Cercetătorii de la MIT (Massachusetts Institute of Technology), au conceput de curând un nou sistem de răcire, folosind materiale ieftine și fără a necesita putere electrică generată de combustibili fosili.

În fapt este vorba de un sistem pasiv de răcire, care poate fi folosit pentru a suplimenta alte sisteme de răcire sau pentru a păstra alimentele și medicamentele în zone foarte călduroase, aflate în afara rețelei electrice și care, în esență, nu este altceva decât o versiune high-tech a unei umbrele solare.

Sistemul funcționează prin transmiterea căldurii în spectrul infraroșu care poate trece direct prin atmosferă în spațiu, trecând chiar și prin gazele cu efect de seră. Pentru a preveni încălzirea în lumina directă a soarelui, o mică bandă de metal suspendată deasupra dispozitivului blochează razele directe ale soarelui.

racire pasiva1

foto: nature.com

Cercetarea descrie o abordare direcțională pentru a obține o răcire atmosferică pasivă în timpul zilei. Metoda profită de închiderea unghiulară a fluxului solar de pe cer, blocând complet schimbul de radiații în direcția îngustă direcției solare, permițând în același timp transferul de energie în alte direcții.

Teoretic, sistemul creat de cercetători poate oferi o răcire de până la 20 de grade Celsius sub temperatura mediului înconjurător. În testele inițiale ale noului concept, au obținut o răcire de aproximativ 6 C .

Noul sistem a fost descris recent în revista Nature într-o lucrare semnată de cercetătorii Bikram Bhatia, Arny Leroy, Yichen Shen, Lin Zhao, Melissa Gianello, Duanhui Li, Tian Gu, Juejun Hu, Marin Soljačić & Evelyn N. Wang.

Conu Ticu/authenticmagazin.com