Femeia care a descifrat structura penicilinei și a vitaminei B12 – authenticmagazin.com
Connect with us

CALEIDOSCOP

Femeia care a descifrat structura penicilinei și a vitaminei B12

Dorothy Hodgkin

Dorothy Mary Crowfoot Hodgkin, deși poate pentru mulți dintre noi acest nume nu are nicio relevanță, suntem pe deplin convinși că doar simpla mențiune a faptului că în 1964 a câștigat premiul Nobel pentru chimie vă va atrage cumva atenția.

Dorothy Hodgkin (12 Mai 1910 – 29 Iulie 1994) a fost chimistul britanic care a dezvoltat tehnici pentru a determina structurile tridimensionale ale moleculelor cu ajutorul razelor X (X-ray).

Printre cele mai mari descoperiri ale sale se numără confirmarea structurii penicilinei și a vitaminei B12, pentru care a și devenit a treia femeie ce a luat premiul Nobel pentru chimie. În 1969, după 35 de ani de muncă, Hodgkin a avut o contribuție majoră în a descifra structura insulinei.

Mulțumită descoperirilor făcute de ea, lumea medicală a înțeles structura 3D a primul antibiotic cunoscut de noi toți sub numele de penicilină, lucru care a ajutat ulterior la fabricarea unor noi medicamente derivate mult mai eficiente.

Dorothy Hodgkin

Dorothy Mary Hodgkin (12 Mai 1910 – 29 Iulie 1994)

Născută în Cairo, capitala Egiptului, unde tatăl ei lucra pentru Ministerul Educației, a crescut călătorind între Egipt, Anglia și Sudan, copilăria fiindu-i foarte marcată de primul război mondial.

Dorothy și-a dezvoltat pasiunea pentru chimie începând de la o vârstă foarte fragedă, când mama ei, un botanist extrem de priceput, i-a stimulat interesul pentru toate științele. La doar 16 ani, mama ei i-a făcut cadou o carte cu privire la cristalografia cu raze X, moment ce a determinat-o pe Dorothy să-și decidă viitorul.

Cristografia cu raze X (XRC) este o tehnică folosită pentru a determina structura atomică și moleculară a unui cristal: când undele electromagnetice ale unui fascicul de raze X trec printr-un material, electronii atomilor reflectă înapoi razele X.

Măsurând unghiurile și intensitățile acestor raze X refractate, un cristalograf poate produce o imagine tridimensională a densității și implicit a poziției electronilor din cristal, determinând astfel structura atomică și moleculară materialului analizat.

Structura penicilinei și întreaga linie de cercetare în acest sens, dezvoltată de-a lungul deceniilor, i-a fost recunoscută în 1964 cu Premiul Nobel pentru Chimie, care până atunci nu fusese primit decât de două femei: Marie Curie și fiica ei, Irene Joliot-Curie.

Structura moleculară a Penicillinei, după Dorothy Hodgkin, Oxford 1945

Structura moleculară a Penicillinei, după Dorothy Hodgkin, Oxford 1945. Foto: Science Museum London

În 1945, Hodgkin  descifrase structura penicilinei, demonstrând (contrar opiniei științifice la acea vreme) că ar conține un inel β-lactam. Lucrarea nu a fost publicată până în 1949.

În 1948, a întâlnit prima dată vitamina B12, și a creat noi cristale. Vitamina B12 fusese descoperită pentru prima dată chiar la începutul acelui an. La acea vreme vitamina B12 avea o structură aproape complet necunoscută, iar când Dorothy a descoperit că aceasta conține cobalt, a realizat că actualizarea structurii moleculare ar putea fi determinată prin analiza cristalografiei cu raze X.

Studiul vitaminei B12 publicat de Hodgkin a fost descris ca fiind atât de semnificativ “ca ruperea unei bariere sonice”. Structura finală a lui B12, a fost publicată în 1955.

Structura moleculară a vitaminei B12, stabilită de Hodgkin

Structura moleculară a vitaminei B12, stabilită de Hodgkin

Din cauza activităților politice ale lui Hodgkin și a asocierii soțului ei cu Partidul Comunist, i s-a interzis să intre în SUA în 1953 și, ulterior, nu i s-a permis să viziteze țara.

În ciuda acestui fapt, Dorothy Hodgkin nu a fost niciodată comunistă. Ea a dobândit de la mama ei, repulsie față de inegalitățile sociale și conflictele armate. Dorothy era preocupată în special de amenințarea războiului nuclear.

Câștigând premiul Nobel pentru chimie în 1964, din 2016 a rămas singurul om de știință britanic care a primit un premiu Nobel în oricare dintre cele trei științe pe care le recunoaște.

În 1965 a fost prima femeie în aproape 60 de ani, după Florence Nightingale, în 1907, care a fost decorată cu Ordinul Meritului. A fost prima și, din 2018, rămâne singura femeie care a primit prestigioasa medalie Copley.

Conu TIcu/authenticmagazin.com

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

CALEIDOSCOP

Drumul mătăsii: ruta comerțului tehnologic care a schimbat Lumea Nouă

Caravana pe drumul mătăsii

Oamenii din cele mai vechi timpuri s-au mutat mereu din loc în loc și au făcut comerț cu vecinii, schimbând bunuri, abilități, noi tehnologii și chiar idei.

“Drumul Mătăsii” a reprezentat o străveche rețea de rute comerciale, culturale și tehnologice (și, de asemenea, de boli), înființate în timpul dinastiei Han din China, care a legat regiunile lumii antice în comerțul dintre China și Orientul îndepărtat cu Orientul Mijlociu și Europa.

Înființată atunci când dinastia Han din China a deschis oficial comerțul cu Occidentul în anul 130 î.Hr., rutele “Drumului Mătăsii” au rămas în uz până în anul 1453 d.Hr.

De ce a fost denumit “Drumul Mătăsii”?

Drumul Mătăsii

Întinderea Drumului Mătăsii. Cu roșu este trasat traseul terestru, iar albastrul este ruta pe mare. Sursa: Wikimedia

Explicația este foarte simplă, deoarece mătasea provenită din China a cuprins o mare parte a comerțului de pe acest drum străvechi.

„Drumul mătăsii” este de fapt un termen relativ recent, pentru faptul că pe toată durata lor aceste drumuri antice nu au avut un nume anume.

La mijlocul secolului al XIX-lea, în 1877, geologul german, baronul Ferdinand von Richthofen, a numit rețeaua de comerț și comunicare Die Seidenstrasse (Drumul mătăsii).

Mătasea este un material textil de origine chineză străveche, țesut din fibra de proteină produsă de viermele de mătase cu ajutorul căreia își produce coconul, și a fost dezvoltat, conform tradiției chineze, cândva în jurul anului 2.700 î.Hr.

Considerat un produs cu o valoare extrem de ridicată, a fost rezervat utilizării exclusive a curții imperiale chineze pentru confecționarea de pânze, draperii, pancarte și alte obiecte de prestigiu.

Doamne de la curtea imperială pregătind mătase nou țesută

Doamne de la curtea imperială pregătind mătase nou țesută. Sursa: Wikimedia

Producția sa a fost păstrată ca un secret extraordinar de bine păzit în China timp de aproximativ 3.000 de ani, prin intermediul unor decrete imperiale care condamnau la moarte pe oricine ar fi dezvăluit unui străin procesul producției sale.

Monopolul chinez în ceea ce privește producția de mătase nu a însemnat că produsul a fost limitat la Imperiul Chinez ci dimpotrivă, mătasea a fost folosită pe post de cadou diplomatic și a fost comercializată pe scară largă în cadrul dinastiei Han (206 î.Hr. – 2020 d.Hr.) devenind astfel unul dintre principalele exporturi ale Chinei.

După cum descrie istoricul Procopius, deși cunoștințele despre producția de mătase au fost foarte valoroase, în ciuda eforturilor împăratului chinez de a păstra secretul, în cele din urmă s-a răspândit dincolo de China, mai întâi în India și Japonia, apoi în Imperiul Persan și în sfârșit spre vest în sec. VI d.Hr..

Drumul Mătăsii a schimbat istoria 

Chiar dacă denumirea „Drumul mătăsii” provine din popularitatea mătăsii chineze în rândul comercianților din Imperiul Roman și în alte părți din Europa, materialul nu a fost singurul export important din est către vest.

Drumul Mătăsii a schimbat istoria, în mare parte datorită faptului că oamenii care au reușit să călătorească de-a lungul unei părți sau a întregului Drum al Mătăsii a tranzacționat semințe, fructe și legume, animale, cereale, piele, unelte, obiecte religioase, opere de artă, pietre prețioase și metale și, poate chiar mai important, limbă, cultură, credințe religioase, filozofie, știință și tehnologie.

Patru invenții care au schimbat lumea nouă

Cinci pași de fabricare a hârtiei - Pasul 1 - Tăierea și hidratarea fibrelor din bambus - Așa cum a fost descris de Cai Lun în 105

Cinci pași de fabricare a hârtiei – Pasul 1 – Tăierea și hidratarea fibrelor din bambus – Așa cum a fost descris de Cai Lun în 105. Sursa: Wikimedia

Dacă sticla, armele occidentale și mașinile de război au călătorit din Occident pentru a fi introduse în Orientul Îndepărtat, Vestul a beneficiat de patru invenții majore din China care urmau să schimbe lumea nouă: hârtia și fabricația sa, tehnicile de imprimare, praful de pușcă și busola.

Se pare că fabricarea hârtiei a fost inventată în China în jurul 104 d.Hr. de către un ofițer numit Cai Lun, pe baza procesării și presării și uscării ulterioare a unui amestec de fibre vegetale și apă.

Tehnicile de imprimare mecanică au apărut tot în China nu mai târziu de secolul al VI-lea d.Hr..
Sosirea ambelor tehnologii în Europa în secolele XII și XIII au produs o schimbare profundă, facilitând transmiterea informațiilor.

La rândul său, praful de pușcă a fost inventat în secolul al IX-lea, probabil întâmplător, de alchimiști sau călugări chinezi prin „încălzirea sulfului, a realgarului (sulfurii de arsen) și a saltpetrului (nitrat de potasiu) împreună cu mierea, producând fum și flăcări care au ars totul”, cum descria un text taoist din acea vreme.

Nu a trecut mult timp până să se descopere că atunci când acest amestec este introdus într-un recipient, poate provoca o explozie puternică din cauza suprapresiunii generate de cantitatea mare de gaz degajat.

Din China, secretul prafului exploziv s-a răspândit prin Asia și, în sfârșit, în secolul al XIII-lea, a ajuns și în Europa via Drumul Mătăsii. În Occident, a găsit imediat cerere în scopuri militare, permițând dezvoltarea unei noi tehnologii de armament, care a facilitat cucerirea ulterioară a lumii de către puterile europene.

Fotografia unei busole geomantice chineze din 1760, la National Maritime Museum, Marea Britanie

Fotografia unei busole geomantice chineze din 1760, la National Maritime Museum, Marea Britanie. Credit: Victoria C, Wikimedia

Busola sau acul magnetic a fost inventat tot în China, probabil în jurul secolului II d. Hr., la început ca instrument pentru geomanție (arta de a prezice viitorul). Mai târziu, când savanții chinezi au înțeles comportamentul și proprietățile magnetitei, au apărut primele busole, folosite ca și instrumente de orientare.

În pofida tuturor avantajelor clare enumerate mai sus, poate cea mai durabilă moștenire a Drumului Mătăsii a constat în facilitarea contactului dintre culturi și popoare prin intermediul comerțului.

Conu Ticu/authenticmagazin.com

Continue Reading

CALEIDOSCOP

Un vas al US Navy dispărut acum un an a apărut în mod misterios în Europa. Epava fantomă a călătorit peste 5000 de km

vas american

Membrii echipajului “Doolin Ferry Co’s Doolin Express”, o companie de feribot din Irlanda au făcut o descoperire neașteptată atunci când au găsit epava unui vas american de mici dimensiuni, aparținând US Navy plutind în Oceanul Atlantic.

Membrii echipajului irlandez, au observat ceva care plutea în apă pe traseul lor spre Inis Oirr. Au mers să cerceteze mai departe și au găsit un vas care plutea în derivă!

Inis Oírr sau Inisheer este cea mai mică și estică dintre cele trei insule Aran din Golful Galway, Irlanda.

Puțin mai târziu marinarii au trimis unul dintre echipajele companiei și un feribot pentru a remorca epava cu scopul de a o aduce la mal pe plaja micuței insule Inis Oirr. Mulți localnici au ajutat să tragă pe plajă ambarcațiunea.

Cum era și firesc au început să-și pună întrebări cu privire la proveniența vasului. După o inspecție mai amănunțită au realizat că ambarcațiunea avea cele două motoare încă fixate, iar după numărul de scoici atașate de laturile vasului și-au dat seama că acesta a stat în apă o perioadă lungă de timp.

vas american

Epava. Foto : Doolin Ferry Co Facebook Post

Pentru a putea desluși misterul provenienței vasului, compania de feribot a postat descoperirea și pe pagina lor Facebook.

Dacă inițial au crezut că e vorba doar de o barcă de salvare, în urma investigațiilor, reprezentanții firmei irlandeze au reușit să afle că vasul este  de fapt un AM800 HSMST (High Speed Maneuverable Surface Targets), fabricat de compania Silver Ships din Alabama pentru Marina SUA.

Acest tip de ambarcațiune este în general operat de la distanță și utilizat ca practică pentru trageri de către armata americană.

Timothy Boulay de la Divizia de aeronave a Centrului Naval de Război din Maryland, a declarat pentru CNN într-un e-mail, că nava fără echipaj a fost pierdută la 75 de mile de coasta Norfolk, Virginia, în timpul unui test cu rachete și al unui exercițiu de evaluare, anul trecut.

Și totuși, cum a reușit să plutească timp de un an fără a se scufunda, mai mult de 5000 de km (3.300 mile) peste Oceanul Atlantic? 

Același reprezentant al marinei SUA a mai adăugat că ambarcațiunile sunt umplute cu o spumă specială și au fost concepute în așa fel pentru a nu se scufunda.

Conu Ticu/authenticmagazin.com

Continue Reading

CALEIDOSCOP

Vehiculul hipersonic testat de armata SUA s-a deplasat cu 10620 km pe oră. A fost atât de rapid încât nu este vizibil nici cu încetinitorul

sanie supersonică

O navetă spațială trebuie să atingă viteza de aproximativ 17.500 de mile pe oră (28.000 de kilometri pe oră) pentru a rămâne pe orbită. O viteză amețitoare nu-i așa?

Aceste viteze sunt obținute la deplasarea unei rachete prin aer la altitudini foarte mari. La sol însă lucrurile nu stau întocmai la fel.

Potrivit Guinness World Records, recordul de viteză la sol, aparține unui vehicul numit Thrust SSC, ce a atins viteza de 1227.985 km/h în deșertul Black Rock, Nevada, SUA,  2018.

Și totuși…

sanie supersonică

De curând Forțele Aeriene ale Statelor Unite au făcut publice imaginile unui test în care un vehicul hipersonic se deplasează cu 10620 km pe oră (6,599 mph), informează The Huffington Post.

După cum se observă în videoclip (vezi la finalul articolului), este aproape imposibil să surprindeți momentul trecerii, chiar și atunci când clipul este redat cu încetinitorul.

Mai precis este vorba de o “sanie” hipersonică, cel mai probabil propulsată de un motor de rachetă. Baza Forțelor Aeriene Holloman din New Mexico a declarat săptămâna trecută că sania rachetă lansată pe pista sa de test de mare viteză, a atins Mach 8.6.

Reprezentanții U.S. Air Force nu au specificat însă când a fost efectuat testul și nici ce anume testau.

Conform Departamentului de Apărare al Statelor Unite, pista de 16 kilometri pe care a fost testată sania hipersonică este cea mai lungă de acest fel din lume. Circuitul este adesea folosit pentru a testa componente ale armamentului hipersonic, inclusiv sisteme de ghidare și control.

Conu Ticu/authenticmagazin.com

Continue Reading

Trending