Bătălia de la Șelimbăr (germană Schellenberg)  18/28 octombrie 1599 s-a dat între oastea Țării Românești condusă de Mihai Viteazul și oastea Transilvaniei condusă de cardinalul Andrei Báthory. Bătălia s-a terminat cu victoria clară a armatei condusă de Mihai Viteazul care și-a deschis astfel drumul spre cetatea Alba Iulia, unde a înfăptuit prima unire a Transilvaniei cu Țara Românească.

Situația premergătoare

Chiar dacă alianța (din 27 mai 1595) a voievodului Mihai cu Sigismund Báthory era clară, acesta din urmă dăruindu-i la 6 ianuarie 1597 castelul și domeniul Buia, format din 14 comune, toate în județul Sibiu, domeniul Sona din județul Alba și dreptul de a construi în Bălgrad (Alba Iulia), lângă cetate, o mânăstire, care a și fost ridicată în acel an, relațiile dintre cei doi s-au deteriorat de-a lungul timpului.

În 1597 se produseseră schimbări însemnate în Transilvania. Sigismund Báthory i-a făcut o vizită împăratului Rudolf al II-lea la Praga. A fost încheiat un tratat bilateral, în baza căruia Báthory ceda imperiului Transilvania în schimbul ducatelor Oppeln (Opole) și Ratibor (Racibórz) din Silezia.

Schimbul dădea posibilitate Austriei să-și extindă influența asupra creștinilor din Imperiul Otoman. Situația l-a determinat pe Mihai Viteazul să reflecteze asupra alianței cu Báthory și să decidă încheierea la rândul său a unui tratat mai favorabil cu împăratul Germaniei, la 9 iunie 1598 la Mănăstirea Dealu.

Preambulul tratatului prevedea că Mihai recunoștea suzeranitatea Habsburgilor asupra Țării Românești, împăratul obligându-se să țină pe socoteala sa 5000 de mercenari pe lângă Mihai, voievodul rămânând domn pe viață și cu drept ereditar în familia lui.

După reglementarea raporturilor cu Imperiul Habsburgic, Mihai Viteazul se confruntă cu principele Transilvaniei, Andrei Báthory, şi domnul Moldovei, Ieremia Movilă (1595 – 1606), care-i cer să părăsească tronul: „Ieremiia-vodă, domnul Moldovei … trimise cărţi la Batâr Andreiaş, cum să fie amândoi una şi să scoaţă pre Mihai vodă din mijlocul lor.

Şi de nu va ieşi de voie, ei să rădice oşti asupra lui să-l prinză, să-l dea turcilor. Şi Batâr Andreiaş fu bucuros acelui sfat rău” (Letopiseţul cantacuzinesc). În faţa acestei situaţii, domnul muntean a hotărât să cucerească cele două ţări.

În prima fază, Mihai propune împăratului să acţioneze împreună pentru îndepărtarea lui Andrei Báthory, dar acesta refuză, datorită problemelor pe care le avea cu otomanii în Ungaria Inferioară şi, mai ales a opoziţiei generalului Giorgio Basta, comandantul trupelor imperiale. Înainte de a trece la înfăptuirea obiectivului propus, domnul muntean a convins conducerile celor două imperii, Habsburgic şi Otoman, că fapta sa nu le lezează interesele.

Bătălia 

Batalia de la Selimbar

După ce a asigurat hotarele, ce urmau a fi apărate de vornicul Dumitru cu 5 000 de oameni, Mihai Viteazul porneşte spre Transilvania. Oastea munteană urmează două direcţii: cea mai mare parte, sub conducerea domnului, trece prin văile Buzăului şi a Teleajenului, şi cealaltă, condusă de Udrea Băleanu, Baba Novac şi boierii Buzeşti, pătrunde prin Valea Oltului, înaintând spre Sibiu. Cele două coloane au făcut joncţiunea, la 16/26 octombrie 1599, la Tălmaciu, lângă Sibiu. Peste două zile, cele două oşti s-au întâlnit la Şelimbăr (judeţul Sibiu).

Mihai Viteazul dispunea de circa 20.000 de oameni şi 18 de tunuri (în mare parte mercenari, oaste de ţară, haiduci balcanici şi secui), pe care i-a dispus pe trei linii. În prima linie, Baba Novac şi haiducii lui apărau aripa stângă, corpul de oaste condus de aga Leca, pe cea dreaptă, iar în centru era corpul de călăreţi ai banului Mihalcea. Linia a doua era alcătuită din 8 000 de călăreţi, iar cea de-a treia, din care făceau parte cetele boierilor şi garda domnului, asigura rezerva.

Andrei Báthory dispunea doar de circa 16.000 de oşteni, puşi sub comanda lui Gáspár Kórnis (căpitan general al oştirii transilvănene), dispuşi tot în trei linii. Prima, avea aripile asigurate de infanterie, în mijlocul acestora era corpul de cavalerie condus de Moise Székely, a doua linie era formată din pedestraşi şi era comandată de Melchior Bogáthi.

Cea de-a treia linie era alcătuită din corpurile de oaste nobiliare. Spatele armatei ardelene era apărat de zidurile Sibiului, pe care erau amplasate 45 de tunuri, dispuse în faţa dispozitivului.

Primul atacă Baba Novac, care destabilizează flancul drept al oastei lui Báthory. După contraatacul oştirii inamice, este atacat centrul transilvan aflat sub comanda lui Moise Székely, care cedează şi pierde drapelul cel mare al principelui.

După respingerea aripii stângi a muntenilor de către Petru Huszar, este rândul domnului să intre personal în luptă cu trupele de rezervă obligându-i pe ardeleni să se retragă în dezordine. Principele fuge, încercând să se refugieze în Moldova, dar este prins şi decapitat de secui.

La 1 noiembrie 1599, Mihai Viteazul, „călare pe roibul său de sânge nobil…, plin de demnitate, mândru şi îmbrăcat prea împodobit chiar”, a pătruns în Transilvania, unde, după ce a pus „stările să jure [credinţă] întâi împăratului, pe urmă lui însuşi şi apoi fiului său” (cronicarul maghiar István Szamosközy), începe introducerea administraţiei româneşti.

În cinstea victoriei de la Șelimbăr s-a ridicat în anul 1925 o troiță din lemn pe acest câmp de luptă, la „Movila lui Mihai”. Ulterior, în anul 1988 troița din lemn a fost refăcută de Ioan Cozma mai impunătoare, fiind vizibilă de la mare distanță. Troița poate fi observată pe partea stângă a DN1 (E68), la intrarea în orașul Sibiu.

Bibliografie orientativă