Connect with us

CALEIDOSCOP

Drumul mătăsii: ruta comerțului tehnologic care a schimbat Lumea Nouă

Caravana pe drumul mătăsii

Oamenii din cele mai vechi timpuri s-au mutat mereu din loc în loc și au făcut comerț cu vecinii, schimbând bunuri, abilități, noi tehnologii și chiar idei.

“Drumul Mătăsii” a reprezentat o străveche rețea de rute comerciale, culturale și tehnologice (și, de asemenea, de boli), înființate în timpul dinastiei Han din China, care a legat regiunile lumii antice în comerțul dintre China și Orientul îndepărtat cu Orientul Mijlociu și Europa.

Înființată atunci când dinastia Han din China a deschis oficial comerțul cu Occidentul în anul 130 î.Hr., rutele “Drumului Mătăsii” au rămas în uz până în anul 1453 d.Hr.

De ce a fost denumit “Drumul Mătăsii”?

Drumul Mătăsii

Întinderea Drumului Mătăsii. Cu roșu este trasat traseul terestru, iar albastrul este ruta pe mare. Sursa: Wikimedia

Explicația este foarte simplă, deoarece mătasea provenită din China a cuprins o mare parte a comerțului de pe acest drum străvechi.

„Drumul mătăsii” este de fapt un termen relativ recent, pentru faptul că pe toată durata lor aceste drumuri antice nu au avut un nume anume.

La mijlocul secolului al XIX-lea, în 1877, geologul german, baronul Ferdinand von Richthofen, a numit rețeaua de comerț și comunicare Die Seidenstrasse (Drumul mătăsii).

Mătasea este un material textil de origine chineză străveche, țesut din fibra de proteină produsă de viermele de mătase cu ajutorul căreia își produce coconul, și a fost dezvoltat, conform tradiției chineze, cândva în jurul anului 2.700 î.Hr.

Considerat un produs cu o valoare extrem de ridicată, a fost rezervat utilizării exclusive a curții imperiale chineze pentru confecționarea de pânze, draperii, pancarte și alte obiecte de prestigiu.

Doamne de la curtea imperială pregătind mătase nou țesută

Doamne de la curtea imperială pregătind mătase nou țesută. Sursa: Wikimedia

Producția sa a fost păstrată ca un secret extraordinar de bine păzit în China timp de aproximativ 3.000 de ani, prin intermediul unor decrete imperiale care condamnau la moarte pe oricine ar fi dezvăluit unui străin procesul producției sale.

Monopolul chinez în ceea ce privește producția de mătase nu a însemnat că produsul a fost limitat la Imperiul Chinez ci dimpotrivă, mătasea a fost folosită pe post de cadou diplomatic și a fost comercializată pe scară largă în cadrul dinastiei Han (206 î.Hr. – 2020 d.Hr.) devenind astfel unul dintre principalele exporturi ale Chinei.

După cum descrie istoricul Procopius, deși cunoștințele despre producția de mătase au fost foarte valoroase, în ciuda eforturilor împăratului chinez de a păstra secretul, în cele din urmă s-a răspândit dincolo de China, mai întâi în India și Japonia, apoi în Imperiul Persan și în sfârșit spre vest în sec. VI d.Hr..

Drumul Mătăsii a schimbat istoria 

Chiar dacă denumirea „Drumul mătăsii” provine din popularitatea mătăsii chineze în rândul comercianților din Imperiul Roman și în alte părți din Europa, materialul nu a fost singurul export important din est către vest.

Drumul Mătăsii a schimbat istoria, în mare parte datorită faptului că oamenii care au reușit să călătorească de-a lungul unei părți sau a întregului Drum al Mătăsii a tranzacționat semințe, fructe și legume, animale, cereale, piele, unelte, obiecte religioase, opere de artă, pietre prețioase și metale și, poate chiar mai important, limbă, cultură, credințe religioase, filozofie, știință și tehnologie.

Patru invenții care au schimbat lumea nouă

Cinci pași de fabricare a hârtiei - Pasul 1 - Tăierea și hidratarea fibrelor din bambus - Așa cum a fost descris de Cai Lun în 105

Cinci pași de fabricare a hârtiei – Pasul 1 – Tăierea și hidratarea fibrelor din bambus – Așa cum a fost descris de Cai Lun în 105. Sursa: Wikimedia

Dacă sticla, armele occidentale și mașinile de război au călătorit din Occident pentru a fi introduse în Orientul Îndepărtat, Vestul a beneficiat de patru invenții majore din China care urmau să schimbe lumea nouă: hârtia și fabricația sa, tehnicile de imprimare, praful de pușcă și busola.

Se pare că fabricarea hârtiei a fost inventată în China în jurul 104 d.Hr. de către un ofițer numit Cai Lun, pe baza procesării și presării și uscării ulterioare a unui amestec de fibre vegetale și apă.

Tehnicile de imprimare mecanică au apărut tot în China nu mai târziu de secolul al VI-lea d.Hr..
Sosirea ambelor tehnologii în Europa în secolele XII și XIII au produs o schimbare profundă, facilitând transmiterea informațiilor.

La rândul său, praful de pușcă a fost inventat în secolul al IX-lea, probabil întâmplător, de alchimiști sau călugări chinezi prin „încălzirea sulfului, a realgarului (sulfurii de arsen) și a saltpetrului (nitrat de potasiu) împreună cu mierea, producând fum și flăcări care au ars totul”, cum descria un text taoist din acea vreme.

Nu a trecut mult timp până să se descopere că atunci când acest amestec este introdus într-un recipient, poate provoca o explozie puternică din cauza suprapresiunii generate de cantitatea mare de gaz degajat.

Din China, secretul prafului exploziv s-a răspândit prin Asia și, în sfârșit, în secolul al XIII-lea, a ajuns și în Europa via Drumul Mătăsii. În Occident, a găsit imediat cerere în scopuri militare, permițând dezvoltarea unei noi tehnologii de armament, care a facilitat cucerirea ulterioară a lumii de către puterile europene.

Fotografia unei busole geomantice chineze din 1760, la National Maritime Museum, Marea Britanie

Fotografia unei busole geomantice chineze din 1760, la National Maritime Museum, Marea Britanie. Credit: Victoria C, Wikimedia

Busola sau acul magnetic a fost inventat tot în China, probabil în jurul secolului II d. Hr., la început ca instrument pentru geomanție (arta de a prezice viitorul). Mai târziu, când savanții chinezi au înțeles comportamentul și proprietățile magnetitei, au apărut primele busole, folosite ca și instrumente de orientare.

În pofida tuturor avantajelor clare enumerate mai sus, poate cea mai durabilă moștenire a Drumului Mătăsii a constat în facilitarea contactului dintre culturi și popoare prin intermediul comerțului.

Conu Ticu/authenticmagazin.com

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

CALEIDOSCOP

Panouri solare cu celule termofotovoltaice care generează energie electrică și noaptea

Panourile solare fotovoltaice, cum evident reiese și din denumirea lor, nu pot genera energie electrică noaptea sau când soarele este ascuns în nori.

Dar dacă v-am spune că există totuși posibilitatea ca acestea să producă energie electrică și pe timpul nopții? Poate credeți că este o glumă, dar din fericire nu e.

Un cercetător din California, pe numele lui Jeremy Munday, profesor în cadrul Departamentului de Inginerie Electrică și Calculatoare la University of California – Davis, afirmă că a găsit o modalitate prin care panourile să genereze putere și după ce soarele apune.

Conform unui concept realizat de profesorul Munday și studentul Tristan Deppe, este vorba despre o celulă special concepută ce ar putea genera până la 50 de wați de putere pe metru pătrat în condiții ideale noaptea, asta însemnând aproximativ un sfert din ceea ce un panou solar convențional poate genera în timpul zilei.

Munday și echipa sa, dezvoltă prototipuri ale acestor celule solare care pot genera cantități mici de putere și pe timp de noapte. Cercetătorii speră să îmbunătățească puterea și eficiența dispozitivelor. Cercetările sale au apărut recent în jurnalul ACS Photonics.

Profesorul Munday afirmă că procesul este similar cu modul în care funcționează o celulă solară normală, dar în sens invers.

Un obiect care este mai cald în comparație cu împrejurimile sale va ceda căldura sub formă de radiație infraroșie. O celulă solară convențională este rece față de soare, deci absoarbe lumina.

Denumite celule termofotovoltaice (TPV), reprezintă un model nou de celule hibride constând în combinația dintre o celulă termoradiativă (TR) și o celulă fotovoltaică (PV), unde celulele TR și PV sunt cuplate prin emisii termice de câmp îndepărtat.

Generarea de energie electrică prin radiația de căldură

celule termofotovoltaice

O celulă fotovoltaică sau solară convențională (stânga) absoarbe fotoni de lumină dinspre soare și generează un curent electric. O celulă termoradiativă (dreapta) generează curent electric, deoarece radiază lumina infraroșie (căldură) spre spațiul mai rece. Credit foto: Tristan Deppe/Jeremy Munday

Celulele termoradiative sunt de fapt convertoare termoelectrice care utilizează transferul de căldură prin radiații, între medii operate la temperaturi diferite.

Această celulă termoradiativă îndreptată spre cerul nopții ar emite lumină infraroșie, deoarece este mai caldă decât spațiul exterior.

O celulă solară obișnuită generează energie prin absorbția luminii solare, ceea ce face ca o tensiune să apară pe dispozitiv punând în mișcare curentul. În aceste noi dispozitive, lumina este în schimb emisă iar curentul și tensiunea merg în direcția opusă, dar generând totuși putere“, a spus Munday. „Trebuiesc folosite materiale diferite, însă fizica este aceeași”.

Deoarece acest nou tip de celule solare ar putea funcționa în permanență, este o opțiune interesantă pentru a echilibra rețeaua electrică pe ciclul zi-noapte.

Ticu/authenticmagazin.com

Continue Reading

CALEIDOSCOP

Cum ar arăta Pământul dacă toate oceanele lumii s-ar evapora brusc

Mările și oceanele lumii ocupă cea mai mare parte din suprafața totală a Pământului care este de 510 milioane de km². Din aceștia, 361 de milioane km² sunt ocupați de apa mărilor și a oceanelor și doar 149 de milioane km² îi revine uscatului.

Datorită acestui fapt planeta noastră se vede atât de viu colorată în albastru atunci când este observată din spațiul cosmic, primind, neoficial, denumirea de planeta albastră.

Dar oare cum ar arăta planeta noastră dacă toate mările și oceanele s-ar evapora brusc? Savantul planetar James O’Donoghue arată într-un videoclip al NASA,  ce s-ar întâmpla dacă toată apa s-ar evapora, descoperind astfel cele trei cincimi ascunse ale suprafeței Pământului.

James O’Donoghue în prezent la Agenția de explorare aerospațială din Japonia (JAXA) a lucrat anterior la NASA. Pentru a demonstra cum se schimbă înfățișarea planetei noastre în cazul în care toată apa s-ar evapora, savantul a folosit o animație creeată în 2008 de fizicianul și animatorul NASA, Horace Mitchell, aducându-i câteva îmbunătățiri.

O’Donoghue a editat animația adăugând un traker sincronizat de un temporizator pentru a arăta cât de multă apă se evaporă pe măsură ce animația înaintează, oferind astfel date în timp real.

Înlăturând toată apa de pe planetă, animația ne dezvăluie o lume ascunsă și totodată ne face conștienți de importanța oceanelor.

Oceane evaporate

Videoclipul arată cel mai lung lanț muntos al Pământului, care apare odată ce nivelul mării a scăzut de la 2.000 la 3.000 de metri.

Acesta reprezintă doar creasta din mijlocul oceanului, care se întinde pe o distanță de 60.000 de kilometri pe tot globul. Peste 90 la sută din restul lanțului muntos aflându-se sub apă.

Pe măsură ce animația înaintează și oceanele scad cu 6.000 de metri, cea mai mare parte a apei dispare. Este nevoie însă de alți 5.000 de metri pentru a goli cea mai adâncă zonă a Pământului aflată în Oceanul Pacific și anume Groapa Marianelor.

Iată și animația în slow-motion:

Ticu/authenticmagazin.com

Continue Reading

CALEIDOSCOP

Misterioasa sabie Norimitsu Odachi mânuită de un războinic uriaș? Adevărul din spatele celei mai mari săbii japoneze realizate vreodată

Norimitsu-Odachi1

Faceți cunoștință cu cea mai mare sabie samurai creată vreodată. Este atât de mare încât este imposibil să nu îți pui întrebarea oare cine ar fi putut mânui această sabie gigantică.

Norimitsu Odachi este o sabie imensă din Japonia. Este atât de mare, încât se spune că aceasta ar fi fost mânuită de un războinic uriaș.

Potrivit specialiștilor Odachi ar fi fost făurită în secolul al XV-lea, iar dimensiunile sale sunt cu adevărat impresionante chiar și pentru zilele noastre.

Cu o lungime de 3,77 metri și cu o greutate de până la 14,5 kg, această impresionantă sabie este încă învăluită în mister.

Norimitsu Odachi este prezentată în toată splendoarea sa la Altarul Kibitsu din Prefectura Okayama complet restaurată. Uriașa sabie a captivat întreaga Japonie și vizitatorii străini de pretutindeni prin dimensiunea și măreția sa.

Istoria săbiilor Odachi 

samurai-odachi

Pictură pe lemn din epoca Edo care arată un ōdachi purtat pe spatele unui samurai

Japonezii sunt recunoscuți pentru tehnologia lor de fabricare a săbiilor. Multe tipuri de lame au fost produse de către maeștrii fierari din Japonia, dar, probabil, cea cu care cei mai mulți oameni sunt astăzi familiarizați este katana, datorită asocierii sale cu celebrul samurai.

Cu toate acestea, există și alte tipuri de săbii mai puțin cunoscute, care au fost produse de-a lungul secolelor în Japonia, una dintre ele fiind odachi.

Odachi (scris ca 大 太 刀 în kanji și tradus ca „Marea sabie / uriașă”), uneori denumit nodachi (scris în kanji ca 野 太 刀 și tradus ca „sabie de câmp”) este un tip de sabie japoneză cu lama lungă .

Lama odachi este curbată și are de obicei o lungime de aproximativ 90 – 100 cm. Unele odachi au fost înregistrate ca având lame cu lungimea de 2 metri.

Sabia Odachi a fost o armă folosită de unii samurai în secolul al XIV-lea, în special perioada Nanboku-chō. Afirmația este susținută de lucrări literare precum Heike Monogatari și Taiheiki.

Cum era de așteptat, ca armă de război, dimensiunea prea mare a sabiei odachi s-a dovedit a fi o adevărată problemă. Se crede că samuraii erau nevoiți să o care în spate sau cu mâna.

În perioada Muromachi, samuraii aveau uneori asistenți care îi ajutau să transporte sabia masivă până la locul luptei. Soldații pedeștri aveau mai multe șanse să poarte sabia în spate, spre deosebire de katana, care erau de obicei purtate la brâu.

Cu toate acestea, această armă a fost folosită o scurtă perioadă de timp, motivul principal fiind că nu a fost o armă foarte practică de folosit în lupte.

Totuși, odachi a continuat să fie folosit de războinici, iar utilizarea sa s-a oprit abia în 1615, în urma “Osaka Natsu no Jin” cunoscut și sub numele de Asediul Osaka, în timpul căruia Shogunatul Tokugawa a distrus clanul Toyotomi.

A fost mânuită Norimitsu Odachi de un războinic uriaș sau a avut doar scop ornamental?

Norimitsu-Odachi

Odachi

Deși câteva săbii odachi au avut și aplicații practice, cu toții suntem de acord că, dacă sabia ar fi avut cu adevărat un proprietar care a scos-o la luptă, acesta ar fi fost un războinic uriaș cu măsuri mitologice.

Dacă ignorăm mitologia și folclorul, singura explicație rezonabilă este aceea că Norimitsu odachi nu a fost altceva decât o sabie ceremonială creată de un meșter extrem de îndemânatic.

Persoana care se află în spatele forjării acestei arme impresionante, cu siguranță, a dorit să-și demonstreze abilitățile sau a fost creată pentru cineva care a dorit pur și simplu să-și etaleze averea, comandând o sabie uriașă, disproporționată.

Dacă ne este permisă puțină satiră față de ultima afirmație: Un fel de manelist japonez al zilelor acelea ce și-a dorit o sabie atât de mare încât să moară toți dușmanii… de ciudă! 🙂

Împarte acest articol cu prietenii tăi dacă ți-a plăcut. Iți mulțumim!

Ticu/authenticmagazin.com

Continue Reading

Abonare la blog via email

Introdu adresa de email pentru a te abona la acest blog și vei primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te celorlalți 68 de abonați

Statistici blog

  • 2.098.871 vizite

Trending