafața lunară prin livrări comerciale lunare începând cu anul 2021.

Pentru început agenția va trimite două misiuni în jurul Lunii pentru a testa sistemele de explorare spațială profundă.

Programul Artemis va fi format din trei misiuni principale numite Artemis I, Artemis II și respectiv Artemis III.

NASA pregătește acum lansarea misiunii Artemis I, un zbor fără echipaj uman pentru a testa împreună navele spațiale SLS și Orion, urmată de misiunea Artemis II, primul zbor de testare a navelor SLS și Orion cu echipaj uman.

NASA va ateriza primii astronauți pe Lună până în 2024 în misiunea Artemis III și aproximativ o dată pe an după aceea.

Ce vom face pe Lună?

În timp ce Marte rămâne un obiectiv ceva mai îndepărtat, s-au stabilit mai întâi obiectivele pentru a explora întreaga suprafață a Lunii cu exploratori umani și robotici.

Astfel NASA va trimite astronauți în noi locații, începând cu Polul Sud lunar cu următoarele misiuni:

  • Pentru a găsiți apa și alte resurse critice necesare explorării pe termen lung
  • Pentru a cerceta misterele Lunii, a afla mai multe despre planeta noastră natală și despre univers
  • Pentru a testa și învăța cum e să trăiești și să operezi pe suprafața altui corp ceresc, unde astronauții sunt la “doar trei zile de casă”
  • Pentru a testa tehnologiile de care avem nevoie înainte de a trimite astronauți în misiuni pe Marte, care pot dura până la trei ani dus-întors.

De unde a venit numele Artemis?

Zeița Lunii în mitologia greacă, Artemis este descrisă ca fiind fiica lui Zeus și sora geamănă a lui Apollo.

Acum, ea personifică calea noastră către Lună ca fiind numele programului NASA de a readuce astronauții pe suprafața lunară până în 2024, inclusiv prima femeie și următorul astronaut bărbat.

Când vor ateriza, astronauții americani vor pune piciorul acolo unde nu a mai fost niciodată un om: Polul Sud al Lunii.

În noua serie video #AskNASA, experții NASA răspund la întrebările de vârf despre misiunile de explorare. Mai întâi? Totul despre programul Artemis cu astronauta Serena Auñón-Cancelar. Credit: NASA

Împarte acest articol cu prietenii tăi dacă ți-a plăcut. Iți mulțumim!

Ticu/authenticmagazin.com


Continue Reading

CALEIDOSCOP

Sfârșitul conspirației aterizării pe Lună. NASA a publicat un videoclip 4K cu suprafața lunii

În imagini apare si locația de aterizare a misiunii Apollo 17 din 1972. Se pot observa Lander-ul si Rover-ul, ambele abandonate de astronautii americani pe suprafata Lunii

Luna

NASA a făcut de curând public un tur virtual în format 4K cu suprafața Lunii (vezi video la finalul articolului), ce va permite publicului larg să arunce o privire detaliată asupra satelitului planetei noastre.

În toamna anului 2011, misiunea Lunar Reconnaissance Orbiter (LRO) a lansat turul original al lunii, o animație de cinci minute care ducea spectatorul într-un tur virtual al celui mai apropiat vecin al nostru din spațiu.

Șase ani mai târziu, turul a fost recreat la rezoluție 4K, folosind aceeași cale a camerei și extrăgând din seria extinsă de date colectată de LRO în anii în care a intervenit.

Turul vizitează o serie de site-uri interesante special alese pentru a ilustra o varietate de caracteristici ale terenului lunar. Unele site-uri sunt apropiate și deci sunt familiare atât pentru observatorii profesioniști, cât și pentru cei amatori de pe Pământ, în timp ce altele pot fi văzute clar doar din spațiu.

Unul dintre cele mai incredibile locuri pe care le puteți admira este craterul Tycho. Originile sale datează de mai bine de o sută de milioane de ani în urmă, iar în mijloc se află un bolovan cu o lățime de 100 de metri, care încă reprezintă un puzzle pentru majoritatea experților de astăzi.

Craterul Tycho
Vârful Craterului Tycho și enigmaticul bolovan

În timp ce unele site-uri lunare sunt mari și foarte vechi (Orientale, Polul Sud-Aitken), altele sunt mai mici și mai tinere (Tycho, Aristarh).

Zonele cu umbră constantă de lângă poli sunt greu de fotografiat, dar mai ușor de măsurat cu altimetria, în timp ce mai multe dintre locurile de aterizare ale misiunilor Apollo, toate relativ aproape de ecuator, au fost mărite la rezoluții de până la 25 de centimetri (10 inci) per pixel.

Noul tur evidențiază compoziția minerală a platoului Aristarh, dovezi pentru existența apei înghețate de suprafață în anumite locuri din apropierea polului sud și cartografierea gravitației în interiorul și în jurul bazinului Orientale.

Adepții teoriei conspirației, sunt de părere că acest video-tur este doar o încercare sau o strategie din partea NASA de a ne abate atenția de la zvonurile care spun că aterizarea pe Lună din 1972 defapt nu a avut loc niciodată.

Vă invităm așadar să urmăriți videoclipul următor pentru mai multe informații și nu uitați să împărtășiți părerile dumneavoastră cu noi.

Împarte acest articol cu prietenii tăi dacă ți-a plăcut. Iți mulțumim!

Ticu/authenticmagazin.com

Continue Reading

CALEIDOSCOP

China a făcut o “stea artificială” care atinge 100 de milioane de grade Celsius

explozii solare

Imaginați-vă dacă într-o zi am putea înlocui energia obținută cu ajutorul combustibililor fosili cu cea din propriile noastre stele. Și nu, aici nu vorbim de energie solară.

China a construit un reactor de fuziune nucleară care poate atinge temperaturi de 100 de milioane de grade Celsius, adică de șase ori mai fierbinte decât soarele nostru.

Reactorul se numește Tokamak Experimental Advanced Superconducting (EAST). În ultima sa fază de testare, pe 12 noiembrie 2018, fuziunea nucleară a fost susținută timp de aproximativ 10 secunde și a atins temperatura infernală de 100 de milioane de grade Celsius.

Tokamak Experimental Advanced Superconducting (EAST), denumire internă HT-7U, este un reactor experimental construit în Hefei, China de Est, iar acum poate atinge o temperatură de șase ori mai mare decât soarele.

Deși a fost o adevărată reușită pentru reactorul chinezesc EAST, acesta este încă departe de a genera energie nelimitată pentru oamenii de pe Pământ.

EAST este în fapt un reactor minuscul. Măsurând doar câțiva metri, nu este menit să rivalizeze cu o centrală în toată regula. Este doar un experiment.

Menirea sa este să ne ajute să proiectăm o tehnologie de fuziune nucleară eficientă și stabilă, care ar putea, într-o bună zi, să alimenteze orașe întregi.

Ce este fuziunea nucleară

Fuziunea nucleară ar putea fi viitorul energiei, înlocuind combustibilii fosili cu propriile noastre stele artificiale.

Fuziunea nucleară este procesul prin care două nuclee atomice reacționează pentru a forma un nou nucleu, mai greu (cu masă mai ridicată) decât nucleele inițiale.

Această condiție presupune temperaturi extrem de ridicate dacă reacția are loc într-o plasmă, sau accelerarea nucleelor în acceleratoare de particule.

Fuziunea nucleară este sursa principală de energie în stelele active. Aceasta se poate clasifica după condițiile de desfășurare în fuziune termonucleară și fuziune la rece.

Fuziunea termonucleară ar putea deveni o sursă de energie practic nelimitată (și ecologică) atunci când reactorii de fuziune vor deveni viabili din punct de vedere tehnologic și economic. A nu se confunda însă cu fisiunea nucleară.

Tokamak Experimental Advanced Superconducting (EAST), din Hefei, provincia Anhui, China de Est, supranumit soare artificial, 16 august 2018. [Foto / VCG]

Merită efortul?

Ei bine, reactoarele de fuziune nucleară nu ar produce practic niciun fel de deșeuri radioactive în comparație cu tipul de reacție pe care îl avem în centralele nucleare de fisiune din ziua de azi.

Mai mult de atât, reactoarele de fuziune pot funcționa cu apă de mare, o resursă regenerabilă și durabilă.

Împarte acest articol cu prietenii tăi dacă ți-a plăcut. Iți mulțumim!

Ticu/authenticmagazin.com

Continue Reading

Abonare la blog via email

Introdu adresa de email pentru a te abona la acest blog și vei primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te celorlalți 67 de abonați

Statistici blog

  • 2.239.577 vizite

Trending