Planeta Marte este astăzi roșie, dar în trecut culoarea ei ar fi putut fi diferită. O mulțime de fotografii și filmări trimise de roboții NASA în misiunile de pe “planeta roșie”, ne arată un peisaj roșu-portocaliu.
Până la misiunea Mariner 4 din 1965 se bănuia că pe suprafața planetei există apă lichidă. Aceste bănuieli se bazau pe variațiile suprafețelor luminate și ale celor întunecate, în special ale celor din zonele polare ale planetei, ce păreau a fi continente și mări, dungile negre fiind interpretate ca râuri. Odată cu această misiune s-a dovedit însă că aceste caracteristici erau doar iluzii optice.
Dar de ce e Marte roșu, totuși?
Cea mai simplă explicație pentru culoarea roșie a planetei Marte este aceea că regolitul, materialul prezent la suprafață este bogat în oxid de fier, același compus care dă culoare sângelui și ruginii. Cu alte cuvinte suprafața lui Marte este ruginită sau plină de rugină.
Următoarele întrebări firești sunt, de ce Marte are atât de mult de fier, de ce fierul este “oxidat” și de ce oxidul de fier are culoarea roșie?
Pentru a răspunde la aceste întrebări trebuie să privim în urmă cu 4,5 miliarde de ani când a început totul. Pe vremea când sistemul nostru solar se afla încă în formare, multe dintre planete au acumulat cantități impresionante de fier.
Format în centrul unor stele moarte, elementul greu s-a învârtit într-un nor gigant de gaze și praf care s-a prăbușit gravitațional pentru a forma ulterior soarele și planetele, adică sistemul nostru solar așa cum îl știm azi.
O mare parte a fierului ajuns pe Pământ s-a scufundat spre nucleul său, pe vremea când planeta noastră era încă în formare și foarte fierbinte, cu o suprafață moale.
Cercetătorii de la NASA au concluzionat că dimensiunile reduse ale lui Marte au avut ca rezultat o forță gravitațională redusă, fapt care a permis ca o mare parte a depozitelor de fier să rămână la suprafața planetei. Marte are un miez de fier, dar cantități impresionante din acest material există și în straturile superioare.
În mod normal fierul acumulat de-a lungul erelor aici este negru strălucitor. Elementul a prins o tentă roșiatică atunci când a fost expus la oxigen, iar aici vorbim de o cantitate suficientă de oxigen pentru ca acesta să devină oxid de fier (Fe2O3).
De ce atât de mult fier de pe suprafața lui Marte a oxidat și de unde oxigen?
Craterul Gusev, Marte. Imagine surprinsă de roverul Spirit în 2005. Foto NASA
Pe marginea acestui subiect părerile sunt împărțite și încă se mai dezbate. Cu siguranță, condițiile meteo de pe micuța planetă au determinat în timp oxidarea fierului aflat la suprafața ei.
Se crede că furtuni antice care ar fi apărut pe un Marte tânăr și umed, au contribuit la oxidarea fierului atunci când regolitul de la suprafață a intrat în contact cu atomii de oxigen eliberați din moleculele de apă.
Sau, oxidarea ar fi avut loc treptat peste miliarde de ani, deoarece lumina soarelui a rupt dioxidul de carbon și alte molecule din atmosferă, producând oxidanți precum peroxidul de hidrogen și ozonul.
Un grup de cercetători danezi a sugerat în 2009, că furtunile de praf marțiene au ruginit treptat fierul prin ruperea cristalelor de cuarț existente în regolit lăsând astfel expuse suprafețele bogate în oxigen.
În realitate nimeni nu are încă explicația corectă și de aceea culoarea lui Marte este, oarecum, încă un mister. Cu toate acestea suprafața sa ruginită, apare de culoare roșiatică deoarece oxidul de fier absoarbe lungimile de undă albastru și verde din spectrul luminos, în timp ce reflectă înapoi lungimile de undă roșii.
Planeta “însângerată” este cunoscută încă din antichitate numele ei fiind dat de zeul roman al războiului. În astronomia babiloniană, planeta a fost numită după Nergal, zeitate a focului, a războiului și a dezastrelor, probabil datorită înfățișării sale roșiatice.
În astronomie simbolul planetei este un cerc cu o săgeată cu vârful în sus, o reprezentare stilizată a scutului și a suliței, folosită de romani. Marte, în mitologia romană era zeul războiului și patronul luptătorilor. De asemenea, simbolul mai este folosit în biologie, reprezentând sexul masculin.
Conu Ticu/authenticmagazin.com
