Connect with us

CALEIDOSCOP

Omul care nu a dorit ca Everestul să-i poarte numele

Nu a avut nicio legătură directă cu muntele care îi poartă numele, pe care de altfel nu l-a văzut niciodată

Everest

Cel mai înalt munte de pe Pământ, muntele Everest, poartă acest nume, denumit după nimeni altul decât geodezul și geograful britanic, colonelul Sir George Everest.

Este un omagiu adus omului care, de mai bine de douăzeci și cinci de ani, în ciuda numeroaselor greutăți pe care le-a întâmpinat, a prevalat în cercetarea celor mai lungi măsurători geodezice realizate la acea vreme.

În epoca de aur a explorărilor era obișnuit ca exploratorii să își lase propriile nume în unele dintre locurile pe care le-au vizitat, însă acesta nu este unul dintre aceste cazuri.

De fapt, George Everest (4 iulie 1790 – 1 decembrie 1866) nu a ajuns niciodată să vadă cu proprii ochi muntele care îi va purta numele.

George Everest. Sursa: Wikimedia

Născut într-o familie înstărită în districtul Greenwich din Londra, Everest a primit o educație militară. La vârsta de doar 16 ani s-a alăturat companiei East India și astfel a ajuns în India.

Se știe foarte puțin despre primii săi ani petrecuți în India, dar aparent a avut un talent deosebit pentru matematică și astronomie.

Munca lui Everest a intrat în atenția colonelului William Lambton, liderul Great Trigonometrical Survey (GTS), care îl și numește ca asistent principal. S-a alăturat lui Lambton la Hyderabad în 1818, unde se afla în procesul de supraveghere a unui arc meridional la nord de Cape Commorin.

Great Trigonometrical Survey (GTS) a fost un proiect ambițios care avea ca scop măsurarea întregului subcontinent indian cu precizie științifică.

George Everest a fost responsabil pentru o mare parte a lucrărilor de teren, implicate în proiect, dar din păcate în 1820 a contractat malaria, necesitând o bună perioadă de recuperare petrecută la Capul Bunei Speranțe.

Everest s-a întors în India în 1821. După moartea colonelului Lambton în 1823, Everest a fost numit superintendent al proiectului GTS, iar în anii ce au urmat a dus mai departe munca predecesorului său continuând măsurarea unui arc de meridian din vârful sudic al peninsulei până în Nepal, de-a lungul a aproximativ 2.400 de kilometri.

Everest suferea, totuși, de o sănătate precară, iar efectele febrei și reumatismului l-au lăsat pe jumătate paralizat. A plecat în Anglia în 1825, unde a petrecut următorii cinci ani recuperându-se. În martie 1827 Everest a fost ales ca Fellow of Royal Society .

În iunie 1830, Everest s-a reîntors în India pentru a-și continua activitatea la GTS și a fost numit simultan inspector general al Indiei. Arcul de la Cape Commorin până la granița de nord a Indiei Britanice a fost finalizat definitiv în 1841, sub supravegherea lui Andrew Scott Waugh.

În 1848, a fost premiat de către Royal Astronomical Society. În timpul prezentării, Sir John Herschel a spus: „Marele arc Meridian al Indiei este un trofeu de care orice națiune sau orice guvern al lumii ar avea motive să fie mândri și va fi unul dintre cele mai durabile monumente ale puterii lor și o vedere luminată pentru progresul cunoașterii umane. “

Denumirea Muntelui Everest

George Everest nu a avut nicio legătură directă cu muntele care îi poartă numele, pe care de altfel nu l-a văzut niciodată.

El a fost, totuși, responsabil pentru angajarea lui Andrew Scott Waugh, succesorul lui Everest în calitate de Inspector General în India, care, alături de Radhanath Sikdar a făcut primele observații formale ale muntelui, și i-a calculat înălțimea.

Andrew Scott Waugh fost elev al lui Everest care i-a completat măsurătorile și a propus ca cel mai înalt munte din lume să fie poarte numele predecesorului său. Sursa: Wikimedia

Muntele Everest a fost denumit inițial drept Vârful „B” și mai târziu a căpătat numele de Vârful XV.

În martie 1856, Waugh a adresat o scrisoare către Royal Geographic Society pentru a anunța că muntele, în urma măsurătorilor, este dovedit ca fiind cel mai înalt din lume și a propus ca acesta să fie numit „după ilustrul meu predecesor”, întrucât nu „s-a descoperit niciun nume local pe care să-l folosim”.

De fapt, existau mai multe nume autohtone printre localnicii nepalezi și tibetani, dar acele zone erau închise britanicilor la acea vreme, iar oamenii care locuiau mai departe la sud de Himalaya nu aveau un nume specific pentru vârf.

În deceniul de după 1856, propunerea lui Waugh a fost dezbătută pe larg de Royal Geographic Society și de alte organisme similare.

Ideea s-a lovit însă de o rezistență neașteptată: Everest însuși s-a opus ca numele său să fie folosit, întrucât nativilor indieni le era dificil să-l pronunțe și nu putea fi scris în limba hindi.

Cu toate acestea, în 1865, Royal Geographic Society a acceptat oficial denumirea de „Muntele Everest” ca nume pentru cel mai înalt munte din lume.

Unii savanți ai Indiei au propus de asemenea nume autohtone despre care credeau ei că sunt adecvate, precum „Deva-dhunga”, a lui Brian Houghton Hodgson și „Gaurisankar” al lui Hermann Schlagintweit.

Împarte acest articol cu prietenii tăi dacă ți-a plăcut. Iți mulțumim!

Ticu/authenticmagazin.com

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

CALEIDOSCOP

“Mărul morții”, cel mai otrăvitor copac din lume

Nu mâncați, nu atingeți și nici măcar nu inspirați aerul din jurul arborelui Manchineel

Machineel tree - fruit

Cunoscut ca fiind cel mai periculos copac din lume, acesta se găsește de-a lungul plajelor de nisip și mangrovelor din climatele tropicale care se întind de la Florida la Caraibe și până în anumite părți din America Centrală și de Sud.

Denumit arborele Manchineel (Hippomane mancinella) este o specie de plantă cu flori din familia Euphorbiaceae.

Otrava Manchineelului

Conchistadorii spanioli l-au numit “manzanilla de la muerte, „micul măr al morții”. Aceasta se referă la faptul că manchineelul este unul dintre cei mai toxici arbori din lume.

Florile mici verzui sunt urmate de fructe, care au un aspect similar cu mărul, sunt verzi sau galbene verzui când sunt coapte. Fructul este otrăvitor, la fel ca orice altă parte a copacului.

Arborele are o sevă alb-lăptoasă care conține numeroase toxine și poate provoca vezicule. Seva este prezentă în fiecare parte a copacului: scoarță, frunze și fructe.

Toate părțile copacului conțin toxine extrem de puternice. Seva sa alb – lăptoasă conține phorbol și alți iritanți ai pielii, producând dermatită alergică foarte puternică la simplul contact.

Adăpostitul sub copac în timpul ploii, provoacă vezicule ale pielii prin simplul contact cu apa. Chiar și o mică picătură de ploaie contaminată cu substanța lăptoasă din el va provoca iritații ale pielii.

Seva de machineel, este deasemenea, cunoscută pentru deteriorarea vopselelor de pe mașini. Arderea unor părți ale copacului poate provoca leziuni oculare dacă fumul ajunge la ochi.

Până și simpla inhalare a fumului sau a aerului umed din preajma copacului poate provoca iritații puternice la nivelul plămânilor.

Contactul cu seva sa lăptoasă (latex) produce dermatită buloasă, cheratoconjunctivită acută și eventual defecte epiteliale corneene mari.

“Mărul otrăvit”

Machineel tree - fruit
Fructe și frunziș de Manchineel la Cabo Blanca, Peninsula Nicoya, Costa Rica.
[foto: Hans Hillewaert /CC BY-SA 3.0]

Deși fructul ce seamănă cu un măr, este potențial fatal dacă este consumat, nu au fost raportate încă astfel de cazuri în literatura modernă.

Ingerarea poate produce gastroenterită severă cu sângerare, șoc și suprainfecție bacteriană, precum și potențialul compromiterii căilor respiratorii datorate edemului.

Când este ingerat, fructul este la început dulce – plăcut , cu un sentiment ciudat de piper ce progresează treptat către o senzație de arsură și strângere a gâtului.

Simptomele continuă să se înrăutățească până când pacientul abia mai poate înghiți alimente solide din cauza durerii chinuitoare și a senzației de sufocare.

În unele părți ale ariei sale, mulți copaci sunt însoțiți de semne de avertizare, de exemplu în Curaçao sunt marcați cu un „X” roșu pe trunchi pentru a indica pericolul. În Antilele Franceze copacii sunt adesea marcați cu o bandă roșie pictată la câțiva metri deasupra solului.

Do not touch the Manchineel!
Semn de avertizare pentru arborele Manchineel. [Photo: Scott Hughes/CC BY-SA 2.0)]

În trecut caraibienii otrăveau rezervele de apă ale dușmanilor cu frunze de machineel. Exploratorul spaniol Juan Ponce de León a murit la scurt timp după o rană suferită în lupta cu Calusa din Florida, lovit fiind de o săgeată care fusese otrăvită cu sevă de manchineel.

În ciuda pericolelor inerente asociate cu manipularea acestuia, copacul a fost folosit ca sursă de lemn de către producătorii de mobilă din Caraibe de secole. Trebuie tăiat și lăsat să se usuce la soare pentru a îndepărta seva.

Împarte acest articol cu prietenii tăi dacă ți-a plăcut. Iți mulțumim!

Ticu/authenticmagazin.com

Continue Reading

CALEIDOSCOP

Ce s-ar întâmpla dacă omenirea ar detona bomba atomică în spațiu?

The Effect of Nuclear Weapons, Departamentul Apărării al SUA, publicat de Comisia pentru Energie Atomică, iunie 1957

atomic bomb

Atunci când o armă nucleară este detonată aproape de suprafața Pământului, densitatea aerului este suficientă pentru a atenua radiația nucleară (neutroni și raze gamma) într-un asemenea grad încât efectele acestor radiații sunt în general mai puțin importante decât efectele exploziei și ale radiației termice.

Mărimile relative ale efectelor radiației explozive, termice și nucleare sunt prezentate în figura 1 pentru o armă de fisiune nominală (20 kilotoni) la nivelul mării.

Fig. 1 – Efectele armei nucleare la suprafață (20 KT)

Porțiunile solide ale celor trei curbe corespund unor niveluri semnificative de intensitate a exploziei, termice și nucleare. Suprapresiunile explozive vor distruge majoritatea structurilor.

Intensitățile termice vor produce arsuri grave persoanelor expuse. Dozele de radiații nucleare cuprinse între 500 și 5.000 de roentgen sunt necesare pentru a produce moarte sau incapacitate rapidă la oameni.

EFECTELE ARMELOR NUCLEARE ÎN SPAȚIU

Dacă o armă nucleară este explodată în vid, cum ar fi spațiul cosmic, complexitatea efectelor sale se schimbă drastic.

În primul rând, în absența unei atmosfere, explozia în sine dispare complet. Cu alte cuvinte forma clasică de ciupercă în urma detonării nu se mai formează.

În al doilea rând, dispare și radiația termică, așa cum este definită de obicei. În lipsa aerului pentru încălzirea valului de explozie radiația de frecvență emisă de arma în sine este mult mai mare.

În absența atmosferei, radiațiile nucleare nu vor suferi nici o atenuare fizică și singura degradare a intensității va apărea din reducerea ei odată cu distanța.

Ca urmare, gama dozelor semnificative va fi de multe ori mai mare decât este în cazul unei detonări la nivelul mării.

Cu astfel de arme, razele letale provenite din radiațiile nucleare în spațiu, se pot întinde pe sute de mile. Înțelesul unor astfel de raze letale uriașe într-un posibil război spațial viitor nu poate fi acum evaluat.

Cu toate acestea, pare clar că vehiculele de luptă spațială cu echipaj, cu excepția cazului în care este posibilă o protecție puternică, vor fi considerabil mai vulnerabile la armele nucleare decât omologii lor fără pilot.

Împarte acest articol cu prietenii tăi dacă ți-a plăcut. Iți mulțumim!

Ticu/authenticmagazin.com

Continue Reading

CALEIDOSCOP

“Mierea Fermecată”, cea mai scumpă miere din lume: Costă 5000 EUR/kg

Curiozități din apicultură

mierea fermecata

Uneori ne deranjează când bâzâie pe lângă noi în parc sau la picnic, alteori ne bucurăm că există, pentru că datorită lor putem savura delicioasa şi hrănitoarea miere.

Nu conștientizăm însă câtă trudă se află în spatele acestui “elixir”. O muncă colosală depusă de micuțele albine, demne de toată lauda și admirația și fără de care, lumea așa cum o știm noi, nu ar exista.

În cele ce urmează vă prezentăm câteva curiozități din apicultură care cu siguranță vă vor capta atenția:

1. O albină recoltează la un zbor cca 15 mg polen, astfel pentru 1 kg de polen ar trebui să efectueze cca 67 000 de zboruri.

2. Albinele bat din aripi de peste 11000 de ori pe minut.

3. Viteza maxima de zbor a unei albine este de 70 Km/h.

4. Cea mai „bătrână” albină cunoscută de cercetatori are 100 de milioane de ani. Este conservată în chihlimbar și a fost descoperită în Myanmar (Birmania).

5. Ca să culeagă 1 kg de miere, o albină ar trebui să cerceteze 2-5 milioane de flori și să parcurgă o distanță egală cu ocolul pământului.

6. Durata de viață a matcii este de 50-60 de ori mai mare decât a albinei lucrătoare.

7. O albină este de 20 de ori mai puternică decat un cal.

8. Trântorii nu pot culege nectarul din flori, pentru că au trompa prea scurtă. De aceea ei se hrănesc cu ce aduc albinele în stup – de aici și numele popular de “trântor” (care stă degeaba).

9. Albinele pot fi folosite pentru a detecta minele terestre.

10. Mierea de albină nu expiră niciodată.

11. Mierea ajută la echilibrarea fizică și psihică, înlăturând oboseala.

12. Cea mai scumpă miere din lume costă 5000 EUR/kg. Provine dintr-o pesteră din Turcia (Valea Saricayir), de la o adâncime de 1800 m și este supranumită “Mierea Fermecată”.

Împarte acest articol cu prietenii tăi dacă ți-a plăcut. Iți mulțumim!

Ticu/authenticmagazin.com

Continue Reading

Trending