Drumul mătăsii: ruta comerțului tehnologic care a schimbat Lumea Nouă – authenticmagazin.com
Connect with us

CALEIDOSCOP

Drumul mătăsii: ruta comerțului tehnologic care a schimbat Lumea Nouă

Caravana pe drumul mătăsii

Oamenii din cele mai vechi timpuri s-au mutat mereu din loc în loc și au făcut comerț cu vecinii, schimbând bunuri, abilități, noi tehnologii și chiar idei.

“Drumul Mătăsii” a reprezentat o străveche rețea de rute comerciale, culturale și tehnologice (și, de asemenea, de boli), înființate în timpul dinastiei Han din China, care a legat regiunile lumii antice în comerțul dintre China și Orientul îndepărtat cu Orientul Mijlociu și Europa.

Înființată atunci când dinastia Han din China a deschis oficial comerțul cu Occidentul în anul 130 î.Hr., rutele “Drumului Mătăsii” au rămas în uz până în anul 1453 d.Hr.

De ce a fost denumit “Drumul Mătăsii”?

Drumul Mătăsii

Întinderea Drumului Mătăsii. Cu roșu este trasat traseul terestru, iar albastrul este ruta pe mare. Sursa: Wikimedia

Explicația este foarte simplă, deoarece mătasea provenită din China a cuprins o mare parte a comerțului de pe acest drum străvechi.

„Drumul mătăsii” este de fapt un termen relativ recent, pentru faptul că pe toată durata lor aceste drumuri antice nu au avut un nume anume.

La mijlocul secolului al XIX-lea, în 1877, geologul german, baronul Ferdinand von Richthofen, a numit rețeaua de comerț și comunicare Die Seidenstrasse (Drumul mătăsii).

Mătasea este un material textil de origine chineză străveche, țesut din fibra de proteină produsă de viermele de mătase cu ajutorul căreia își produce coconul, și a fost dezvoltat, conform tradiției chineze, cândva în jurul anului 2.700 î.Hr.

Considerat un produs cu o valoare extrem de ridicată, a fost rezervat utilizării exclusive a curții imperiale chineze pentru confecționarea de pânze, draperii, pancarte și alte obiecte de prestigiu.

Doamne de la curtea imperială pregătind mătase nou țesută

Doamne de la curtea imperială pregătind mătase nou țesută. Sursa: Wikimedia

Producția sa a fost păstrată ca un secret extraordinar de bine păzit în China timp de aproximativ 3.000 de ani, prin intermediul unor decrete imperiale care condamnau la moarte pe oricine ar fi dezvăluit unui străin procesul producției sale.

Monopolul chinez în ceea ce privește producția de mătase nu a însemnat că produsul a fost limitat la Imperiul Chinez ci dimpotrivă, mătasea a fost folosită pe post de cadou diplomatic și a fost comercializată pe scară largă în cadrul dinastiei Han (206 î.Hr. – 2020 d.Hr.) devenind astfel unul dintre principalele exporturi ale Chinei.

După cum descrie istoricul Procopius, deși cunoștințele despre producția de mătase au fost foarte valoroase, în ciuda eforturilor împăratului chinez de a păstra secretul, în cele din urmă s-a răspândit dincolo de China, mai întâi în India și Japonia, apoi în Imperiul Persan și în sfârșit spre vest în sec. VI d.Hr..

Drumul Mătăsii a schimbat istoria 

Chiar dacă denumirea „Drumul mătăsii” provine din popularitatea mătăsii chineze în rândul comercianților din Imperiul Roman și în alte părți din Europa, materialul nu a fost singurul export important din est către vest.

Drumul Mătăsii a schimbat istoria, în mare parte datorită faptului că oamenii care au reușit să călătorească de-a lungul unei părți sau a întregului Drum al Mătăsii a tranzacționat semințe, fructe și legume, animale, cereale, piele, unelte, obiecte religioase, opere de artă, pietre prețioase și metale și, poate chiar mai important, limbă, cultură, credințe religioase, filozofie, știință și tehnologie.

Patru invenții care au schimbat lumea nouă

Cinci pași de fabricare a hârtiei - Pasul 1 - Tăierea și hidratarea fibrelor din bambus - Așa cum a fost descris de Cai Lun în 105

Cinci pași de fabricare a hârtiei – Pasul 1 – Tăierea și hidratarea fibrelor din bambus – Așa cum a fost descris de Cai Lun în 105. Sursa: Wikimedia

Dacă sticla, armele occidentale și mașinile de război au călătorit din Occident pentru a fi introduse în Orientul Îndepărtat, Vestul a beneficiat de patru invenții majore din China care urmau să schimbe lumea nouă: hârtia și fabricația sa, tehnicile de imprimare, praful de pușcă și busola.

Se pare că fabricarea hârtiei a fost inventată în China în jurul 104 d.Hr. de către un ofițer numit Cai Lun, pe baza procesării și presării și uscării ulterioare a unui amestec de fibre vegetale și apă.

Tehnicile de imprimare mecanică au apărut tot în China nu mai târziu de secolul al VI-lea d.Hr..
Sosirea ambelor tehnologii în Europa în secolele XII și XIII au produs o schimbare profundă, facilitând transmiterea informațiilor.

La rândul său, praful de pușcă a fost inventat în secolul al IX-lea, probabil întâmplător, de alchimiști sau călugări chinezi prin „încălzirea sulfului, a realgarului (sulfurii de arsen) și a saltpetrului (nitrat de potasiu) împreună cu mierea, producând fum și flăcări care au ars totul”, cum descria un text taoist din acea vreme.

Nu a trecut mult timp până să se descopere că atunci când acest amestec este introdus într-un recipient, poate provoca o explozie puternică din cauza suprapresiunii generate de cantitatea mare de gaz degajat.

Din China, secretul prafului exploziv s-a răspândit prin Asia și, în sfârșit, în secolul al XIII-lea, a ajuns și în Europa via Drumul Mătăsii. În Occident, a găsit imediat cerere în scopuri militare, permițând dezvoltarea unei noi tehnologii de armament, care a facilitat cucerirea ulterioară a lumii de către puterile europene.

Fotografia unei busole geomantice chineze din 1760, la National Maritime Museum, Marea Britanie

Fotografia unei busole geomantice chineze din 1760, la National Maritime Museum, Marea Britanie. Credit: Victoria C, Wikimedia

Busola sau acul magnetic a fost inventat tot în China, probabil în jurul secolului II d. Hr., la început ca instrument pentru geomanție (arta de a prezice viitorul). Mai târziu, când savanții chinezi au înțeles comportamentul și proprietățile magnetitei, au apărut primele busole, folosite ca și instrumente de orientare.

În pofida tuturor avantajelor clare enumerate mai sus, poate cea mai durabilă moștenire a Drumului Mătăsii a constat în facilitarea contactului dintre culturi și popoare prin intermediul comerțului.

Conu Ticu/authenticmagazin.com

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

CALEIDOSCOP

Misterioasa sabie Norimitsu Odachi mânuită de un războinic uriaș? Adevărul din spatele celei mai mari săbii japoneze realizate vreodată

Norimitsu-Odachi1

Faceți cunoștință cu cea mai mare sabie samurai creată vreodată. Este atât de mare încât este imposibil să nu îți pui întrebarea oare cine ar fi putut mânui această sabie gigantică.

Norimitsu Odachi este o sabie imensă din Japonia. Este atât de mare, încât se spune că aceasta ar fi fost mânuită de un războinic uriaș.

Potrivit specialiștilor Odachi ar fi fost făurită în secolul al XV-lea, iar dimensiunile sale sunt cu adevărat impresionante chiar și pentru zilele noastre.

Cu o lungime de 3,77 metri și cu o greutate de până la 14,5 kg, această impresionantă sabie este încă învăluită în mister.

Norimitsu Odachi este prezentată în toată splendoarea sa la Altarul Kibitsu din Prefectura Okayama complet restaurată. Uriașa sabie a captivat întreaga Japonie și vizitatorii străini de pretutindeni prin dimensiunea și măreția sa.

Istoria săbiilor Odachi 

samurai-odachi

Pictură pe lemn din epoca Edo care arată un ōdachi purtat pe spatele unui samurai

Japonezii sunt recunoscuți pentru tehnologia lor de fabricare a săbiilor. Multe tipuri de lame au fost produse de către maeștrii fierari din Japonia, dar, probabil, cea cu care cei mai mulți oameni sunt astăzi familiarizați este katana, datorită asocierii sale cu celebrul samurai.

Cu toate acestea, există și alte tipuri de săbii mai puțin cunoscute, care au fost produse de-a lungul secolelor în Japonia, una dintre ele fiind odachi.

Odachi (scris ca 大 太 刀 în kanji și tradus ca „Marea sabie / uriașă”), uneori denumit nodachi (scris în kanji ca 野 太 刀 și tradus ca „sabie de câmp”) este un tip de sabie japoneză cu lama lungă .

Lama odachi este curbată și are de obicei o lungime de aproximativ 90 – 100 cm. Unele odachi au fost înregistrate ca având lame cu lungimea de 2 metri.

Sabia Odachi a fost o armă folosită de unii samurai în secolul al XIV-lea, în special perioada Nanboku-chō. Afirmația este susținută de lucrări literare precum Heike Monogatari și Taiheiki.

Cum era de așteptat, ca armă de război, dimensiunea prea mare a sabiei odachi s-a dovedit a fi o adevărată problemă. Se crede că samuraii erau nevoiți să o care în spate sau cu mâna.

În perioada Muromachi, samuraii aveau uneori asistenți care îi ajutau să transporte sabia masivă până la locul luptei. Soldații pedeștri aveau mai multe șanse să poarte sabia în spate, spre deosebire de katana, care erau de obicei purtate la brâu.

Cu toate acestea, această armă a fost folosită o scurtă perioadă de timp, motivul principal fiind că nu a fost o armă foarte practică de folosit în lupte.

Totuși, odachi a continuat să fie folosit de războinici, iar utilizarea sa s-a oprit abia în 1615, în urma “Osaka Natsu no Jin” cunoscut și sub numele de Asediul Osaka, în timpul căruia Shogunatul Tokugawa a distrus clanul Toyotomi.

A fost mânuită Norimitsu Odachi de un războinic uriaș sau a avut doar scop ornamental?

Norimitsu-Odachi

Odachi

Deși câteva săbii odachi au avut și aplicații practice, cu toții suntem de acord că, dacă sabia ar fi avut cu adevărat un proprietar care a scos-o la luptă, acesta ar fi fost un războinic uriaș cu măsuri mitologice.

Dacă ignorăm mitologia și folclorul, singura explicație rezonabilă este aceea că Norimitsu odachi nu a fost altceva decât o sabie ceremonială creată de un meșter extrem de îndemânatic.

Persoana care se află în spatele forjării acestei arme impresionante, cu siguranță, a dorit să-și demonstreze abilitățile sau a fost creată pentru cineva care a dorit pur și simplu să-și etaleze averea, comandând o sabie uriașă, disproporționată.

Dacă ne este permisă puțină satiră față de ultima afirmație: Un fel de manelist japonez al zilelor acelea ce și-a dorit o sabie atât de mare încât să moară toți dușmanii… de ciudă! 🙂

Împarte acest articol cu prietenii tăi dacă ți-a plăcut. Iți mulțumim!

Ticu/authenticmagazin.com

Continue Reading

CALEIDOSCOP

Elon Musk intenționează să trimită 1 milion de oameni pe Marte până în 2050, lansând 3 navete spațiale zilnic

nave SpaceX

Elon Musk a dezvăluit pe Twitter noi detalii despre planul său de a trimite 1 milion de oameni pe Marte până în 2050.

Musk a spus că speră să construiască în 10 ani 1.000 de nave spațiale, flotă ce va avea să fie compusă dintr-un model de navă spațială imensă și aparent complet refolosibilă pe care SpaceX o dezvoltă în sudul Texasului.

Un calcul rapid și simplu rezultă că producția ar trebui să fie de 100 de nave spațiale pe an.

În cele din urmă, a adăugat Musk, obiectivul este să lanseze o medie de trei nave Starship pe zi făcând astfel excursia spre Marte disponibilă oricui.

Musk a mai adăugat în postarea sa de pe Twitter că „trebuie să fie astfel încât oricine să poată merge dacă dorește, cu împrumuturi disponibile pentru cei care nu au bani”.

El a dezvăluit noi detalii despre planul său de a construi un oraș de 1 milion de oameni pe Marte până în 2050.

“Nu e suficient să te conving să lași Pământul în urmă? Vor fi o mulțime de locuri de muncă pe Marte!” a mai adăugat el.

Megatone de materiale pe an sunt necesare pentru ca viața să devină multiplanetară 

Nava spațială, dacă va fi realizată așa cum este proiectată, ar însemna că va fi cel mai puternic sistem de lansare creat vreodată de omenire.

Fiecare lansare ar avea spațiu suficient de mult pentru a transporta mai mult de 100 de tone de marfă (aproximativ șapte autobuze complet încărcate ca valoare) și un echipaj format din 100 de oameni pe orbită la un moment dat.

Musk nu a specificat exact ce tip de rachete ar trebui să-i propulseze spre Marte, vorbind însă despre alimente, apă, materiale de construcție, scule și sisteme avansate de susținere a vieții.

Astfel, el a estimat că va avea nevoie de o întreagă flotă de nave spațiale pentru a construi pe Planeta Roșie un oraș permanent.

Ipotetic vorbind, în total, 1.000 de nave spațiale ar putea transporta aproximativ 100 megatone de lucruri pe Marte. Acesta este volumul pe care Musk a spus că speră să îl trimită pe planeta roșie pe an.

nave SpaceX

O ilustrare a navelor spațiale planificate ale SpaceX pe rampele de lansare ale unui oraș de pe Marte. Foto: SpaceX / Twitter

Cu fiecare navă care poate transporta 100 de pasageri, aceasta ar însemna o migrație totală de aproximativ 100.000 de oameni pe an.

Musk a sugerat, de asemenea, că intenționează să valorifice pe ferestrele scurte de timp în care orbita Pământului și a lui Marte se aliniază, lucru care se întâmplă la fiecare 25 de luni.

Acest lucru va permite navelor spațiale să se desprindă de rotația Pământului și să pornească într-o călătorie cu combustibil redus către Marte.

Musk a spus că va profita de această ocazie prin „încărcarea flotei Marte pe orbita Pământului”, trimițând apoi toate cele 1.000 de nave pe o traiectorie spre Marte în acea fereastră de 30 de zile o dată la fiecare 26 de luni.


Acest lucru pare totuși să contrazică un tweet anterior în care Musk a spus că 1.000 de nave vor zbura spre Marte în fiecare an, decât la fiecare 26 de luni.

Călătorie dus-întors

Elon Musk a lăsat de înțeles că această călătorie nu va fi făcută într-un singur sens, doar dus. La întrebarea unui cititor, Musk răspunde că “va trebui depus foarte mult efort pe Marte pentru a produce combustibilul necesar călătoriei de întoarcere“.

În orice caz, se pare că SpaceX, compania excentricului miliardar, are un drum lung de parcurs înainte de a atinge aceste obiective.

Împarte acest articol cu prietenii tăi dacă ți-a plăcut. Iți mulțumim!

Ticu/authenticmagazin.com

Continue Reading

CALEIDOSCOP

Prima femeie din istorie numită la Harvard care avea să schimbe fața medicinei pentru totdeauna

Alice Hamilton

La data de 28 februarie 1869 se năștea Dr. Alice Hamilton și avea să fie prima femeie din istorie acceptată la facultatea Harvard Medical School.

Alice Hamilton a fost cea care avea să schimbe fața medicinei pentru totdeauna. Pionier în domeniul toxicologiei, studiind bolile profesionale și efectele periculoase ale metalelor industriale și ale compușilor chimici asupra corpului uman, Dr. Alice Hamilton este practic inventatoarea medicinei muncii.

A publicat numeroase studii de referință care au contribuit la creșterea gradului de conștientizare a pericolelor la locul de muncă. În anul 1919 devine prima femeie numită la facultatea Harvard Medical School și lucrează în noul lor departament de medicină industrială.

A colaborat de asemenea cu statul Illinois, Departamentul de Comerț al SUA și Liga Națiunilor pe diverse probleme de sănătate publică.

Alice Hamilton s-a născut în Fort Wayne, Indiana. A fost a doua dintre cele patru fete ale lui Montgomery Hamilton și Gertrude (Pond) Hamilton, toate rămânând foarte apropiate de-a lungul copilăriei și mai târziu în cariera lor profesională. A fost școlarizată acasă ca și educație primară.

În 1893 obține doctoratul în medicină la Universitatea din Michigan Medical School, făcând apoi stagii la Spitalul Minneapolis pentru femei și copii și la Spitalul pentru femei și copii din New England.

La sfârșitul secolului al XIX-lea, mulți americani călătoreau în Europa pentru a putea dobândi o pregătire științifică avansată. Urmând acest trend, Hamilton a studiat bacteriologia și patologia la universitățile din München și Leipzig, din 1895 până în 1897, când s-a întors în SUA, și-a continuat studiile postuniversitare la Johns Hopkins University Medical School.

În 1897 s-a mutat la Chicago, unde a devenit profesor de patologie la școala medicală pentru femei din cadrul Northwestern University.

Aproape de oamenii săraci

La scurt timp după ce s-a mutat la Chicago, Hamilton a devenit membru și rezident al Hull House, un așezământ pentru oamenii săraci fondat de reformatoarea socială Jane Addams.

Trăind cot la cot cu locuitorii săraci ai comunității, ea a devenit din ce în ce mai interesată de problemele cu care se confruntă lucrătorii, în special accidentele și bolile profesionale.

Studiul „industrial medicine” (bolile cauzate de anumite locuri de muncă) devenise din ce în ce mai important odată cu revoluția industrială de la sfârșitul secolului al XIX-lea ce avea să aducă noi pericole la locul de muncă.

În 1907, Hamilton a început să exploreze literatura existentă din străinătate, observând că medicina industrială nu era îndeajuns studiată. Și-a propus să schimbe acest lucru, iar în 1908 a publicat primul său articol pe această temă.

În 1910, Hamilton a fost numită în noul comitet de investigare a bolilor profesionale din Illinois, de asemenea și primul astfel de organism de investigare din Statele Unite. Pentru următorul deceniu, a investigat o serie de probleme pentru o varietate de comitete de sănătate de stat și federale.

Prima femeie numită la Harvard

Alice Hamilton

Alice Hamilton

În 1919, Hamilton a fost angajat ca profesor asistent într-un nou departament de medicină industrială la Harvard Medical School, făcând-o astfel prima femeie numită la facultatea de acolo.

Un articol din New York Tribune a sărbătorit numirea cu un titlul dramatic: „A Woman on Harvard Faculty—The Last Citadel Has Fallen—The Sex Has Come Into Its Own”. În realitate însă Dr. Alice Hamilton era încă discriminată ca femeie fiind exclusă din toate activitățile sociale și procesiunile de absolvire a tuturor bărbaților.

Din 1924 până în 1930 a ocupat funcția de unică femeie membră a Comitetului pentru sănătate al Ligii Națiunilor Națiunilor. De asemenea, a revenit la Hull House în fiecare an până la moartea lui Jane Addams, în 1935.

După retragerea de la Harvard în 1935, Hamilton a ocupat funcția de consultant medical la Divizia de standarde de muncă din S.U.A. și și-a păstrat conexiunile cu Harvard în calitate de profesor emerit.

Hamilton a murit în urma unui accident vascular cerebral la domiciliul ei din Hadlyme, Connecticut, la 22 septembrie 1970, la vârsta de 101 ani. Este înmormântată la Cimitirul Cove din Hadlyme.

În 1956 a fost numită „Femeia Anului” în medicină de către revista TIME.

În 1973 Hamilton a fost introdusă post mortem în  National Women’s Hall of Fame.

În 1995, contribuțiile sale ample la sănătatea publică au fost pomenite de ștampila comemorativă a Serviciului Poștal din SUA.

Pe 26 septembrie 2018, un bust al lui Alice Hamilton a fost plasat în foaierul clădirii François-Xavier Bagnoud din Harvard T.H. Școala de sănătate publică Chan și un alt bust, tot de sculptorul local Robert Shure, au fost amplasate în Atrium, în Centrul de educație medicală Tosteson al Școlii Medicale Harvard.

Împarte acest articol cu prietenii tăi dacă ți-a plăcut. Iți mulțumim!

Conu Ticu/authenticmagazin.com

Continue Reading

Abonare la blog via email

Introdu adresa de email pentru a te abona la acest blog și vei primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te celorlalți 65 de abonați

Statistici blog

  • 2.005.560 vizite

Trending